952 matches
-
în intertextualitate se produce un tip de "hierofanie", când lectorul sesizează faptul că hipertextul actualizează un hipotext (clasicizat). O formă simbolică poate deveni hierofanică fiindcă ea este, în același timp, punct de plecare pentru o căutare a semnificațiilor latente (traiect hermeneutic sau anamneză) și punct de sosire pentru o manifestare a Invizibilului într-o formă vizibilă definită (traiect epifanic) (Wunenburger: 2000, 50). Singura modalitate acceptabilă de a pune în discuție raporturile literaturii cu realitatea este aceea de a le formula în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
la ea însăși (Compagnon: 1998, 110). Tot așa, a descifra mitul personal eminescian relevat prin intratext cu bifarea inclusiv a celei de a patra etape din psihocritica lui Charles Mauron confun tarea cu biografia ar însemna să irosim niște adevăruri hermeneutice, fie și relative, rezultate din parcurgerea primelor trei etape recomandate de Mauron 45 de dragul unei iluzii. Parafrazân du-l pe Eminescu, dacă nu l-am aflat pe scriitor în paginile operei lui, degeaba l-am căuta în Cernăuții, Blajul, Iașii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
apropie de esența ființei eminesciene. Autorul tezei de doctorat despre Eminescu, poet al ființei se întreabă în ce măsură adevărul științific ar verifica ipotezele despre spațiu și timp ilustrate literar. "Aceasta nu contează când e vorba de un imaginar" (ibidem), totuși, voci hermeneutice importante au vorbit convingător despre Eminescu și universul științei. Așa cum Amita Bhose circumscrie gândirea indiană reprezentării einsteiniene a universului, Mihai Cimpoi relaționează imaginarul eminescian la certitudinile fizicii deja vechi de aproape un secol, care, însă, nu încetează să producă noi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
adopte tonul academic, pașaportul erorilor și al jongleriilor"4. Revenind la lucida și serena prezentare empirică, putem vedea că alături de o ordine a rațiunilor care, de la Descartes la Durkheim, a marcat gândirea franceză, există o ordine a semnificațiilor proprie demersului hermeneutic. Demers hermeneutic, fenomenologic, care se înscrie într-un relativism generalizat. Cu alte cuvinte, capabil să vadă și să gândească în același timp și decompoziția lumii moderne și a moralei sale universale, și emergența alteia, mult mai fragmentare, făcută din etici
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
academic, pașaportul erorilor și al jongleriilor"4. Revenind la lucida și serena prezentare empirică, putem vedea că alături de o ordine a rațiunilor care, de la Descartes la Durkheim, a marcat gândirea franceză, există o ordine a semnificațiilor proprie demersului hermeneutic. Demers hermeneutic, fenomenologic, care se înscrie într-un relativism generalizat. Cu alte cuvinte, capabil să vadă și să gândească în același timp și decompoziția lumii moderne și a moralei sale universale, și emergența alteia, mult mai fragmentare, făcută din etici juxtapuse. Această
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
opera există în lume, ea este considerată ca un eveniment în contextul lumesc de care ea aparține. Opera de artă are o proprietate universală și nu rămâne în sfera artistului ca obiect dependent. În acest sens, Heidegger apelează la cercul hermeneutic pentru a arăta estența operei de artă și pune problema paradoxului următor: în cadrul operei de artă, fără înțelegerea totalității sale, nu se pot înțelege părțile sale individuale, fără înțelegerea părților individuale ale operei de artă, nu se poate înțelege totalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
interpretări în sens larg, ele nu sunt nimic mai mult decât abstracții ale înțelegerii pre-ontologice. Desfășurarea operei la nivelul pre-ontologic aduce în discuție posibilitatea înțelegerii operei la nivelul ontologic, adică o înțelegere clară a existenței sale. O analiză de tip hermeneutic implică o anumită dezvoltare a înțelesurilor operei de artă, în istoricitatea sa, spre înțelegerea structurilor existențiale care stau la baza existenței ontice a operei de artă. Înțelegerea pre-ontologică a operei de artă ne dezvăluie prima trăsătură esențială a sa, anumea
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
atunci când îmbină strategii și tehnici speciale de cunoaștere cu reprezentificarea de sine (ca agent al propriei angajări în existență și ca mecanism auto-referențial). Filosofia face, alături de psihologie, din personalitate o temă a construcției de sine consecventă oricărei reflexivități și tentează hermeneutic o tipologie a conștiințelor pentru beneficiul unor elaborări explicative necesare tuturor științelor spiritului. Dacă există structuri existențiale pre-reflexive, atunci cu siguranță raportarea la lume va avea și o componentă mediată prin forul conștient suprem, componentă care este izvor al unor
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
