KorAP: Find »[drukola/base=got & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...18 19 20 ...75 >

1,864 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

la concluzia că teritoriile de la est de Carpați și până la Nistru erau sub dubla dominație a hunilor și ostrogoților aceeași situație era și la sud de Carpați până la Dunăre. La sud de Carpați, în afară de tezaurul de la Pietroasa (Buzău), care aparține goților, se cunosc morminte izolate la Bălteni, mici tezaure sau piese la Dulceanca, Coșoveni, precum cazane numeroase. Aceste descoperiri dovedesc prezența efectivă a hunilor în Dacia 400 descoperiri s-au aflat în jud. Mehedinți (Hotărani), în jud. Ialomița (Boșneagu), la Celei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
precum cazane numeroase. Aceste descoperiri dovedesc prezența efectivă a hunilor în Dacia 400 descoperiri s-au aflat în jud. Mehedinți (Hotărani), în jud. Ialomița (Boșneagu), la Celei și Hârșova, lângă Dunăre, la Câlnău (Buzău). Alte descoperiri la Chiojdu, valea Buzăului (goți), la Roman (fibule gotice de tip Sântana). În Transilvania, avem puține morminte gotice din epoca hunică, cum sunt cele trei morminte de la Brateiu (Sibiu). Populația locală daco-romană din spațiul carpato-dunărean își continuă existența și în noile condiții din secolele IV

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Davideni (Neamț), în Muntenia la Șirna (Prahova), în Transilvania, așezarea și cimitirul de la Brateiu (Sibiu). Astfel, se poate susține că năvala hunică (375-454) a fost doar un episod trecător, populația locală și-a continuat existența în această zonă. 21 Gepizii Goții rămași pe țărmul sudic al Mării Baltice, în regiunea vărsării Vistulei, după plecarea unei părți a lor spre est și sud, au evoluat ca un grup etnic distinct, sub numele de gepizi. După ce goții au plecat, pe la mijlocul secolului al III-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
continuat existența în această zonă. 21 Gepizii Goții rămași pe țărmul sudic al Mării Baltice, în regiunea vărsării Vistulei, după plecarea unei părți a lor spre est și sud, au evoluat ca un grup etnic distinct, sub numele de gepizi. După ce goții au plecat, pe la mijlocul secolului al III-lea, s-au pus în mișcare și gepizii, iar direcția inițială a deplasării lor era identică cu aceea a goților. Între cele două ramuri ale goților s-a produs o ciocnire, în urma căreia gepizii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și sud, au evoluat ca un grup etnic distinct, sub numele de gepizi. După ce goții au plecat, pe la mijlocul secolului al III-lea, s-au pus în mișcare și gepizii, iar direcția inițială a deplasării lor era identică cu aceea a goților. Între cele două ramuri ale goților s-a produs o ciocnire, în urma căreia gepizii au fost înfrânți. Aflați în căutarea unei noi patrii, după ce-au părăsit țărmul Balticei, gepizii s-au stabilit în apropierea Daciei, în regiunile de nord-vest

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
grup etnic distinct, sub numele de gepizi. După ce goții au plecat, pe la mijlocul secolului al III-lea, s-au pus în mișcare și gepizii, iar direcția inițială a deplasării lor era identică cu aceea a goților. Între cele două ramuri ale goților s-a produs o ciocnire, în urma căreia gepizii au fost înfrânți. Aflați în căutarea unei noi patrii, după ce-au părăsit țărmul Balticei, gepizii s-au stabilit în apropierea Daciei, în regiunile de nord-vest, dar goții s-au opus cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cele două ramuri ale goților s-a produs o ciocnire, în urma căreia gepizii au fost înfrânți. Aflați în căutarea unei noi patrii, după ce-au părăsit țărmul Balticei, gepizii s-au stabilit în apropierea Daciei, în regiunile de nord-vest, dar goții s-au opus cu armele și gepizii au pierdut lupta. După înfrângere, gepizii s-au retras (stabilit) pe versantul Carpaților nordici, unde anterior locuiseră costobocii sau vandalii. Participarea lor, în 269 d. H., într-o coaliție a triburilor germane împotriva

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
este mai dificil de stabilit datorită comunității de viață, a migratorilor amestecați cu populația locală, dar majoritatea aparțin autohtonilor. De-aici rezultă că cea mai mare parte a populației o formau autohtonii, latinofoni și creștini, în mijlocul cărora gepizii, iar anterior goții și hunii, formau enclave etnice, dominatoare politic și militar.25 Avarii Înainte de a face o prezentare generală a avarilor, vrem să înfățișăm succint punctul de vedere a lui N. Iorga în legătură cu avarii și rolul lor. Avarii, învingătorii și urmașii gepizilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
II, p. 687-688. 14. Ibidem, p. 689-691; Vezi B. Mitrea, C. Preda, Necropole din secolul al IV-lea în Muntenia, București, 1966; Gh. Diaconu, Târgșor. Necropola din secolele III-IV, București, 1965. 15. Istoria Românilor, vol. II, p. 691-692; I. Nestor, Goții, în Istoria României, I, București, 1960, p. 682-694. 16 .N. Iorga, Istoria Românilor, vol. II, București, 1936, p. 181-191; Christopher Kelly, Attila Hunul, București, Corint, 2012, p. 91-273. 17. Istoria Românilor, (Tratat), vol. II, p. 693-695. 18. Ibidem, p. 695-697

