489 matches
-
și, prin urmare, trecerea dincolo de sfera ocazionalului și a individualului, astfel că se reprezintă împrejurări și tendințe generale, redate în exprimare indivi-duală330. De aici se poate conchide că "rostul omului în lume", vizat rațional prin filozofie, devine ideație potența-toare și idealitate rezultantă pentru trăirea poetică. Ca atare, deși trăit individual, prin potențare rațională și depășire a egoismului, sentimentul obține prin poezie o impersonalizare, care îl face să acceadă la nivelul categorialului și să se înscrie în sfera general-umanului. Prin urmare, situația
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ca manifestări ale gîndirii libere, ale "caracterului general al omului ca om"360. Observația este aplicabilă în principiu și creației poetice, deoarece reprezentările sensibile de care uzează poezia nu sînt echivalente repezen-tărilor realizate pentru obiectele naturale, ci se caracterizează prin idealitate, adică prin eliberarea de determinismul senzual, și, prin aceasta, poartă sigiliul universalității. Fiind construcții umane, reprezentările poetice redau împrejurări, interese și tendințe generale care primesc prin poet expresie individuală, dar ele exprimă umanitatea printr-un individ reprezentativ. Construcția filozofică este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
operații le leagă. Extremele bogății, onoruri, frumuseți și viții atribuite de Matei Caragiale personagiilor sale sînt de aceeași natură cu infinitatea de operații care ne dezleagă de o lume de ființe algebrice, pentru un grad superior de transcendență. în literatură, idealitatea personagiilor se obține printr-un exces de dărnicie". E o explicită și aplicată argumentare a comuniunii dintre matematică și literatură. La Ion Barbu, cum subliniază Basarab Nicolescu în Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann, din monografia amintită
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
malaxor al anodinelor evenimente cotidiene și transformarea lor Într-o nouă substanță. Intimitatea nu e materia primă a jurnalului, ci produsul său finit. Ea spiritualizează, Înnobilează (așa cum a dovedit-o Întreaga tradiție a poeziei secolului al XIX-lea), În numele unei idealități nou descoperite (a frumuseții readuse În prim-planul literaturii și al reinvestirii esteticului cu vechile sale funcții), banalitatea vieții. Mai mult decât atât, ea o proiectează Într-o formulă tranzitorie - și/și - În care se mai recunosc atât datele inițiale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Gazetarul, care prețuia teatrul eroic și susținea cultul ideilor nobile, al „înălțării sufletului”, era iritat de ironia lui Caragiale față de „cele sfinte”, de scepticismul dramaturgului care nu aducea în scenă nici un personaj cinstit. O singură figură îi apărea aureolata de idealitate, cea a lui Rica Venturiano, deși, se pare, Caragiale îl imortalizase în personajul sau chiar pe D., satirizând stilul umflat, oportunismul și lipsa de substanță a multora dintre scrierile acestuia. Poziția lui D. față de teatru rămâne contradictorie. Pe de o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286661_a_287990]
-
a limbajului... aceea de a spune ceva despre ceva...vizează ceva, sau mai exact are o dublă țintă (viśee): una ideală (a spune ceva) și o referință reală (a spune despre ceva). În această mișcare, limbajul trece două praguri: pragul idealității sensului și dincolo de acest sens, pragul referinței.” (P. Ricoeur, Structura, cuvântul ,evenimentul în: „Secolul XX”, nr. 325- 326-327, 1988:309). Avem, așadar, de-a face cu două fenomene distincte ce se manifestă în cadrul discursivității, delimitate dar în același timp în
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
referinței.” (P. Ricoeur, Structura, cuvântul ,evenimentul în: „Secolul XX”, nr. 325- 326-327, 1988:309). Avem, așadar, de-a face cu două fenomene distincte ce se manifestă în cadrul discursivității, delimitate dar în același timp în strânsă legătură, sensul care ține de idealitate, de raportul limbajului cu gândirea și referința ce ține de relația limbajului cu realitatea lumii exterioare. Această distincție între sens și referință (semnificație) în cadrul limbajului, este propusă de către Gottlob Frege în studiul său Sens și semnificație. Astfel, noi “putem asocia
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
și grăiește drept. Nu băga mâna unde nu-ți ferbe oala, nici căuta cai morți să le iei potcoavele, căci pentru Behehe vei prăpădi și pre Mihoho." Cu Alexandru Lăpușneanu, Negruzzi a pus bazele unui romantism pozitiv, scutit de naive idealități. Eroii au un desen uimitor. Cu greu se poate închipui o sinteză mai perfectă de gesturi patetice, de cuvinte memorabile, de observație psihologică și sociologică. Lăpușneanu e un damnat romantic, osândit de Providență să verse sânge și să năzuie spre
