493 matches
-
o bucată de tramvai n‑o consolează deloc pe Anna. Doar mai aparține și altora. Unii se cred peste tot la ei acasă. Cu siguranță ăsta face și la el acasă același lucru, ptiu drace, ce oameni. Băiețelul Rainer mușcă icnind din coaja de brânză și se cramponează de ea ca lipitoarea. Nisip umed scrâșnește în maxilarele care nu sunt încă dotate cu toate măselele de minte. Hâc, stomacul se și întoarce pe dos, iar pâinea cu untură semidigerată se înghesuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
coopereze. Rainer demonstrează printr‑un calcul cu cinci zecimale că Hans n‑are nimic de pierdut, în schimb el are multe, și anume viitorul său clar și strălucit conturat, în care intră un doctorat și mai multe premii literare. Anna icnește tare și urât. Doar n‑ai de gând să‑mi borăști iarăși, după ce adineauri abia te‑am scos la timp din mașină pentru primul vomitat, se răstește fratele ei, prost dispus, care numai de o chestie așa dezgustătoare n‑are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
gândeam să ies și din club, să iau aer. N-am apucat, m-a Înecat un val de vomă amară, l-am Înghițit pe jumătate, am apucat să ajung la budă. M-am Închis Într-o cabină, am Început să icnesc fiindcă nu prea aveam ce borî, m-am chinuit o vreme, apoi m-am liniștit, m-am așezat pe colac să savurez momentul. Era bine, din ce În ce mai bine, trebuia să fac ceva cu binele ăsta, poate s-o fut totuși pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Țip: - Nu râde, boule! Pârvu nu râde, doar zâmbește, nu-l sperie țipătul meu. Ne privește pe rând, deschide gura, probabil vrea să spună ceva, se răzgândește, coboară privirea În podele. Leac e acum În spatele lui, face nod după nod, icnește. Andreea a Înțepenit cu lumânările În mână, poate vrea s-o ajut. Fac doi pași, Andreea Începe și ea să se miște În direcția senatorului, se răzgândește apoi, se Întoarce spre mine: Ține astea, Îmi spune, eu rămân cu lumânările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
să-i pună vreo Întrebare, trebuie să mă sune din nou, să mă asigure că totul a mers cum trebuie. Ar fi trebuit să mă liniștesc, s-a Întâmplat pe dos. Scufundat În apa fierbinte, simțeam cum Îngheț de frică. Icneam, tremuram, n-aveam aer. Am ieșit din cadă, am Încercat să vomit, n-a ieșit nimic din mine. Mi-am băgat degetele pe gât până mi-au dat lacrimile, n-am reușit să plâng. M-am stropit pe față cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
vinovat, bâlbâindu-se. — Am o alergie, știți. Cel mai mic... cel mai slab... cel mai slab curent mă, mă aiurește, pur și simplu, pufni el, ieșind de după birou, grăbindu-se spre ușă. O împinse, deși era închisă. Se ghemui, tremurând, icnind, răpus, zvâcnind, zguduit, în seria de salve, aplecat, parcă împușcat, deasupra mânerului ușii. Încercă pași mari, împiedicați spre fereastră. Se sprijini de fotoliul femeii, pipăi marginile de lemn, pervazul, închizătorul ferestrei, toate erau la locul lor... totuși strănuta, parcă și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tulbure în memoria deținutei ? Grotescul scenei nu mai putea fi ameliorat. Strănuta continuu, prelung. Iritarea și slăbiciunea întregii ființe sensibilizaseră parcă, dintr-odată, toate membranele care vibrau, rănite. Plăcerea strănutului ! Parcă i-ar curăți și i-ar regenera toate mucoasele. Icnea, purificat. Întinerit, golit. Nu se mai putea liniști, sleit de puteri. Căzu într-un târziu peste birou, zdrobit. Palma luneca pe sticlă tremurând, bâjbâind. Căuta butonul lămpii, s-o stingă. În întuneric, vocea reveni sfioasă, obsedantă. Se amețise din ce în ce mai rău
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ofticoșilor. Nu va fi așa, bineînțeles, ci o solemnitate patetică, disciplinată, pregătită atent. Balaurul, ritmând versuri militare, trepidând, zăpăcit, de onoruri sub privirea blazată și ironică a regizorului - amic și inamic cu care se însoțește totdeauna. Strănutul unui unchiaș pipernicit, icnind, cu urechile ridicate iepurește și umezi ochi negri, la pândă ? Călăi și victime, împreună, amestecați, arzând fiara și putreziciunea din noi. „Revoluția... șansa noastră de regenerare și tinerețe !“ Visul devenit minciună, speranța devenită minciună, lepra prezentului incendiată cu aceleași cuvinte
