2,007 matches
-
îmi spuse ea. Îmi pare rău. Săracul de tine. — Mda. Am avut o săptămână proastă. De la ultima mea vizită, Martina își luase un idiot de câine (sau un idiot de cățel de talie mare), un alsacian negru, cu o vestă gălbuie și sprâncene galbene care i se încrețeau peste ochii rugători. Îl găsise țopăind și rostogolindu-se pe Eighth Avenue, fără stăpân, leșinat de foame, rupt de luptele cu alți câini și de întâmplătoarele scatoalce și șuturi venite din partea câinilor umani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
într-un album - au încetat să mai simtă alunecarea, atingerile timpului... și gologanul refuză să se-arate...o fi din cauza soarelui, care poleiește vag pâcla murdară a hainelor ei, plutește în aer pe deasupra-i, se strecoară apoi în pupila tristă - gălbui, foarte palidetalând undeva, în adâncimi de suflet, câteva reflexe terne și false... și ce comoară vede el acolo, dincolo de foietajul incolor, inodor și insipid al aparențelor... dar frumosul nu ține loc de foame și soarele se retrage repede-n amurg
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
cu trup de leu, cap de maimuță și aripi de liliac își așteaptă neputincioasele victime. Un balaur cu limba scoasă pare să împrăștie pucioasă. Coastele lui se desenează dezgustător prin trupul descărnat, cu piele transparentă, a cărui culoare de piatră gălbuie are nuanțe de cadavru. Monștrii cu gheare și labe de animale răsucite veghează cerurile bătrânului oraș alături de imagini mai apropiate de figura umană, dar la fel înspăimântătoare prin urâțenia chipului și dizarmonia formelor. Un diavol cu coarne și urechi de
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
Așteptam sub fereastra ei ușor înfrigurat. Mi-era teamă să nu fiu surprins. D. mă pitise după o tufă mare de oțetar, chiar în dreptul ferestrei. Lumina, într-adevăr, s-a aprins. Curva a intrat în odaie. Era într-un capot gălbui. Și l-a scos și a rămas într-un furou albastru. Se plimba nehotărâtă prin cameră, parcă nu știa ce să facă. A privit în șifonier, a aruncat o rochie pe pat. A tras un lighean de sub pat. A turnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Și cu dulceață, magiun sau marmeladă de-aia de-a lor. Să te mai sărute după aia careva, nu dai totu’ afară imediat? Abrupt și fără preaviz? Își trase scaunul lângă mine. Luase paharul și-l studia în lumina becului gălbui din spatele barmanului. Era și o oglindă acolo, printre sticlele colorate. Îi priveam chipul reflectat în apele oglinzii. Mă chinuiam s-o aduc de undeva, dintr-o fantă de timp. Și am prins-o, în pâlpâirea becului, răsfrântă în alte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de pe o zi pe alta să se acopere de urât, de tristețe, de deznădejde. Și mai ales să nu-i împovărez, să nu-i oropsesc pe alții cu necazurile și disperarea mea. Aici, la masa din Bibliotecă, răzbate o lumină gălbuie. O dimineață de aur mătăsos, voaluri de lumină răzată, îmbrățișând un ceva tainic aflat în aer, în preajmă. Parcă văd cum aerul se împreună cu lumina, răsfățul unor molatece și voluptuoase răstopiri, răzvârliri și rostogoliri. Au trupuri aerul, lumina, se joacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă va învăța? Cine mă va ajuta? Dar am oare, într-adevăr, nevoie de ajutor? Gândesc astfel după ce, dimineață, la plecare, am văzut la tobogan o poșetă. Din mușama maro, cu o toartă din ață împletită, cu o cataramă mare, gălbuie pe o latură și cu un buzunăraș cu fermoar pe cealaltă. Pe fața cu catarama erau două benzi albe verticale, de-o parte și de alta a închizătorii. O poșetă stupidă, ca de altfel majoritatea poșetelor de mușama, ieftine, purtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
influente condeie ale Spaniei din acel moment, În ediția de seară a jurnalului Lumea sportivă. Studenți nu prea se mai puteau zări prin clădire. Ecoul pașilor mei mă Însoți pe coridoarele și galeriile ce duceau spre claustru, unde două luminițe gălbui abia zgîndăreau penumbra. Îmi veni brusc ideea că Bea mă luase În balon șimi dăduse Întîlnire acolo, la ora aceea imposibilă, ca să se răzbune pe Înfumurarea mea. Frunzele portocalilor din claustru clipeau ca niște lacrimi de argint, iar șopotul fîntînii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Nu-i ce crezi dumneata, Fermín. — N-ai decît de pierdut. Eu, la vîrsta dumitale, funcționam ca El Molino, cu spectacole la matineu, după-amiază și noaptea. L-am privit pe omulețul acela descărnat și osos, tot numai nas și piele gălbuie, și mi-am dat seama că se transforma În cel mai bun prieten al meu. — Pot să-ți povestesc ceva, Fermín? Ceva la care mă tot gîndesc de-o bucată de vreme. — De bună seamă. Orice. Mai ales dacă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
