1,981 matches
-
roman, zise el, arătând către rampa Îngustă de trepte care ducea la aer liber. Aici ar trebui să fim În siguranță. - Blestematul... - Cu cine te cerți, Cecco? - Călăul acela de bătrânul... Taică-meu. E vina lui că am ajuns În halul ăsta... Blestematul! Glasul lui Cecco devenise și mai strident de frică. - Dacă mă Întorc Întreg la Siena, Îi fac vânt pe scări, mă jur. O să-mi dea până la ultimul bănuț, chiar de-ar fi să i-i smulg cu ghearele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai ușoară, poate o să îl vindec pe Maestru, poate cuvintele mele vor învinge și mi-l vor aduce înapoi, am nevoie de el, o să te vând pe un pumn de cuvinte, îi spunea Tina, odată, uite că am ajuns în halul ăla, să îl vând eu pe ceva, nu știu acuma pe ce îl vând, toți vindem, ne vindem unul pe altul, calmi și senini. O să vă povestesc, de fapt, despre actori, despre noi doi, mai știți dumneavoastră, mai știu eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
era ca și cum aș fi avut un soț tânăr, mirosind frumos, nu știți că bărbatul bătrân miroase urât, din pielea lui ies putori care îmi fac rău, mă înțelegeți ca femeie, de asta vă povestesc dumneavoastră. De când îl văd suferind în halul ăsta după inocenta lui pește, nu știu ce să mai fac să-mi păstrez bărbatul, am nevoie de el, pentru mine, dragostea e o chestiune de siguranță, poate nu de bani, deși, despre bani e vorba mereu, am învățat asta, dar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
frumoși, care, pe măsură ce creștea, Îi stăteau tot mai bine, cu o minte ageră, imaginativă, și o Înclinație spre hainele extravagante. Între patru și zece ani a făcut țara, Împreună cu maică-sa, de la Coronado, unde Beatrice s-a plictisit În așa hal Încât a făcut o criză de nervi Într-un hotel monden, până la Mexico City, oraș În care a contractat o formă ușoară, aproape contagioasă, de tuberculoză. Micul necaz i-a convenit, iar mai târziu l-a folosit drept ingredient al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de pedanterie goală și de tăiere de frunze la câini Într-un club n-au să mă ajute. Tot ce vor izbuti este să mă dezorganizeze, să mă facă pe de-a-ntregul convențional. Chiar și acum Îmi lipsește În așa hal șira spinării, Încât mă mir că mai stau În poziție verticală. — Oh, dar nu Înțelegi esențialul, Tom, l-a Întrerupt Amory. Aici ți s-au deschis ochii, Într-un chip destul de abrupt, asupra snobismului lumii. Invariabil, Princeton dezvoltă În omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
martie, când l-ai adus pe Burne Holiday de la Princeton ca să mi-l prezinți? Ce frumusețe de băiat! După aceea m-a șocat teribil când mi-ai scris că el mă considera splendid. Cum se putea Înșela Într-un așa hal? Splendid este singurul atribut ce nu ni se potrivește - nici ție, nici mie. Suntem multe altele - extraordinari, deștepți, presupun că putem să ne considerăm chiar strălucitori. Atragem oamenii, știm să creăm atmosferă, aproape că ne putem pierde sufletele celte În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de ce nu, îl iubeau. PASAJ RETRAS Nu știu. Nu știu câți kilometri sunt, dar mi se rupe. Până și un imbecil ca tine trebuie să știe că este imposibil să arunci atât de departe. Ce trust de presă te-a umflat în halul acesta, cine a băgat bani într-un analfabet pentru a tâmpi masele într-un mod atât de absurd de ridicol? Cine are interesul ca amărâții ăștia care mor de foame sau înecați să fie striviți sub atâta mediocritate imbecilă? Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
trandafirilor și să nu se dea cu spirt, să lingă vopseaua de pe tablourile vechi, să se închidă în pian până se sufocă, să se roage să moară, să arunce o monedă în Fontana di Trevi, să moară de râs de halul în care a ajuns, să moară de ciudă, să-și dea foc în fața Muzeului de Artă, să cadă cu liftul într-un bloc vechi din Cișmigiu, să-și pună un colier de fier în timpul unei furtuni, să-și cumpere motocicletă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
