1,501 matches
-
bat din nou, mai tare. Însetați, cu guri uscate, Ca în iad două satane, Cum nici unul nu răzbate, Pun mâna pe buzdugane. Buzduganele se sfarmă, Ei se prind în luptă dreaptă, Iar acum, fără vreo armă, Se smucesc, apoi așteaptă. Gâfâie și se-ncovoaie, Și icnesc în grea strânsoare, Curg pe ei subțiri șiroaie Aburinde, de sudoare. Prințul zmeul saltă-n spate Și-l aruncă jos, în iarbă, Capu-i de un zid se-abate Și își pierde-un smoc din barbă
INELUL DE AUR de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1425 din 25 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/372003_a_373332]
-
trebuie să citiți și acest mini fragment. Autorul Ion C Gociu Povestea unui dezertor În plină noapte, peste câmp, un soldat ce ducea în spate o povară care atârna mai mult de jumătate din greutatea lui, se întorcea dinspre front, gâfâind de efort și trăgând cu greu bocancii din noroiul cleios. În crăpat de ziuă, ajunse la cortul bulibașei Mihai. Având în mână pușca încărcată cu cinci cartușe, stătea nemișcat, în picioare, la oareșce distanță de ușa cortului. Fără să strige
MINI FRAGMENT DIN ROMANUL „MAIA” de ION C. GOCIU în ediţia nr. 2345 din 02 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/372293_a_373622]
-
JUBILIAR RETROSPECTIVA DE PROZĂ A SĂPTĂMÂNII RETROSPECTIVADE PROZĂA SĂPTĂMÂNII Acasa > Impact > Scrieri > RĂCIREA GLOBALĂ Autor: Mihai Batog Bujeniță Publicat în: Ediția nr. 1057 din 22 noiembrie 2013 Toate Articolele Autorului RĂCIREA GLOBALĂ Al treilea mileniu de la Hristos încoace se apropia, gâfâind, de sfârșit. Desigur, Hristos nu avea nici o vină că oamenii nu reușiseră încă să dea foc planetei, sau măcar s-o urnească de pe orbită, deși, ei, săracii, se străduiseră destul de mult pentru așa ceva. Dar speranțe mai existau, iar de timp
RĂCIREA GLOBALĂ de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1057 din 22 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/372330_a_373659]
-
părea frumos, liniștit. Copiii umpleau cu larma lor parcul din apropierea spitalului din Domnești. Veselie, jocuri, renumita pitulice , unii chiar erau cățărați în copacii ale căror ramuri dese opreau razele puternice ale soarelui de vară. La poartă mă strigă puternic, speriat, gâfâind de cât fugise, un copilaș mult drag mie care, suspinând, abia reușește să îmi spună o veste proastă: “Nepotul dvs. a căzut dintr-un pom”. Fugii spre parc. Copilul era întins pe iarbă, cu umărul întors, rupt, strigând ca din
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/372752_a_374081]
-
părea frumos, liniștit. Copiii umpleau cu larma lor parcul din apropierea spitalului din Domnești. Veselie, jocuri, renumita pitulice , unii chiar erau cățărați în copacii ale căror ramuri dese opreau razele puternice ale soarelui de vară. La poartă mă strigă puternic, speriat, gâfâind de cât fugise, un copilaș mult drag mie care, suspinând, abia reușește să îmi spună o veste proastă: “Nepotul dvs. a căzut dintr-un pom”. Fugii spre parc. Copilul era întins pe iarbă, cu umărul întors, rupt, strigând ca din
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/372752_a_374081]
-
ca voi! Ori de foame, ori că avea ochii prea depărtați unul de altul, căpcăunul îl vedea dublu pe Mărțișor. - Sări, Noroace, că mă-nghite căpcăunul! - Ce-i, mă, sări Norocel buimac, ce vrea matahala? - Să ne pună la frigare! gâfâia Mărțișor. - Dă-i răbdări prăjite! Dă-i și lui răbdări prăjite! - Că bună idee îți veni! Și cum urla căpcăunul și spulbera nisipul, curajosul Mărțișor se opri din alergat, se apropie de el și-i zise: - Stai, amice! Dacă mă
MĂRŢIŞOR-5 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1482 din 21 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372910_a_374239]
-