respecți odihna prescrisă? — Odihna se respectă singură. Eu sînt un om de acțiune. Iar dacă nu sînt eu aici, domniile voastre nu vindeți nici un catehism. Nesocotind sfaturile medicului, Fermín venea hotărît să se reintegreze la locul său de muncă. Avea pielea gălbuie și presărată cu vînătăi, șchiopăta rău și se mișca asemenea unei păpușe stricate. — Dumneata vei merge În pat chiar În clipa asta, Fermín, pentru numele lui Dumnezeu, zise tata, Îngrozit. — Nici pomeneală. Statisticile o dovedesc: mai mulți oameni mor În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Am recunoscut glasul lui Fumero și am simțit cum mă năpădește un fior Înghețat. Tata Îmi aruncă o privire Întrebătoare. Am Încuviințat. Înăbușindu-și un suspin, deschise ușa. Siluetele lui Fumero și ale celor doi ciraci se conturau În lumina gălbuie a pragului. Niște pardesie gri tîrÎnd după ele marionete din cenușă. — Unde-i? strigă Fumero, dîndu-l la o parte pe tata cu o mînă și deschizîndu-și drum spre sufragerie. Tata făcu un gest să-l oprească, Însă unul din agenții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
capacul. Un abur fetid a emanat din interior, Într-o spirală Înceată și albăstrie. A apucat lacătul de un capăt și a turnat acidul În gaura cheii. Metalul a țiuit ca un fier Încins, Învăluit Într-o perdea de fum gălbui. Am așteptat cîteva secunde, după care a luat o pavea de piatră dintre bălării și a spart lacătul cu cîteva izbituri. Julián a Împins ușa cu vîrful piciorului. S-a deschis Încet, ca un mormînt, răbufnind o adiere densă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
invers”, gândi medicul. Chiar dacă ar umbla gol pușcă, Satanovski ar crea impresia că poartă frac...” Tartrul este reprezentat de placa bacteriană mineralizată ce se formează pe dinții naturali și pe lucrări protetice sub forma unor depozite dure, aderente, de culoare gălbuie până la brun-negru... Tartrul poate fi prezent la orice vârstă, atât pe dinții proeminenți, cât și pe cei temporari... Placa bacteriană poate apărea și pe incisivi. Tartrul se depune din cauza salivei, iar tartorul din cauza cuvintelor. Cuvintele amestecate cu saliva devin toxice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sunt canale. Labirinturi ce străbat În cercuri mari și mici orașul. Înăuntrul lor sunt fetuși morți.... Trupul de sticlă lunecă peste lichidul ce s-a vărsat din el. Piciorul aflat mereu la câțiva pași În fața sa ridică mereu cracul. Jetul gălbui țâșnește peste burlane. Am mai trecut de un gard. Am mai lăsat o stradă În urmă. „Mathilda, Mathilda! Unde ești, unde-ai plecat?!” Umbra unor mâini uriașe plutește ca o amenințare În aer... Ca o pasăre de pradă ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aici, de nu știu unde vin, În mine taina și-a săpat stigmatul, Am strâns avar parfumul meu de crin Chiar de m-am înfrățit cu necuratul... Pe drumul vieții, colindând haihui Cu toți neconformiștii laolaltă, Sorbind cu saț din vinul meu gălbui, Sub pași simțeam pământul, cum tresaltă, Poteci tăcute șerpuind, plângând, Ca-n coapsa de fioruri străbătută În liturghii ascunse, până când Ecouri se scurgeau din alăută... Și alte melodii nășteau pe rând; Știu, cântecele ce vă cânt, vă par Vetuste poate
CINE? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83764_a_85089]
-
decât toate celelalte femei de aici, dar măcar n-aș fi bătut la ochi chiar așa de tare. Caleb a dispărut puțin și s-a Întors cu un pahar de șampanie pentru mine și cu unul cu ceva de culoare gălbuie pentru Philip. L-am dat pe gât dintr-o singură Înghițitură lungă și am căscat gura de-a dreptul la fata pe care o adusese să ne-o prezinte. Prezentările au fost precedate de un sărut lung și foarte la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
vieții îi fusese învăluit și pulsul ei slăbit. I se părea că orașul nu mai e acela la locul cunoscut și că ele nu mai ajung. Totuși se deștepta treptat, și cu toate că orașul era numai un pâlc obscur cu mucuri gălbuie care afumau orizontul, el creștea mereu și legea omului, așezarea lui își reluau însemnătatea covârșitoare. Adineaori, natura domnea prin simpla atitudine a luminei. Luna stăpânea și transforma tot cuprinsul; acum, clădiri, ființe, fapte, de la cele mai mici la cele mai
