KorAP: Find »[drukola/base=funda & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...18 19 20 21 >

518 matches

Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563

acest capitol descrie un model de sistem: sistemul fiualist „deschis” în termenii lui Ludwig von Bertalanffy, care își orientează întreaga sa activitate în sensul automenținerii și dezvoltării sale. MihuAchim (1973) are dreptate să considere, în acest sens, funcția ca fiind fundată pe ideea de autoreglare. Analiza funcțională reprezintă unul dintre comportamentele de bază ale gândirii sociologice, existentă explicit sau doar implicit în practic orice încercare de explicare a fenomenelor sociale. Capitolul 4 RELAȚIA SISTEM-MEDIU: O SINTEZĂ A SCHEMEI CAUZALE ȘI A

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
b) Relația funcțională este o relație complexă, formată din mai multe relații cauzale mai simple. Artur Stinchkomb (1968) consideră schema funcțională ca fiind compusă din trei termeni legați între ei prin relații cauzale simple: Figura 4.1. Structura schemei funcționale fundată pe trei relații cauzale simple (apud Stinchkomb, 1968) unde: H = variabilele homeostatice, stările funcționale care trebuie menținute. S = elementul care produce aceste stări. T = tensiunile sau dificultățile care tind să perturbe pe H, dacă elementul S nu îl cauzează continuu

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
o alternativă nouă, care trebuie să probeze că, pe de o parte, este viabilă, iar pe de altă parte, este superioară în ceea ce privește o serie de consecințe funcționale considerate importante. Este cazul comparării sistemului tradițional de asigurare a disciplinei în muncă, fundat nu numai pe recompensă, ci și pe pedepse, cu un nou sistem nonpunitiv: „disciplina fără pedeapsă” (Campbell, Fleming și Grote, 1985). Evaluarea celor două metode de a asigura disciplina în muncă se face prin compararea a două grupuri de întreprinderi

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
deci o relație constantă și ordonată între elementele unui sistem, luând forma unei legi universale. Claude Lévi-Strauss (1970) visa la ordonarea elementelor care compun culturile într-un tablou similar cu cel al elementelor chimice imaginat de Mendeleev. Un asemenea tablou, fundat pe o lege structurală, ne-ar ajuta să prevedem totalitatea configurațiilor culturale (în cazul tabloului lui Mendeleev, al configurațiilor chimice) stabile. Pentru a înțelege mai clar acest tip de analiză, să recurgem la un model abstract. • Sistemul este format din

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
este „proiectat” în așa fel încât să aibă un rol bine determinat în funcționarea întregului. Analogia dintre societate și organismul biologic include aceeași viziune. Paradigma societății ca sistem de roluri, atât de populară în sociologie la un moment dat, se fundează pe o opțiune holistă. Nu este întâmplător că este adesea utilizată metafora „piesei”: societatea este o „piesă”, indivizii sunt distribuiți în diferite roluri ale acesteia, conflictul global al piesei fiind însă primar în raport cu rolurile particulare ale personajelor. Holist poate fi

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
fi analizată nu numai societatea în ansamblul ei, ci și diferitele subsisteme ale acesteia. O întreprindere poate fi considerată ca un sistem finalist care se autoorganizează în așa fel încât să maximizeze realizarea finalităților sale. Teoria actuală a organizațiilor este fundată, în cea mai mare parte, în mod clar pe opțiunea holistă. Individualismul metodologic pornește de la presupoziția inversă a holismului, și anume că singurul sistem orientat efectiv și complet de finalități proprii este individul. Societatea nu reprezintă decât rezultanta acțiunilor individuale

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
celor generale. Se poate spune, în concluzie, că societatea trebuie considerată ca o pluralitate de sisteme care se integrează, se modifică și se subordonează reciproc. Nici un nivel de organizare nu este absolut: toate sunt relative. Teoriile întreprinderii tind să se fundeze, în cele mai multe cazuri, pe o perspectivă holistă. Întreprinderea este privită ca un sistem, și nu ca un suprasistem, fiind preocupată de maximizarea finalităților sale globale, de perfecționarea organizării sale, de integrarea mai eficace a membrilor săi. O asemenea abordare este

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
procesul de determinare a comportamentului de către condiții. Când analizează comportamentul politic al burgheziei, Marx pornește de la condițiile social-economice obiective și demonstrează cum îl determină acestea (Marx, 1960). Desigur, acțiunile politice ale burgheziei, instituțiile politice pe care ea le constituie se fundează în mare măsură pe conștiința, ideologia sa politică. Dar aceasta exprimă, la rândul său, poziția obiectivă a burgheziei, condițiile ei social-economice de viață. În Ideologia germană, Karl Marx și Friedrich Engels (1958, pp. 72-73) ne oferă un model excelent de

