530 matches
-
fie dureroase pentru întemeietorii lor. Dar așa cum a trecut printre noi, chinuit, zdrobit, ca și Rimbaud, de povara miracolului descoperit, a drumului nou spre poezie, a jocului gratuit al minții, a alchimiei absurdului - noi îl ținem minte și inima noastră fumegă tămîie spre el. Requiescat!” Comparația între Urmuz și Eminescu - plasați sub zodia „poeților maudits” - fusese făcută și de Geo Bogza, în manifestul său apologetic din unu („Urmuz premergătorul”). Peste decenii, Marin Mincu o va recupera teoretic, „din perspectiva unei istorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu familii zâmbitoare și fericite izbucnesc în flăcări, iar Mona se scutură și le aruncă pe jos. Cu pagina aprinsă în mână, Helen împinge cu piciorul familiile în flăcări în rigolă. Focul din mâna ei se întețește, învolburându-se și fumegând în bătaia vântului. Și, nu știu de ce, mă gândesc la Nash și la torța lui aprinsă. Helen zice: — Eu nu mă distrez! Cu mâna cealaltă zăngăne spre mine cheile mașinii. Apoi, cât ai clipi, Stridie și-a încolăcit brațul în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
coridorului care duce spre toaletă. Altul e mort, întins pe masa de biliard, cu mâna încleștată pe tac. În spatele barului, un radio răsună în gol în bucătărie. Un om cu șorțul slinos zace pe grătar printre hamburgeri; grătarul sfârâie și fumegă și din fața omului se răsucește, lingând tavanul, un fum cu miros dulceag, de grăsime. Lumânarea de pe masa lui Nash este singura lumină din încăpere. Și Nash își ridică privirea, roșu de chili pe la gură, și zice: M-am gândit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
seama că Louise roșise. Lampa rămase aprinsă toată noaptea și toată dimineața următoare. Când Rateau sau Louise veneau să-l întrebe ce face, le răspundea doar atât: "Lăsați-mă, lucrez". La prânz mai ceru niște gaz. Lampa, care începuse să fumege, străluci din nou cu o flacără vie până seara. Rateau rămase să cineze cu Louise și copiii. La miezul nopții își luă rămas bun de la Jonas. Așteptă o clipă sub ungherul în care lampa mai ardea încă, apoi plecă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în stare să răspund la toate întrebările care mi-au fost adresate. Când am terminat, m-am uitat la Lulu. Stătea cu brațele încrucișate pe trupul scheletic, iar fața i se încremenise într-o bosumflare răutăcioasă. Îmi dădeam seama că fumega de nervi. — Te-ai descurcat bine, copile, mi-a spus Phil îmbrățișându-mă atunci când ne întorceam către etajul doisprezece. — Datorită lui David, i-am răspuns în vreme ce colectivul de la Grant Books se îndesa în lift. Lulu, se pare că eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
-mi mențin poziția verticală. În vreme ce Randall mă ajuta să mă instalez în scaunul adânc al Porsche-ului, le-am făcut cu mâna părinților lui, străduindu-mă să-mi reprim furia. Nu-mi vine să cred c-ai făcut chestia asta! am fumegat imediat ce Randall a închis portiera. — Ce-am făcut? — Ai încercat să-i lași baltă pe Bea și Harry! M-ai pus în postura să-i spun mamei tale că nu putem să luăm cina cu ei! Randall și-a ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
buzna înăuntru, ca s-o găsesc pe Lulu - absolut previzibil, perfectă, într-un costum gri pal și cu un șirag de perle la gât - deja așezată pe un scaun, la birou, chiar în fața șefei. — L-ai concediat pe Phil? am fumegat. Cum ai putut, Vivian - e cel mai bun editor pe care-l avem! Nu are nici un sens! În liniștea care s-a făcut ai fi putut auzi și un ac căzând pe podea. În acele clipe, de liniște totală, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
încoace minunîndu-mă la tot pasul cît de devreme se făcuse liniște. Imagini dezolante, vă spun că mi se rupea inima, oamenii mergeau la casele lor, ce-i cu șandramaua asta de la Inter? mă întreb luînd-o spre Unirii, resturile Baricadei mai fumegau încă trist. Dom’ Roja, se însuflețește Tîrnăcop, o să renască totul, cauciucurile, camionul, mesele și scaunele de la Dunărea, autobuzul. O să vi se mai dea o șansă s-o luați de la capăt, spune Dendé. Ce se-aude? Unde vă duceți? Stați cuminte
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
simtă vinovat că toată viața nu făcuse decît să distribuie ziare, că nu i-a trecut prin minte să se gîndească și la altceva. — Fiecare cu mica sa Revoluție, se gîndește Gulie, dînd un bobîrnac chiștocului său care încă mai fumegă, în doi timpi și trei mișcări cei care au fost pe fază și-au împărțit Casa Scînteii între ei, cît este ea de lungă și lată. — Și totuși au mai rămas încă destule petice ale cerului neexplorate, reia Tîrnăcop, știați
