503 matches
-
morfologic și structural. Acestea au un țesut liberian primitiv, nu au vase lemnoase și deci nu sunt omologe frunzelor plantelor superioare. Frunză propriu-zisă apare la ferigi, iar la spermatofite ea are cea mai evoluata organizare. Funcțiile principale ale frunzei sunt: fotosinteză, transpirația și respirația. Fiind cel mai plastic organ vegetativ al plantei, frunză se poate metamorfoza, adaptându-se pentru îndeplinirea altor funcții: de protecție, de absorbție, de depozitare a substanțelor de rezervă și a apei, de înmulțire vegetativa. O frunză completă
Frunză () [Corola-website/Science/305192_a_306521]
-
prin cuticula epidermei. Stomatele se deschid dimineață sub influența luminii (reacția fotoactivă), cănd celulele stomatice au un grad de turgescenta mai mare decât celulele anexe. Gradul de deschidere atinge un maximum la amiază, în condiții însorite, cănd pătrunderea CO necesar fotosintezei este mai intensă. Aceste fenomene determina transpirația frunzelor la o intensitate ridicată. Ca fenomen fiziologic, transpirația este influențată de factori interni și externi. Dintre factorii interni se pot aminti : mărimea frunzelor și poziția lor pe tulpina și ramuri, cantitatea de
Frunză () [Corola-website/Science/305192_a_306521]
-
hidatode active și pasive. Prin gutație este evitată asfixierea celulelor, care s-ar putea produce prin umplerea spațiilor intercelulare cu apă. Este eliminat excesul de apă, în care sunt dizolvate mici cantități de substanțe minerale și organice produse de catabolism. Fotosinteză este procesul de fixare a dioxidului de carbon din atmosferă de către plantele verzi (cu clorofila), în prezența radiațiilor solare, cu eliminare de oxigen și formare de compuși organici (glucide, lipide, proteine) foarte variați. Deși apă participa în fotosinteză, ca și
Frunză () [Corola-website/Science/305192_a_306521]
-
de catabolism. Fotosinteză este procesul de fixare a dioxidului de carbon din atmosferă de către plantele verzi (cu clorofila), în prezența radiațiilor solare, cu eliminare de oxigen și formare de compuși organici (glucide, lipide, proteine) foarte variați. Deși apă participa în fotosinteză, ca și dioxidul de carbon, ea nu constituie, nici chiar când este în cantități reduse, un factor limitant pentru toate speciile.Fotosinteza are loc în cloroplaste și în zona citoplasmei care le înconjoară.La nivelul cloroplastelor alături de " clorofila a, pigmentul
Frunză () [Corola-website/Science/305192_a_306521]
-
cu eliminare de oxigen și formare de compuși organici (glucide, lipide, proteine) foarte variați. Deși apă participa în fotosinteză, ca și dioxidul de carbon, ea nu constituie, nici chiar când este în cantități reduse, un factor limitant pentru toate speciile.Fotosinteza are loc în cloroplaste și în zona citoplasmei care le înconjoară.La nivelul cloroplastelor alături de " clorofila a, pigmentul principal de altfel, se mai găsesc și : Procesele chimice complexe care au loc în fenomenul de fotosinteză se realizează în două faze
Frunză () [Corola-website/Science/305192_a_306521]
-
factor limitant pentru toate speciile.Fotosinteza are loc în cloroplaste și în zona citoplasmei care le înconjoară.La nivelul cloroplastelor alături de " clorofila a, pigmentul principal de altfel, se mai găsesc și : Procesele chimice complexe care au loc în fenomenul de fotosinteză se realizează în două faze : fază luminoasă (fază fotochimica sau fază Hill) și faza de întuneric (ciclul lui Calvin sau fază Blackmann). -fotoactivarea pigmenților clorofilieni prin absorbția energiei solare; -fotoliza apei; -fotofosforilarea și formarea NADPH prin reducerea NADP ; -absorbția CO
Frunză () [Corola-website/Science/305192_a_306521]
-