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de picioare mă țintuia În loc. Era ditamai lemnul, mare și greu, dar dacă mă rostogoleam pe spate, puteam să-l salt de jos. Asta am și făcut și l-am prăvălit apoi, cât era de greu, peste pășitorii păzitorului. - Câine! icni el și, buimac, se trase Îndărăt. Am Încercat să mă iau după el, dar nu mai aveam putere, iar bulumacul mă țintuia la pământ. Păzitorul se ridică, rânjind. Avea ditamai sulița sprijinită de o piatră la intrare, dar se răzgândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fi fost șarpele pe care Îl văzusem când l-am cunoscut pe Enkim. Curând, am ajuns pe o potecă abruptă de capre, acoperită ici-colo de iarbă deasă și grea. Pământul se tot fărâma sub pășitorii noștri, dar Runa mă Îndemna, icnind abia auzit, să nu mă las. Din vale se ridicau strigăte din ce În ce mai puternice, dar nu știam dacă erau din cauza focului sau pentru că băgaseră de seamă că fugisem. Ne-am trezit pe o culme Înierbată. Luna răsărise și vedeam de jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Înspumată. - Acum! Ne-am apucat să tragem de bulumac. Cu greu l-am clintit din loc și, În clipa În care am reușit În sfârșit să-l târâm spre apă, auzirăm chiotul ascuțit al unui pândar. - Hai! răcni Runa și, icnind din străfundul rărunchilor, izbutirăm să rostogolim trunchiul În apă. Bulumacul păru să se ridice drept În sus, iar noi ne și repezirăm asupra lui Enkim și-l Îmbrâncirăm și pe el În apă, cu tot cu culcușul din crengi și cu mormanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
speriată, ochii indigo i se învârteau în cap. Pe ușa capitonată din spatele ei era fixată în șuruburi o plăcuță argintie: Director General Doctor Ulise Iolescu. O îmbrânci cu umărul și secretara, cocoțată pe tălpi groase ca niște cărămizi, se prăbuși icnind pe birou. C XLII Cosmin apăsă clanța și izbi ușa de perete. Departe, la capătul unui covor-curcubeu, directorul stătea răsturnat într-un fotoliu de piele. Își fuma obișnuitul Lucky Strike cu picioarele urcate pe biroul copleșit de tratate de psihiatrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și bătut de ape; amețită începuse să se dezmorțească dându-și seama că existau numai ei doi, căzuți în balta universului; restul omenirii dispăruse în negurile cerului! Mașina porni din nou și femeia încurajată își scoase pardesiul contorsionându-se și icnind de efort în acel spațiu îngust, punându-și involuntar în evidență pieptul. Moliciunile trupului se expuneau rând pe rând, sânii îi tresăltau victorioși cum își dezbrăca mânecile pardesiului. Bărbatul nu a văzut mai mult decât știa dar a fost suficient
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
în loc de eliberarea așteptată a siropului proaspăt și aromat pe limbă, simți o fleșcăială cauciucoasă și gura i se umplu cu un gust înfiorător, a cărui virulență n-o mai cunoscuse până atunci. — Isuse Cristoase! strigă el și scuipă. Începu să icnească violent. În clipa aceea, se făcu lumină. Mijind ochii ca să se ferească de apariția bruscă a luminii, îi trebuiră câteva secunde pentru a identifica obiectul pe care tocmai îl scuipase și care stătea acum pe masa din fața lui. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
sănătoasa, dă mâinile la nenea Toaibă, să le lege frumușel, așa cum a învățat printre târâșuri chiar de la dumneavoastră. Probabil că <iubindu-lă prea mult pe sergent, Toaibă i-a cam sucit mâinile la spate cu toată puterea lui, încât acesta a icnit ca înjunghiat. Dar, în afară de gemete înfundate, nu a scos nici o vorbă... Înghițea în sec. Când l-a văzut copăcel pe malul gropii, l-a întrebat: Câte cartușe de manevră aveți, domn’ sărjănt? Noi suntem săraci. Sunt sigur că aveți mai
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ne duceți la magazia cu „amuniție” au ba? Prizonierii nu au stat pe gânduri nici o clipă. Doar au schimbat o privire între ei. Răspunsul a fost prompt: Noi vă duceam acolo la magazia. Bineee! - a apreciat locotenentul. Numai dacă ați icnit doar, atunci glonțul știe de voi - i-a avertizat sergentul. Noi vrem să ajutam la voi. Așa să ne ajute Dumnezeu să vedem la copii - a sărit să-i asigure cel mai în vârstă. Sergent, mai lasă-i să se
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