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
cei care au întemeiat o instituție socială sau alta s-au pierdut, dar nu întreaga semnificație a acestora, pentru că ea nu a existat în mod sistematic în mintea lor. Considerarea conștiinței ca intermediar strict determinant în lanțul determinismului obiectiv se fundează pe postulatul raționalității actorilor sociali. Dacă luăm în considerare relația cauzală dintre condiții obiective-forme de organizare se presupune că oamenii concep forme de organizare adecvate condițiilor. Același lucru este valabil și în modelul funcțional de sistem. Caracterul rațional al actorilor

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
suntem în fața unuia dintre miturile societății moderne: autoritatea acceptată exclusiv în virtutea competenței și a raționalității. Teoriile actuale ale deciziei indică faptul că, în problemele complexe, cunoștințele disponibile nu sunt, de multe ori, suficiente pentru a reduce complet incertitudinea, de a funda decizii optime. Doar într-o asemenea situație, deciziile ar putea fi acceptate numai în virtutea raționalității și competenței lor. Competența, în condițiile cunoașterii actuale, nu este suficientă pentru a funda autoritatea. • Procedee „absurde”, „iraționale” de decizie. Chiar și în colectivitățile carecultivă

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
de multe ori, suficiente pentru a reduce complet incertitudinea, de a funda decizii optime. Doar într-o asemenea situație, deciziile ar putea fi acceptate numai în virtutea raționalității și competenței lor. Competența, în condițiile cunoașterii actuale, nu este suficientă pentru a funda autoritatea. • Procedee „absurde”, „iraționale” de decizie. Chiar și în colectivitățile carecultivă un grad ridicat de raționalitate, teoretică și pragmatică, putem găsi practici de decizie în probleme, adesea de importanță crucială, care par absurde,iraționale. Atenienii, alături de procedura democratică de decizie

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
completă este nevoie să luăm în considerare și alți factori. În fine, autorii argumentează teza că una dintre sursele puterii în organizații o reprezintă pozițiile a căror funcție o constituie reducerea incertitudinii. Teoria lui Michel Crozier (1964) a birocrației se fundează tocmai pe invocarea unui asemenea factor de tip cognitiv. Pentru a explica caracteristicile tipice ale modelului birocratic (rigiditatea și ritualul, printre altele), Crozier recurge laexaminarea tipului de raționalitate ca una dintre sursele cele mai importante. Când problemele de soluționat sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
să mențină puterea în scopul promovării opresive a unor interese minoritare? să sprijine un sistem aflat în concurență cu alte sisteme, oferindu-i acestuia un avantaj decisiv? să sprijine un subsistem în detrimentul intereselor colectivității în ansamblu? Modelul client/consultant se fundează în această privință pe o presupoziție referitoare la relația subsistem-societate: subsistemele (prototipul lor fiind întreprinderea capitalistă) sunt singurele elemente active; maximalizarea satisfacerii intereselor lor are ca rezultantă pozitivă dezvoltarea pe ansamblu a colectivității. Sprijinind deci sistemele particulare din care este

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
respectivei clase sunt în concordanță principială cu cerințele legilor sociale, cu interesele generale ale dezvoltării întregii colectivități. În acest sens general, știința (sociologia) nu mai este principial incompatibilă cu ideologia. Dimpotrivă, în cazul clasei muncitoare, ideologia este necesar să se fundeze pe știință: este o ideologie științifică. În acest caz, cerințele obiectivității, după cum argumenta Lenin, nu mai sunt incompatibile, ci chiar coincid cuangajarea socială. Avem deci o ideologie mistificator-justificativă (care promovează interese sociale particulare, opuse structural altor interese) și o ideologie

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
acest motiv, o soluție tot mai preferată. Este vorba, desigur, de o tendință, și nu de o realitate. Sociologia echidistantă exprimă deci punctul de vedere al democrației, făcându-se instrumentul acesteia. Echidistanța sociologului față de părțile care compun realitatea socială este fundată pe o tendință reală a atitudinii acestora: angajarea lor pe calea rezolvării conflictelor și divergențelor într-o manieră democratică, prin negociere sau chiar confruntare, dar nu distructiv, prin forță și manipulare. Acceptarea jocului democratic deschide posibilitatea socială pentru specialist de

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
a cooperării când aceasta este posibilă. Democrația reală presupune că părțile caută să înțeleagă în mod corect punctele lor de vedere, chiar dacă prin aceasta conflictul de interese nu este câtuși de puțin soluționat. După cum se poate observa, sociologia echidistantă se fundează și implică totodată o opțiune socială: opțiunea pentru o societate total democratică, în care diferențele de interese nu sunt soluționate prin forță și manipulare, ci prin dialog și negociere, prin cooperare, pe cât posibil. Ne putem însă întreba în ce condiții

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
de acțiune specifice diferitelor sisteme - tehnologia întreprinderilor industriale este cel mai clar exemplu - încorporează un înalt grad de științificitate, de raționalitate. Componentele sociale și umane, deși reprezintă în egală măsură surse de probleme și dificultăți, nu dispun de tehnici raționale, fundate pe știință, comparabile cu cele dintâi. În societatea actuală, raționalitatea științifică a căpătat un prestigiu deosebit. Se acceptă în mod curent că există o tendință de pătrundere a științei în toate sferele de activitate. Din acest motiv, practicienii de cele

