4,656 matches
-
pună sângele În mișcare, mai ales că lunile de iarnă se topiseră și o primăvară blândă le luase locul. -Bună-dimineața, Înger al gunoaielor! Ce vânt te-a readus În ghetoul nostru iubit? Bucuria revederii, Îl face pe Antoniu să-și frământe mâinile, minute În șir, după care le dă drumul să zboare deasupra patului, acolo unde bătrânul cerșetor pare că-și trăiește sfârșitul. Apucă apoi ibricul de ciotul metalic care-a mai rămas din coadă și toarnă apă În el, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
inventate de tine...,, Kawabata oftează, un oftat care-l impresionează pe Antoniu și-l face să se simtă responsabil de viața care mai pâlpâie În trupul acestui tovarăș de vagabondaj. -A, apropo, ce mai face Uniunea aia Europeană, care te frământa atâta? Lui Antoniu i se pare că bătrânul este pe punctul de a izbucni În râs. -Face pe dracul s-o pieptene. Nu-mi mai pasă de ea. Totul e circ și minciună. Am avut un moment de slăbiciune, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
gândi fără să aibă În fața ochilor superbele vitralii venețiene, Înfățișând principese și principi, păsări și flori stilizate. Era Întins pe canapea, ațipise și, din piciorul stâng Îi căzuse papucul. Ea se apropiase cu precauție de canapea, ca să nu-l trezească. Frământa În mâini o bucată de lut moale, căreia ar fi vrut să-i dea chipul și asemănarea bătrânului. Oricât s-a străduit, În liniște, să reproducă Întocmai, trăsăturile chipului, și disticția aristocrată, nu reușea. S-a Îndepărtat de canapeaua În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
amenință cu evacuarea, după Sfintele Sărbători de Paști. Se pare, că minicipalitatea este În tratative cu un concern israelian, pentru construirea unui complex hotelier. Antoniu primește cu liniște vestea pe care i-o dă Ben. Nu are rost să se frământe, oricum ce vrea Dumnezeu, asta se va Întâmpla. A devenit fatalist. E drept Însă că, la 55 de ani, nu mai găsește soluții pentru vagabondajul lui exersat. Scările de bloc sunt nesigure, băncile din parcuri nu au acoperișuri, canalele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Antoniu a participat fără voie la nașterea pruncului; era Într-una din scurtele lui pauze de scris și se plimba pe acolo.. Primul strigăt de viață al copilașului a fost atât de puternic, Încât toți copacii din cimitir au tresărit, frământându-și crengile. Antoniu a ajutat-o pe lumânăreasă să taie cordonul ombilical, după ce și-a spălat mâinile la o cișmea de piatră, din apropierea cavoului. Copilul a fost curățat și Învelit În mai multe bucăți de pânză și dat mamei. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
umplu pipa. Te rog, iubitule, nu face asta, zise Antonia. — Ce să nu fac, pentru numele lui Dumnezeu?! — Nu fi așa de sec și de sarcastic. Și, te rog, dacă poți, fii îngăduitor cu Anderson. Nici nu știi cât se frământă din pricina sentimentelor tale față de el și cât se străduiește să-ți fie pe plac. L-ai putea face să sufere cu cel mai mic gest. — Nu sunt nici sec, nici sarcastic, am răspuns. Și-i sunt cu adevărat recunoscător lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cred că el crede că Honor crede că nu sunt la înălțimea lui. — Câtă profunzime, am spus. Tu ai putea sta și alături de un rege, cu siguranță ești la înălțimea lui Palmer al nostru. N-ai nici un motiv să te frămânți. Tu ești o zeiță, iar ea nu e decât o biată fată bătrână. Să fii convinsă de asta. La ce oră vine trenul? — La cinci și cincizeci și șapte, în Liverpool Street, răspunse Antonia. Martin, ești cu adevărat un as
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
schimbase cu nimic înfățișarea. Părul împletit era răsucit fără nici un pic de grijă și prins, cam caraghios, pe vârful capului. Era foarte palidă, iar paloarea accentua transparența pielii ei. Făcu o mică plecăciune crispată către Antonia care încep să se frământe pe loc, neștiind dacă să-i întindă mâna sau nu. Amândouă femeile respirau anevoie. Nu doriți ceva de băut? întrebă Antonia. Emoția îi îngroșa glasul. Vă rog să luați loc, și începu să toarne lichior în pahare. — Nu, nu, mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