zăpăcită, a întrebat: De ce mă scoală numai pe mine? Ceilalți sunt deja în picioare de jumătate de ceas. În cinci minute, să vă prezentați la domn’ sărjănt Toaibă. La auzul acestui nume, Limbosu a clipit des din ochi și a icnit ca și cum ar fi avut un junghi în coaste... Toaibă își adunase grupa și aștepta doar ordinul privind noua misiune pe care urma s-o îndeplinească. Se plimba prin fața grupei ca un leu în cușcă. Când l-a văzut pe Limbosu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
drumului, se aflau livezile Merăuțenilor. „Unde-s? Doar nu le-au tăiat așa peste noapte... Parcă erau undeva după dâmbul din față”. Asta însemna încă o bucată de drum chinuitor... „Doamne, izbăvește-mă! Cu ce ți-am greșit, Doamne?” - a icnit Toaibă, făcând primul pas. După un timp de mers ca într-un vis urât, i s-au arătat doar răzlogii gardurilor care împrejmuiau livezile cândva. S-a apropiat de un par și s-a sprijinit de el gemând. Nu-i
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
că n-am băgat de seamă. Și asta ce înseamnă? Înseamnă că ne-o luat și ultima bucățică de pământ de aici din grădină și o dat-o la gospodăria lor colectivă... Toaibă a lăsat capul în piept și a icnit ca înjunghiat. Oooh! Zilele aiestea am ajuns? Și tu cu ce ai trăit? Am muncit. Am muncit la câmpul lor - din primăvară până în iarnă și mă alegeam cu un sac de păpușoi și cu unul - pe jumătate - cu grâu. Iaca
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ție una-alta de la târg. În seara aceea, Toaibă a dat gata jumătatea de sticlă cu rachiu ce mai rămăsese. Nu-și mai punea în pahar. Bea din sticlă de-a dreptul. De fiecare dată când așeza sticla pe masă, icnea scăpând sudalme printre dinți. Maranda tăcea. Socotea că nu mai are rost să-l dojenească. Simțea că Toader al ei adunase prea mult năduf în suflet în anii petrecuți în pușcărie. „Numai de n-ar bea și acolo în gară
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
a Întins banii. M-am Întins și eu și l-am apucat de Încheietura mîinii În care ținea banii și, cum el s-a prăvĂlit spre pupă, l-am apucat de gît cu cealaltă mînĂ. Am simțit cum pornește vasul icnind și eram tare ocupat cu domnul Sing, dar În același timp mă uitam la cubanezul de la pupa bărcii, care se chinuia să țină rama Între țopăielile domnului Sing. SĂrea mai al dracu’ ca un delfin prins În harpon. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
curtea plină de apă. De data asta a exagerat, chiar că a băut prea mult... Îl ajută să se ridice și îl spijini în timp ce mergeau către verandă. Ploaia îi lovea pe amândoi cu furie, iar greutatea bărbatului o făcu să icnească. După ce îl depuse în balansoar, alergă pe alee și își recuperă geanta. În spatele ei, legănându-se, scriitorul împunse aerul cu degetul arătător:Te-ai ascuns, Magicianule? Fricosule! Află de la mine că nu ești decât un sal... timbanc. Și mai află
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
deja: - Lucia, te iubesc, te iubesc ca un nebun și te voi ajunge! Te voi ajunge și te voi întrece! Cine va trece primul linia de sosire, Lucia? Eu! Cine va lua premiul cel mare, Lucia? Eu, eu, eu!!! Femeia icni și izbucni în plâns. Magicianul, galant, îi oferi o batistă. Peste cinci minute, Lucia era într-un taxi, iar după alte zece încuia pe dinăuntru ușa apartamentului și se arunca pe patul din dormitor, plângând în hohote. * Privind în urma femeii
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
format tacit două tabere: susținătorii lui G., fostul campion en titre, și ai mei, mai puțini, de fapt, unul singur, Paul. Nu știu cum a Început bătaia dintre noi, Îmi amintesc doar lovitura primită pe la spate cu un corp foarte dur; am icnit și m-am Întors să văd cine-i, atunci am mai primit Încă o lovitură În nas, din care m-am ales cu deviația de sept. Nu pot să descriu exact ce s-a Întâmplat; cred că omul primar, bestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
stai!... ochi!... foc!... Ilie începu să legene mai tare steagul alb, să nu cumva să nu-l observe soldații. Trosnitura salvei păru mai asurzitoare. Cămașa însîngerată cu pușca se prăvăli scurt ca un drapel când dă onorul. Ilie se frânse icnind: ― Aoleu! Două gloanțe loviseră și pe Petre, dar nu le simți. Nici pacea noastră nu le mai ajunge! se gândi dânsul cuprins de o indignare subită pentru că soldații au împușcat semnul păcii. Apoi atunci..." Trupa își reluase înaintarea automat. Petre
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]