528 matches
-
rapidă și logică, pentru rezolvarea problemei; se simțea în stare să o facă. Memoriză un anumit număr de puncte cheie la bordul navei și mai multe surse de energie. Apoi apăsă pe un buton care comandă deschiderea unuia dintre panourile glisante care obturau secțiunea inferioară a navei. Îi făcu semn căpitanului Free să o ia înainte. Fără să scoată o vorbă, coborâră pe scară. Intrau într-o lume diferită. Acolo, oamenii râdeau, dincolo se auzeau strigăte, zgomotul unor mișcări diverse. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
și surde. Întâlnirea fortuită sau calculată a diferitelor terminații sensibile sau hipersensibile, ale mele și ale ei, producea o gamă de reacții diferite, a căror inventariere se anunța laborioasă pentru amândoi. Eram ocupați cu aceste exerciții când, prin deschiderea ușii glisante, a apărut figura lui Makiko. Fata, evident, așteptase s-o urmez, iar acum venea să vadă ce obstacol mă reținuse. Și-a dat seama imediat și a dispărut, dar nu destul de repede încât să nu observ că era ceva schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
șoldurile. Doamna Miyagi era de o agilitate extraordinară: picioarele ei, în șosete albe de bumbac, se încrucișau pe osul meu sacral, strângându-mă ca într-o chingă. Apelul meu către Makiko nu rămăsese neascultat. În spatele panoului de hârtie al ușii glisante se desena silueta fetei, îngenuncheată pe rogojină, întinzând capul prin ușă, gâfâind, deschizând buzele, căscând ochii, în timp ce urmărea tresăririle mamei sale și ale mele cu interes și dezgust. Dar nu era singură: de dincolo de coridor, în deschizătura altei uși, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mulți preferă să vină în Miami în luna august. Se întoarse să stea cu fața la soare, dar numai după ce îi făcu cu ochiul lui Emmy. — OK, deci am rămas la partea în care el se pregătea să ți-o bage... Ușa glisantă din sticlă se deschise și Kevin, ținând în mână o tavă plină cu băuturi, dădu din cap cu dezaprobare. Se pare că nu ratez deloc conversația asta. Pe bune, Em, n-am putea să trecem mai repede peste? În timp ce Izzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
să n-o facă? Pe vremea aceea nu avea o slujbă prestigioasă, un apartament pe care îl întreținea singură și, bineînțeles, nu avea un logodnic îndrăgostit nebunește de ea. Leigh se plimbă prin sufrageria luminată natural și, când deschise ușa glisantă din sticlă, îi apăru în fața ochilor cel mai primitor spațiu exterior pe care îl văzuse vreodată. Curtea din spate era mai degrabă o oază în mijlocul pădurii. Stejari și arțari uriași ca niște turnuri împrejmuiau zona acoperită de un covor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
sub jetul fierbinte, se pregătea pentru un altul, rece, cu adevărat Întăritor. O umbră, dincolo de glasvandul cabinei de duș, semitransparent, l-a făcut să rămînă cîteva clipe nemișcat. Nu distingea decît un contur, care a devenit trup cînd, trăgînd ușa glisantă, a pătruns Înăuntru; un val de abur, dislocat, s-a răsucit Într-un mic vîrtej, risipindu-se apoi, cînd ușa s-a Închis la loc. Ann, dezbrăcată, cu mîinile pe sîni, nu pentru a-i acoperi, ci parcă pentru a
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
O inspectă cu atenție, se uită la mecanismul de blocare și ceru un alt proiectil. Elicopterul aproape ajunse deasupra colegiului și îi vedeam pe cei din el cum pregăteau Macrel-ul. Îl văzură! Unul din ei își scoase pușca pe ușa glisantă și trase spre trapa din pământ. Rundă după rundă. Cei din școală nu au tras în elicopter când au putut, pentru că era, după ei, prea departe. Acum, fiind deasupra, era prea târziu. Tempus fugit, Sergheiov! Ce naiba faci? Inspecta proiectilul, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
trecuse prin cap. Figura gravă trăda clipa conștientizării subite. Îi jucau ochii în cap, căutând neputincioși, prin coridor. - Să nu credeți că o să scăpați așa. - Ușa, zise Gosseyn, implacabil. Ofițerul pregeta, descumpănit. Lent, se duse la perete. Manevră un panou glisant, așteptă, contractat, ca Gosseyn să verifice conexiunile și coborî levierul. Ușile nu aveau decât cinci centimetri grosime. Se închiseră cu un zgomot surd. - Sper sincer pentru dumneata, zise Gosseyn, că sunt închise într-adevăr și că nu se pot deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
