14,807 matches
-
Băiat bun, cu respect în el. Bună să-ți fie și ție inima, Tăchiță, răspund în cor cu toții, - da' ce duci acolo, tată? ce cari tu așa pă sus?... Flăcăul se oprește, tot așa, respectuos. Lasă tabloul jos pînă spre genunchi, că prea înalt el nu este, și zice: Cum, nu-l recunoașteți? Nu învățarăți, la școală, - e Mihai Viteazul, dom'le, ce nu știți? el făcu prima dată România mare. - Am auzit, zice unul, da' n-a ieșit! - Ce să
Țărani pe plajă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16936_a_18261]
-
lor. Cum, mare? Cum, adică, mare? Ce, ei nu fuseră dă față?... Flăcăul stătea locului și nu mai zicea nimic. N-avea ce să mai zică. Nu te puneai cu ei cu una cu două. Așa că... Ședea cu tabloul peste genunchi cu mustăciosul ăla crunt care se uita urît la ei toți de pe vremea aia a lui, care precis că tot așea erea... Atunci unu'a zis tare că el crede că, din contră, acela este Sfîntu'Ilie, numai că n-
Țărani pe plajă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16936_a_18261]
-
nici o investiție. Câteva mii de mușterii care și-au ipotecat casele pentru a putea, din generoase dobânzi, ieși la socotelă cu cheltuielile crescânde, asediază instituțiile centrale ale statului, pretinzând despăgubiri de la buget, iar când trec prin dreptul bisericilor, cad în genunchi. Și, într-adevăr, doar o minune ar mai putea interveni pentru ei! Nemulțumite de nivelul încasărilor, principalele regii - telefoane, electricitate - pretind măriri de tarife, pe măsura sporirii valorii dolarului și a unui dezastruos gol în casieriile lor, pricinuit de neplăți
Feluritele chipuri ale nemulțumirii by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16943_a_18268]
-
trei unități lipsește. Acoperișurile se înalță dînd binețe anului nou și suspendate rămîn, refuzînd să coboare. În fiecare revărsat de zori simt oboseala iminentă, dar îi dau mîna și seara ea devine iar flacără zurlie. Căldura trupurilor e concentrată în genunchi și coate. Iată de ce locuitorii acestor ținuturi se plimbă goi, ascunzîndu-și sub bucăți colorate de pînză de iută părțile dogorîtoare. Cînd ora tainică se apropie, își descopăr genunchii sau coatele, dar niciodată concomitent căci rănile sînt uneori incandescente, amenințînd să
Feeria libertății by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16963_a_18288]
-
și seara ea devine iar flacără zurlie. Căldura trupurilor e concentrată în genunchi și coate. Iată de ce locuitorii acestor ținuturi se plimbă goi, ascunzîndu-și sub bucăți colorate de pînză de iută părțile dogorîtoare. Cînd ora tainică se apropie, își descopăr genunchii sau coatele, dar niciodată concomitent căci rănile sînt uneori incandescente, amenințînd să incendieze piramidele din apropiere clădite din pantofi albi" (Pantofii albi). Uneori eliberarea are loc printr-un sarcasm ce, utilizînd exuberanța expresivă, denunță înrobirea existențială, "proza", monotonia și, nu
Feeria libertății by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16963_a_18288]
-
negru, cu papion, cântă la pian. Fete în rochii de seară între lumânările aprinse, cântă și ele la vioară. Mă înclin, și ies... La Cracovia, pe Vistula, intru în catedrala din secolul XIII. O fată bălaie se roagă cuminte, în genunchi, înaintea unei madone. Când isprăvește, mă iau discret după ea pe pârtia de lumină pe care soarele polonez o aruncă în bezna lăcașului. Ajungând afară, fata își întinde grațioasă brațele, și, fără să-i pese de nimeni, începe să valseze