el aici. -Ce dorește domnul? - îngână în barbă moșneagul. -Cu doamna Lovenbach! - scurtă Eminescu dialogul. Din spatele omului apăru aceeași femeie grasă pe care o cunoștea, cu mersul ei de rață, lăsându-se când pe un picior când pe altul și gâfâind ca o locomotivă: -Intră-n casă, papa! - se adresă ea bătrânului, iar are să te-apuce frigurii primăverii și se supără Her doctor! Bătrânul se retrase după ușă și rămase ea, masivă, păzind parcă Porțile Raiului: -Vaiii, domnul Eminescu, scuză-mă, domnule
EMINESCU ŞI VERONICA LA VIENA (CAP 3, 4) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1197 din 11 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347780_a_349109]
-
prof.dr.Adrian Botez Prof. dr. Adrian Botez PREOTUL RADU BOTIȘ, POEMELE SALE ÎNGEREȘTI ȘI ÎNDUHOVNICITELE LUI REVISTE ...Dumnezeu își alege, cu grijă, pe Mării Săi Misionari. Dumnezeu nu risipește, intru zădărnicie, Harul Sau Sfânt. Sunt, în lumea asta, oameni care gâfâie, fără să fi făcut nimic. Sunt, dimpotrivă, în lumea asta, oameni cărora le sporesc puterile și sunt din ce in ce mai senini și mai fără stare, intru lucrare, cu cat știu că-L slujesc, măi abitir și mai din greu, pe Stăpânul Ceresc
PREOTUL RADU BOTIŞ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 560 din 13 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/347896_a_349225]
-
și, după ce se așeză din nou, în jilțul ei continuă: - Adevărul este că, de când mă știu, Burnesha a fost umbra mea. Chiar mă gândeam cum ar putea fi... altfel... - Charie! Charie! Maiestateee! se auzi o voce de bărbat. Arestes intră, gâfâind, în salon și se opri lângă Burnesha. Aceasta îl privi uimită și-l întrebă: - Nici n-am plecat și deja îți intri în rol de șef? Ei, să zicem că pe moment pot aprecia asta. Ia zi, ce-i așa
CAPITOLUL IV de AGA LUCIA SELENITY în ediţia nr. 1210 din 24 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347928_a_349257]
-
lebede vânătorilor fără leacuri încheiai nasturii piscurilor gemene ori îți lăsai autograful în cartea de visuri a muzeelor nocturne nu știu dacă ai certificat întregul poate ai încrustat singurele gânduri exacte sau ai trișat pentru o femeie-supernovă un sentiment grotesc gâfâie la nouăzeci de grade poartă bocanci farmaceutici (din scorburile exilate) și câteva arcuri pornite să-și regleze săgețile în strigătul meu ador mirosul mareelor așadar întind planetele pe brațe insolațiile pot aștepta febra glaciară vorbește pe un ton blând împreună
ULTIMUL LUP FLĂMÂND de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 1278 din 01 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347407_a_348736]
-
cum vrea, ci cum poate. - Părinții mei încep să îmbătrânească. Pământ puțin. Mâncarea nu e suficientă. Și nici măcar cum ar trebui să fie. Îl văd eu pe tata când merg acasă că nu mai are putere ca altădată. Obosește repede, gâfâie din orice. Și parcă s-a făcut mai mic. Propriile lui haine îi sunt mari acum. Îmi e milă de el. Aș vrea să îl ajut dar nu pot. Seamănă cu un copil sărman. Oftează. Apoi: - Mă gândesc dacă în
ACTELE, VĂ ROG. de ION UNTARU în ediţia nr. 308 din 04 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348953_a_350282]
-
desfăcut picioarele adunându-și genunchii și l-a îmbrățișat cu putere. El și-a trecut brațele pe sub încheietura genunchilor ei, a pătruns-o și trupurile lor au început dansul cifrelor cu rotunjimi. Când i-a trecut picioarele pe umeri, ea gâfâia, transpirată toată. Nu mai știa de câte ori s-a excitat. Îl simțea până în adâncul trupului cu o plăcere mistuitoare, nebănuită. Avea senzația că e un vulcan care erupe. L-a simțit și pe el finalizând și a rămas uimită de dorința
ISPITA (16) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 271 din 28 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348231_a_349560]
-
