491 matches
-
de Ioan I. Ionescu în numărul de început al ziarului. În perioada 1923 ‐ 1924 cât a apărut „Naționalul” au mai semnat Const. Gh. Moroșanu, Virgil N. Duiculescu, Const. Georgescu, V. Triandaf, Vasile D. Ștefănescu. Au existat destule motive de diferende gazetărești și politice cu confrații de la „Tribuna Tutovei”, „Steaua Tutovei” dar și cu o foaie intitulată „Medicul Țăranilor” de sub direcția unui anume dr. Vainer. Ziarul Naționalul a apărut la intervale neregulate și s‐a tipărit la Tipografia N.P. Peiu, strada Ștefan
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
materialelor publicate”, „Ce e nou în construcția de rulmenți?”,” Pe teme de familie”, „Note de drum”, „Itinerare estivale”, „Ce să citim?”, „Calendarul cultural - sportiv”, „Cărți”, „Scrisori către redacție”, ”Scrisori deschise”, ”Moda”, „Jocuri de cuvinte „ etc. Materialele publicate au îmbrățișat genuri gazetărești diverse: analize, reportaje, portrete în tuș sau însoțite de fotografii, foiletoane, însemnări, interviu, raidanchetă, instantanee, fapt divers, proză ori versuri, plus 141 grafică și caricatură realizate de tehnicianul Leonte ori Laurențiu Gheorghiu. În anii în care era incomod să‐ ți
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
apropie de roman, iar de vers doar în rare încercări juvenile, în traduceri și în parodii. În afară de roman, în cele patru decenii de scris a trecut prin toate genurile. Caragiale scrie poezii, vodeviluri, sonete și o dramă. Umple o activitate gazetărească desfășurată pe tot parcursul operei cu nuvele, schițe, cronici de artă și articole politice, dar și cu simple note, anecdote, cugetări malițioase. Supusă în general contingențelor, opera aceasta se impune prin unitate. Fragmente de forme și dimensiuni diferite se îmbină
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
aerul savant al acestuia. În dezbaterile înalte, în interpretarea textelor lui Rică Venturiano, el se află în postura Efimiței, e un învățăcel al ipistatului Ipingescu. Dar, ca și Leonida, și-a concentrat toată viața spirituală în această interpretare de texte gazetărești, după cum și-a concentrat disponibilitățile de gingășie asupra Vetei. Chiar în momentele de mâhnire, în izbucnirile de gelozie, se ferește să spună lucrurilor pe nume, își menajează soția sensibilă. În afară de venerația față de Veta, venerație de care beneficiază și Zița, în afară de
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
mare pentru a putea vorbi de o relație de Înrudire sau de un salt de la simplu la complex. Pentru simplul motiv că sursele, motivațiile și contextul sunt diferite. Portretul literar (indiferent dacă e Înglobat sau nu unei structuri romanești, istorice, gazetărești ori biografice) e doar partea vizibilă a unei strategii infinit mai ample. Autoportretul e Însăși ținta finală a unei scrieri (jurnalul intim) dedicată aproape exclusiv cunoașterii sinelui. Autoportret și enciclopedie Michel Beaujour constată că autoportretul epuizează de la bun Început „limitele
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
1937, în comisia de examinare a bacalaureatului din Basarabia, Ghibu remarca: "în orașele Basarabiei nu se vorbește prea mult românește și mai ales nu se vorbește bucuros și frumos în această limbă", copiii exprimându-se mai degrabă într-o "limbă gazetărească, cu un accent adesea ruso-evreesc"22. Și de această dată, responsabil pentru situație era indicat corpul profesoral ce conținea prea multe cadre din vechea Rusie. Nu ar trebui deci să surprindă că unirea sufletească prin românizarea învățământului a întâmpinat mari
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
e o persoană „emancipată”. Un „raisonneur” șiret este ipistatul Nae Ipingescu, care își cultivă cu sârg relațiile pe care le crede profitabile. În fine, Rică Venturiano, „student în drept și publicist”, cu logosul lui aiuristic, garnisit cu bombastice, incoerente slogane gazetărești și trădând dubioase lecturi romanțioase, se profilează ca un june de viitor. Sub aparenta lui ingenuitate pândește o ambiție care îi va servi, desigur, în carieră. De altfel, în comedia Titircă, Sotirescu & comp. plănuită de C., ar fi urmat să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
preocuparea soteriologică stând la fundul filozofiei. "Omul e singurul animal care-și poate rata viața... Rața rămâne rață orice ar face." Consecvența nu e virtutea filozofului: "...fără sens e problema schimbării de atitudine. Eu nu știu dacă în activitatea mea gazetărească se găsesc schimbări de atitudine. Nu știu, pentru că nu m-am gândit încă la asta. Și nici n-am să mă gîndesc". Filozoful își intitulează, cu secretă maliție, un volum cu termenul nautic Roza vânturilor, înțelege "în bătaia tuturor curentelor
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de conjunctură și nici să apere interesele uneia sau alteia dintre grupările politice. D. Vatamaniuc își încheie excursul analitic cu un capitol intitulat Poetica publicisticii eminesciene, în care surprinde filiațiile dintre scrisul artistic și cel jurnalistic, constantele și ineditul expresiei gazetărești. Interesul comentatorilor pentru Eminescu-publicist este motivat de regulă de rațiuni exterioare literaturii, subliniază Monica Spiridon 190, și acest lucru favorizează proliferarea unor comentarii reducționiste, ideologice, care denaturează receptarea gândirii politice eminesciene. Operând o lectură în paralel a beletristicii și publicisticii
