637 matches
-
apei dar simțea mirosul de fier. numai că se obișnuise cu acest amănunt așa că nu i-a dat prea mare importanță. și a mers în bucătărie. iar mâinile ei au știut locurile în care să găsească chibriturile și aragazul și ibricul ciobit și cafeaua râncedă. și fata cea mioapă a băut o ceașcă de cafea și apoi și-a luat paltonul mâncat de molii și a ieșit din casă. pe bâjbâite. ca să ajungă la hala în care muncea fata cea mioapă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
deslușească de la distanță semnele de circulație de pe stradă, și, deși nu spune nimic, știu că se bucură să mă vadă, îmi indică cu pensula un fotoliu, mă poftește să mă simt ca acasă și fuge la bucătărie, cafeaua turcească din ibricul micuț cu coadă lungă se umflă, apoi descrește, ca și când ar fi fost suflată de vânt, iar casa toată este inundată de aroma ei, și iată cana fierbinte în mâinile mele, dezmorțindu-mi degetele. El întinde o pânză pe ramă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cu dânsul trebăluind alături, geluind scânduri, foindu-se? În general, visul era disconfortabil, răutăcios... Când m-am trezit am regăsit polonicul dispărut de câteva zile... Era amestecat printre niște rufe proaspăt spălate... Mai rămâne să găsesc unul din cele două ibrice în care fac cafeaua, absent și ăsta de vreo 3-4 zile... Afară e frig, copacii sunt goi, fără frunze, bat clopotele la biserica Sfântul Dimitrie Balș, se aude și toaca... Mi-e dor de o lectură copleșitoare, acaparatore, o carte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
îl rugam toți să zâmbească, că era un om vesel, dar lui nu-i ieșea din minte calul. Episodul 57 FOARTE CALD în vreme ce Broanteș răsfoia albumul cu amintiri al Cosettei, iar țigăncușa fierbea cafeaua, arcuindu-se ca o șerpoaică peste ibric, turcii intrau în Camenița. Dar cine-i poate acuza pe eroii noștri? De multe ori, în vâltoarea și-n inconștiența tinereții, oamenii nu iau seama la importante evenimente istorice care mai târziu toată le vor strica toată maturitatea. Cunoștea oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nimic, dar... Îmi dau seama că te-am cam supărat, așa că nu mă mai pot abține... Îți spun totul, adevărul gol-goluț. Ca să fiu cinstit, am venit aici pentru șantaj... — Șantaj ? — Da. Nu-i așa, domnișoară? Fata luă cu mișcări rigide ibricul de pe aragazul din fața rafturilor și turnă apa fierbinte Într-un ceainic mare din porțelan. Nu făcu nici cel mai mic gest de a răspunde. Dar tăcerea ei era mai elocventă decît orice răspuns. Fratele clientei mele continuă calm: — I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
dădu pe gît. — Ce cacialma! Mi s-a spus că nu sînt decît trei fete. Oare ce pun la cale? — Ticăloșiile sînt la modă acum, răspunse bucătarul mișcîndu-și capul cu putere la dreaptă și la stînga. Luă de pe foc un ibric verde emailat, cu mîner, și-i mai umplu o ceșcuță. — Ticăloșii? Ha, lasă prostiile! rîse el nervos, Întorcîndu-se spre mine. Lumea e rea, e tare rea. Mă apucă scîrba. Le las să-și facă mendrele În schimbul unei taxe. TÎrfele naibii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
congestionați se mutau, bănuitor, de la fotografie la bani și invers. — Ai o sobiță sub pătură ? Nu e bine pentru dumneata, ți s-au Înroșit ochii de la gaze. — Nu, e electrică. Atunci e prea uscat aerul. — Am și apă Într-un ibric pus pe foc. S-o fi stins. Mi-am dat silința să rîd cît mai plăcut și să par cît mai vesel cu putință, apoi am Împins bancnota de cinci sute de yeni mai aproape de bătrîn. — Vă amintește de cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ca și cînd le-ași fi dus deja pe toate la bun sfîrșit. Cămăruța de șase rogojini aproape nemobilată, Îmi dădea senzația că este stînjenitor de mare. Poate din cauza frigului... Am deschis aragazul și mi-am plasat ambele mîini deasupra ibricului ca pentru a absorbi toată căldura. Trebuia să plec de Îndată ce aveam să beau o ceșcuță de cafea tare. Dacă plecam la 5.30, puteam să ajung la poalele dîmbului pe la 6.10. Dacă Îmi luam mașina și făceam cîteva ture
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
