484 matches
-
tăcere. O tristețe nemăsurată i se întipărise pe chip. — O sssă-i spun, a murmurat. O sssă-i transmit tot ce vvrei... Dar... dde fapt... nu vrea ssă te vadă accum toc-mai ppe tine, care i-ai ppre-ves-tit în scris accidentul... Am icnit de groază, a fost un icnet aproape ca un horcăit, și mi-am dus mâna la gură, înspăimântată: cum de nu-mi dădu sem seama de la bun început? Am simțit că-mi seacă pe loc ochii, cuprinși de o fierbințeală
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
în canadiene colorate, una galbenă și una roșie, alergând prin zăpadă și trântindu-se pe spate în troiene, înțepenind acolo, ca niște mane chine de plastic fără viață, peste care continua să se prăbușească un puhoi de fulgi. Doamna Ionescu icni speriată, își spuse că fetelor li s-a făcut rău, se gândi chiar să dea fuga la supermarket și să roage pe cineva de acolo să cheme o ambulanță. Apoi însă, tot uitându-se prin ochelari la ele cum zăceau
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
intrat în mare după Anda? Bobo continuase să tacă mult timp, cercetând-o prin pleoapele lui pe jumătate căzute. — Ce vrei să-ți spun? răbufnise el într-un târziu. Ccă de atunci nu sse mai știe nimic ddespre ei? Clara icnise, simțind că nu mai are aer, și se lăsase moale pe taburet. — Sau vvrei să-ți spun ccă a rămas schilodit pe viață, și fizic și psihic, și trăiește cca un pustnic în această casă, în ddosul unei uși, la
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
puiul în câlți, în propria lui declarație dojenitoare. Urmându-și cugetările lor secrete, Jana și Cătălina și alte vecine dispuse să petreacă din plin, exploatând conținutul cu multiple înțelesuri al cuvântării, se sfărâmară hohotind. Doar Berta, cea sfioasă și bălaie, icni scurt și se aplecă să ridice ceva ce, tocmai, căzuse sub masă. Simțindu-se lezat în demnitate, orășeanul bucălat îi bruftului pe toți mesenii, explicându-le cu fermitate, ca un autentic lăutar: Să știți, tovarăși țărani, că stația nu merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
gândeam să ies și din club, să iau aer. N-am apucat, m-a Înecat un val de vomă amară, l-am Înghițit pe jumătate, am apucat să ajung la budă. M-am Închis Într-o cabină, am Început să icnesc fiindcă nu prea aveam ce borî, m-am chinuit o vreme, apoi m-am liniștit, m-am așezat pe colac să savurez momentul. Era bine, din ce În ce mai bine, trebuia să fac ceva cu binele ăsta, poate s-o fut totuși pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Țip: - Nu râde, boule! Pârvu nu râde, doar zâmbește, nu-l sperie țipătul meu. Ne privește pe rând, deschide gura, probabil vrea să spună ceva, se răzgândește, coboară privirea În podele. Leac e acum În spatele lui, face nod după nod, icnește. Andreea a Înțepenit cu lumânările În mână, poate vrea s-o ajut. Fac doi pași, Andreea Începe și ea să se miște În direcția senatorului, se răzgândește apoi, se Întoarce spre mine: Ține astea, Îmi spune, eu rămân cu lumânările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
să-i pună vreo Întrebare, trebuie să mă sune din nou, să mă asigure că totul a mers cum trebuie. Ar fi trebuit să mă liniștesc, s-a Întâmplat pe dos. Scufundat În apa fierbinte, simțeam cum Îngheț de frică. Icneam, tremuram, n-aveam aer. Am ieșit din cadă, am Încercat să vomit, n-a ieșit nimic din mine. Mi-am băgat degetele pe gât până mi-au dat lacrimile, n-am reușit să plâng. M-am stropit pe față cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
nu se oprește. Continuă să lovească. În sfârșit se oprește, epuizat. La mai puțin de doi metri distanță, pașii repezi ai soldaților se aud pe omătul întărit. Tăcerea înfruntării făcuse ca nimeni să nu bage de seamă ce se întâmplă. Icnind, Marius se ridică în picioare. Respiră în continuare șuierat, inima îi bate nebunește, plămânii parcă sunt tăiați cu un brici de gheață din cauza aerului rece. Inspiră adânc, cu palmele puse protector la gură. Picioarele îi tremură, nesigure. La fel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
abia mă vezi când eu mă fac covrig, Hai, trage zăvorul că mi-e frig! Și i-a deschis băiatul. Noroc și seara bună! Noroc! Dar unde-i ploaia? A stat... Nu vezi că-i lună! Și viermele, în hohot, icni în râs pe prag: Dar stai, nu-nchide ușa, căci după mine trag Un vechi și bun prieten, un șoricel, din pod. Sunt eu! Dar unde-i cartea? Ia dă-mi-o să ți-o rod... Și apoi să dăm
