663 matches
-
nu-mi stătea capu’ la istorie, dar văd că tot discută criminalu’ ăsta al meu cu bucista lui, e la curent și bagă groaza și-n mine. Ce că mă ține-n casă să nu dau ochii cu ăia. Că... Hohoti. Mai trase o dușcă. - Dar acuma m-am lămurit. A venit Tomnea cu ăia, să dea ei cu foc și pucioasă peste toți care l-au chinuit de l-au alungat. Așa i-a ieșit și Andromandei. Să vezi ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în acestea le-am auzit zicând: Celui ce șade pe tron și Mielului fie binecuvântarea și cinstea și slava și puterea, în vecii vecilor!»“ Goncea făcu o piruetă și se înclină. Aplaudă de câteva ori și îi ieși Vicarului înainte. Hohoti. „Ce biruință, băiete?! N-ai văzut ce-a pățit popa ăla din tren, de l-a băgat la Wintris? Ce-a biruit? Sau ambasadorul Pancratz ce-a mai biruit, de-a ajuns de umblă prin oraș, la prestația lui, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ca blana la mâțele negre, de parcă îl unsese cu cine știe ce creme sau uleiuri. Mereu venea cu un fel de colier, dintr-un lănțug gros, împletit, din aur roșiatic. Și de lanț atârna un craniu mititel, cu fălcile larg deschise, de parcă hohotea de râs. Te lua cu fior, când vedeai fălcilea alea căscate. Mici, dar parcă mușcau din tine. Vorbea cu fălcile alea. Câteodată mai avea și un mătăuz din ciulini, ca o sorcovă, cum are popa când stropește cu apă sfințită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
se albește. Dar nu zici că-l freci doar pentru că așa vreau eu? Că te plătesc eu?! Altfel, ce te-ai face, cu tot talentul tău?! Ori poate crezi că, la talentul tău, stăpânești și adevărul?!“ Înveselit, Goncea începu să hohotească. Râdea icnit, foindu-se în fotoliu. „Adică tu, care faci montaje literare, spectacole de sunet și lumină, care ai inovație la măscărădeli și comicăreală, care ai făcut avere la Cântare, că am vrut noi ai făcut-o, crezi acuma cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și comicăreală, care ai făcut avere la Cântare, că am vrut noi ai făcut-o, crezi acuma cumva că știi adevărul. Te pomenești că mai vrei să îl și scrii la romanele alea ale tale! Burtăncurene, băiatule, vezi mă, că...“ Hohotind, Generalul îi făcu semn dojenitor, amenințător cu pumnul. Apoi oftă, resemnat: „De-asta nu-i înțeleg eu pă tinereii ăștia de scrie la gazete sau dă din gură la televizoare. De unde adevăr la ei, dacă nu vrea să discute cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vin, țuică, friptură, sănătate, domnule director, sănătate. Masa era încărcată cu toate bunătățile din lume și mă aștepta, iar eu n-am pierdut ocazia, m-am așezat, am băut și am mâncat. Mă pierdeam printre sticlele acelea pline, dincolo de care hohotea directorul, mare, gras, moale și generos, personificarea însăși a belșugului. Chiar pot să zic că nu m-am întreținut cu el, ci cu sticlele și cu piureul și cu friptura, el era ca un chelner, se asigura că totul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
comedie cu Bobby Dish, care țopăia pe pilonii unui ponton în lumina lunii. La un moment dat Bobby Dish alunecă, se lovește de pod, apoi cade în apă. Apa e infestată cu rechini zâmbitori. M-a bufnit râsul și am hohotit un timp, după care am închis ecranul. Mângâiam absent telecomanda și am remarcat că mâncărimea pe care o simțeam de la o vreme în palmă se datora unei mici excrescențe de plastic aflată deasupra locașului bateriilor. M-am uitat mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
că se simțea într-un fel răspunzător pentru ceea ce se întâmplase cu Violet în casa părinților lui. Avea un ac - trebuie să fi fost unul dintre seringile mele creion ActRapid - mi-a înfipt un ac în braț. Violet începu să hohotească. — Am simțit că mă înțeapă și am intrat în panică, știam ce încearcă să facă. Ținând-o încă pe Sophie de mână, se lăsă în brațele lui Janey, plângând din toți rărunchii, dezlănțuindu-se cu putere. Janey o mângâia pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
a pierdut în mărăcini parura - toți greierii tac Vântul sculpează dansul apelor mării - valuri de nisip Lipăit de tălpi goale-n băltoacele reci - ploaie de toamnă Sunetul toamnei - dintre castane ce iar cad culeg amintiri Ursuză ploaia plânge-n grădini hohotind greierii-au tăcut Fluturi galbeni se desprind ușor de copaci - valsul frunzelor Răpăit de stropi reci și castane arămii - jazz-ul toamnei Clepsidra vegetală - ultima frunză cade din copac Trecut pastelat în zbor - vântul șuieră desfrunzind copacii Ploaie-ndârjită cu