să impună o filosofie a duratei care privilegiază continuitatea absolută a firului sufletesc monadic, neputând concepe schimbarea în disparitate decât în zona superficiilor psihologiei individuale. Îndrăzneala sa vizionară a rămas însă solitară în contextul autentificării metafizice a expansiunii tuturor tentativelor hermeneutice chemate să explice cele mai vizibile reflectări colective culturale ale dezvoltării umanității (dezvoltare înrădăcinată în emancipare sufletească, adică în schimbare profundă). Atâta timp cât identitatea în timp și spațiu aparține doar universalelor, se poate vorbi în universul particularizant al umanității doar de
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
pentru a pune într-o relație de compatibilitate cele două staze succesive. Această definiție este dată de gândire pentru a anticipa și a pregăti saltul în condiția modificată. Se poate spune că fără acest picior de legătură, fără acest mandat hermeneutic, nu este posibilă însăși tranziția către noua condiție structurală și că reflectarea stării anterioare în cea consecventă este o consecință a corectei îndepliniri reformatoare. Adesea, adaptarea unei astfel de definiții-interpretare la configurația interioară a momentului particular al unui individ este
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
cea "teleologică" ("explicațiile teleologice sunt îndreptate către viitor "acest lucru s-a întâmplat pentru ca acel lucru să apară"72), lăsând comprehensiunea să fie caracteristică doar ultimelor, într-un proces de fundamentare a științelor omului și ale acțiunilor sale (numite științe "hermeneutice"). Ele se ocupă tocmai cu această latură neîncadrabilă în logica decurgerii automate și lasă loc raționalității de tip conștient să împânzească registrul explicativ al actului. Clarificările acestui tip de științe pun în evidență care este drumul invers de legare a
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
legare a absolutului de teritoriul ontic, realizat uneori pe calea aspră a individuației, iar alteori, mai direct, pe calea lipsită de metamorfoze interioare a transpunerilor operate de inteligență. Ambele situații deschid posibilitatea intrării în scenă a unui spirit de finețe hermeneutic ale cărui tehnici de abordare a faptului real se delimitează de simbolismul bine conturat al spiritului explicativ al științelor exacte și pătrund în zona indefinită a jocului de lumini și umbre pe care subiectivitatea îl implică în complicata ei textură
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
acestuia din urmă, însă, îi rămâne sarcina de a participa emoțional la povestea operei, de a "prelua" din încărcătura "ofensivă" și din tensiunea ei. Acea imixtiune a elementului caracteristic misterului face ca, și în receptare, cuvintele (ca reprezentanți ai clarității hermeneutice) să își găsească greu calea către definirea adecvată și cuprinzătoare a operei (Gadamer afirma că: "limba pare adesea nepotrivită să exprime ceea ce simțim. În fața prezenței copleșitoare a operelor de artă, sarcina exprimării în cuvinte a ceea ce ele ne transmit pare
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
care construiește o atitudine și o amprentă subiectivă capabile de a distinge figura originală a contemplatorului (cea datorită căreia nu există o receptare perfect identică a unei aceleiași lucrări artistice). Numai regăsindu-se pe sine în operă, contemplatorul poate identifica hermeneutic o semnificație nouă, chiar în condițiile fidelității interpretative, poate readuce în expresia definitivă și statică a lucrării un principiu dinamic. Viața unei opere și, prin ea, o parte din viața autorului ei, este retrăită diferențiat de fiecare dată că un
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
extrage totuși conținuturi semnificative din aventura individualității. Contextualismul psihologic nu are de pierdut în perspectivă filosofică deoarece mecanismele sintezei supraîncărcate permit planarea viziunii ultime pe asperitățile oricărui tip de "teren" interior. Și este o piatră de încercare a oricărei abilități hermeneutice (sau cognitive în general) acea de a își proba virtutea aplicativă și particularizatoare pe relieful capricios al biografiei revelatoare. Apoi, și în perspectivă psihologică și la un nivel de înțelegere superior, interdependența elementelor face posibilă funcționarea conștiinței. În sens pozitiv
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
ci o formă incipientă, în gestație. Ceea ce înseamnă că această imagine nu a apărut încă, fiind expresia virtuală a inaparentului, in-formarea unei forme vide. Ca atare, demersul nostru urmează o cale circulară, înainte și înapoi (ilustrând una din ipostazele cercului hermeneutic): în amonte, de la imaginile articulate verbal înspre prefigurările potențelor seminale (de la imaginar la imaginal) și, în aval, la imaginile poetice propriu-zise. La acest nivel, nu putem vorbi nici de manifestare, nici de reprezentare, căci nimic nu ni se pune în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