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
nu mă cuprindea totuși deplin. Aveam o conștiință vagă că am sosit în porturi bune și că nu am de ce mă teme. Nu mă gândeam la nimic. . . fixam fereastra. înapoia ei era Orașul dar încă nu se arăta. O lumină gălbuie umplea geamul. . . Așa se făcea ziuă în dimineața aceea! . . . Lumina lividă părea a fi fost substanța dizolvată a gălbejitului de-adinioarea, care, așa cum trecuse prin ușă dispărând, tot așa desigur se descompusese în acea licărire sinistră. . . După dezmorțire venise pesemne
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
de copil galben, pe care-1 ținea în poală. Un păr imens buclat și blond era răsturnat peste fața ei; printre șerpii aurii ai podoabei, zărisem abia un chip veșted și urât. Desigur, din părul acela uimitor se născuse biata larvă gălbuie. Fata despletită sugea pastile dintr-o cutie pusă subt perină, fiindcă nu era voie să fumeze. . . Mamă pentru zece zile a acelui făt, în care se sfârșeau istoviți străbunii saxoni. Una sau cealaltă! 1 - Evocativ! "Je le vois ncitre". In
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Nu s-a schimbat Mika-Le! zise apoi. - Nu! Drept concesie civilizației europene și-a mai domolit stuful cu un pieptene și dă cu pudră Rachel de proastă calitate. Mini își închipui peste tenul sarbăd al lui Mika-Le praful acelui ciment gălbui; linia pătrată a frunței, pe care pieptenele o dezgolea din vîlvoiui negru al părului, și ochii de chihlimbar mat, liberi ca locul suspect dezvelit din adăpostul stuhului. . . Văzu apoi pe aceeași Mika-Le cu pălăria pe spate și pardesiul cenușiu, dar
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
vreo imprudență complotul tacit cu care ai casei o înconjurau. Ascultând pe Lina, care povestea cu mulțumire demersul lin al lucrurilor, Mini avu o impresie de spaimă, ca ceva premergător unui sinistru; momentul acela cenușiu și imobil, cu o lumină gălbuie stagnantă, care precede ciclonul. Totuși furtuna nu izbucnise. Cum nunta era hotărâtă repede, înaintea Crăciunului, Elena se arătase nea să asupra locului unde ar fi mai bine să se facă cununia. Lenora se ... , nu dormise vreo două nopți și într-
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cu dal, din farfurii mari, de oțel. Au pielea închisă la culoare, tăbăcită. Sunt oamenii unui trib. Două dintre femeile lor, așezate pe jos, cu urechile, gleznele, brațele și nasurile împodobite cu argint, curăță niște tigăi, vorbind în șoaptă. Ochi gălbui, dați peste cap, privesc de jur împrejur, apoi se fixează cu o curiozitate impersonală asupra nou-veniților. Femeile își trag voalul sariului peste cap și se uită în altă parte, apoi lasă ochii în jos supuse. Fotograful începe să dea ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și de forme mult mai inocente de imprecizie. Lipsa de limite. Amestecul. Multiplicitatea. Pentru el, acestea erau doar alte denumiri pentru Îndoială. Și când căzu, căzu de sus. O flacără pâlpâie într-o colibă aflată pe dealul din Assam, fante gălbui, unsuroase ivindu-se în spațiul liber dintre stinghiile de bambus. Andrew, tânăr pe atunci, pășește nervos în sus și-n jos, iar conturile trupului său gol rămân imprimate în sudoarea cearceafului de pe pat. Bea apă din cana acoperită de pe masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
parte, dintr-un alt element. Când dă colțul pe Falkland Road, aude un zgomot, ca o ploaie puternică ce cade peste copaci. Strada este plină de lume, care strigă și gesticulează. Peste chipurile lor pământii, ceva aruncă o lumină lividă, gălbuie. Este atât de captivat de propria-i transformare, încât ajunge în mijlocul mulțimii, fără să-și dea seama. Misiunea este în flăcări. Flăcările mângâie partea din față făcută din lemn cum mângâie degetele corzile unui instrument. Scot un sunet ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
este aceea că e foarte probabil să-și urmeze visurile. În acest punct, omul face o pauză. Își ridică bărbia spre tavan și își încruntă sprâncenele. Se strânge de nas și clipește. Din orbita-i goală se scutură o crustă gălbuie. Nu mai zice nimic. An-te-hai se trage mai aproape de el: — Iată răsplata pentru sinceritatea ta, îi zice eunucul meu, punându-i un săculeț cu tael-i în mâneca largă. Bărbatul reîncepe imediat să vorbească: — Întunericul înseamnă că venirea sa pe lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]