557 matches
-
ca și cum ați avea Întreaga biosferă pe catafalc, vreți să transformați și planeta Însăși În mausoleu, În care s’o Îngropați și În care s’o meniți veșniciei, consumând oxigenul din el și umplându-l cu bioxidul de carbon conservant al hoitului, nu al vieții. Dar, meditează Cristi la ce-am mieunat altă dată: Natura e mai inteligentă decât voi, bipezilor. Și vă găsește nu un ac, ci mai multe, de cojocul vostru, chiar dacă el Îmi pare o scoarță ori un șoric
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
au rânduit tuturor ciupercilor o protecție, mai ales pentru că rolul lor e deosebit de important În Natură: Hrănindu-se cu biomassă moartă, ele debarasează astfel „masa“, lăsând-o curată de resturi. Altminteri, n’am fi avut pe unde umbla de atâtea hoituri - animale și vegetale. Și numai bipezii, de la Neanderthal Încoace, ar fi lăsat mai bine de 70 de miliarde... Bașca fireștile rezidii... Iar protecția ciupercilor o fac tocmai substanțe ca acelea amintite, care nu sunt propriu-zis otrăvuri, căci Natura e miloasă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
comestibile, sacrificându-le, silindu-le astfel să plătească tributul Întregului neam ciupercesc către restul biosferei. Gata, dar nu Înainte de a strecura un pisicism: Dacă ciuperca nebună nu e cumva În cârdășie cu restul neamului ciupercesc furnizând, celorlalte dar și sieși, hoituri proaspete? Acelea ale necumpătaților... „Meridian“, 19 aprilie 2002, ora 12,45 52. Divin Nu sunt câtuși de puțin privilegiat, chiar dacă microfonul dă această aparență. Sunt chiar un pisic necăjit: Chiar de paști am să fiu obligat să-mi câștig existența
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
numai bună de folosit de vietate Întru propria-i perfecționare; ori menținerea acesteia, căci altminteri nici vietățile n’ar excepta de la legea degradării, entropizării continue. Dovada e aceeași vietate, În momentul În care Încetează a fi astfel, devenind un biet hoit; care se descompune... toate structurile organizării sale dispărând. Entropia mai Înseamnă ceva, adică Își mai dezvăluie o conotație: omogenizarea, adică amestecarea, aneantizarea oricărei polarități, cum ar fi verticala muntelui versus platitudinea deșertului, mării de nisip născută prin degradarea lui. Desigur
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
de specii a biosului, sigur mărește excesiv partea biotică a planetei. Vorbeam de complicarea relațiilor biocenotice? Utilă tocmai stabilității vieții pe termen lung? Păi asta nu se poate face decât prin noi specii. Și, alături de grâu-șoarece-pisică-vreun șacal care-i devorează hoitul-și lanțul de microscopici descompunători, intervine și puricele care, sugând sângele pisicii, leagă șoarecele direct de acei descompunători. Noi specii? Asta se cheamă creșterea biodiversității, chiar dacă În forme pe care le detestăm; pisica rabdă cu stoicism prezența puricelui, căci nu
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
dreptate și materialismului dialectic, afirmând că orice lucru poartă În sine germenele propriei disoluții. Cum să nu cred În asta, câtă vreme fiecare din noi, „construcție“ proteică, avem și proteaze, enzime care, activate prin moarte, ne lichefiază literalmente chiar dacă asigurăm hoitului maxima potecție față de orice saprofit? Dar bobul de grâu care conține și amilaza menită, cum dă de puțină apă, să lichefieze amidonul altminteri hărăzit dăinuirii? Așa e și pacea, echilibrul, care conține În sine radicalismul latent care n’așteaptă decât
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
materia degradată e chiar datoria lor. Și totuși nu sunt deloc liniștit. Oricât mă străduiesc, nu pot să-mi stăpânesc frisoanele de scârbă teribilă. Mă traumatizează ideea că acești prădători nesătui stau permanent la pândă ca să mă transforme într-un hoit fără identitate. Ritual Aproape în fiecare zi mă duc singur pe țărmul mării. A devenit un ritual foarte plăcut. Aștept briza ușoară care vine dinspre valuri, dăruindu-mi o mângâiere castă ce-mi învăluie fața, pieptul, brațele, picioarele goale... tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
gesturi, prin trupuri? Silă Azi m-am deșteptat mai devreme din cauza durerilor foarte mari de burtă care m-au apucat din senin: îmi simt măruntaiele forfotind continuu, parcă am în mine ceva străin ce nu aparține trupului meu. Mirosul de hoit mă tot urmărește de când am descoperit omul acela sfâșiat de pe țărm. De aceea mă feresc să-mi apropii gura de fața Aiei. Nu vreau să-i provoc silă. Mi-aduc aminte că, odată, în toiul desfătărilor amoroase cu Corinna, tocmai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
