1,179 matches
-
fost niciodat... respectate și nici nu erau menite a fi. În acest sens, sovieticii au obținut ceva În schimbul a nimic”. Un interbelic incert (1945-1948) Pentru membrii „Mării Alianțe”, al doilea r...zboi mondial nu a reprezentat o perioad... de Înțelegere idilic.... Nu numai c... nu s-a stabilit niciodat... o veritabil... colaborare militar... Între anglo-saxoni și sovietici, dar au existat numeroase ocazii de tensiuni (livr...rile de arme, data și locul deschiderii unui al doilea front, problema polonez... etc.). Conflictul abia
[Corola-publishinghouse/Science/2022_a_3347]
-
capitalism"1120. Pe drept cuvânt, se vorbește despre această situație folosindu-se termenul de "legendă" sau "mit" pentru a ilustra caracterul lipsit de suport al susținerilor pe care în mod corect le descrie Hayek. Nu este conformă cu realitatea viziunea idilică asupra vieții frumoase a țăranului din Evul Mediu și asupra vieții urâte pe care trebuia s-o ducă muncitorul în capitalism 1121. În realitate, abia odată cu manufactura și apariția industriei și fabricii, oamenii încep să simtă cu adevărat gustul unei
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
În realitate, abia odată cu manufactura și apariția industriei și fabricii, oamenii încep să simtă cu adevărat gustul unei vieți libere de ființă împlinită și emancipată. Ostilitatea față de mașină, care mai subzistă și azi în mentalul multor oameni, ca și viziunea idilică, falsă, asupra vieții la sate, au dus la o imagine greșită, distorsionată, inventând probleme, acolo unde acestea nu existau. În realitate, capitalismul și globalizarea au obținut independența materială și libertatea economică și politică pentru individ. Numai în conținutul unei poezii
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
propice conviețuirii păgâno-creștine ca cel din nordul Dunării. Este adevărat, limba română conservă cuvântul "zănatic"-dianaticus, adorator al Dianei, "drac" ș.a., dar zelul eroic al apostolilor sud-dunăreni contra "zănaticilor" (de la zână), de care vorbea Pârvan, nu este verosimil, dar nici idilică n-a fost impunerea creștinismului, cum susținea Panaitescu. În sfârșit, originea cuvântului "păgân", adică necreștin, necredincios, după Pârvan, termenul paganus a fost introdus de noua credință din secolul V și desemnează pe locuitorul unui pagus (sat)-pagani (rurali). Dar, spune
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
tradiții, nu vedea o contrazicere între vechea și noua credință. El s-a plecat în fața soliei noi care i se aducea și a pășit în biserică, aducând cu sine în fața altarelor și riturile sale preistorice.54 Panaitescu are o viziune idilică despre implantarea creștinismului în rândul locuitorilor din nordul Dunării. Însă Pârvan, la obiect și cu luciditate, ne spune altceva: terminologia creștină latină datează din secolele IV-V, ba chiar VI-VII-când are loc cristalizarea termenilor creștini-o serie de termeni indică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au dat (găsit) populația autohtonă, romanică, având aceleași ocupații-agricultura, creșterea vitelor, încât ei s-au putut înțelege ușor cu localnicii și au trăit astfel împreună, până când slavii au dispărut în mijlocul lor. Acest tablou, zugrăvit de unii istorici, este atrăgător, aproape idilic, dar nu corespunde adevărului. Slavii n-au fost, ca popor păgân, cuceritor, mai blânzi decât alte neamuri barbare ce au năvălit în Dacia. Istoricii bizantini ne înfățișează, realist, grozăvia prădăciunilor slave în sudul Dunării: orașe întregi măcelărite, robi, cei care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
românească, într-o anumită perioadă, s-a crezut că la noi n-ar fi existat o stratificare socială, în momentul întemeierii statelor medievale toți locuitorii ar fi fost atunci oameni liberi, am fi avut un regim țărănesc, o stare patriarhală, idilică, fără stăpâni și supuși. Este o concepție romantică, în afara realității istorice. Astfel, documentul Diploma cavalerilor ioaniți (1247) vorbește despre acei "majores terrae" (mai marii pământului), adică aristocrația boierii, care beneficiau de o serie de privilegii. Funcțiile (dregătoriile) au apărut după
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Veturio, S-P, Zach, Fulmen, Fortunio. Orientarea vag romantică și presămănătoristă de la „Floare-albastră” se va resimți în întreaga sa operă, dominată, tematic, de câteva idei-reper: cinstirea trecutului istoric, realizarea unității naționale, valorificarea filonului folcloric. Din ideologia sămănătoristă reține doar viziunea idilică asupra vieții satului. Debutează editorial cu volumul de versuri Visuri de noroc (1903). Lirica mărturisește, de multe ori, un epigonism lesne de recunoscut; de la Eminescu și Coșbuc sau de la Heine și Lenau, B. învață să prețuiască valorile poeziei populare, să
BARSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285656_a_286985]
-