și se face mic de tot, de parc‑ar fi un balon înțepat. A vrut cu tot dinadinsul să apară în costum în fața Sophiei, ca să aibă un atu în fața lui Rainer și a blugilor lui, iar acum e disprețuit în halul ăsta! Acoperă cu mâinile toate părțile unde costumul e din păcate prea scurt. Dar nici n‑are atâtea mâini. A intrat la apă când l‑am dat la curățat, costumul, vă jur, era chiar lung înainte, știoarfele de la curățătorie l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Nu sunt, și chiar dac‑ar fi, nu vor să‑l cunoască pe el. Așteptați voi, să mă îmbrac cu puloverul cel nou, atunci o să virați instantaneu spre mine, știe Hans ce știe. Îi face cu ochiul într‑un asemenea hal unei brunete care bea o cafea mică, încât s‑ar putea crede că are o boală de ochi. De fapt, el vede foarte bine când trece pe undeva vreo frumusețe feminină. Atunci își închipuie că‑i aparține lui. Orice bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
că tăticul vrea s‑o împuște pe mama pentru păcatele ei conjugale. Rainer nu vede însă decât că viața mamei s‑a scurs fără rost, dar de păcătuit ea n‑a păcătuit niciodată, cu cine s‑o fi făcut la halul în care a ajuns să arate? Viața mamei este un șir lung de ani fără rost, așa cum clasele de jos sunt și ele niște șiruri de oameni din care nu se remarcă nici unul. De obicei bat pasul pe loc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
topor, fără a mai pune la socoteală împunsăturile cu baioneta, iar cele mai zdrobite sunt capetele. A lovit cu ambele mâini ca să aibă mai multă forță. Rainer nu poate să‑și petreacă noaptea lângă niște hoituri adus într‑un asemenea hal, fiindcă îi este silă. Intră în căminul său, care deja nu‑i mai este cămin, aprinde pentru scurt timp lumina în hol, ca să creadă lumea că e surprins de priveliștea îngrozitoare, o stinge apoi imediat, se duce la poliție și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ochii. — Corect și de data asta! m-a felicitat bărbatul. După o scurtă tăcere, i-am adresat eu o Întrebare. — Nu păreți a fi nici debil psihic, nici alcoolic irecuperabil. Pot să vă Întreb de ce ați ales să trăiți În halul ăsta? — Ha, ha... Îmi ceri permisiunea să mă Întrebi, dar nu m-ai Întrebat deja? În fond, nu e treaba ta, dar e prima dată În jumătate de an că mă face cineva să râd. Nu știu dacă mă vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
limba pe Întreg corpul ei, agitând pastilele rozalii ca și cum atunci mi-aș fi amintit deodată de existența lor. „Nu sunt decât un prost, cum am putut oare să te uit, cum am putut să mă las purtat de val În halul ăsta?“ „Ce sunt pastilele alea?“ „Nimic, niște prostii“, apoi aș fi scos pastilele din ambalajul lor, le-aș fi aruncat În chiuvetă și apoi aș fi făcut dragoste cu ea atât de intens Încât degetele de la picioare i s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
trimite-o acasă pe femeia asta Înaltă, te rog, hai să rămânem numai noi doi“, dar nu putea rosti cuvintele. Era convinsă că a comis o greșeală impardonabilă. Dispăru, la fel de confuză, În sala de baie. „De ce m-am udat În halul ăsta?“ Își repetă ea de nenumărate ori În timp ce-și spăla coapsele, apoi Își Înfășură un prosop pe deasupra bikinilor și se Întoarse În cameră. În momentul acela o zări pe Keiko Kataoka, Încă Îmbrăcată În costumul ei roșu-sângeriu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
nu i s-ar fi Îngăduit așa ceva. Bărbatul Îi Înlănțui umerii cu brațele și o sărută cu blândețe. — Ah! Ce sărut nepriceput, fără pic de rafinament, fără nici măcar o frântură de erotism În el! Nu suport să fiu sărutată În halul ăsta! Ajunge, nu mai vreau! Gata! Ce se Întâmplă cu mine? De ce mă simt așa de ciudat...? murmura Noriko, scuturată de convulsii, lipindu-și corpul de sexul bărbatului, pe care-l simțea prin pantaloni. — Calmează-te, Noriko! Lasă-mă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
fără nici o grijă. Cu toate acestea, ceva În mine refuza să cedeze În fața unei asemenea confesiuni și eram foarte furios pe mine Însumi că mă lăsasem emoționat de discursul ei. Oare de ce mi se Întâmpla așa ceva? De ce mă emoționasem În halul ăla? Doar era de ajuns să fiu impresionat, să bem apoi ceva Împreună, după care să mergem la culcare. Pentru că pentru tine nu există și alții, de-aia! Îmi venea să-i spun. Eram pe deplin conștientă de asta, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
și celelalte femei Îmi povestise cu lux de amănunte, Însoțind derularea evenimentelor cu propriile comentarii și interpretări. În starea aceea de semiinconștiență și pierdere parțială a identității, mi le imaginasem pe Mie și Noriko complet goale, excitându-mă În așa hal, că Îmi venise să vomit. Despre Reiko nu știam prea multe lucruri, dar tocmai asta mă făcea să fabulez și mai mult. Persista În mintea mea ca un fel de gol care se cerea umplut, exact așa cum se exprimase Keiko