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
se uită cu mai multă luare aminte. Până atunci senină, zarea se acoperise de ceață. Dar de unde ceață în deșertul uscat? - Nu vezi? mai zise o dată sclavul și-i arătă soldatului măgurile de nisip, adineauri nemișcate, ale căror vârfuri acum fumegau, ca munții înalți din Atlantida. De pe vârfurile măgurilor de nisip se ridica fumul tremurător, până când aceste măguri, irosite de vântul care creștea, se mutară de pe pământ în cer. Norii de nisip întunecară soarele. - Hai în cort! spuse Auta cu gura
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ca să nu zboare în zadar. Totuși, nici Piscul Sfânt nu fu pe placul străinilor, când aflară că acolo locuia stăpânul lui Auta, nici Muntele de Foc, după ce le spuse că scânteile ies din acel munte mereu. - Așa, toți munții noștri fumegă, zise Auta. Dar cei mai frumoși sunt aceștia, unde este Muntele de Foc. Între străini se încinse o sfadă aprinsă, așa i se păru pământeanului. Crezu că se vor bate, dar nu s-au bătut. Numai vocile lor strigau mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se va sfârși. Dar aici nu putem aștepta sfîrșitul! - Care sfârșit, Hor? Nu înțeleg nimic! Hor nu mai putea vorbi legat. Zise iarăși: - Atlantida... Cine știe, poate că se scufundă în mare. - Toată? - Asta nu putem ști. Dar munții voștri fumegă toți și ar putea să aibă legături subpământene... Și Tefnaht a căzut cu luntrea tocmai în gura celui mai grozav. Eu ți-am spus, Auta, ții minte, și când a venit fostul tău stăpân care se suie acum pe corabie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lanțul de miazănoapte, unde fusese odată Piscul Sfânt, și cele trei lanțuri de munți de pe fostul țărm răsăritean, prefăcute în trei grămezi de insule mai mari și mai mici. Rămăsese chiar și o parte din Muntele de Foc, care mai fumega și acum, însă neputincios. În aceste ostroave scăpară vremelnic unii atlanți și unii robi, dar ostroavele erau sărace și seci, nu puteau hrăni pe nimeni. Numai pe marile insule calde tăiate de ape din munții de miazăzi trăiră mai departe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
banchete al sălii) să-și îngîne poemele sale inepte, de începător, la urechea cu pieliță dogoritoare a unei necunoscute. Necunoscuta, arătoasă și apetisantă, să calci în călcâie oricare sacoșă de piață și să te azvârli către ea. Dușumelele continuau să fumege, zidăriile zuruiau, învăluindu- ne într-un nor gros de fulgi albi de tencuială. Terchea-berchea, complet detașat, își săltase boturile cafenii ale espadrilelor pe o stinghioară a scaunului din față. Șușotind tot mai nonșalant versuri tot mai pasionale și tot mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
însemnă lacul Bulindroiului, o baltă cu apă posacă și puturoasă. La vărsare, cârmi o cruciuliță peste dâmbul din vecinătatea cârciumii lui Laharie Tralala. Unde pișca pergamentul cu vârful creionului, locul atins se sucea ca o piele uscată de găină și fumega. În vinilinul plafonierei Daciei 1300, după atâtea pișcături, mai-mai se impregnase miros de friptură. Genel nu zărea ce face ăla în spate și clămpănea cam în sec. Diavolul își înălță, după o vreme, pupilele de pește fiert, cufundîndu-și-le într-o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
arsă. - E reglementar! Gol marcat după regulament!! Ai vîrît-o în pandalii șutând din colțul scurt! omologă, ca un cunoscător, ce se și afla, impresionat, mustăciosul. (De încîntare își supse și își perie și mustața). - Eu izbuteam să le fac să fumege așa numai după ce-am scăpat din pârnaie. Ori după ce mă incorporase militar. Și nu mai rezistam. Și mă hotăram să le fac un pustiu de bine. Și săream, către ele, gardul din unitate. Fermecătoarea își masa fruntea de roșcovană
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a micilor figurine din ceramică, a lămpilor mate, a carpetelor de Șiraz cu lustruiri fluide. Tapiseriile de pe pereți primeau prima lor pauză de lumină, din acea zi. Tablourile se scofâlceau ca o piele de sălbăticiune neprelucrată. Oglinzile de pe pereții lambrisați fumegau, iar prin toboganele lor, în salon, erau azvârlite toate spurcăciunile, toate nepotrivirile, tot delirul melancolic și de persecuție al blocurilor de piatră, strânse cu de-a sila, într-o zdravănă construcție de casă boierească, la sfârșitul secolului trecut. În sfârșit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