când senzaționale, când cu ecouri de baladă și basm, nu ajung la acea forță a vieții pe care M. Sadoveanu știa a o transmite prin astfel de figuri. Curgerea melancolică a frazei este însă comună celor doi scriitori. Cu Pâinea, idilicul rural este părăsit. B. dă o istorie aspră, în tonuri sobre, vădind cunoașterea exactă a sufletului țărănesc. Interesantă pentru că a reușit să treacă în gest câte ceva din straturile obscure, realizând aliajul paradoxal dintre o curăție de sfânt și nebunia instinctului
BELDICEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285681_a_287010]
-
privighetorilor, șuierul ciocârliilor ce sfârâie zburând sprinten, gungurirea și cântecul celorlalte păsări în dumbravă și rediuri sânt desigur atracții îndestul de puternice și ademeniri irezistibile, pe cari nu trebuie să le respingi de dragul unui folos mic sau poate numai fictiv. Idilice s-ar părea asemenea cuvinte de înduplecare în mijlocul războiului și totuși fură ascultate pe deplin de împăratul, care se zvârli acum cu toată graba și cu toată puterea asupra cetății Prosakon. Când întreprinse cel dentîi asalt n-a putut izbuti
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mai fugitivă. Această bogăție îl face cu deosebire apt ca să serve de studiu 403r pentru artistul reprezintător. O tratare unită cu simț artistic a declamațiunei acestui metru, de la ponderoasa greutate a epopeei eroice până la compozițiunea ușoară a {EminescuOpXIV 320} epopeei idilice, îl face pe actor să câștige un tact atât pentru frumuseți ritmice în genere, cât și pentru acea indispensabilă problemă a sa, de-a lăsa să vină la dreptul lor ritmul, sensul și patosul deodată. Căci dintr-asta consistă în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
direcțiunile sale. O instrucțiune sistematică va alege pentru declamațiune traducțiuni perfecte din epopee clasice și romantice, spre a face înțelese sufletului distincțiunea caracterului genetic al amîndorora și prin modul de recitare. Dacă mai adăogăm pe lângă asta câteva bucăți din epopea idilică, din Luisa lui Voss sau mai cu seamă din Hermann și Dorothea, spre-a-și însuși nuanța tonului mai ușor și-a unui exametru tratat mai liber, atuncea am cam percurs în general caracterele cele mai esențiale a declamațiunii epice
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Voss sau mai cu seamă din Hermann și Dorothea, spre-a-și însuși nuanța tonului mai ușor și-a unui exametru tratat mai liber, atuncea am cam percurs în general caracterele cele mai esențiale a declamațiunii epice. La declamațiunea epopeei idilice lucrul de căpetenie e artea ca, prin modul recitațiunii, să fim transpuși în sfera mai îngustă a vieții familiare și ca prin urmare versul să se apropie mai mult de conversațiune. Dacă însă coprinsul p-ici, pe colea se ridică
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mulți, comunitatea este o idee frustrant de vagă, alunecoasă, chiar periculoasă. Această imagine se aplică însă și altor concepte, cum ar fi moralitate, lege, cultură, libertate, raționalitate ș.a. 2. Înger și demon 2.1. Comunitatea ca înger a) Comunitatea spațiu idilic Ca și familia, prietenia, cunoașterea, comunitatea este ceva bun de la prima vedere. Această prezumție favorabilă este justificată de ceea ce învățăm din experiență. De aici și interesul mare pentru cei care vor să o falsifice, să mintă la adăpostul ei, să
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
și interesul mare pentru cei care vor să o falsifice, să mintă la adăpostul ei, să amintească forțat de ea. Sunt autori care, ca Zygmunt Bauman (2001) de exemplu, fac prezentări siropoase pe alocuri, prezent(nd comunitatea ca pe ceva idilic, un spațiu care, (n fapt, nu credem să fi existat undeva decât, eventual, (n unele comunități religioase restr(nse călugări, mormoni ș.a. Este puțin probabil să existe un astfel de spațiu (n care toți să se (ndepărteze de toate trăirile
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
iar transformarea experienței comunității în America este considerată o revoluție socială. 1.1. Eclipsa comunității Pe măsură ce munca începe să se separe de familie, influența schimbărilor în cadrul profesiilor ajunge să influențeze treptat tot mai mult formele de agregare comunitară. De la comunitatea idilică s-a trecut la una alterată dar care se baza totuși pe "magazinul din colț", pe vânzătorul cunoscut, pe o siguranță pe termen lung a locului de muncă prin perpetuarea cererii pentru anumite activități etc. Apoi totul devine mai alert
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
târziu, Robespierre, ținând Contractul social sub braț, își trimitea adversarii suspecți de „absurdități gotice” la ghilotină. Dar republica virtuoasă descrisă acolo de Jean-Jacques Rousseau urmărea de fapt să restaureze omul necorupt al primelor comunități și egalitatea din timpuri străvechi, prezentate idilic tot de el în Discursul asupra originii inegalității dintre oameni, stare de lucruri ținând - credea Rousseau - de epoca cea mai fericită și singura autentică a neamului omenesc. Rousseau credea, pe de-altă parte, că, în mod practic, restaurarea egalității funciare