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Buzdugan și fuge în noaptea nunții în căutarea lui Făt-Frumos, care la rîndu-i umblă după Ileana Cosinzeana, pe care o ține închisă Zmeul Zmeilor. Eroii aleargă unul după altul și când se găsesc încearcă dezamăgiri. Deci basmul simbolizează aspirația spre idealitatea erotică. Două din fetele împăratului sunt suflete comune, conformiste. Sorina, Făt-Frumos, Zmeul sunt niște visători pentru care valoarea idealului stă în inaccesibilitatea lui. Sunt multe nonsensuri în acest basm, însă interpretarea pe care o dă autorul Zmeului e interesantă. Zmeul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
refuză ideea unei doctrine materialiste a semnificantului pe care anumiți comentatori i-au atribuit-o. În viziunea filosofului francez, semnificantul nu este niciodată pur sensibil, nici măcar în aparițiile sale fonologice sau grafologice. Dimpotrivă, el se caracterizează chiar printr-o anumită idealitate, absolut necesară pentru a identifica un semn ca fiind același în ciuda multiplelor sale variații și ocurențe. Dacă pentru Saussure semnul este o entitate psihică cu două fețe (un semnificant și un semnificat), pentru Derrida diferența dintre semnificat și semnificant este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
alături de inedite, iar sub îngrijirea lui Ion Pop, la Oradea, apare în 1995 o selecție din scrierile sale. Centrată pe motivul luptei ,,cromozomice” dintre inspirație (emoție și intelect) și realitate (trup), reluare în alte dimensiuni a pateticei înfruntări romantice dintre idealitate și terestru, dar și figură a neliniștilor modernității - așa cum le conturează Cânturile lui Maldoror sau, la Nichita Stănescu, Lupta inimii cu sângele -, poeziei lui M. îi este caracteristică revărsarea unei spuneri aluvionare ce nu ținea seama de limitări prozodice. Ea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
amoroasă. Nu se putea concepe un exil și, în consecință, o moarte diferită de ceea ce se considera a fi întreaga viața a poetului, tenerorum lusor amorum. Ciudat destin! În schimb, în ciuda moralei sale ușoare, Ovidiu era pătruns de dorințe de idealitate, care îl smulgeau din contingent și îl fixau în perenitatea poeziei, care este și perenitatea spiritului uman. ' CLUBUL DE CARTE INSTITUTUL EUROPEAN Stimate Cititor, Institutul European Iași vine în sprijinul dumneavoastră ajutîndu-vă să economisiți timp și bani. Titlurile dorite unele
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
versuri „tonul măreț” care să dea ideii o anumită Înălțime și demnitate: „să-ți scriu pe un ton măreț, cît mai măreț s-ar putea”. A scrie În stil grandios, a da lucrurilor Înălțime, un grad, adică, de complexitate și idealitate, nu Înseamnă Însă a renunța la ceea ce Alexandrescu, spirit cuviincios clasic În multe privințe, socotește a fi esențial În literatură: claritatea. Stilul „ușor și lămurit”, pe care Îl remarcă În scrierile lui Alexandru Donici este și stilul la care aspiră
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
al sensibilității, Însă criteriile lui de valorificare nu rămîn pe acest plan. Femeia care provoacă pasiunea erotică este „nostimă” la mers, are „cătare” bună, glas „mieros”, este delicată, are adică, un ce, determinabil. Pann dă realului ce este al realului. Idealitatea Îndelungată Îl obosește. 6. Chin, foc, mîhnaciune mare, năcaz mare, durere otrăvită, lacrimi curgînd pîrău și Încă o dată, de zece, de o sută de ori foc hrănit cu plîns, suspin, vaet... iată termenii ce se repetă În poezia lui Conachi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
el, o uniune În care utilul Întîlnește agreabilul. Amorul este philia și philia trebuie să Înainteze mereu pe calea virtuții. Pe autorul CÎntecelor de lume Îl Înspăimîntă mania (erotică): „Înfricoșatele săvîrșiri ale zuliii femeiești”. Intervine, apoi, muierea rea și orice idealitate se pierde. Dar, la Început, amorul este o dulceață. Ce devine mai tîrziu este altă poveste. Roada este, Încă o dată, dulce cînd dorul e tînăr și Înfierbințeala iute: „Căci, cu cît amorul La-nceput dă dorul Ș-aduce nevoi, Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Anton Pann a mai pățit-o o dată. A doua direcție a poeziei merge spre CÎntecul de lume pe care, esteticește, Îl Întemeiază. Speță deformată de canso În medii periferice orășenești: cîntec de petrecere și de iubire petrarchistă din care sensul idealității a dispărut. Multe din aceste cîntece sînt, la origine, producții culte trecute printr-un proces rapid de folclorizare (În mediul periferiei urbane). Publicîndu-le În Poezii deosebite (1831) și Spitalul amorului (1850), Pann le-a fixat formula și le-a reintrodus
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mecanismul imaginației creatoare, pentru a evidenția "lipsa de subiecte, de ocazional" în lirica eminesciană. Imaginația, afirmă Ibrăileanu, "este serva supusă a sentimentului. Ea nu are alt rol decît să exprime sentimentul. De aici caracterul de imaterialitate al poeziei sale lirice, idealitatea ei", care nu-i decât un "efect al muzicii din suflet, ca produs al instinctului poetic, și nu al voinței conștiente"82 (al "temperamentului", ar fi spus Lovinescu). Prin urmare, poezia lui Eminescu "scoate din enormul inconștient stări nebănuite de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