iubind și ceea ce el vede în iubire ard împreună "de-același foc ceresc"75, răsfrânt în inima prin care se vede cerul. În numele iubirii: căderea în forma de sus Sonetul CLXX (16)76 este o chintesență a acestor teme, loc hermeneutic prin excelență al unui exemplar multum in parvo. Cuvântul întemeietor - logos al Începutului absolut (cf. Ioan 1, 1) - rostește creația în numele veșniciei pe care o sădește în cele încă netocmite, rostire originară ce luminează mărturisitor venirea în lume: "Sămânța nemuririi
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și intuiția impresivă sau receptivă nu se disting decât în afara operei, căci ele sunt operante, fiecare în parte, în domeniul singularității ce le definește, ca doi versanți care nu se întâlnesc, dar alcătuiesc laolaltă întregul unui munte. Opera este câmpul hermeneutic în care întâlnirea lor, niciodată absolută, este totuși posibilă, ca o intrare împreună în experiența de limbaj a ființei poemului. Doar la nivelul acestui limbaj, ceea ce ori cel care se prezintă semnifică în prezența imaginii; aici însă "semnificația sau expresia
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
vrea, fără doar și poate, un poem al neîmplinirii erotice: Nu mă cunosc decât atunci când plâng/ Ștergându-mi lacrimile pe furiș/ Și încercând cu greu să te ascult/ De parcă-mi șade inima pieziș/ De teamă că mă-ndepărtez prea mult". Hermeneutic vorbind, schemele retorice înlesnesc înțelegerea în virtutea explicitării care o subîntinde. Se încheagă la acest nivel imaginile pe care le propune cogito-ul creator ca expresie a intenționalității limbajului poetic. Am putea intui prin forma lor de prim plan prefigurarea, de fundal
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
înainte de toate, să-l despovăreze pe Eminescu de lespezile mortificatoare ale mitizării și să-l redea sieși în mărime cît mai naturală. Coborîrea de pe piedestalul unei forme de obediență critică, desacralizarea acelor atitudini al căror zel mumifiant au blocat exercițiul hermeneutic al operei, decodificarea mai realistă a poziției ideologice pe care au exprimat-o textele publicate preponderent în Timpul, interpretarea mai nuanțată a gramaticii discursului publicistic eminescian sînt cîteva dintre strategiile apropierii și, în egală măsură, despărțirii de Eminescu. Nu putem ignora
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
de pildă, cu demersul lui J. Habermas, contemporan cu el, autorul poate cel pertinent în ceea ce privește comunicarea și relațiile sale cu spațiul public. Noica gîndea comunicarea sub codul eseului filosofic, într-un stil fermecător și punînd la lucru, în varii exerciții hermeneutice, metafizica, logica, știința, filosofia culturii, lingvistica, arta și literatura nu doar contemporană. Iar degradarea pe care o reclama filosoful de la Păltiniș nu era atît una a limbii (care se poate produce, e drept, pe duratele lungi ale istoriei, pentru a
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
cu straturile sale semantice care descind din cîmpul lexical ce gravitează în jurul noțiunii de intelect 168, și asta în pofida atîtor interpretări tendențioase făcute în marginile alianței dintre intelectual și politică. E aici un binom care a inflamat reflecția cu strategii hermeneutice dintre cele mai contradictorii. Bunăoară, am citit în Eugen Ionescu o frază care mi se părea că exprimă un adevăr nicicînd învins de un contraargument, o judecată prin care celebrul dramaturg constata că pe oameni cultura îi unește, iar politica
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
capabilă să țină sub control fenomenele determinate de procesul mondializării. În comentariile sale, cu o ambițioasă densitate conceptuală nu o dată amenințătoare pentru comprehensiunea unui lector mediu, exegeta expune la vedere mai toate pretextele care-i provoacă și întrețin exercițiul, înalt hermeneutic, pe care-l face în landurile biopoliticii. Autoarea nu lasă la o parte reflexele de azi ale biopoliticii, cu variile platforme de legitimare, cu derapajele în forme vechi sau noi și cu garniturile de tehnici inclusiv de control și, prin
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
experimentat de altfel de critic printr-o demonstrație ingenioasă. Folosind o comparație călinesciană, aș zice că poemele lui Sorescu, dar și alte texte, pot avea o față de in și alta de mătase. Lectura lor, făcută de un exeget cu antrenament hermeneutic, lipsit de crispare și ezitări, de tatonări retorice și diluate, trebuie astfel să atingă pragul corelațiilor posibile și al curenților de profunzime care le susțin. M-a surprins însă, în comentariile poetei-critic, faptul că eseistica lui Sorescu era, în mod
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
1883) și din Ideen über eine beschreibende und vergleichende Psychologie (Idei privitoare la o psihologie descriptivă și comparativă 1894) "spre o comprehensiune generală a ființei"87 Pe scurt, Dilthey ar fi reorientat științele spiritului de la niște baze psihologice spre unele hermeneutice. Teza, devenită aproape un clișeu în epocă, e reluată de o serie de comentatori contemporani. Bunăoară, Erwin Hufnagel 88 susține că psihologia care în Idei despre o psihologie descriptivă și analitică era chemată să asigure "fundamentul definitiv pentru activitatea în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]