scobiturii din dosul genunchilor ei ce se Întindeau și se adunau ușor, o dată cu mișcarea lină a picioarelor de sub fusta foarte scurtă. În același timp, Îmi țineam urechile ciulite la perete. Fremătam la gîndul că, deranjat de gelozie, el va scăpa ibricul cu apă clocotită. Dar În așteptarea mea Încordată n-am auzit nici măcar un plescăit de limbă, ca să nu mai vorbesc de vase de porțelan sparte. Am văzut Întinzîndu-se aceeași mînă albă și nu i-am sesizat tremurul paharului pe tavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
să-mi vină inspirația. Și aștept... și aștept... Apoi mă ridic. Am nevoie de o cafea neagră, tare. Acum. Până la urmă, nici un scriitor serios nu poate munci fără cafea. Unde mi-o fi fost mintea? Așteptând să fiarbă apa din ibric, mă așez la loc. În cele din urmă încep să scriu SCENA UNU. Simt cum mi se duce sângele la cap în timp ce degetele mele lovesc tastatura. Cuvintele vin și tot vin. Doamne, mi-aș fi dorit să mă fi apucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
că fusesem atât de pur, de răvășit, de speriat de întâmplările „amoroase“. Acum... Era evident că doar lectura mă putea salva din marasmul de după 2006... Lectura și scrisul în carnete, încercatul mereu, mereu, mereu a unui început de „roman libertin“. Ibricul de jumătate de kilogram, plin cu cafea fiartă în pripă pe-un ochi holbat zădarnic de aragazul străvechi, nu-ți mai descleie mințile, sufletul atârnă greoi ca o bucată de carne în cârligul ascuțit al măcelarului, trupul zace descompus în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
permiteți... Da, poftiți, da, sigur, îi răspundea doamna Olimpia și-l scotea pe "firicel" din biblioraftul din birou. Pe urmă iar alte rugăminți, plecăciuni, mâna lui mângâia încoace și încolo marginile biroului, dacă sunteți amabilă, dacă, îi cerea împrumut și ibricul. În concluzie făcea un ceai, un simplu ceai, avea el un amestec special, ceva care mirosea intens a busuioc, umplea tot biroul cu acel miros, mulți înghițeau în sec. Își bea ceaiul cu înghițituri mici, egale, închidea ochii, inspira profund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
miros, mulți înghițeau în sec. Își bea ceaiul cu înghițituri mici, egale, închidea ochii, inspira profund, dacă strănuta sau tușea își cerea scuze în dreapta și-n stânga, bea toată cana foarte împăcat cu sine, apoi pleca la toaletă să spele ibricul, zăbovea mult, îl înapoia doamnei Olimpia cu mii de plecăciuni și mulțumiri, sclipea vasul metalic, era mult mai curat decât fusese. Rolă de calcul? O întrebă pe Carmina, ridicându-se de pe scaun și executând cu degetul mici cerculețe pe documentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de-a dreptul inofensivă. Ea îl privi deprimată, încărcată de reproșuri. Un gol, un vid interior creștea, îi presa toracele. Mă duc să fac o cafea, spuse Carmina și dispăru din încăpere. În picioare, lângă aragaz, cu mâna pe coada ibricului, mintea ei pendula în gol. Scoase cu gesturi mecanice ceștile din dulap, le așeză pe masă, apoi culese cu lingurița spuma, așeză din noi vasul pe flacără. Curând suprafața lichidului se umplu de spume, dese, mișcătoare, se cățărau pe pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mintea ei pendula în gol. Scoase cu gesturi mecanice ceștile din dulap, le așeză pe masă, apoi culese cu lingurița spuma, așeză din noi vasul pe flacără. Curând suprafața lichidului se umplu de spume, dese, mișcătoare, se cățărau pe pereții ibricului. Răsuci butonul aragazului. În timp ce aștepta să se depună zațul, privi jos pe fereastră. Mașina lui albă era acolo, parcată ostentativ în vechiul loc de odinioară. Și doar îl rugase de atâtea ori să-și lase în altă parte mașina. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Eu? spuse Midori cu un zâmbet sarcastic. A inspirat adânc și apoi a expirat. Haide sus! E frig aici. M-a așezat la masa din bucătărie și s-a dus să încălzească apa de la baie. M-am ridicat, am pus ibricul cu apă la fiert și am făcut ceai. Așteptând să se încălzească baia, am stat față-n față, la masă, și ne-am băut ceaiul. Midori mă privea lung de tot, cu bărbia în mână. Nu se auzea nimic altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Național când, Într-o bună zi, am observat că ușile rămăseseră pe jumătate deschise. Întregul patio era plin cu deținuți eliberați, cu valijoare În mâini. Gardienii nu ne dădeau nici o atenție. M-am Întors să-mi strâng ceaiul mate și ibricul și m-am rezemat de ușa de intrare. Am ieșit În strada Las Heras și uite-mă aici. — Și dacă vin să te prindă În jbilț? am zis cu glas perit, fincă mă gândeam la siguranța mea. — Cine să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