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
la Timpul, între 1877 și 1883. Nu vorbim în cazul acestei etapizări de diferențe de fond, de structură, ale gazetarului Eminescu, ci mai degrabă de tonuri, nuanțe, îngroșări sau estompări ale ideilor sale politice. Tot de trei etape ale activității gazetărești eminesciene, organizată cronologic, vorbește și D. Vatamaniuc. Plecând de la schimbările care intervin în statutul personal al jurnalistului, Vatamaniuc distinge: o primă etapă, cuprinsă între ianuarie 1870 și mai 1876, incluzând activitatea jurnalistică desfășurată în timpul studiilor universitare la Viena; etapa a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
dintre cele mai variate și prin soliditatea discursului ergumentativ. Paradigma publicisticii eminesciene marchează aptitudinea gazetarului de a impune un model discursiv în presa vremii, contribuind decisiv la modernizarea și diversificarea mijloacelor de expresie specifice scrisului jurnalistic. Distanțarea jurnalistului de stilul gazetăresc cultivat până atunci se face simțită atât la nivelul problematicii abordate, care vizează chestiuni esențiale pentru politica țării, cât și la nivelul expresiei. Lectura articolelor evidențiază apelul la surse de autoritate în domeniile abordate, folosirea constantă a paremiologiei românești și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și lucii"256. Este exprimată în aceste rânduri una dintre primele profesiuni de credință pe care poetul le face în spațiul gazetăriei, dar și promisiunea unui verb care părăsește cărările bătute în favoarea unei expresii obiective și curajoase. Distanțarea de stilul gazetăresc cultivat de generația pașoptistă se face simțită, atât la nivelul temelor abordate, dintre cele mai variate și atingând probleme esențiale pentru politica țării, cât și la nivelul expresiei jurnalistice, diferită de patosul și retorismul specifice publicisticii secolului al XIX-lea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
încercarea de a surprinde profilul spiritual al gazetarului, interpreții sunt atrași de amănunte biografice sau de impactul unor etichete (antisemit, xenofob, naționalist, reacționar) preluate necritic și fără verificări în planul scrisului eminescian. Se consideră că între eul poetic și eul gazetăresc fractura este atât de adâncă, încât putem vorbi de un nou Eminescu pe care ni-l relevă publicistica, fără nici o legătură cu imaginea creatorului pe care o construiește opera poetică. În aceste condiții, pericolul perceperii fragmentare a personalității creatoare eminesciene
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
-se pentru fundamentarea științifică a articolului de presă, Eminescu afirmă: "E adevărat că sofismele sunt atât de dese în gazete încât nu merită cineva să le releveze erorile, parte intenționate, parte neintenționate câte obvin în ele. Un cod al șiretlicului gazetăresc, al apucăturilor sofistice a acestei bresle de negustori de vorbe, scris popular pentru înțelegerea fiecărui om ar merita într-adevăr acel nume pe care călugării-l dădeau în evul mediu logicii lui Aristotel: medicamentum mentis"305. Tonul vehement vizează în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de idei, cultivarea insistentă a pamfletului, ironia vitriolantă sunt instrumente ale unei jurnalistici de atitudine, cu pondere distinctă în etapele activității publicistice. Obiectul polemistului Eminescu acoperă o problematică vastă, scopul scrisului său vizând o etică superioară, mostră a unei conștiințe gazetărești accentuate. În replicile pe care le dă colegilor de breaslă de la celelalte publicații ale vremii, Românul, Pressa, România liberă, jurnalistul pledează pentru dialogul polemic onest: "Cea mai slabă dintre apucăturile sofistice e înjurătura. Când argumentele adversarului sunt prea tari încât
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
dovedește contrariul. Deci a doua premisă susținută de Curierul int. gen. e falsă. Iată dar că espresia vechil ș-au schimbat înțelesul și are astăzi un cuprins cel puțin controvers"391. Spiritul ironic al jurnalistului are ca țintă predilectă stilul gazetăresc al redactorilor de la celelalte publicații ale vremii: "Ziarul Românul e desăvârșit întru toate, și chiar în simțimintele sale patriotice. I se rupe inima de biata țară și într-un strigăt de durere, ne îndeamnă să fim gata, căci oara se
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
contaminări, atât la nivel tematic, cât și la nivelul expresiei, fapt ce demonstrează organicitatea scrisului eminescian și impune interpretarea lor în relație de complementaritate. Precursor al publicisticii politice în spațiul românesc, Eminescu desfășoară, vreme de peste șapte ani, o intensă activitate gazetărească, semnând în publicații precum Familia, Federațiunea, Curierul de Iași, Timpul, România liberă și Fântâna Blanduziei un număr impresionant de articole, care se disting în epocă prin amploarea problematicii abordate și prin superioritatea construcției argumentative. Individualizându-se prin detenta tematică, prin