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în interiorul ei, fiecare își exercită cu pricepere atribuția care îi e proprie. La acest nivel de bază, dreptatea constă în proporționalitatea schimburilor: pentru o anumită cantitate de bunuri se primește o alta, echivalentă ca valoare. Dar lumea aceasta e una idilică, deoarece comerțul este unul fără rest, menit doar satisfacerii nevoilor elementare. Surclasarea acestor nevoi și apariția luxului dezechilibrează comunitatea organică. Să nu uităm că luxul e în funcție de dorință, iar dorința, la rândul ei, introduce în viața omului nelimitarea și lipsa
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dintre cetate și individ (așa cum îl concepe el însuși), a nevoilor statului și a cetățenilor. Propunând o cetate condusă de filosofi, Platon ar putea apărea unei exegeze superficiale, un idealist nerezonabil. Totuși, este limpede că Platon nu avea o viziune idilică asupra cetățeanului și a cetății în măsura în care și-a îngăduit să vorbească despre „nobila minciună” a guvernanților. Remarcăm aici o anume dificultate conceptuală care marchează concepția lui Platon despre filosof în genere și despre regele-filosof. Dacă e adevărat că „nu se
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
fasciști. În anumite sensuri, ideile eugeniste au sprijinit răspândirea secularismului dincolo de cercurile intelectuale, căci populația țărănească nu a avut (și, din păcate, nici acum nu are) un rol activ În cultura publică. Aceasta le era livrată țăranilor În spirit semănătorist: idilic și pios. Legionarii au impus drept componentă identitară ortodoxismul. Fiindcă nici primarii, nici alte autorități civile nu valorau mare lucru ca importanță În comunitatea țărănească, eugeniștii au căutat alianțe Între preoți. Dar ortodoxia promova mai ales caritatea din milă, nu
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
era În vogă În perioada interbelică și, de altfel, scriitori precum Nicolae Iorga sau Nichifor Crainic descriau viața satului ca pe un paradis pierdut 34. Este posibil ca numeroși adepți ai eugeniei să fi fost convinși de astfel de descrieri idilice ale satului datorită unei nostalgii a faptului că cei mai mulți dintre ei se născuseră și unii chiar crescuseră la sat. Moldovan, de exemplu, era fiul unui preot de țară, iar Petre Râmneanțu venea dintr-o familie de țărani din satul bănățean
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
chestiuni: într-adevăr, Lucrețiu laudă meritele unei vieți naturale - se spune -, ca la început, când oamenilor le place să prânzească pe iarbă, preferând feluri de mâncare simple, cântând sau regăsind desfătările conversației cu câțiva prieteni aleși... Numai că acest tablou idilic ne prezintă umanitatea așa cum era la originile ei, cultura cum era la început, deja departe de natură! Aceste dorințe țin de lumea culturii, nu de natură... Nenaturale, bineînțeles, dar necesare? Nu: nici naturale, nici necesare: pentru că unii cunosc fericirea fără
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
vieții în anasamblul lor, scrie poetul îIV, 1446), pictura, sculptura, inteligența activată și perfecțiunea atinsă în progresul uman. Oare Rousseau scrie altceva atunci când schițează tabloul stării naturale înainte de a-și formula rechizitoriul împotriva civilizației? Epicurismul încearcă să regăsească această stare idilică, când oamenii se mulțumesc cu ce au și își reduc plăcerile la satisfacerea unor dorințe ușor de împlinit. Acumularea de bunuri corupe o civilizație în care oamenii doresc luxul, ceea ce e superfluu, dincolo de necesar. Atunci când vor mai mult decât e
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
gândi Grădina ca un model comunitar pentru întreaga societate, iată o magistrală sinteză a tendințelor contradictorii ce-i animă pe epicurieni timp de patru secole... De fapt, spre sfârșitul acestui scurt tratat asupra afecțiunilor și acțiunilor, Diogene face un tablou idilic al timpurilor viitoare: dreptatea domnește în mod absolut, iubirea reciprocă triumfă, fortificațiile cetăților nu mai au nicio utilitate, nu mai e nevoie nici de legi, nici de obiecte concepute, gândite, elaborate împotriva semenilor - armele, de exemplu. Agricultura produce cele necesare
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
nu este adevărul, dar îl conține; fuga de realitate e totuna cu fuga de adevăr. Forța marii proze constă în încărcătura ei de adevăr, în aptitudinea ei de a cuprinde și pătrunde realitatea. Prin definiție nu poate exista realism hagiografic, idilic și jubiliar. Anevoie înțeleg aceasta cei care în principiu recomandă realismul, dar în fapt se sperie de el. Aceștia au o teribilă spaimă față de anumite cuvinte sau anumite teme și situații funciar-umane și sociale. Spaima de cuvinte și de subiecte
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]