De aceea mă feresc să-mi apropii gura de fața Aiei. Nu vreau să-i provoc silă. Mi-aduc aminte că, odată, în toiul desfătărilor amoroase cu Corinna, tocmai când ne sărutam mai încleștați, am simțit un damf teribil de hoit. Îl exala chiar gura ei. Nu credeam că amorul poate să miroase atât de urât. Cântece epice De fiecare dată când vrea să mă abată de la gândurile sumbre, Aia începe să cânte cu voce scăzută, acompaniindu-se la flaut sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
vor să mă alunge. Le simt cum freamătă, cum se adună amenințătoare la un loc; știu că se luptă între ele ca să pună stăpânire pe trupul meu, ca o locuință posibilă. Au nevoie de trupuri de nou-născuți; nu de un hoit puhav ca al meu, bineînțeles. Licărire Ființa mea nu-i decât o licărire a nimicului înlăuntrul nimicului. Cred că singurul lucru care-mi mai rămâne de făcut este să dispar cât mai repede în abisurile uitării. Dar, orișice-aș face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
său violent, ca făpturile acelea imunde să mă asalteze corporal și să mă devoreze. Am trecut printr-o spaimă apocaliptică. Atunci am avut revelația catastrofei iminente. În toate locurile publice fumegau mormane enorme de gunoaie necurățate. Întreg orașul duhnea a hoit. Mirosul apăsător era de-a dreptul sufocant. O ceață murdară plutea deasupra stârvurilor și făcea aerul greu, irespirabil; oameni rari se mișcau fantomatic ca prin infern; figurile lor descărnate invocau milă, gesturile lor mecanice nu aveau nici un sens, vocile lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
vorbesc și nici nu mai mănânc. Trebuie să recunosc, totuși, că stadiul ăsta de degradare mă face curios. Vreau să știu până unde mă va împinge metamorfoza trupului meu. De-acum mi se pare limpede că voi putrezi ca un hoit. Ar fi mai plăcut să mă transform în nămol sau în balegă de capră. Numai Aia mă mai poate salva. Dar ea m-a părăsit deja. Nord A revenit, punându-mi anumite condiții dacă vreau să rămână cu mine. Singura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Geții cred că sufletul rămâne în preajma trupului defunctului, ferindu-l de orice pericol. Aș vrea să fie adevărat. Sunt îngrozit de viziunea trupului meu lipsit de apărare... Mă chinuie gândul că ar putea să fie profanat de fiare exact ca hoitul acela pe care l-am văzut sfârtecat fără milă pe plajă. Nu știu de unde-mi vine grija obsesivă de ce o să i se întâmple trupului meu. Nemurire Ea îmi spusese, chiar din primele zile ale șederii mele aici, o parabolă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de patruzeci de zile, vizitând toate locurile prin care am fost când eram viu. După primele trei zile, va reveni să viziteze trupul înainte ca acesta să fie îngropat. „Nu, nicidecum! Nu-i adevărat că am locuit eu într-un hoit hidos ca ăsta!” Asta va spune și, după patruzeci de zile, va pluti liber spre cer. Androginie În timpul actului amoros, atunci când acesta devine cu adevărat complet, e posibil să atingi starea de androginie. Mie mi s-a întâmplat doar cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
figuri urâte oamenilor. Poate să-l oblige, de exemplu, pe un principe valah, voievod crunt de meserie și cirac al papei Pius al II-lea, să-și tragă în țeapă propriile memorii pe filele zdrențuite ale unui biet caiețel, în loc de hoiturile turcilor pe străzile de la Budapesta. Exilul poate și să convertească un bon viveur rafinat și un virtuoz al elanului erotic la viața izolată de chiostru sau, să spunem, pe jumătate de diacon zelos, pe jumătate de democrat-creștin degasperian în retragere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
nopții, și o liniște firească se așternu peste Întreaga suflare adormită. Pleoapele devin tot mai grele și somnul mă cuprinde Încet, Încet. Adorm visând falnicii munți Înzăpeziți, ghețari și lacuri de cleștar pe care plutește fermecătoarea gondolă a Zânei Zăpezilor, hoituri sfârtecate cu precizie de bisturiu de lacomii plutitori ai văzduhului cenușiu, gheizere și vulcani sforăitori de gaze letale și vărsători de jăratec demonic, pământ pârjolit și păduri În flăcări decor de coșmar În care noi deveneam Eroii salvatori!!! A doua
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
În ghetou găseam așa, În fiecare dimineață, oameni Împușcați cu pancartă pe ei: „Cine nu se supune așa pățește, aici se muncește, nu se trândăvește”. Pe altul era scris... Un altul avea gaură În cap, sângele era sub el... Toate „hoiturile” - că așa ziceau ei, că sunt „hoituri” - se adunau În timpul mesei, la ora zece, dar nu era nimic pentru gustare; cu ce am plecat aia mâncam. Mi-amintesc că În fiecare sâmbătă venea o căruță cu alimente de vânzare. Numai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