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
prima serie între 24 ianuarie și 23 iunie 1893, a doua, săptămânal, între 1 aprilie și 18 noiembrie 1901 și de la 12 la 28 mai 1902 (ultimul număr ieșind sub titlul „Moftul”). Cu M. r. I.L. Caragiale își reia activitatea gazetărească, pe care o întrerupsese în 1889. La prima serie Caragiale a fost director (între 24 ianuarie și 20 mai 1893, anunțat ca atare pe copertă), în timp ce Anton Bacalbașa își asuma îndatoririle de prim-redactor (tot până la 20 mai 1893). Odată cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288205_a_289534]
-
făcută să anuleze practic interpretarea călinesciană, sancționată ca fiind prea pedestră, vulgară. La prima vedere, pretenția aceasta pare total nefondată, dacă ne gândim că acribioaselor cercetări istoriografice ale autorului Vieții lui Eminescu amfitrionul de la Sburătorul le opunea doar câteva texte gazetărești și cele două romane, Mite și Bălăuca, care s-au bucurat, într-adevăr, de un mare succes de public, dar de o rezervată receptare critică. Mai mult, "romanele" acestea vor aduce criticului un imens prejudiciu, determinând respingerea candidaturii sale la
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
oameni: persoanele mai sensibile au avut o stare de sufocare, iar altora le-a crescut tensiunea arterială. Starea de oboseală și de nervozitate a sporit simțitor la oamenii de vârsta a treia. Dintr-o curiozitate - hai să-i zic așa, gazetărească - am răsfoit mai multe lucrări de specialitate, referitoare la cutremure de pământ, care confirmă previziunile “seismografelor biologice”, cum mai sunt numite în prezent manifestările anormale ale animalelor înainte de producerea unor seisme puternice. în lucrarea Cutremurul de pământ în timp de
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
substantivului urbe (din latinescul urbs, ~is), acesta reușește să pătrundă în limbajul cotidian abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, ca sinonim al „prăfuitului” târg. În pofida faptului că a beneficiat de o intensă promovare sub forma unor licențe poetice sau gazetărești (urbea lui Bacovia, spre exemplu), cuvântul urbe a sfârșit prin a desemna o realitate citadină caricaturală, ridicolă din multe puncte de vedere, în special datorită sensului impus de comediile lui I. L. Caragiale. Pe de altă parte, adjectivul urban (din latinescul
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
la editura și revista „Ramuri” (1940-1948), iar, în cele din urmă, secretar al Teatrului Național craiovean (1952- 1954). Între 1949 și 1960, B. a condus filiala din Craiova a Uniunii Scriitorilor. În toți acești ani, el desfășoară o bogată activitate gazetărească și literară, fiind, intermitent, redactor la „Gând și slovă oltenească” (1936-1947), unde publică cronici dramatice, versuri și proză, articole politice și literare. A mai colaborat și la alte ziare și reviste craiovene („Presa Olteniei”, „Jurnalul”, „Cugetul românesc”, „Tribuna Olteniei”, „Vatra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285823_a_287152]
-
epoca pe care vom putea să o numim a doua după aceea care a apus odată cu viața lui Eminescu” rămâne deschisă, iar concluzia este că „ne aflăm încă în faza de tranziție”. Pe de altă parte, se remarcă dispersarea forțelor gazetărești, așa încât „avem un cititor de fiecare revistă” și se susține necesitatea unei publicații literare puternice, având drept scop crearea unei mișcări literare autentice. Dezideratul este ilustrat cu exemplul revistei „Literatorul”, pentru care „literatura devenise o funcție socială în stat”. Cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288607_a_289936]
-
ROMÂNUL, cotidian apărut la Timișoara între 20 octombrie 1944 și 10 iunie 1945. Director este Elie Marcu, iar de la numărul 114/1945, când funcția de director dispare, redactor-șef e Romulus P. Roșu. Articolul-program, semnat de Dimitrie Nistor, mărturisește intenții gazetărești specifice naționalismului interbelic. Sub aspect literar, publicația pornește la drum elogiind scriitori americani de origine română, între care Peter Neagoe, sau publicând interviuri cu personalități precum Silvio Guarnieri, directorul Institutului de Cultură Italiană de la Timișoara, pe tema relațiilor culturale româno-italiene
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289361_a_290690]
-
altădată, rumânul nu e nou. Recenzînd volumele 40, 41 din Scrieri Arghezi, Alexandru George trece în revistă cîteva motive recurente în mentalui românesc, avute în vedere de cîrcotașul de geniu al Cuvintelor potrivite (acum, în aceste volume, geniu al pamfletului gazetăresc). Textele argheziene din 1928-37 apar, diaristic, în perioadă de "criză" (numită azi "tranziție"). Problema cîinilor pe care Primăria Capitalei voia s-o soluționeze, acum 70 de ani, prin ordonanță... de urgență, chestiunea sîrbilor ("de meserie războinici"), eforturile Papei Pius al
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]