rapidă și logică, pentru rezolvarea problemei; se simțea în stare să o facă. Memoriză un anumit număr de puncte cheie la bordul navei și mai multe surse de energie. Apoi apăsă pe un buton care comandă deschiderea unuia dintre panourile glisante care obturau secțiunea inferioară a navei. Îi făcu semn căpitanului Free să o ia înainte. Fără să scoată o vorbă, coborâră pe scară. Intrau într-o lume diferită. Acolo, oamenii râdeau, dincolo se auzeau strigăte, zgomotul unor mișcări diverse. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
aranjă repede părul și încălzi apa pentru baie. — Cheamă-l pe Ito Hanemon, ordonă el. Cântecul privighetorii se auzea adesea, atât pe câmpiile din jurul Muntelui Bodai, cât și în copacii din incinta castelului. — Sunt la dispoziția dumneavoastră, stăpâne. Cu ușile glisante de hârtie în spate, un samurai voinic se înclină adânc. Ito era păzitorul lui Shojumaru. — Hanemon? Intră. Ești singurul cu care am discutat vreodată în amănunt problema asta, dar a sosit, în sfârșit, ziua când Shojumaru trebuie să meargă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și să se apropie de Poarta a Treia, iar, de acolo, să treacă prin apartamentele rezidențiale, intrând în grădina cu nisip alb, unde să-și prezinte urările. Turiștii de Anul Nou mergeau prin castel, privind prin toate camerele. Admirau ușile glisante ilustrate de Kano Eitoku, se uitau cu ochii mari la rogojinile tatami cu chenarele lor de brocart coreean și priveau, minunându-se, pereții lustruiți și poleiți. Gărzile mânau mulțimea prin poarta grajdului unde, în mod neașteptat, drumul era barat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că situația rezultase nu atât din vreo greșeală de calcul în strategia defensivă, cât dintr-o lipsă de maturitate umană. Acum, însă, indiferent de ceea ce-i dicta temperamentul său nativ, trebuia să facă față acestui nou val al destinului. Paravanele glisante fuseseră scoase din sala mare de conferințe și chiar și din încăperile înconjurătoare ale citadelei principale; acum, întregul clan locuia la un loc, ca niște refugiați din calea unui uriaș cataclism, care continua zi și noapte. Evident, erau întinse perdele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
munți a fost ca o ieșire pentru a admira florile, primăvara. Se pare că Seniorul Nobunaga va reveni pe drumul de coastă, trecând pe la Muntele Fuji. Mesagerii se retraseră. Hideyoshi rămase pe loc, privind pictura cu bâtlani albi de pe ușile glisante. Ochii păsărilor fuseseră pictați în galben și păreau să-l privească. „Cred că o să fie Kanbei,“ își spuse Hideyoshi. „El e singurul pe care-l pot trimite. Chemă un paj și-i zise: — Kuroda Kanbei ar trebui să fie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fusese înzestrat cu facultăți critice mult mai presus de ale omului de rând și numai datorită faptului că Nobunaga îi era stăpân rămânea precaut și, în fond, speriat de propriile lui critici. — Tsumaki! Tsumaki! strigă Mitsuhide, privind, dintr-o dată, ușile glisante, dintr-o parte și din cealaltă. Dengo? Dengo, ești aici? Dar omul care deschise, în sfârșit, ușa, plecându-se în fața lui, nu era nici Dengo, nici Tsumaki. Era unul dintre valeții săi personali, Yomoda Masataka. Amândoi oamenii sunt ocupați cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o asemenea onoare de la dumneavoastră. — N-o luați așa. Știu câte ceva din ceea ce vă îngrijorează și, fie și numai din acest motiv, ceainăria e locul ideal pentru a sta de vorbă. Se așezară în lumina subțire care intra prin ușile glisante de hârtie translucidă ale micii ceainării. Apa din ibric clocotea de câtva timp, iar acum bolborosea cu un sunet și mai voios decât înainte. Mitsuharu își arătase, de multe ori, spiritul marțial pe câmpul de luptă, dar aici, în fața vetrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Din când în când, câte o prună coaptă cădea la pământ, cu un zgomot ca al unui ciocan de lemn izbind țărâna. Acele sunete erau singurele care risipeau liniștea. Dintr-o dată, o rază luminoasă de soare căzu pe panourile ușii glisante. — Ei, e timpul să ne luăm rămas bun. Avem de rezolvat unele treburi urgente, spuse Masataka, profitând de ocazie pentru a se retrage, dar Mitsuharu, care deschise scrisoarea și o citea în fața celor trei, o strânse acum la loc. — De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dimineața nu mai venea. În sfârșit, chiar când respirația îi redevenise adâncă și regulată, dădu iarăși cuvertura la o parte și se ridică, cu o tresărire. — E cineva acolo? strigă el, spre odăile pajilor. Undeva, departe, se deschise o ușă glisantă. Pajul de gardă intră tăcut și se prosternă la podea. — Spune-i lui Matabei să vină imediat aici, ordonă Mitsuhide. Toți cei din apartamentele samurailor dormeau, dar, de vreme ce câțiva vasali ai lui Mitsuhide plecaseră în seara trecută spre Kameyama, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