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
te distrezi pregătind cea mai bună mâncare organică pentru copil. În mod evident, nu era chiar așa de distractiv. Hugo a sărit în picioare îngrijorat. Cărțile s-au prăbușit pe podea. —Ești bine? Ce întrebare cretină. Femeia n-ar fi hohotit în văzul lumii într-o librărie dacă ar fi fost bine. Poftim. Ia asta. Hugo i-a întins o grămăjoară mototolită de material, care fusese cândva o batistă cu monogramă foarte șic. I-o făcuse cadou Amanda. E curată, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
e înconjurat de uleiuri afrodiziace... Tânăra a început să chicotească. —Vreau să spun că nu e prea, ăăă, subtilă. Vrei să spui că în viața ta n-ai mai văzut atâtea locuri în care să poți face sex? Alice a hohotit și a clătinat din cap. Hugo a ridicat o sprânceană. Vânduse o mie de mansarde care arătau exact așa, deci știa la ce se referea Alice. Totuși, dacă se prefăcea că nu știe, s-ar fi putut alege cu unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de lungi și subțire... încât se amestecă cu celelalte figuri de lumini și umbre de pe pereți. Din ciocul lung și subțire, al cocorului ieșea un vaiet jalnic, tânguitor... apoi, se prefăcu, luând chip de femeie învăluită într-un văl alb, hohotind cu fața acoperită cu palma. Părea să fie Vasilica. Apoi, se prefăcu din nou în cocor, se strecură prin perdele fără să le vălurească, șiși reluă zborul să-și prindă cârdul. In urma lui rămânea ca o trenă de lumină
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
am avortat! spuse Frusina, printre lacrimi. Gheorghe rămase ca o stană de piatră, parcă îl trăsnise cineva cu ceva în moalele capului. - Te rog să mă ierți că nu ți-am spus, mi-a fost rușine și teamă, spuse Frusina hohotind în plâns și se duse să-l îmbrățișeze pe tatăl ei, punând capul pe umarul lui. Gheorghe se înmuie de tot: - Fata tatii, fata tatii! Nu reuși să mai scoată niciun cuvânt. Îi curgeau și lui lacrimi din ochi. O
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
viziune, încît Felix nu-și putu da seama dacă se aflau la două sute de metri depărtare sau la câțiva kilometri. Pascalopol făcu un semn prin aer cu biciușca și strigă spre cer, cu un glas profund, pe care aerul îl hohoti: - Cine ești acolo? Hei! Calul fabulos se mișcă. Omul din depărtări scrută puțin originea glasului, apoi răspunse ca din fundul pămîntului: - Sunt eu, Pătru! - Sunt pepeni? țipă grozav Pascalopol. - Este, este! - Oameni ai? Câți oameni ai? - Am douăzeci! Douăzeci de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și anul trecut a fost student la Galați, iar acum își bate joc de voi făcând pe neștiutorul! Ionel, când auzi îl amenință în glumă, înarmat cu o pernă în mâini și cu fuga peste paturi. Cristian iese de sub pătură hohotind iar Laur îi spune râzând lui Florin: - Dacă nu veneai să mă dai de gol, mai puneam vreo trei întrebări idioate și îi lăsam așa, să se simtă bine< că au lămurit un boboc! Aproape toți au rămas surprinși și
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
îi dă un sărut fugar iar Nicu rostește cu încântare, aproape strigând cu vocea-i puternică de bas: - Te-ai făcut gagică mișto, ia-mă și pe mine la plimbare, măcar să vă țin borcănelul! Râd toți și un puști izbucnește hohotind: - Bătrânilor, v-a suflat-o studentul! Erau tineri, veseli, seara era a lor, copacii abia așteptau să îi protejeze, se auzeau din curți glasuri îmbietoare de femei, cu râs velar și muzica ușoară pusă destul de tare. Le plăcea gălăgia litoralului
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
în casa mea, sau eu? Și vru s-o lovească. Stere îl opri: - Las-o, nene! - Ce s-o las? Ce-i după ea? Eu am făcut-o, eu o omor! Scurt! Lina încremenise lângă un pervaz. Nu mai mișca. Hohotea Înăbușit, mușcîndu-și pumnii. Maică-sa se întoarse către negustor: - Nu te lua după vorbele ei. Nu știe ce vrea. A vorbit cu un țângău dup-acilea din mahala și crede că orice zboară se mănâncă. - Întreab-o pe-a mea, zise
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