fotochimica sau fază Hill) și faza de întuneric (ciclul lui Calvin sau fază Blackmann). -fotoactivarea pigmenților clorofilieni prin absorbția energiei solare; -fotoliza apei; -fotofosforilarea și formarea NADPH prin reducerea NADP ; -absorbția CO din atmosferă. Asimilează carbonul (CO2) în procesul de fotosinteză.Se depozitează substanțe de rezervă precum amidonul, apa (cactus, etc.), aer la plante acvatice (nufăr, parenchim aerifer, ferigi). Pentru desfășurarea tuturor activităților plantele au nevoie de energie. Pentru această se ard o parte a substanțelor organice proprii (substanțe din structura
Frunză () [Corola-website/Science/305192_a_306521]
-
acanthoides, Xantium spinosum); -limbul cade și pețiolul rămas se transformă în spin (la Pelargonium spinosum); -foliolele se desprind și rahisul se transformă în spin (la Astragalus gummifer); -stipelele se transformă în spini (la Robinia pseudacacia). -frunze întregi transformate în cârcei, fotosinteză fiind îndeplinită de stipelele dezvoltate (la Lathyrus sp.); -vârful frunzei transformat în cârcel (la Pisum sativum, Vicia sativa); -pețiolurile transformate în cârcei (la Clematis vitalba); -stipelele metamorfozate în cârcei (la Smilax sp.).
Frunză () [Corola-website/Science/305192_a_306521]
-
Chemosinteza (din greaca "chemeia" = chimie + "synthesis" = a sintetiza, a compune) sau chimiosinteza este un tip de nutriție autotrofă în care un organism, numit chemoautotrof, sintetizează substanțe organice din substanțe anorganice, folosind, în loc de energie solară (fotosinteză), energia chimică eliberată din oxidarea unor substanțe anorganice (ex. H, HS, S, HNO, Fe, NH). Ea este specifică unor bacterii. Procesul de chemosinteză are o importanță deosebită în circuitul materiei și energiei în ecosistem, în ciclurile biogeochimice etc. Bacteriile chemoautotrofe
Chemosinteză () [Corola-website/Science/304753_a_306082]
-
fi de mai multe tipuri: bacterii sulfuroase, bacterii nitrificatoare, hidrogen bacterii, bacterii feruginoase (ferobacterii), bacterii metanogene. Chemosinteza se desfășoară în două etape: Chemosinteza a fost descrisă pentru prima oară în 1890 de biologul ucrainean Serghei Vinogradski. Diferențele dintre chemosinteză și fotosinteză constau în următoarele: Bacteriile sulfuroase (sulfobacteriile, tiobacteriile) sunt bacterii chemoautotrofe, care utilizează în procesele vitale energia rezultată din oxidarea sulfului și a compușilor săi organici. Ele sunt larg răspândite în natură și se găsesc în mediile bogate în S și
Chemosinteză () [Corola-website/Science/304753_a_306082]
-
capacitate redusă de hrană, de aceea un rol important joacă în asigurare cu hrană Mykorrhiza.Procesele de transformare a substanțelor sunt accelerate în această regiune din cauza climei calde și umede, prin desișul de rădăcini absorbția hranei e rapidă cu o fotosinteză intensă.Dar numai 5 % din hrană sunt absorbite din sol de către plante, o parte din sursa de hrană cade ca materii în descompunere pe frunziș, sau pe sol, prin lipsa anotimpurilor există tot timpul anului frunze căzute care sunt supuse
Pădure tropicală () [Corola-website/Science/304758_a_306087]
-
sunt momentan blocate sub platforma continentală înghețată. Acest lucru ar putea genera divergențe între Rusia, Statele Unite, Canada, Norvegia și Danemarca. Un timp s-a crezut că încălzirea globală are efecte benefice asupra agriculturii datorită creșterii concentrației de CO asimilabil prin fotosinteză. Creșterea temperaturilor a permis cultivarea plantelor în locuri unde acest lucru nu era posibil, de exemplu cultivarea orzului în Islanda. Tot această încălzire poate determina deplasarea zonelor de pescuit spre nord. Deși în unele locuri, de exemplu în Siberia, încălzirea
Încălzirea globală () [Corola-website/Science/306404_a_307733]
-