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
tine?“... A tăcut ceva timp, s-a uitat în jur și pe urmă a spus: „Nu, n-o văd, e prea întuneric! Da’ când ai căzut în boscheți o mai aveai pe cap?“... „Nu mai țin minte - i-a răspuns, icnind, fostul adversar. Parcă“... S-au ridicat și au căutat-o împreună. A găsit-o amicul meu, agățată în boscheți. I-a întins-o. „Mulțumesc - i-a spus ăla -, țin mult la șepcuța asta, că o am de la gagic-mea. Da
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
și versurile, sunt răsplătiți: ploaia se oprește după vreo trei melodii. Bucuria e fără margini. „Totul e Jethro-Tull-izat!“ Flautul fermecat al lui Anderson e uneori înlocuit de o chitară de mici dimensiuni, alteori de muzicuță. Când suflă în flaut, Anderson icnește, oftează, se strâmbă la public ca un mic demon, care simte că a cucerit cetatea. Aqualung din ’71, într-o nouă versiune, cu flaut și un nou aranjament, devine de nerecunoscut. Și Mozart se lasă transformat de Jethro Tull, iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
vad desfășurătorul efortului său. Așa, o lovitură, dar toporul a intrat pe jumătate. Acum întoarce chestia și izbește în butuc cu muchia toporului. Mai trebuie o dată. Acum s-a despicat. Jumătățile de butuc trebuie înjumătățite. Boc, trosc. Vecinul fluieră și icnește. Adorm dar ochii mi se deschid pe dinlăuntru și pătrund în lumea visului. O mașină vrea să întoarcă pe la poarta vecinului. Acesta aleargă cu toporul, sparge parbrizul și dă să-i spargă și capul șoferului. Ah... mă trezesc speriat. Beau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
voia să-i spună: "mai taci, dracului, cu astfel de aprecieri publice!" Și, considerând că gestul, exprimat prin mimica feței n-ar fi nici suficient și nici destul de eficient, o pocni pe sub masă cu vârful pantofului, peste gleznă, încât Elvira icni scurt și abia-și stăpâni reacția de durere, trăgându-și picioarele și înroșindu-se; se foi în scaun, ca și când ar fi fost înțepată de un șoc electric. Își scoase brusc batista din poșetă, își suflă nasul și la scurtă vreme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
chiuvetă două castroane de tablă pe care le clătește În țârâiala chiuvetei. Pâine nu ne-a dat prin cap să luăm, și linguri, eh, nici d-alea n-are muta... Sprijinindu-se cu podul palmelor de peretele din spatele aragazului, Steluța icnea strângând lingura aia În mână. Trebui să tragă zdravăn Laur ca să i-o smulgă, ferindu-se din calea lui Andrei care o ghida cu mâinile Încleștate de șolduri pe drumul icnelilor și nechezăturilor punctate de gâfâielile lui. Dar mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
cu părințelul În recunoaștere pe teren, cu Pepino și Florinel În urma noastră, să constatăm ravagiile și să Îndreptăm ce mai poate fi pus la loc. Steluța se zguduia de plâns În bucătărie cu capul pe masă, roșie ca racul și icnind din toți rărunchii, cum n-apucasem Încă s-o văd. Ai fi zis că i-a luat foc casa dimpreună cu Pepino și Florinel. Era ca beată de disperare și se zbuciuma și zbiera de una singură acolo și rochia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
tot mai adânc În povestea aia căznit ortografiată, de o naivitatea sentențioasă și Înlăcrimată. Vreme de o săptămână am scris șaisprezece articole tratând aceeași temă din perspective convergente. Era un leac imemorial, pe care-l recunoșteam pe măsură ce mi-l administram icnind și zguduindu-mă de plâns ca de friguri peste foile de hârtie. Era o Îndeletnicire la fel de inutilă ca zbuciumul și foiala mea prin lume, reușind tot mai anevoie să mă mențină pe linia de plutire. Ca și altădată băteam apa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
-i cheltuim, rânji candid lungind gâtul spre ea și ridicând mâinile. Parcă ar fi dat s-o Îmbrățișeze, dar Neli se băgă pe sub mâinile lui și-l prinse de mijloc și-l trânti pe patul tare de-l făcu să icnească. Sări peste el, se luptară și se hârjoniră și cărându-și ghionți zdraveni În coaste. Să nu dai cu stânga! o somă Laur doar pe jumătate-n glumă. Știi ce tare dă cu stânga aia? Îmi spuse după ce se liniștiră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