Varșovia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15954_a_17279]
-
lexic se "reorganizează", astfel, minuțios într-o suită de scurte poeme care spun aceleași două-trei lucruri. Cu multă bunăvoință și răbdare, putem găsi și versuri mai "limpezi" care salvează pe ici, pe colo câteva poeme: "O durere bruscă îți îndoaie genunchii/ te lasă să crezi că ultima rămășiță a zilei/ e ca un punct luminos/ răsucit în carne" (Rămășițele zilei) sau "îmi port umbra așa ca un cer părăsit unde ploaia/ sapă adânc. mușcat de ger trupul meu bântuie zile și
Poezia și compoziția chimică a vieții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15962_a_17287]
-
Iustin Panța este captivant, are umor, ironie, melancolie sau, dimpotrivă, gravitate și foarte multă poezie care potențează expresivitatea textului: "din când în când mă simt ca un om care cosește de zor în toiul unei nopți fără lună", "așa cum trosnesc genunchii când se îndoaie pentru rugăciune eu mă gândesc din când în când la ea", "valurile mării sunt mai îndrăznețe decât mâna, atunci când iubita intră în spuma lor". Manualul... este, în fond, obsesia "bucuriei (plăcerii) care este și durere, durerea care
Poezia și compoziția chimică a vieții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15962_a_17287]
-
mănînc plictisit noapte cu zahăr/ telefonul alături ca o prepeliță moartă/ pe cărți au răsărit boababi/ șerți roșii se-ncolăcesc pe pereți/ moartea ageră e la colțul pleoapelor/ mîna licăre ca o lampă cu gaz pe pătura transparentă/ pe cer genunchii donei juana escaladează luna/ jumătate albi jumătate negri/ de ce noaptea e infinită de ce zahărul e amar" (tristețe infinită boababi șerpi roșii). În zona Erosului întîlnim aceeași ingenuitate dezarmantă, aptă a dezamorsa grandilocventa înscenare, paradarea pompoasă, a restabili, pînă la un
Un postavangardist (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15674_a_16999]
-
cerul nu ar avea pe cine să oglindească și ar fi trimis de zei la topit/ dona juana la capătul zării mă cheamă cu pletele trupul ei luminează ca un fulger în miezul unei planete cu miezul de beznă impecabilă/ genunchii ei pernele poemelor mele rotulele ultrasensibile fîntîni din care beau lapte dulce ciobanii din lună/ dona juana mireasă ascunsă mireasă misterioasă se plimbă maiestuoasă pe valurile mării negre și se gîndește la mine/ dona juana regină a timpurilor și a
Un postavangardist (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15674_a_16999]
-
siguranță niciodată plăsmui adevărul). Ca și: ,,dona juana face baie în capul meu ca-ntr-un eleșteu plin ochi cu delfini și pui de delfini/ dona juana mă zidește în zidul mînăstirii de argeș a ei mai întîi pînă la genunchi apoi pînă la brîu apoi pînă la gît/ și-n timp ce mă zidește ea îmi citește din poemele pe care le voi scrie acolo în zid pe partea dinăuntru a zidului/ după ce mă va fi zidit în el de
Un postavangardist (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15692_a_17017]
-