lemnul. Din punct de vedere al ciclului carbonului arderea plantelor este ecologică. Deși prin arderea lor carbonul coținut în ele este eliberat în atmosferă sub formă de CO, acest carbon provine chiar din CO din atmosferă, captat în procesul de fotosinteză. Deci arderea plantelor este un proces de reciclare a carbonului, spre deosebire de arderea combustibililor fosili, care introduce în atmosferă noi cantități de CO. Totuși arderea lemnului nu este o soluție bună, deoarece ritmul de regenerare al copacilor este mic, regenerarea lemnului
Încălzirea globală () [Corola-website/Science/306404_a_307733]
-
cromozomi), care controlează sinteza clorofilei. Mutații ale acestor gene pot duce la pierderea capacității de sinteză a clorofilei ceea ce duce la apariția unor plante lipsite de clorofilă (indivizi albinoși), care mor odată cu epuizarea rezervelor nutritive din sămânță, fiind incapabile de fotosinteză. La plantele cu frutize pătate însă, capacitatea de sinteză a clorofilei este pierdută doar de către unele celule și aceasta datorită mutației plastidice. Prin urmare, sinteza clorofilei din plastide este controlată atât de gene nucleare cât și de aparatul genetic propriu
Mutație genetică () [Corola-website/Science/305775_a_307104]
-
există organe specializate de excreție. Plantele verzi care se dezvoltă în întuneric, sau plantele care nu conțin clorofilă, produc dioxid de carbon și apă sub formă de produse reziduale respiratorii. Dioxidul de carbon eliberat în timpul respirației este un produs al fotosintezei.Chiar și oxigenul poate fi considerat o substanță reziduală generată în timpul fotosintezei. Plantele se pot debarasa de excesul de apă prin procesul de transpirație. Substanțele reziduale pot fi depozitate în frunzele care cad de pe plantă. Alte substanțe reziduale, care sunt
Excreție () [Corola-website/Science/318985_a_320314]
-
sau plantele care nu conțin clorofilă, produc dioxid de carbon și apă sub formă de produse reziduale respiratorii. Dioxidul de carbon eliberat în timpul respirației este un produs al fotosintezei.Chiar și oxigenul poate fi considerat o substanță reziduală generată în timpul fotosintezei. Plantele se pot debarasa de excesul de apă prin procesul de transpirație. Substanțele reziduale pot fi depozitate în frunzele care cad de pe plantă. Alte substanțe reziduale, care sunt eliminate de plante în timpul procesului de transpirație - rășini, seve, latex etc. - provin
Excreție () [Corola-website/Science/318985_a_320314]
-
autori au folosit mai multe analogii pentru a explica acest concept. De pildă, wiccana Ann-Marie Gallagher l-a descris prin comparație cu un arbore. Un arbore e format din pământ (sol și materie vegetală), apă (sevă și umezeală), foc (corespondentul fotosintezei) și aer (producerea de oxigen din dioxid de carbon). Toate acestea sunt unite prin spirit. Fiecare element este asociat unui punct cardinal: aerul cu estul, focul cu sudul, apa cu vestul, pâmântul cu nordul și spiritul cu mijlocul. Totuși, unii
Wicca () [Corola-website/Science/297234_a_298563]
-
a prafului interplanetar care orbitează în jurul lui, reprezintă abia 0,14% din masa întregului Sistem Solar, în timp ce masa Soarelui reprezintă 99,86%. Energia provenită de la Soare (sub forma luminii, căldurii ș.a.) face posibilă întreaga viață de pe Pământ, de exemplu prin fotosinteză, iar prin intermediul căldurii și clima favorabilă. În cadrul discuțiilor dintre cercetători, Soarele este desemnat uneori și prin numele său latin "Sol", sau grecesc "Helios". Simbolul său astronomic este un cerc cu un punct în centru: formula 1 Unele popoare din Antichitate îl
Soare () [Corola-website/Science/296586_a_297915]
-
de ani partea componentă cea mai importantă a atmosferei. Oxigenul, care joacă un rol esențial în evoluția și existența vieții pe Pământ, a apărut sub formă liberă, gazoasă, acum circa 3,5 miliarde de ani, fiind eliberat datorită activității de fotosinteză a bacteriilor care descompuseseră substanțele bazate pe grupe cianhidrice. Oxigenul format s-a dizolvat în mare parte în apa oceanelor, oxidând metalele feroase. În urmă cu circa 350 milioane de ani o parte din oxigen a format prin ionizare în