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cuceritori în aceeași măsură ca și alți "migratori" (alogeni), însă, după cucerire, ei nu au distrus populația autohtonă de care aveau nevoie. Deosebirea între slavi și alți alogeni a constat în faptul că slavii au fost colonizatori, ceea ce neamurile germanice (goți, gepizi) și cele turanice (huni, avari) n-au fost (n-au vrut să fie). Trebuie să precizăm că nu cucerirea în sine, ci instalarea de colonii sătești și militare slave de lungă durată, a avut consecințe profunde asupra societății romanice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
influențe slave au persistat în limba romanicilor din nordul Dunării, în urma conviețuirii timp de secole cu aceștia (vezi cap. VII). Slavii din Dacia, care locuiau în Carpați și la Dunăre, nu au alcătuit state (regate), precum neamurile germanice și turanice (goți și huni), iar organizarea lor politică era cea gentilică (bazată pe gintă), cu căpetenii alese de oșteni, numite voievozi. Colonizările slave se făceau de către comunitate (obște), o așezare întemeiată de o mare familie care folosea pământul în comun, încât obștea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dau acestora. De-aici numele de "valah" a trecut la bizantini, pentru elementele romanice rurale, mai târziu păstorești, care nu mai erau supuse Imperiului. Însă aceasta înseamnă că, în momentul în care slavii au apărut în aceste locuri, germanii (neamurile: goți, gepizi, vandali) erau intercalați între ei (slavi) și autohtoni (romanici). Pentru apariția slavilor la Dunăre, nu se poate lua în calcul decât secolul al V-lea, pe vremea lui Attila, și al VI-lea. În acel moment, romanicii erau pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o distruge și posibilitatea de a o "desnaționaliza", adică de a o asimila. Aceasta, în privința slavilor, pe de o parte, dar, pe de altă parte, slavii apar la Dunăre ca supuși ai avarilor, "mânați de dânșii" (Iorga), precum anterior germanii (goții) sub huni. Avarii reușeau să atragă de partea lor acele căpetenii slave pe care le pot folosi mai mult. Astfel, încă pe la 560, o căpetenie slavă Mezamir merge la avari-el merge din partea anților la avari, unde va fi ucis. Dar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se considera nici izgonit, nici umilit-el deținea Marea și Dunărea, ceea ce presupunea deținerea capetelor de pod de pe malul stâng (nordic) al fluviului, cu cetățile și teritoriile înconjurătoare. În plus, slavii îi aparțin în secolele VII-VIII, cum i-au aparținut anterior goții, colonizați în sudul Dunării, apoi mutați în Italia. Așadar, la începutul secolului al VII-lea, se părea că o nouă ordine, definitivă, s-a constituit, cu redobândirea malului stâng (nordic) al Dunării și cu puternica organizare a Dalmației romane-avem o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al VI-lea, bulgarii își încep expedițiile de pradă împotriva Imperiului-Iordanes afirmă că bulgarii pradă în Tracia, iar împotriva lor luptă Mundo, descendent din Attila. Bulgarii sunt chemați în ajutor și de împăratul Zenon, în seolul al V-lea, împotriva goților. În Panegiricul lui Ennodius, bulgarii apar ca "vulgares", iar ca neam "îndărătnic", lângă huni, sabiri și hunuguri, la Iordanes, în Getica. Același istoric îi amintește pe bulgari și pe vremea lui Justinian (527-565), ca un contingent în confederația avară. Paul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
izvoarele bizantine mai târziu. Din limba latină populară (vulgară) s-au păstrat unele denumiri de orașe, râuri și localități. Bulgarii erau puțini numeroși, ei alcătuiau pătura dominatoare politică și militară, dar acestora li s-au adăugat greci (bizantini), resturi ale goților și ale altor barbari colonizați anterior pe teritoriul Imperiului. Reședința statului bulgar, a hanului, era Pliska, așezare cu nume slav din câmpia de nord-est a Bulgariei actuale, iar frontierele noului stat nu puteau fi precizate inițial. Se pare că ele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Roesler, este o limbă sud-dunăreană ce cuprinde împrumuturi însemnate din cea albaneză, vorbită în sudul Peninsulei Balcanice. În plus, limba română este "adânc înrâurită" de limba bulgară, care se vorbește tot în sudul Dunării, în schimb, lipsesc împrumuturile germanice, deși goții și gepizii au locuit câteva secole în Dacia, la nord de Dunăre. Cele trei dialecte daco-, macedoși istroroman alcătuiesc o singură limbă (română), iar poporul (român) ce vorbește cele trei dialecte trebuie să fi locuit, odinioară, laolaltă, în sudul Dunării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de influență bizantină, ceea ce este grav pentru ideea continuității daco-romane. Ceramica redevine grosolană, preistorică. Dealtfel, ea poate fi opera oricărei populații. Nimic în favoarea unei continuități a daco-romanilor, dimpotrivă. Nu se păstrează nimic dacic. Avem, în schimb, mărturii ale trecerii barbarilor (goți, gepizi)". El spune: 2. "Identitatea totală sau aproape totală între română și aromână lingvistica poate fi de foarte mare ajutor pentru istorie. Faptul că se invocă pentru explicarea acestei unități de limbă contactele neîntrerupte (de ce neîntrerupte?) dintre nord și sud