supărat pentru povestea cu Alexander. Am trecut deja peste lucrul ăsta și chiar te cred când spui că mă iubești. Dar acum sunt prea amărât și derutat, cred că n-aș putea să te revăd fără să încep să mă frământ în legătură cu unele hotărâri pe care acum nu mă simt în stare să le iau. Tu înțelegi. Poate părea lipsit de sens să-ți cer să mă iubești în ciuda tuturor acestor lucruri și să mă iubești în mod deosebit: dar aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
e tare mândră pentru că a luat cantitatea cea mai mare! Am râs toți. Alexander murmură aproape fără glas: „Să dormi! Și poate să visezi...”, iar după aceea refuză să repete ceea ce spusese. Mă uitam la mâinile lui Georgie care se frământau. Mâinile acelea care mângâiau nervos cățelușul îmi stârneau mila. Dar n-o mai puteam percepe pe Georgie ca pe un întreg. După momentul acela în care se desfăcuse în bucăți, nu se mai adunase la un loc. Față de trupul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
a închipuit că are această intenție, dar nu făcea decât să se amăgească, sărmanul. Pentru o scurtă perioadă a intervenit între noi o răceală, ceea ce ne-a făcut viața un chin amândurora. Ți-ai dat seama, fără îndoială, că mă frământa ceva. Alexander și-a închipuit că are nevoie de ceva nou în viața lui și a început relația cu Georgie doar ca să-și mai abată gândurile, căci aproape că-și pierduse mințile. După aceea și-a dat seama desigur, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Alexander nu m-a lăsat. Probabil că până la urmă i-aș fi spus, însă am tot amânat. Dar tot a aflat. — Serios? Cum? Când? — Cum, nu știu nici în ziua de azi, răspunse Antonia. Se depărtase puțin de mine, își frământa mâinile, îi tremurau buzele. Am fost tentată chiar să cred că i-ai spus tu, ceea ce era imposibil, și tu n-ai fi făcut asta. Când? În weekendul în care am plecat la mama. Atunci cred că a aflat. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
În așa fel Încât să se odihnească În pumniul Încleștat. Nu dura mult până la erecție, și atunci arăta de parcă În mână aș fi ținut o floare groasă, fantastică. Ca majoritatea băieților, mă jucam cu sexul meu - trăgeam de el, Îl frământam și Îl strângeam, Îl simțeam Întărindu-se de frică sau de excitare sau micșorându-se În cadă și contractându-se ca o prună uscată. De regulă, când n-aveam ce face cu mâinile, una era ascunsă Între picioare. Când, dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că nu-l văzuse pe Inspectorul Wickert În dimineața aceasta. Ofițerul era pe punctul de a-și lăsa din nou degetele În jos, gata să efectueze un vals militar sau ceva de genul ăsta, când i-ai explicat ce mă frământa. — Dar de ce nu mi-ați zis asta de la Început? Îmi Întinse politicos un formular pentru vizitatori, pe care l-am semnat, surprins și tulburat. Luând formularul cu degete delicate, ofițerul mă rugă să-l urmez. Schiță un gest reținut, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de însuflețire ale unui public puțin numeros care vizionează scena morții dintr-o tragedie oarecare: sunt cei doi maseuri care plesnesc și pocnesc carnea victimelor, a bărbaților împachetați în cearșafuri și întinși pe dalele de marmură. Îi pleosnesc și-i frământă și-i ghigosesc, le răsucesc membrele încet, vrând parcă să le smulgă din încheieturi - îi privesc hipnotizat, dar mă țin în continuare după tata, înaintăm pe marginea bazinului, un cubuleț verzui de apă rece, de te face să-ți stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mâna pe Alex, adesea cu mâna pe amândoi. Da, zac singur-singurel în pijamaua cu prohabul descheiat și mi-o morfolesc ca un băiețel cuprins de-o reverie tembelă, mi-o întind, mi-o îndoi, mi-o frec și mi-o frământ, și-n tot acest timp citesc fascinat Contribuții la psihologia iubirii, căutând cu atenție fraza, expresia, cuvântul care mă va elibera de ceea ce înțeleg eu că se cheamă fanteziile și fixațiile mele. În eseul cu „degradarea“ există o expresie, „fluxurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
era gol, Herr Kolber coborî revolverul, dar Încă mai tremura de furie bătrânească. — Faceți din apartamentul meu un bordel! spuse el. Ce ai de spus În apărarea ta, Anna? Frumos Îți mai șade! Anna, cu ochii țintuiți În podele, Își frământa mâinile subțiri. Nu știu ce m-a apucat, Herr Kolber... Dar chiar În timp ce vorbea păru să-și dea seama de ceva. Ridică privirile și Josef Grünlich văzu În ochii ei cum afecțiunea se transformă În dezgust, iar dezgustul În furie. — M-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