țânțari, se afla o nișă secretă, ascunsă în perete, unde putea aștepta un om înarmat. Scamele aurii de pe suprafața ușii camuflate sclipeau amenințător, parcă licărind cu setea de sânge a unui asasin nevăzut. La dreapta lui Mitsuharu era o ușă glisantă mare. Nu auzea nimic din spatele ei, dar putea simți prezența lui Saito Toshimitsu și a altor câțiva oameni cu armele scoase, așteptând doar ordinul lui Mitsuhide. Mitsuharu nu-i purta pică vărului său pentru acest comportament ilicit și lipsit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Înăuntru! — Înăuntru trebuie să fie! Ținta lor era Nobunaga. În acea clipă, își forțară intrarea, împrăștiind în jur lemnele aprinse cu sandalele lor de paie, în timp ce se răspândeau prin clădire. Flăcările începură să urce repede pe coloane și pe ușile glisante, ca niște vițe cu frunze roșii. Pajul și maestrul ceaiului stăteau nemișcați în timp ce focul îi învăluia și pe ei. În grajduri, se dezlănțuise un vacarm total. Cel puțin zece cai intraseră în panică și loveau cu copitele în pereții staulelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la clădirea unde era încartiruit Hideyoshi. Acolo, cei trei stătură mult timp așezați împreună. Consfătuirea lor era atât de secretă, încât până și pajii se retraseră. Nu i se permise să rămână decât poetului Yuko, care se așeză după ușile glisante de hârtie, amestecând ceaiul. Chiar atunci, se auziră pași apropiindu-se, în grabă, de clădiri. Se dăduse ordin strict ca în zonă să nu intre nimeni, așa că, în momentul când pașii ajunseră lângă ușa de cedru, fură interceptați cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un paj. Pași viguroși însoțiră răspunsul. Auzind acei pași și glasul lui Hideyoshi, durerea lui Kyutaro și a lui Hikoemon se spulberă dintr-o dată. — Stăpâne? — Cine-i acolo? întrebă Hideyoshi. — Ishida Sakichi, stăpâne. Sakichi cel scund înaintă din umbra ușii glisante, spre camera alăturată. Venind în mijlocul rogojinii tatami, se întoarse către lampa din sala de consfătuire și făcu o plecăciune, lipindu-și palmele de podea. — Sakichi, dă fuga la tabăra lui Kanbei. Spune-i că am de vorbit cu el imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-se cu ținuta de doliu, generalii așteptau ora stabilită pentru slujba memorială, în capela castelului. Bâzâitul țânțarilor se auzea dens pe sub streșini și o lună nouă, subțire stătea suspendată, pe cer. În tăcere, generalii traversară spre citadela secundară. Pe ușile glisante ale capelei erau pictați lotuși roșii și albi. Unul câte unul, oamenii intrară și se așezară. Numai Hideyoshi nu apăru. Ochii oamenilor erau cuprinși de îndoială. Dar, pe când generalii priveau în direcția altarului din depărtare, printre articole austere ca tabernacolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o anumită problemă. Pesemne că ne muncesc aceleași gânduri. Unde putem sta de vorbă? Shonyu indică o cameră mică din apropierea sălii. Cei doi se așezară în încăperea goală. Nu avea arzător, dar soarele de Anul Nou, care pătrundea prin ușile glisante de hârtie, era cald. — Ai auzit zvonurile? începu Shonyu. — Le-am auzit. Se spune că Seniorul Nobuo a fost ucis. Și pare să fie adevărat. Shonyu se încruntă, oftând. — Am început să vedem deja semnele că anul ăsta vor fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sake. Cel puțin, judecând după culoarea obrajilor. Dați-ne nouă ceașca. Dar Nobuo nu observase jenanta plictiseală a invitatului de onoare. Eforturile sale erau determinate de interpretarea greșită a expresiei somnoroase din ochii oaspetelui. Le șopti ceva vasalilor și ușile glisante de hârtie din capătul încăperii fură trase rapid, dezvăluind o orchestră și dansatori. Pentru Ieyasu era ceva banal, dar, cu o privire răbdătoare, își manifestă interesul în unele momente, râse, din când în când, și bătu din palme la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
simți că, într-un fel sau altul, ziua aceea fusese nefiresc de scurtă. Se întrebă dacă din această cauză - chiar și cu toate presiunile muncii - încă mai simțea un gol în inimă. Ca de la o mare distanță, auzi sunetul ușii glisante, deschizându-se încet. Kazumasa, îmbrăcat în haine civile la fel ca stăpânul său, se pleca în prag. Aproape nici unul din războinicii clanului încă nu-și descheiase armura. Cu toate acestea, Kazumasa își dăduse seama că Ieyasu era îmbrăcat în civil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]