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
români. Ar fi greu de înțeles cum au stat fără episcopie atâta vreme-abia în 1359 ! În legătură cu "valahii" și "Valahia", semnalăm că autorul (Brătianu) greșește acordând acestui termen o origine bizantină, cu sensul de "păstor". Cuvântul este germanic: valah, adică welche. Goții au numit "valahi" populațiile latine".10 F. Lot, în notele sale, se referă și la alte aspecte: "Cele câteva mărturii arheologice referitoare la practicarea creștinismului în Dacia, în secolele III-IV, sunt lipsite de interes. Nu se știe cărei nații (populații

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe o suprafață de 250-300.000 km2, aceasta ar însemna 2-3 milioane locuitori. Însă, insistă el, trebuie să admiten că populația rămasă pe loc a ajuns la o condiție socială inferioară și la o mare barbarie sub stăpânitorii migratori (sarmați, goți, huni, avari). Însă de la slavi a adoptat creștinismul (instituțional) și organizarea politică (statală). Rămâne de stabilit, subliniază el, dacă această populație daco-romană s-a menținut în întreaga Muntenie actuală sau numai într-o parte a ei (Oltenia). Lot precizează: "Ar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Și textele celor doi autori, Vopiscus și Eutropius, sunt categorice. Inscripțiile romane găsite în Dacia Traiană nu depășesc anii 255-258, iar după 256, aici nu s-au mai bătut monede. În același timp, pe plan militar, după înfrângerea provocată de goți la Abrittus, în Moesia, în 251, situația din Dacia nu mai putea fi menținută, iar evacuarea era necesară. Cele două legiuni, cantonate în provincia Dacia, trebuiau retrase altminteri riscau să fie izolate printre barbarii care organizau incursiuni în sudul Dunării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
El observă: "pe când toate limbile romanice au primit, în măsură mai mare sau mai mică, vechi elemente germanice,...numai limbii românești îi lipsesc într-un chip uimitor acele amintiri din perioada rătăcirii (migrației) popoarelor". De-aici deducem că, la venirea goților, coloniștii romani nu mai erau aici (în Dacia). În aceiași termeni se exprima și Miklosich despre strămutarea (evacuarea) coloniștilor din Dacia, din nord în sud, bazându-se pe susținerile lui Vopiscus. Istoricul Tomaschek admitea o continuitate, după 275, dar pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
strămutat decât o parte din populație. Istoricul ungur Hunfalvy se pronunța împotriva oricărei persistențe a elementului roman pe malul stâng dunărean-monedele romane încetează la 258, invoca și el lipsa elementelor gotice în limba română, de-aici concluzia că, la așezarea goților în Dacia, nu mai rămăseseră romani. Dar și el trebuie să recunoască persistența unor rămășițe de populație romană după evacuarea lui Aurelian. El încheie astfel: "Desigur, au rămas mulți care n-aveau nimic de salvat și nimic de pierdut, dar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care nădăjduia să se înțeleagă cu stăpânirea barbară, trebuie să fi fost însă prea mică, de vreme ce nu găsim nici o urmă din viața ei romană". Istoricul J. Burkhardt, în "Vremea lui Constantin cel Mare", nota: "Aurelian trebuise să lase ca pradă goților Dacia, periculoasa cucerire a lui Traian. Înainte de aceasta însă și în regiunile mai puțin amenințate, trebuie să fi predominat aici o foarte însemnată cultură romană, ale cărei urme asupra acestui pământ cu totul răscolit de rătăcirea (migrația) popoarelor n-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fi șterse și, de exemplu, se recunosc încă în limba romanică a valahilor". În sfârșit, pentru L. Homo, biograf al lui Aurelian, evacuarea Daciei, la anul 275, nu putea fi integrală: au rămas țăranii, care trăiaui în bune raporturi cu goții și care n-ar fi permis plecarea lor -ce puteau face barbarii, care nu erau nici păstori, nici plugari, cu pământul gol (fără oameni)"?15 În legătură cu părăsirea Daciei de către Aurelian, în 275, s-a născut "una din cele mai vajnice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]