și el să se înroșească : rezistență în tandră suprasarcină terestră! Norii fierb deasupra pregătindu-se de furtună. Se succed unul căte unul, din ce în ce mai repede pe ecranul cerului. Țipetele înalte ale fetei contrapunctează gemetele adânci ale Călărețului fără cap. Trenul aleargă gâfâind pe-o cale ferată de iarbă. Uuuuuuuiiiiiiiiuuuuuu! Îi șoptește fierbinte în urechi băiatul, aruncând și ultimul nor al zilei! Ce iarbă înaltă și albastră ne-nvelește, iubitule! AU, au, au , aaaaaauuuuu! Trenul făcea de zor manevre în gara plină de
DEŞERTUL DE CATIFEA (10) de COSTEL ZĂGAN în ediţia nr. 818 din 28 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345462_a_346791]
-
după Vasilica să vină până la mine. - Gata domn’ director, vine imediat. La rândul ei ospătărița trimise picolița la hotel să anunțe recepționera șefă că este chemată fata ce se ocupă de curățenia pe hol, la domnul director. Când aceasta apăru gâfâind, roșie la față atât de graba cu care venise, cât mai ales de emoție că o cheamă patronul în plină noapte, crezând că cine știe ce rău a făcut, s-a liniștit aflând că tocmai o trimetea să vadă concertul pe care
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2333 din 21 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376780_a_378109]
-
ales văzându-l trecând doar la vreo doi pași de el. I se păru că fiorosul câine chiar mârâie în sec la el. Dar, poate, nu la el mârâia, ci văzând pisoiul Motocel, pe care-l ținea în brațe. Mai gâfâind, mai bodogănind, moșul cel cu pălărie mare, neagră, trecu pe lângă el la deal, urmat de cal și de câinele său. Spre prânz, Ionuț nu avea stare nici în casă, nici pe toloacă. era din cale-afară curios să știe unde se
OMUL ŞI CÂINELE de VIOREL DARIE în ediţia nr. 2356 din 13 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376863_a_378192]
-
le simtă, vâjâind pe la urechi. - Aoleu, țipa Norocel, mai repede că-mi ia scăfârlia foc! - Taci, nărodule! zise Mărțișor, făcând salturi prin aer ca să-i deruteze pe urmăritori. Când se apropiară de locul unde era pana salvatoare, de departe strigă gâfâind: - Pană, penișoară! Iute... și-n viteză... zboară! Pana începu să se învârtă ca un titirez și țâșni săgeată spre înaltul cerului. Mărțișor se agăță de ea din mers. Gardienii după ei, cu caii înaripați, zvârlind cu săgeți de raze. Însă
MĂRŢIŞOR-7 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1486 din 25 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377008_a_378337]
-
o negură opacă și densă, dar parcă ieșise din propriul corp și îl abandonase complet. Mintea îngreunată de oboseală și confuzie, ... XXIV. DILEME 23, de Silvia Giurgiu , publicat în Ediția nr. 2202 din 10 ianuarie 2017. Maria și Cristian ajunseră gâfâind extenuați, la locul în care se despărțiseră de Liviu, privindu-se descurajați de insuccesul căutărilor, când atenția le fu atrasă de mulțimea, ce se adunase în jurul cuiva, sau a ceva...Teama li se insinuă în suflet, asemeni unui șarpe viclean
SILVIA GIURGIU [Corola-blog/BlogPost/375671_a_377000]
-
Lea!... strigă Maria, aruncându-se disperată asupra celor doi. Liviu acoperise cu trupul lui pe tânăra ce zăcea palidă ca ceara, imobilă și cu privirea golită de orice expresie, încercând parcă, să-i ... Citește mai mult Maria și Cristian ajunseră gâfâind extenuați, la locul în care se despărțiseră de Liviu, privindu-se descurajați de insuccesul căutărilor, când atenția le fu atrasă de mulțimea, ce se adunase în jurul cuiva, sau a ceva...Teama li se insinuă în suflet, asemeni unui șarpe viclean
SILVIA GIURGIU [Corola-blog/BlogPost/375671_a_377000]
-
fi jucat cu frățiorul ei toată ziua și toată noaptea, nici măcar n-ar fi avut nevoie de somn! - Coboară! Ascultă, ridicând ochii nedumerită. Mai aveau o bună bucată de drum până acasă. Se trezi alergând pe stradă pe lângă mama, care gâfâia sub greutatea sacoșelor. Abia când ajunseră în apropierea tomberonului ruginit și intrară pe strada îngustă, femeia își permise să încetinească. După ce intră pe ușa casei, se prăbuși în scaunul fără spătar de lângă cuier, cu capul pe spate, rezemat de peretele