oameni Împușcați cu pancartă pe ei: „Cine nu se supune așa pățește, aici se muncește, nu se trândăvește”. Pe altul era scris... Un altul avea gaură În cap, sângele era sub el... Toate „hoiturile” - că așa ziceau ei, că sunt „hoituri” - se adunau În timpul mesei, la ora zece, dar nu era nimic pentru gustare; cu ce am plecat aia mâncam. Mi-amintesc că În fiecare sâmbătă venea o căruță cu alimente de vânzare. Numai noi, din zona noastră, am fost În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ne amprentează sunt pure invenții. Sunt doar metafore. Și metaforele îmbracă adevărul. A negru, I roșu, U verde, O de azur Latentele obârșii vi le voi spune îndată: A golf de umbră, chingă păroasă-ntunecată A muștelor lipite de un hoit, jur împrejur; E corturi, aburi candizi, umbrelă-nfiorată, Regi albi, ghețari cu lăncii trufașe, de-oțel pur; I purpuri, sânge, râsul unei frumoase guri Cuprinsă de mânie, sau de căință beată; U cicluri, frământare a verzilor talazuri, Adâncă pace-a turmei
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
ieșiți din facultăți, care făceau tot felul de afaceri ieftine, Goga se referea apoi la esența problemei: "Aceștia sînt niște păsări de pradă care, prin consens tacit, pregătesc pieirea țării noastre. Ei creează o atmosferă respingătoare, o duhoare pestilențială de hoituri. Din nefericire, pentru salvarea acestor creaturi corupte există o justificare teoretică cu valoare de dogmă, adică faptul că trebuie să considerăm această drojdie dubioasă a orașelor noastre drept temelia vieții națiunii. Binecunoscuta politică de a crea urgent și cu orice
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
prezenta viața țăranilor ardeleni..., dar "sub forma zugrăvirii cenușii, a celor mai de jos reziduuri ale spiritului uman". Rebreanu prezintă "circa 80 de actori, violuri și crime, aceste manifestări fiind zugrăvite într-o manieră dură, semănînd cu un fel de hoit putred pe care cineva îl răstoarnă cu piciorul. Acesta este realismul (lui Rebreanu) de o sălbatică autenticitate, cel mai josnic din viața zoologică a națiunii noastre. Așa este (văzută viața satului) după autor, observată în vreun colț blestemat al Transilvaniei
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
că mă complac în disperarea mea și pentru că, pornind de la câteva date reale, am înteimeiat, sub pretenția adevărului, o atmosferă care nu corespunde realității? Și am perversitatea de a mă hrăni din această bolnăvicioasă hrană, după cum muștele se delectează pe hoituri?” Naratorul are o “psihologie specială” de om care se verifică studiind reacțiile celorlalți: “(...) dar în fața lamentării mele cum de nu ești impresionată?”, întrebare nu numai patetică, ci și orgolioasă. “Cu această <<psihologie specială>> nu e de mirare că, în
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
un traseu foarte complex, dar în același timp se simțea bolnav și avea presimțirea că o să moară. Obsesia lui era să nu se chinuiască, să nu paralizeze, să ajungă infirm și să oblige pe cineva să se îngrijească de un hoit. Din când în când îmi lansa așa, discret câte o întrebare: „Ai vrea să mă ajuți în cazul în care mi s-ar întâmpla ceva?”. Și începea să mă lămurească despre faptul că a fi infirm intelectual, a nu mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
în care mi s-ar întâmpla ceva?”. Și începea să mă lămurească despre faptul că a fi infirm intelectual, a nu mai putea lucra e ca și cum ai fi mort. La ce să mai trăiești? Devine inutil să mai hrănești un hoit. Voia să-mi sugereze că eu n-aș face un păcat, ci, dimpotrivă, i-aș face un bine imens dacă l-aș ajuta să termine cu viața într-o asemenea situație. Era pur și simplu obsedat de o posibilă infirmitate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
propozițional (p) și o forță ilocuționară (F). Problema clasificării actelor de discurs a ridicat numeroase dezbateri și a cunoscut o mulțime de forme. Dificultățile decurg din mai multe aspecte: Un act de discurs este adesea indirect: aparentul constatativ Pute a hoit aici! are valoare atît de reproș (Ați fi putut aerisi! și/sau să vă spălați pe piciare), cît și de ordin deghizat (Deschideți fereastra! Mergeți să faceți un duș!). Unei porțiuni de enunț dat nu-i corespunde obligatoriu un act
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]