să nechez: (dona juana face baie în capul meu ca-ntr-un eleșteu plin ochi cu delfini). Ca și: ,,sînt sabia aceasta de hidrogen cu care tai sînii donei juana în patruzeci de părți perfect egale (...) după ce o așez pe genunchi pe dona juana și încep să mușc din ea ca dintr-o felie de pepene roșu/ după ce o sărut pe părul ei lung și încep ca un imperiu de furnici să-i mănînc părul și unghiile/ după ce mă sui pe
Un postavangardist (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15692_a_17017]
-
încet să-mi scot ochii/ și mă-ncumet înmuindu-mi mîinile în căușile pline cu sînge de pe obraz să scriu poeme roșii pe aerul alb și tare al orizontului/ și atunci dona juana deja mai mult de jumătate devorată de genunchii mei flămînzi și însetați începe să mănînce literele poemelor fosforescente scrise dezordonat pe aerul alb și tare al orizontului: (vermut de sînge limba șeherezadei povestind din ce în ce mai obosită). Ne aflăm, în ciuda aparențelor în măsură a scandaliza eternul spirit filistin, în sfera
Un postavangardist (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15692_a_17017]
-
lui au o finețe care amintește de Adela lui Ibrăileanu: "Se uitară spre Ancuța. începuse să coboare în fund, cu picioarele înainte, ținîndu-se cu mîinile de brusturi. Cordeluța îi căzuse pe gît și i se vedeau deasupra șosetelor trei sferturi genunchii goi. Feri scuipă printre dinți într-o parte." Marea întîlnire cu moartea e pregătită de un incident căruia copiii par să nu-i dea importanță. încercînd să prindă un pește cu mîinile, după metoda țiganului, Claudiu se așază cu tălpile
Proză de zile mari by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15744_a_17069]
-
clopotele� orașului atotputernic, intenția declarată a autorului fiind aceea de a-l provoca pe cititor să simtă �apăsarea grea a turnurilor ce-și culcă umbra asupra textului�. Femeia simbolistă are părul de culoarea chihlimbarului, coșmaresc de lung (pînă la nivelul genunchilor, se precizează undeva), și ochii, prin desprindere de azuriul regulamentar romantic, �imense pete negre în cearcăne de sidef�. Ea este numai pe jumătate moartă, căci soțul ei adîncit, imediat după pierderea ei, în tristețea-pereche a orașului Bruges, îi descoperă pe
Superbe lucruri moarte by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/16116_a_17441]
-
Patriarhul, îmbrăcat numai în stihar, care simbolizează Giulgiurile cu care a fost lisus înfășurat în Groapă, intră în Paraclisul Sfântului Mormânt. Un diacon ține un potir de aur, foarte prețios și așteaptă alături de ușa Sfântului Mormânt. Patriarhul se apleacă în genunchi, cu capul plecat pe Sfânta Piatră și face rugăciunea tainică. Totul este în tăcere. Toată suflarea este emoționată, așteptând Sfânta Lumină, marea Minune! Numai arabii creștini aleargă prin Biserică, bătând din palme și cu voci puternice roagă pe Dumnezeu, în
Sfânta Luminâ Cerească, Minunea de la Ierusalim. In: Editura Destine Literare by Eduard Filip () [Corola-journal/Journalistic/82_a_235]
-
Grijă); și nu așa, unul mărunt, ci unul, care "să informez Globul", ca Sorge sau ca Balzac; și că, altfel, nu, nu mă interesează - le răspunsesem politicos. Brummer mă privise drept în ochi; apoi spusese încet punîndu-mi o palmă pe genunchi: "Ai spus bine... f. bine; dar, ai Grijă! asta poate să te coste! Deși, talentul obligă.