fiecare dată cînd simțea că se pierde în hățișul amănuntelor contradictorii a tot felul ele rapoarte și știri. Ușa s-a deschis fără zgomot și un băiat de prăvălie oacheș și subțiratic, cu un șorț rozaliu, purtînd o tablă cu ibric și cești, așeză pe masă în fața lui cafeaua cerută. Îl plăti înainte, după obiceiul lui, încuviință cînd băiatul spuse că va veni după tabla peste un ceas, ,,e bine, o iei de dincolo, ca de obicei". Nu era nici un obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
strigă Reiza bălăbănindu-și brațele în toate felurile. Și pe când capete curioase se grămădeau pe la ferestre, moașa deschise ușa dând drumul gemetelor, și intră înlăuntru. Îndată făcu lampa mare; căută în dulap cafeaua și zahărul, și împinse în focul ațâțat ibricul cu apă; își pregăti într-o ceșcuță undelemnul; grămădi pe bolnavă într-un colț, răscoli patul; trânti în curmeziș o pernă de părete și așeză pe fată cu șalele deasupra. Apoi își lăsă șalul pe-un scaun, se puse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
place. Aha, nu umbli haimana! De fiecare dată îi spune același lucru, încât chiar și atunci când uită să-l spună e ca și cum l-ar fi spus și vorbele răsună în capetele amândorura. Andrei Vlădescu o privește cum se învârte după ibric, zahăr și cafea, prelungind gesturile numai ușor obosite, mai mult așteptând izbucnirea lui, dar el și-a prins pixul între dinți, strângându-l ca pe un căluș, fără să mai scoată o vorbă, întorcând doar ochii și capul după mersul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
scoată o vorbă, întorcând doar ochii și capul după mersul ei. Ca o mâță. Amână spunerea vorbelor pe care știe că bătrâna doamnă le așteaptă, dar mai știe și că amânarea îi face plăcere și doar într-un târziu, când ibricul e pe cale să dea în foc, știind că o s-o tulbure, începe, ca întotdeauna, cu un hm repetat, fără să-și scoată călușul, apoi îi zice că, în timp ce unii stau și muncesc, alții se plimbă, ce le pasă, nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fac baie, să-mi pun ciorapii, să pot să-mi beau cafeaua liniștită, să fumez o țigară, lucruri simple, să mă duc în bucătărie și să-mi iau mâncarea din frigider, să scriu la calculator, să-mi cumpăr tigaie și ibric și să-ți fac ție fular și șal și căciuli, nu-mi doresc decât să merg pe stradă încet spre teatru, să fiu sănătoasă, zi de zi, zi de zi... să fac clătite cu brânză de vaci și stafide, pilaf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
care a fost ani de-a rândul casa mea de rugăciune. Cred că Laura și-a pierdut fecioria într-o Duminică seara, când mama Fișic, întâmpinându-mă în săliță, îmi spuse că fata e dusă la bal. A așezat apoi ibricul pe spirtelniță și după oarecare șovăire, apropiindu-și scăunelul de colțul ușii de care mă rezemasem, făcu cu chipul îngrijorat: - Vreau să-ți spun că tânărul a făgăduit Laurei să se însoare cu ea până în patru săptămâni. Tăcui. În liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în odaie, am auzit-o pe Laura din camera vecină, în sfântul locaș al seninelor mele rugăciuni, gemând de două ori prelung și dureros. Plasatorul de mașini gâfâia ca după trântă. - Ramses, reluă vorba bătrâna, mestecând cu lingurița cafeaua din ibric, intrată în clocot. Laura mi-a zis: Mamă, cum mi-o și norocul. Zic eu: Ce-ar fi să întrebăm pe Ramses, să vedem ce crede el. Dar Laura a izbucnit în plâns și n-a mai scos nici o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
a zis: Mamă, cum mi-o și norocul. Zic eu: Ce-ar fi să întrebăm pe Ramses, să vedem ce crede el. Dar Laura a izbucnit în plâns și n-a mai scos nici o vorbă. Madam Fișic, după ce suflă în ibricul afumat, răsturnă cafeaua în două cești și spuse mai departe: - Tânărul a îmbrăcat-o din cap până în picioare. S-o vezi, parcă-i o prințesă. Aseară au venit acasă cu trăsura. S-a strâns tot hanul împrejur, că muscalul n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]