Atmosfera Pământului () [Corola-website/Science/298340_a_299669]
-
hidrogenului din energie solară și apă. H se obține în urma unor metabolisme anaerobe și este produs de anumite microorganisme, de obicei prin cataliza enzimelor ce conțin fier sau nichel. Cu ajutorul acestor enzime, numite hidrogenaze, se obține hidrogen în urma procesului de fotosinteză. Gena introdusă ajută frunza să descompună molecula de apă în elementele componente. Algele folosite sunt plante unicelulare care produc, în mod natural, cantități mici de hidrogen în timp ce își extrag energia necesară din lumina Soarelui. David Tiede, unul dintre inventatorii acestei
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
sunt plante unicelulare care produc, în mod natural, cantități mici de hidrogen în timp ce își extrag energia necesară din lumina Soarelui. David Tiede, unul dintre inventatorii acestei metode, afirmă că algele produc hidrogen ca să se apere de radicalii liberi rezultați în urma fotosintezei, care altfel le-ar oxida părți vitale ale celulei. Dar, dacă hidrogenaza este stimulată chimic și dacă algele sunt plasate în recipiente de sticlă și expuse luminii solare, ele produc mai mult hidrogen, iar acesta poate fi recoltat, iar apoi
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
Oxigenul reprezintă o parte importantă din atmosferă, și e necesar la susținerea majorității vieții terestre, fiind folosit în respirație. Totuși, e prea reactiv chimic pentru a rămâne un element liber în atmosfera Pământului fără a ne fi reaprovizionat continuu de fotosinteza din plante, care folosesc energia luminii Soarelui pentru a produce oxigen elementar din apă. Altă formă (alotrop) a oxigenului, ozonul (), absoarbe radiațiile UVB și, consecvent, stratul de ozon de la mare altitudine ajută la protejarea biosferei de radiațiile ultraviolete, dar e
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
este numele dat unor specii variate de de energie majoră, în cadrul cărora toți spinii electronici sunt pereche. Este mult mai reactiv față de moleculele organice decât oxigenul molecular în sine. În natură, oxigenul singlet se formează de obicei din apă în timpul fotosintezei, utilizându-se energia solară. De asemenea, este produs și în troposferă prin fotoliza ozonului realizată de lumină de lungimi de undă scurte, și de către sistemul imunitar, ca sursă de oxigen activ. În organismele fotosintetice -și posibil și în animale-, carotenoidele
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
neobișnuită de oxigen gazos de pe Pământ este rezultatul ciclului oxigenului. Acest ciclu biogeochimic descrie circulația oxigenului în cadrul și între cele trei mai rezerve ale planetei Pământ: atmosfera, biosfera și litosfera. Factorul de mișcare cel mai important în acest ciclu este fotosinteza, care este responsabilă pentru atmosfera modernă a Pământului. Fotosinteza eliberează oxigenului înapoi în atmosferă, în timp ce procese ca respirația sau descompunerea îl elimină. În echilibrul actual, într-un an producția și consumul are loc într-un raport aproximat la 1/2000
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
oxigenului. Acest ciclu biogeochimic descrie circulația oxigenului în cadrul și între cele trei mai rezerve ale planetei Pământ: atmosfera, biosfera și litosfera. Factorul de mișcare cel mai important în acest ciclu este fotosinteza, care este responsabilă pentru atmosfera modernă a Pământului. Fotosinteza eliberează oxigenului înapoi în atmosferă, în timp ce procese ca respirația sau descompunerea îl elimină. În echilibrul actual, într-un an producția și consumul are loc într-un raport aproximat la 1/2000 din totalitatea oxigenului atmosferic. Oxigenul necombinat de asemenea este
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]