Vizuina cu hoți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16301_a_17626]
-
ce rost are, că nu se va schimba nimic" etc., este o caracteristică de la care s-au abătut doi sau trei oameni. Oameni la care umilința a atins pragul critic și care au zis într-o zi "da' de ce în genunchi?". Toți am trăit așa, găsindu-ne paleative, iată, în viața socială, în sex, în maternitate, în literatură. În definitiv, tot ce s-a scris înainte de '89 sînt compuneri pe teme dacă nu date, atunci pe teme permise. Nimeni n-a
Doina JELA - "Să nu lăsăm să ne fie organizate sentimentele" by Ara Șeptilici () [Corola-journal/Journalistic/16337_a_17662]
-
ebonită neagră, cu clape zgomotoase și mari, și, în cîteva minute, scotea fila înnegrită. George Macovescu spunea că Mircea Grigorescu s-ar fi descurcat și în Sahara, cocoțat într-un palmier din vreo oază, cu mașina lui de scris pe genunchi. în ziua cînd a murit, abia ne despărțisem, eu rămînînd pe Bulavardul Kiseleff, la Uniunea Scriitorilor (în clădirea sediului central de astăzi al PDSR), iar el, ducîndu-se acasă. Mașina redacției l-a lăsat în Piața Amzei și s-a întors
Mircea Grigorescu (1908-1976) by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16402_a_17727]
-
unde nucleul comunist din umbră reușește din nou să impună niște norme de viață care înlesnesc supraviețuirea; pentru ca în noaptea de 18/19 martie 1944, la închisoarea din Rîbnița unde fusese transferat între timp, să fie împins la perete în genunchi și împușcat, împreună cu tovarășii lui, de un pluton de militari cîlmaci sub conducerea unui ofițer german, scăpînd însă ca prin minune de glonțul ucigaș. Episodul în care sînt descrise aceste momente supreme, nesiguranța, spaima de dinainte și după execuție, spectacolul
Eclipsa by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/16431_a_17756]
-
De altfel Ciccio se arătă nu o dată impresionat de înfățișarea lui: "L-am privit cu nesfîrșită îndoială, admirîndu-l din cap pînă-n picioare pentru cicatricele și ciupiturile de pe față, nodul impecabil de la cravată, încheietura fină a mîinii drepte, robustețea agila a genunchilor picior peste picior. Pînă și mișcarea trenului îi sporea intensitatea gratiei legănîndu-i-o cu o lîncezeala austera și am descoperit cum anume această grație îi alcătuia un acoperămînt perfect pentru furia deznădăjduita care zăcea în el." Spațiul trăirii comune acutizate de
Călătorie în realitatea imediată by Ana-Maria Popescu () [Corola-journal/Journalistic/16448_a_17773]
-
Fiindcă n-a mai rămas loc să reproduc tot pasajul o rezum: La Academie, izbucnește o controversă filologică - de ce să se spună pălăria în cap și nu pe cap, de ce stau în pat și nu pe pat, de ce cad în genunchi și nu pe genunchi ș.a.m.d. - " o hărmălaie de nu mai știi ce-i. Pînă se ridică Delavrancea și decretează solemn: fiindcă mă sărutați în c-r, și nu pe c-r." O veche promisiune de Crăciun Cornel Nistorescu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16547_a_17872]
-
rămas loc să reproduc tot pasajul o rezum: La Academie, izbucnește o controversă filologică - de ce să se spună pălăria în cap și nu pe cap, de ce stau în pat și nu pe pat, de ce cad în genunchi și nu pe genunchi ș.a.m.d. - " o hărmălaie de nu mai știi ce-i. Pînă se ridică Delavrancea și decretează solemn: fiindcă mă sărutați în c-r, și nu pe c-r." O veche promisiune de Crăciun Cornel Nistorescu a fost în ultimii
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16547_a_17872]
-
a înțeles că mai toți corturarii îl voiesc pe Țancu drept căpetenie. A doua zi a avut loc solemnitatea înscăunării lui Țancu drept voivod și obligatoria cerere de iertare a lui Dinu, care trebuia să vină tîrîș, pe coate și genunchi, înaintea stăpînului. Solemnitatea se petrecu aidoma, corturarii jurară supunere totală. Dar la scena cererii iertării, Dinu se repezi, cu un cuțit ascuns, asupra lui Țancu și-l ucise. Solomia, care se aruncă între cei doi, fu și ea ucisă fulgerător
Vrerea destinului by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16575_a_17900]
-
Liliana Buruiană-Popovici De zece ani ne tot străduim să ne găsim drumul spre civilizație și bunăstare. De fiecare dată cînd pare că l-am aflat, ne trezim, iar și iar, cu fruntea în țărînă. Căzuți în genunchi, așteptăm să se petreacă o minune. Semănăm - iertată-mi fie comparația - cu acel cal rătăcit care știe că undeva, mai aproape sau mai departe, trebuie să îi fie casa, ieslea plină cu fîn și rîul la care să se adape
Eminescu despre ce se întîmplă azi la noi by Liliana Buruiană-Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16587_a_17912]