iar Fiona începea să se întrebe dacă nu cumva puștiul nu-i făcuse ceva ca să nu meargă ca lumea. —Ai vorbit cu el în dimineața asta? l-a întrebat ea cu nonșalanță, dorind să-i dovedească lui David că, deși fumega încă din cauza comportamentului iresponsabil al fiului vitreg față de sora lui mai mică, avea suficientă maturitate ca să se intereseze de soarta lui. Fiona i-a întins soțului o felie de pâine unsă cu unt. Nu, încă nu. O să-l sun imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pământ pe care-l văzuseră vreodată. Nu era atât solid, cât ne-lichid - o chestie vâscoasă și lipicioasă. într-un moment părea imaterial ca aerul, într-altul dobândea consistența melasei, iar mai apoi se întindea lucios ca sticla. Părea că fumegă sau că scoate aburi un pic. Virgil Jones știa unde se aflau. Era locul cel mai apropiat de cel de unde puteau scăpa și, totodată, cea mai periculoasă din Dimensiunile Interioare. Se aflau chiar la marginea conștiinței lui Vultur-în-Zbor, aproape de punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
brațe-i pe înger mai tare-a cuprins Și umbra surâde, cu-aripa-l mângâie Și gura-și apleacă în dulce beție, I-apasă pe buze-i sărutu-i aprins. "Vezi tu, zice umbra, pe-a hăului vale: Pământul cu munți-i ce fumegă stins, Cu mări adormite ce murmură-n jale; Dorm populii, țări și cetățile sale. De-asupră-ți oceanul de stele întins. "Pămîntul departe-ntr-un punct s-a contrage Căci lumi de departe în puncte se schimb, Dispar a pământului visiune vage
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de molii Și viața, frumuseța, al patimei nesaț Nu din viața însăși - din cărți le învățați. În capetele voastre, de semne multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a voastră lume. Ca o făclie stinsă de ce mereu să fumegi De ce mereu aceleași gândiri să le tot rumegi Și sarcina de gânduri s-o porți ca pe un gheb, Astfel ades în taina durerii mă întreb... Nu aflu unde capul în lume să mi-l pun: Căci n-am avut
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
baligă încinsă. Apoi pârjolul coborî malurile, într-un cerc de scântei. - Arde! Arde! se auzeau alte țipete. Acoperișurile se spulberau într-o clipită. Zidurile de paiantă se prăbușeau și muierile strigau, strîngîndu-și lucrurile și ce mai putea fi scăpat. Cerul fumega. Focul trecuse gardurile și, dus de vânt, mâna spre biserică. Preotul, scos din odăile lui, vorbea mahalagiilor: - Fraților, arde casa Domnului! Nu lăsați, fraților! Cârciumarul a ieșit și el afară cu mușteriii după el. - Arde! Arde! se deslușea de departe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mă duc de-adevăratelea... §i ieși afară. Cerul era cenușiu de tot. Numai spre răsărit atârna o fișie albă între cioturile salcâmilor arși, ca o americă spălată. O zgură murdară, luată de vânt, se așternuse în curtea lor. Locurile arse fumegau încă și peste toată mahalaua plutea un miros încins de cârpă. Înserarea tristă cuprinsese Cuțarida. Pompierii tot nu plecaseră. Loveau cu târnăcoapele în bârnele fumegânde. Zidarii, cu muierile, stringeau trentele scăpate, pe jumătate pârjolite. Fetei îi veni să plângă fără
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
turnuri pe la colți, Ziduri grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Pintre arcurile grele, Pintre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; 107 {EminescuOpVI 108} În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând cu flacări roșii Luminează - ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde - atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de reșină, Paveze, mănuși leite, Casce mândre, poleite Și pieptare, obrazare Și arcuri de vânătoare. Iar în fundul salei drepte Se-nnalță
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
golgotă divină : iubirea. “Sublimul” unor iubiri nu poate depăși romanța. În contact cu monotonia, iubirea devine oțet. Iubirea stă să cadă de pe harta sentimentelor umane. Epoca noastră i-a mai pus un bemol iubirii. Iubirea arde. Dar, uneori, mai și fumegă. Marea ambiție a omului e să transforme dragostea pură în amor „ghebos”. Anotimpul iubirii apare când vioiciunea sevelor provoacă plesnirea mugurilor. Misoginii spun că femeia este un medicament, cu foarte multe contraindicații. Căsătoria este un angajament dinaintea punerii sub acuzare
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]