vă Îngrijorați În privința soțului dumneavoastră. A fost necăjit din pricina unor afaceri, asta-i tot. Nu există motive să credem că s-a... că i s-a Întâmplat ceva. Doamna Eckman țâșni din spatele pianului și veni În față, traversând podeaua și frământându-și nervoasă mâinile. — Nu de asta mi-este teamă, spuse ea. Se opri Între ei și apoi se Întoarse-mprejur și se duse repede Înapoi În colțul ei. Myatt fu surprins. — Atunci de ce vă este teamă? Întrebă el. Femeia arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
găsească legistul ADN-ul la fața locului. Apoi vorbește despre crimă. — Nu și dacă ar fi omorât-o cineva, zice Nash, și se uită la mine. Sau dacă l-ar fi omorât pe el. Bărbatul arăta mișto, dacă asta te frământă. Fără scurgeri. Fără livor mortis. Fără desprinderi de piele. Nimic. Nu înțeleg cum poate să vorbească despre așa ceva și să mănânce în continuare. Amândoi erau în pielea goală, zice. Pe saltea era o pată mare, umedă, chiar între ei. Mda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Mai bine că n-a stat; ne-ar fi întrerupt aducerile noastre aminte. Sîrbă... gîndește cu glas tare sorbind din pahar. Știe ea plăcerea unei sîrbe?! Săteanu rotește paharul, ca și cum ar vrea să amestece pe fundul lui gîndurile ce-l frămîntă, soarbe totul, apoi, umplînd golul paharului de cristal cu privirea-i pierdută înăuntru, spre fundul gros, prin care ceștile de pe tavă se văd diforme, murmură încet, cu durere: S-or mai fi făcînd sîrbe la noi?... Cine le-o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
care stau acum răsturnate lîngă pat, la picioarele lui. Tot mai des, ca de fiecare dată cînd e obosit, mai ales după o beție cu spirtoase, îi revine în minte o întrebare, obsedîndu-l. Dacă i s-a întîmplat ceva?" îl frămîntă de data asta. Imediat însă, tot obsesiv, aproape criminal, în mintea lui sclipește demonic bucuria că ar putea rămîne singur, așa, fără scandal, fără judecata colegilor, doar prin voința unei întîmplări. Te rog să servești ceva! aduce Paula două farfurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
care au culcat copiii. Femeia și-a culcat fruntea pe o masă iar tatăl, călare pe un scaun, a dormit cu bărbia în pumni, să-i supravegheze. În ciuda vinului băut, profesorul n-a adormit prea repede. Un timp l-a frămîntat ultima discuție cu Lazăr, înspăimîntat de amenințarea acestuia, că abia după ce l-a văzut dormind de-a binelea, cu obrazul pe teancul de programe, a îndrăznit să meargă după paravanul de zid, la toaletă, grăbindu-se să iasă cît mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cumva, că numai pentru ce ai tu în pantaloni te-am lăsat să urci aici, la masarda blocului Yanis, locul cel mai înalt din tot Bucureștiului?! i-a strigat ca un ultimatum, apoi, hotărîtă, a murmurat amenințarea: Las' că te frămînt eu... să aibă ce coace viața din tine..." Scuzați gluma cu femeia care mi-a cerut mia de lei... se întoarce Mihai către musafir. Nu înțeleg de ce mi-ați spus toate astea folosește Muraru același ton calm, dar bănuitor, însoțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu care-și fixează ideile înainte de-a le enunța. De la înfățișarea de-o izbitoare asemănare cu tot ce se știe despre femeile Greciei antice, pînă la glumele de ultimă oră, ori părerile despre vreme, trecînd prin miezul problemelor ce frămîntă literatura contemporană, fata rămîne întotdeauna învăluită în mantia de spirit care-ți impune respect și te obligă, cînd le cunoști, să-i prețuiești opiniile. Un ochi grăbit, o privire de suprafață ar face imediat asemănarea între asistentă și Maria Săteanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nedumerit. La masa lui, lîngă fereastră, profesorul stă lăsat adînc în scaun, cu cotul stîng sprijinit de marginea mesei, fascinat de viscolul ce se zbate dincolo de sticla groasă. Cuvintele lui Lazăr i s-au înfipt adînc în gîndurile ce-l frămîntă: "...tînăr, sincer..." și-l sîcîie provocarea crescîndă a fostului discipol. "Ce ușor e să vorbești acum, cu sînge rece, despre ce a fost în urmă cu douăzeci de ani! Mucosul ăsta era abia la descifrarea alfabetului, cînd alții întorceau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]