progres, căci, față cu influența poloneză, ele sunt inferioare ca purtătoare de cultură. Și nu din punct de vedere cantitativ - al sumei de cunoștințe și al sumei de știutori de carte -, ci din punct de vedere calitativ, ca superioritate, ca idealitate. Influența poloneză, care alungase un curent oriental - bizantino-slav -, e înlocuită, la rândul ei, de alt curent oriental: turco-fanariot. Dar în acest veac Transilvania se pune deodată în fruntea culturii românești și pune începutul culturii românești moderne. Din pricina unirii unei părți
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
a universului marelui dramaturg rus! Alexa Visarion a înțeles ca nimeni altul forța expresivă a tăcerii cehoviene, deznădejduitul și tragicul strigăt omenesc care țâșnește din adâncul muțeniei, dar și puritatea pe care o închide, fără s-o poată strivi în idealitatea ei, cenușiul pustiului existențial, al orizontului fără de zări. Totul în acel spectacol era o tăcere vorbitoare, glosând despre insondabilul suflet omenesc, cu meandrele și sfâșierile sale nevindecabile, totul era construit oximoronic, de la evoluția personajelor până la costumele și pietrișul de un
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
proiectului; reușește să înceapă filmările în 2013. În decembrie 2014, Ana este aplaudată în picioare la premiera de gală oficiată în cinematograful Uniunii Cineaștilor. După patruzecișidoi de ani petrecuți într-o asiduă căutare a celor mai ascunse sensuri ale unei idealități ce pare inaccesibilă omului: perenitatea; la capătul unor zbateri ce depășesc imaginația oricărui om care nu s-a confruntat într-o experiență personală cu ghilotina implacabilă a dogmei și cenzurii comuniste (chiar și după ce N. Ceaușescu a "desființat" cenzura), Alexa
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
nu este doar imitația străinului, ci și a străbunului, a trecutului, "civilizația fiind în realitate o serie nelimitată de imitații urmată de adaptări" (Lovinescu, 1997:312). Prin acest contact cu ideile Revoluției franceze, "adaptându-se unui mediu de formație potrivit idealității sale, sufletul românesc a putut, astfel, intra într-un nou proces de fixare în condiții mult mai prielnice" (Lovinescu, 1997:254). Paradigma maioresciană 5 ne va interesa în mod deosebit de aici încolo, fiind elementul catalizator al "culturii critice"6 și
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
obiect real. Există o diferență de natură între dat și nimic, susținută de conștiința însăși, cu toate că datul este, cumva, nimic, iar acesta din urmă trebuie să fie dat, cumva. Nimicul nu trebuie confundat, raportat la primele reconstrucții fenomenologice, nici cu "idealitatea specifică" despre care vorbește Husserl ("semnificația în sine", "abstracția", "ideația", "specia" sau "generalitatea specifică") și nici cu "generalitatea", ca obiectualitate dată prin actul ideației, concept al lui Heidegger.19 Miza problemei cunoașterii în perioada dominată de sofiști și de cei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
să fie de origine strict subiectivă și să-i fie consubstanțială de la bun început imposibilitatea vreunui raport temporal de felul celui necesar experienței posibile; deși poate implica alt gen de raport temporal, care să mizeze doar pe ceea ce Kant numește "idealitatea timpului"; dar acest soi de timp conceput ca idealitate nu este, de fapt, numic. Și poate tocmai pentru că el nu este nimic devine cu putință aparența. Analitica transcendentală kantiană, care stabilește reguli privind posibilitatea experienței, deducând transcendental categoriile și formulând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fie consubstanțială de la bun început imposibilitatea vreunui raport temporal de felul celui necesar experienței posibile; deși poate implica alt gen de raport temporal, care să mizeze doar pe ceea ce Kant numește "idealitatea timpului"; dar acest soi de timp conceput ca idealitate nu este, de fapt, numic. Și poate tocmai pentru că el nu este nimic devine cu putință aparența. Analitica transcendentală kantiană, care stabilește reguli privind posibilitatea experienței, deducând transcendental categoriile și formulând principiile intelectului pur, constituie, totodată, o teorie a timpului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
el pare a avea un anumit potențial non-judicativ, de vreme ce timpul nu are "poziția temeinică" dobândită prin activitatea sensibilității, imaginației și intelectului. Sensul "subiectivist" al timpului este însă subminat continuu în proiectul critic, prin alte sensuri ale sale: prin cel de idealitate, prin acela al nimicniciei timpului în absența "obiectului" etc. Ceea ce înseamnă că reducția judicativă, constând în recuperarea sensului de timp din toate elementele dictaturii judicativului, capătă o șansă, desigur, ca un sens posibil al criticii rațiunii pure, pe segmentul său
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]