este această fată? Floarea lui nea Marin! Și cine este ginerele, cel care de față cu dumneavoastră petrece? Cine sânt într-un cuvânt acești tineri ce s-au văzut în această casă, s-au plăcut și s-au iubit? Mireasa hohoti, nemaiputând să se ascundă. -... tot eu am să vă răspund... Și se aruncă încălzit, cu palmele pe masă, îi privi pe rând pe meseni, drept în luminile ochilor, zvî4ind vorbă după vorbă, din ce în ce mai repede, încîntat tot mai mult de sine
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
deschiseseră bragagerii cu perdele tărcate și tejghele de zinc. Femei și bărbați se înghesuiau în fata tarabelor, să bea limonada cu lămâie, sau să ia un rahat cu apă rece. Fetișcanele îmbrăcate în rochii de stambă sau poplin mâncau semințe, hohotind șăgalnic la soldații ce se țineau pe urmele lor. Către gară, se ridicaseră prăvălii noi de cărămidă. Acestea luaseră locul vechilor maghernițe, căzute sub târnăcop. Se schimbaseră firmele, pe ziduri se ridicau litere și nume noi. Forfota crescuse. Aici se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui. Dacă n-ar fi fost acolo alde Bozoncea, ar fi pisat-o cu picioarele, s-o învețe minte, și îi făgădui în gând s-o sfărâme în bătaie dacă o prinde-o vreodată singură. Starostele își îmbrăcă haina și hohoti de moliciunea lui. - Așa oi fi și la muieri! La plecare, Mînă-mică 1-a prăjit pe-un carditor care învîrtea niște cărți strigând mulțimii: Două negre, una albă, Cea cu marca se plătește, Fii atent și urmărește, Mizați, domnilor! Cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ale geamparalelor. Unde era el, starostele, unde era Oacă, să joace cu Nicu-Piele tot pe vine și-n călcue! La cimitir a citit preotul o slujbă și au pus coșciugele în pământ. Nașul se ținea de crucea lui Bozoncea și hohotea: - Muriși, neică, muriși... Plângeau și coardele de veniseră de hatârul lui Nicu, gagicile lui din cartiere, plângeau și finii lui Praporgicu. Când au început să cadă bulgării pe lemnul puternic care adăpostea trupurile hoților, a fost un vaier. Nașul a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Într-adevăr o notă importantă a acestei poezii, - și criticul putea cita cu ușurință bunăoară fragmentul următor, din Pe deasupra dosarelor, unde descoperă „o invectivă aproape proletară Împotriva platitudinii burgheze”: Nu, n-am fost eu alături de voi, oameni, În cîmpuri, CÎnd hohoteați lîngă grînele decapitate, Nu, n-am fost eu alături de voi cînd aruncați În furnalele lacome Lopeți pline cu zilele și nopțile fraților voștri În locul bulgărilor de cărbune. Nu, n-am fost eu alături de voi la ospețe cînd străluceau pe tăvi
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
porci sau la găini. Începea să imite glasul Catarinellei atunci când chema porcii și găinile fiecare cu nume propriu: Corcodac, groh, groh, vin stăpână, dar mai întâi stinge oala de pe foc. Apoi, făcea să vină-n goană paznicii, atât de tare hohotea. Îl găseau în patru labe în timp ce se tăvălea și imita grohăitul porcului, cotcodăcitul găinilor. Călugărul acela era nebun dacă se purta în halul ăla. Și s-au dus să informeze mai departe. Hohotele de râs ale lui Tommaso îi trezeau
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
mai miri că lucrurile merg cum merg ? ! — Întotdeauna lumea face anumite lucruri întrecând măsura, medită Vocea. Mereu altceva, dar mereu prea mult. — Așa zicea și taică-meu... Lumea nu știe să-și păstreze cumpătul... — De-aia existăm noi... adăugă Vocea, hohotind gros. Nu te-am mai auzit râzând... Credeam că nici nu știi. De unde atâta veselie ? — Nu e veselie, răspunse Vocea, răsunând din alt colț. Dar, atunci când înțelegi mai multe ca alții, poți să râzi așa. E ca un fel de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pentru tine. Nu va mai muri nimeni în locul tău. Aerul se mișca, Vocea se auzea mai degrabă ca un șuier de vânt. Iacob își duse mâinile la urechi, dar Vocea i se strecură printre degete. — Morții nu mai pot plăti, hohoti Vocea. De aceea urmele lor le ștergem noi. Cei vii se vor face una cu propriile urme. Nu mai ești fiul tatălui tău. Rămâi fiul mamei tale, care te plânge... Iacob nu mai putu îndura suflul puternic al Vocii. Încercă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]