colții de fiară gata să sfâșie. Muniție nu mai avea. Trase cuțitul de vânat mistreți, din cizmă, și se-ntoarse... Când a simțit labele de dinainte pe umeri și răsuflarea caldă a câinelui în ceafă, s-a răsucit... câinele a icnit, dar, colții i s-au oprit în beregata lui. Un șuvoi de sânge cald, din gura câinelui îi scăldă obrajii și, simți că-l îneacă. Peste o clipă, frumosul animal încovrigit, călare pe Ichim, care îl strângea cu ultima picătură
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
un farmec sălbatic. Sau crâsnicul meu era prăpădit... Baltagul de inox - Mamă, trebuie să-l dovedesc pe escrocul care chinuie oameni! - Nu răscoli, mamă, că n-ai putere să te bați cu el. Tu n-ai să biruiești... Personalul oprește icnind la Tarcău. Coboară munteni cu saci de grăunțe, cu sacoșe pline de pâine... Cărarea lasă calea ferată și duce pe valea Tarcăului în sus. Ca niște iezme, cireși amari își frâng boarea prin verdele ca o părere al fagilor. În
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
legat la ochi. Tobele au duruit rău-prevestitor. Cuțitarul a apucat ultimele două cuțite și le-a azvârlit spre gâtul fetei. Când vârfurile lor s-au înfipt, zbârnâind, la un centimetru de pielea tinerei, străpungând cuvintele „Corupție“ și „Minciună“, lumea a icnit. Apoi a oftat ușurată. — Iată esența programului nostru! a anunțat cineva la microfon, după care a ținut un discurs de vreo cinci minute. Spectacolul roșiilor a continuat încă vreo jumătate de oră, cu o dresură de lei, niște dansatoare trupeșe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2215_a_3540]
-
filarmonică. Chiar cel sub numele căruia se desfășoară festivalul, Carl Filtsch, n-a fost decât un copil, „copilul minune al Transilvaniei“, îndrăgit de Chopin și de Liszt. Ceaikovski. Patetica. Viorile plâng. Din prima lojă, îl poți auzi pe Vladimir Ziva icnind când dirijează, de parcă ar înghiți începuturi de cuvinte. Ar striga, de-ar putea. Întregul trup se zbate, ca un fluture captiv într-o colivie invizibilă. Zbaterea este însă eliberare; Ziva îl naște pe Ceaikovski, iar spectatorii asistă uluiți la momentul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
ca pe un membru în erecție, dârz, lubrefiat, dar vag rugos, precum radula unui melc (un vaginula strubelii, de pildă), cu care, de-ar fi fost mai lung(ă), i-ar fi atins, în treacăt, omușorul, făcând-o, poate, să icnească, în timp ce dreapta-i desfăcuse corsajul și, apoi, sutienul, făcând naveta între sânii ei drept și stâng, pe dedesubt, pe care-i cântărea, acum, în ambele umide palme, retrasându-le cu-arătătoarele curbate vinețiul cerc areolar, strângându-le,-ntre mediu și police
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
dacă ne punem în papucii copilului curios, la culcare, întrebarea nu mai e "și, și?" ci "cum, cum?". Textul are ideea năstrușnică de a răsturna textualitatea și în vreme ce autorul se bucură de inventivitatea lui cititorul își cam blestemă zilele. El icnește și primul impuls e să depună armele: nu înțelege. Adevărata schimbare la față a literarului aș zice are loc după Modernism. Ezit să spun Postmodernism fiindcă termenul e din ce în ce mai vag, controversat și rău definit. L-am botezat cândva Desperado de dragul
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
insondabile ce ne locuiesc. E atât de strivitor în postura dumnezeiască pe care și-o arogă încât provoacă irezistibil la subversiune: vieții nu-i priește străluminarea lui impudică, ce-o banalizează atroce prin pronunțarea-i peremptorie. La auzul lui, viața icnește din profunzime, îngrețoșată de prestația lui de ventriloc. Treabă de demnitate, în ultimă instanță. Când rosti cuvântul demnitate se îndreptă ușor de spate și strânse discret oțelul inoxidabil al tacâmurilor în mână. Răceala lui binefăcătoare îi aducea un salut tactil
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
buzunar? ar fi vrut Rică să poată și întreba, și afla. Căci bietul băiat se simțea neliniștit ca o Atlantidă ale cărei fundații ar fi scoase la suprafață de-o schimbare aberantă a densității apei. I se făcu greață și icni la gândul unor variații năzdrăvane de densitate a umorilor proprii. Se sprijini de un coș public de gunoi și, din străfundul slăbiciunii ce pusese perfid stăpânire pe el, slobozi cu obidă: "Dumnezeul mă-sii!" Învățat cu franceza, coșul de gunoi
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]