JUCĂRIA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1443 din 13 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376716_a_378045]
-
în week-end la Sinaia ! Ne-așteaptă neaua albă,instructorul de schi și cană plină de vin fiert. Pe ea n-am refuzat-o niciodată ! Ce piruete o să mai trag ! Așa îmi place mie ,să fie rezervorul plin chiar dacă mașinuță cam gâfâie în pantă. Optimistul a creat automobilul iar pesimistul i-a pus niște airbaguri ! Dar amândoi au vrut progresul omenirii ! Eu trag de multe ori spre partea dreaptă ! Dar nu sunt pesimist ,ci doar prevăzător ! Dacă șoseaua e blocată și tremuram
LA POALELE MUNTELUI SEMEȚ de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1617 din 05 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379740_a_381069]
-
nu putea ajunge să o liniștească nicicum, deoarece muncitorii ce aveau nevoie de apă, de cuie, de materiale, de mâncare și... D-zeu mai știe de ce, o chemau fără încetare, aducând-o la disperare și la extenuare. Alerga plângând și gâfâind de oboseală, în toate părțile, cu inima sângerând pentru fetița ce plângea neostoită în leagăn și pentru pruncul ce se zbătea în sânul ei, neliniștit și el. Se temea îngrozitor să nu îl piardă din cauza atâtor greutăți și eforturi pe
SUB SEMNUL LUPULUI de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2178 din 17 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375652_a_376981]
-
obuze! De câte ori nu m-a acoperit pământul...” Amintindu-și de acele clipe, reuși să se târască până pe prispă. Urcă scările tot târâș, scrâșnind de durere. Până la urmă reuși să se arunce-n pat, zdrobit de durere și oboseală. Își zise, gâfâind: „Bine că nu m-a văzut careva. Și puturosul ăla, pe unde-o fi? Of, de-ar veni copiii ăia, că nu mai fac față!” Spera să-i treacă, dar...durerile nu-l lăsară. Dimpotrivă, se amplificau și simțea că
SCUZAȚI, CĂ MOR! de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2118 din 18 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379131_a_380460]
-
deșteptule! Hi, hi, hi! Făceai fițe și poante... Auzi la el - „omul pe care nu-l ia moartea! Dar... nu te iau imediat. Te mai las ca să râd și eu de tine! Hi, hi, hi! Nemuritorule! Fugi de-aici, cumătră! gâfâia moș Ion. Uș, cumătră, uș! Dar ”cumătra” nu pleca de lângă el. Râdea ca o bezmetică: Ce, credeai că te mai las? M-ai făcut să alerg după tine la Odesa, la Cotul Domnului, la Iași, prin trecătorile munților! Deșteptule, m-
SCUZAȚI, CĂ MOR! de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2118 din 18 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379131_a_380460]
-
noi”, bă? Țipă vocea din receptor. Noi, bă! Spuse speriat Ionică. Tataia și cu mine. Aha! Ce cauți, bă Paliule, la telefon? Tataia, bă, vrea șă moară și jice șă venici și voi șă-l vedeci. Hai, bă, că e hajliu! Gâfâie și dă din mâini așa. Și Ionică râse fluturând mâinile. Ce tot bâigui acolo, mă? Dă-l imediat pe tetea! Cum șă-l dau, că eșce în pat? Dă-i telefonul, tâmpitule, să vorbesc cu el! Ionică aruncă telefonul în pat
SCUZAȚI, CĂ MOR! de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2118 din 18 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379131_a_380460]
-
supărați...Da´...eu...ce să fac? Le cer iertare că-i deranjez...La toți le cer iertare... Ha, ha, ha! Hai șă-ncepem! Ionică își frecă palmele și se apropie de telefon. Este, totuși, derutat: Cui mai dăm telefon, tataie? Resemnat, gâfâind accentuat, dând ochii peste cap, moș Ion spuse stins: Cui...vrei...tu...Ionică... A-haa! Păi tot la Bucureci, la jmechera aia de vară-mea. Poate o gășeșc chiar pe ea. Bâjbâi în caiet și se chinui să formeze numărul. După
SCUZAȚI, CĂ MOR! de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2118 din 18 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379131_a_380460]