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
oprim, dar perspectiva de a muri Împreună cu Maestrul, altfel decât prin sinucidere, nu Îmi displăcea, așa că am prizat și eu două linii. Inima Îmi bătea să-mi sară din piept, degetele de la mâini și de la picioare Îmi amorțiseră În așa hal Încât Îmi ziceam că nu se putea să-mi amorțească mai mult de-atât. Simțeam o excitare atât de puternică Încât Îmi venea să mă reped asupra Maestrului și să-i acopăr trupul cu săruturi, când l-am auzit strigându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
săi: platonicienii și stoicii în linie de bătaie, urmați de creștini, au dezvăluit din plin, fără să știe, insatisfacția încercată în privința propriului trup, pe care au simțit nevoia să-l deteste, să-l chinuie, să-l urască în așa un hal... Antihedonismul își dezvăluie în mod simptomatic ura de sine, concentrată, transfigurată, deplasată, inversată ca sens, iar apoi îndreptată asupra unui obiect fantasmatic susceptibil de a incorpora totalitatea negativității acumulate în sine: plăcerea. Pentru că plăcerea epicuriană rămâne mult sub pericolele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
că venim aici în concediu. — N-avem loc, nu-nțelegeți? zise Felix S 23. Doar dacă renunță cineva... — Tovarășe inspector Pătrașcu - se-ntoarse responsabilul satelitului în direcția scaunului gol -, dumneavoastră tot nu vă vedeți, puteți rămâne. — Cum să rămân în halul ăsta? se auzi vocea. Decât să nu mă văd aici, mai bine nu mă văd pe Pământ. Se lăsă tăcerea. Doar lanurile de rapiță se auzeau de-afară foșnind. Să plecăm, spuse deodată comandantul Felix. Cu cât ajungem mai repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
și-i dădu celălalt sandvici pilotului. Mâncară în liniște. Nava continua să accelereze. Episodul 2 Parcă se zărește ceva — Măi Amărăștene - zise într-un târziu comandantul Ion Aciobăniței, uitându-se pe hublou -, tu ai mai nimerit vreodată într-un așa hal de câmp? — Niciodată, e prima oară, răspunse pilotul. „Și poate ultima”, făcu iarăși în mintea lui gândul cel rău. Mi-amintesc, când eram copil, că mă speria bunicul cu câmpul ăsta. „Dacă nu ești cuminte, mă amenința el, te-arunc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
robotizare; să fie aleasă conform aptitudinilor fiecăruia, să nu ocupe prea mult timp pentru a nu deveni „din subiect obiect”, adică o rutină obositoare; după cum spunea filozoful și scriitorul Emil Cioran; să nu ajungi la sfârșitul ei obosit în așa hal încât să nu dorești altceva decât să dormi; să existe și un timp liber pentru a ne pune întrebări, a gândi, a contempla ceva, a iubi sau a ne îndeletnici cu de-ale artei, a avea timp și pentru prieteni
„MUNCA ESTE LEGEA LUMII MODERNE ... ” de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 914 din 02 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363958_a_365287]
-
statura omului. Se luptau vitejește, ferind prețioasele bețe din bambus pregătite laborios pentru Marea Captură, nerăbdători să ajungă în punctul stabilit. -- Mă trec toate apele! N-am mai tras așa din armată! -- Ce armată ai făcut tu, de obosești în halu’ ăsta? -- Nu-i de râs! Chiar am făcut armată serioasă, la parașutiști. Aveam nisip și-n chiloți după ce mă aruncau ăia pe coclauri. -- Ia, trage o gură de tărie și dă din picioare, că nu mai e mult de mers
ARĂTAREA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1555 din 04 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362999_a_364328]
-
butoanele ușii. După ce deschiseră ușa, cei doi se târâră pe coate și genunchi până în sala tronului. Mărțișor le mulțumi prietenilor, care-i spuseră: - Rămâi sănătos, Mărțișor! Când ai nevoie, să ne mai chemi! Și dispărură. Când văzu împăratul în ce hal arătau cei doi viteji ai săi, turbă de supărare: - Ce e cu voi, nătângilor? Măcar i-ați lichidat? - Nu, Măria Ta, iertare! îngăimă Rază Fierbinte. Ne-a terminat el pe noi! - Măria Ta, se bâlbâi și Vânt Fierbinte, este cel
MĂRŢIŞOR-14 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1504 din 12 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363014_a_364343]