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
cât și pe om. Ideea de dezvoltare umană a organizațiilor (prescurtat OD - organizational development) este un alt exemplu. OD-ul reprezintă o tehnică prin care specialistul scoate în evidență deficiențele formelor social-umane de organizare existente propunând noi forme de organizare, fundate pe acumularea de cunoștințe științifice; organizația este ajutată să-și însușească noile moduri de organizare, sub formă de cunoștințe, valori, capacități de acțiune, parcurgând un proces de dezvoltare de la stadiul inițial la cel propus ca obiectiv (Bowers, Franklin, Pecorella, 1973

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
în timp ce într-un mediu înalt stabil, „modelul mecanic” este mai adecvat. În raport deci de tipul de tehnologie sau de mediu în care acționează o organizație, sociologul va recomanda un anumit tip de organizare. Promovareaunor modalități de organizare a muncii fundate pe principiul muncii îmbogățite, în locul celei bazate pe principiul taylorist al muncii simplificate, reprezintă un alt caz în care specialistul propune un nou mod de organizare în raport cu cel existent. Toate aceste exemple sunt cazuri despre ceea ce se poate numi terapie

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
subestimată. Există o largă varietate de tehnici care au ca obiectiv învățătura individuală a membrilor diferitelor sisteme. T-grupul este un exemplu de acest fel. El a cunoscut, în perioada de după război, o influență foarte mare. Tehnica T-grupului se fundează pe ideea că, în mediul social natural, oamenii nu reușesc să-și perfecționeze capacitățile deautocunoaștere, de cunoaștere a celorlalți, de cooperare eficace. Scoși din sistemele sociale în care trăiesc (întreprinderi, familii), ei formează pentru o scurtă perioadă de timp grupuri

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
o creștere a calităților sale termodinamice”; „un sistem tinde în timp să-și sporească gradul de complexitate, prin diferențiere structurală și specializare funcțională” sau „orice societate, pe măsura dezvoltării forțelor de producție, trece prin stadii distincte, începând cu un stadiu fundat pe proprietatea comună, asupra mijloacelor de producție și pe egalitate, urmând stadii caracterizate în general prin proprietatea privată, în variate forme, asupra mijloacelor de producție, asociată cu inegalitatea socială, ca apoi, după ce se depășește un anumit nivel al dezvoltării forțelor

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
egalitate, urmând stadii caracterizate în general prin proprietatea privată, în variate forme, asupra mijloacelor de producție, asociată cu inegalitatea socială, ca apoi, după ce se depășește un anumit nivel al dezvoltării forțelor de producție, să se ajungă într-un nou stadiu fundat pe proprietate comună și egalitate socială”. La ora actuală există doar o serie de ipoteze fundamentale, de proiecte de construcție a unor teorii generale ale evoluției, fie ale evoluției oricărui sistem deschis, fie ale evoluției diferitelor tipuri de sisteme - biologic

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
fiecărei colectivități studiate și să înțeleagă în acești termeni specifici toate aspectele vieții lor sociale și culturale, și nu să elaboreze un cadru „universal” în care să forțeze analiza culturilor particulare. După cum s-a observat (Harris, 1968), elaborarea emică este fundată pe o viziune idealistă tipică. Cauzele acțiunii umane trebuie căutate, în primul rând, în „definițiile, valorile și ideologiile actorilor”. Abordarea etică subliniază importanța datelor obiective: observația directă a acțiunilor umane devine mult mai importantă decât culegerea de date subiective. În

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
gândeau în mod explicit actorii. Un lucru nu poate fi însă lămurit: de ce grecii au ales drept cale de manifestare a voinței zeilor tocmai sorții sau oracolul de la Delphi. Știința poate oferi o explicație acestor fapte, care nu se mai fundează însă pe evidența conștiinței noastre comune. În cazul analizat aici, o teorie explicativă ar putea scoate în evidență existența unor fenomene ca: incertitudinea ridicată ce înconjoară procesul decizional, anxietatea și tensiunea psihologică și socială asociată deciziilor importante, blocarea procesului decizional

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
caz una deterministă. Un cercetător determinist pornește de la o cu totul altă presupoziție în legătură cu relația dintre situație și acțiune. Relația dintre cei trei termeni - Situație (S), Conștiință (C) și Eveniment (E) ca produs al acțiunii - este imaginată în teoria care fundează comprehensiunea, în felul următor: Figura 13.2. Relația dintre Situație, Conștiință și Eveniment În viziunea deterministă, relațiile sunt următoarele: Figura 13.3. Relația dintre Situație, Conștiință și Eveniment în viziune deterministă Relația (1) indică determinarea conștiinței actorului de situația obiectivă

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]