511 matches
-
pot spune. Ea își lăsase luminița în jos, în dreptul pieptului, și flacăra îmi descoperea o față curată, oacheșă, sprâncenată, cu doi ochi minunați. Acum ochii aceia zâmbeau. Și eu mă simții deodată străbătut de o înfiorare ciudată, acolo pe malul Iezerului, în noaptea care mă împresura, sub ploaia care șuroia de-abia auzit în juru-mi, în singurătatea aceea mare, în fața unei fete deodată - a unei fete care-mi izvorâse înainte ca din pământ, c-o lumină în mână, cu doi ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cuvinte îndrăznețe. Toată tinereța înflăcărată, c-o dragoste iute, izvorâtă din întuneric, din necunoscut, mă pornea ca o izbire de val spre fata ce sta înainte-mi și zâmbea. Ea vorbi, coborându-și deodată pleoapele: —Taica s-a dus pe Iezer. A văzut că plouă și a socotit că n-o să mai vii... Acuma s-a dus să cerce niște coșuri pe care le-a lăsat de cu sară la loc bun... Începeam să mă minunez de glasu-i blând. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o arsură de foc, iute, pe când ochii i se aprinseră într-o văpaie neagră. Și-n glas dintrodată parcă-i tremura o durere: — Vine taica de-acum... Se face ziuă... Stăi! uite, i s-aude și glasul... Deschise grăbit ușa. Iezerul până în depărtări mari fumega aburi calzi în revărsarea umedă, posomorâtăa zilei. Un glas striga cine știe unde, prin luncile întinse - un răcnet prelung, înfiorător, care tremura în scăderi și creșteri, pe cărările din trestii, prin bolțile sălciilor. Fata zise domol: —De-acuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mintea! Luni, înainte de revărsatul zorilor, călăream în galop întins pe Corbul meu, prin întunericul câmpiei nemărginite, subt un cer limpede, fără lună, plin de luminiți de aur. Mergeam repede tare; vântul zborului îmi vâjâia pe la urechi. Cum sticli în depărtare Iezerul, îmi potoli fuga. Cotii satul pe departe, și pe mal, în galop moale, mă întorsei spre căsuță, călăuzit de lumina care ardea acum ca și întâia oară. Mă gândeam cu inima strânsă că poate Marin n-a plecat pe baltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de această considerație cu care nu era obișnuit din parte-mi. Făgăduii oamenilor țuică, și multă vreme îi privii cum se mișcau vioi printre snopii aurii, cu țăpoaiele, cu brațele, cu glasuri puternice, cu glume vesele. Pe la toacă, pornii spre Iezer în trap leneș. Domnul Sandu, crâșmarul, mă aștepta în prag cu mânile în șolduri, zâmbindu-mi cu obișnuita-i prietinie. S-a întors iar vremea bună, boierule! Ce mai zici? Te așteaptă neica Marin... Și vânătorul ieși îndată tropăind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
adiere slabă, ca un tremur ușor. Apoi se întoarse Sandu crâșmarul, dădu țuicile zâmbind, dădu pacul de tutun și-și puse mânile-n șolduri: — Boierule, am pus la fript un pui, și-ți fac și o ciorbă de crap, adus din Iezer de neica Marin... Ceva ca la un restaurant, pe onoarea mea, îți spun eu... Și întinse arătătorul, ca și cum voia să mi-l dea mie. Am umblat pe baltă în sara aceea și-n multe seri următoare. Diminețile nu prea aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dar mâne dimineață nu prea am vreme... Mă uitam, cu sufletul strâns, într-o parte și adăugam îndată cu hotărâre: — Nu. Mâne am treabă multă, nu pot veni... Înspre zorile răcoroase, în fiecare dimineață, Corbu mă aducea ca vântul prin Iezer. Dacă era lumina stânsă la căsuța de pe mal, mă întorceam domol, gânditor, cu inima grea; dacă lumina era aprinsă, mă străbătea în suflet ca o undă de fericire. Veneam încet, pe jos, cu calul după mine, cu frâul trecut prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mi răcorea fața. Un canton, undeva departe, sună de două ori trist, prelung, în nemărginire. Și cele dintăi raze ale răsăritului fulgerară spre negurile depărtării. VItc "VI" Dragostea mea a durat până cătră începutul toamnei. Veneam înainte de revărsarea zorilor pe Iezer, pe furiș ca un hoț, ocoleam pe departe satul, legam calul la marginea stufăriilor și, cu inima bătând, ca totdeauna, mă îndreptam spre ascunzișul cunoscut. Pe bălțile întinse stăpânea pacea, numai din când în când trecea pe sus un freamăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încalec pe Corbu, se alătură de mine și mă atinse ușor pe umăr: — Boierule Niculiță... Ce-i, Sandule? El mă privi zâmbind. Uite ce-i, boierule, ast’ dimineață în zori, n-ai trecut dumneata cu calul pe la marginea satului, spre Iezer... — Da’ cei? — Nu-i nimic... Întreb. Vorbea un om aici, în cârciumă, că te-a văzut... Dar eu știu că-n dimineața asta n-ai fost cu neica Marin pe baltă... Nu, n-am fost. — Da’ cu calul ai trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i așteptam iar, și iar îmi veni în minte chipul lui neica Marin... O mulțime de gânduri felurite, care însă nu puteau să-mi aducă nici o hotărâre, nici nu puteau să-mi oprească drumul de a doua zi noaptea, spre Iezer. Mă dusei și a doua zi, ca-n totdeauna, cu puțină neliniște, cu puțină grijă, făcând un înconjur mai mare. Și Chiva aștepta cu ochii lucitori, caldă, înfiorată, gemând ca de durere când o strângeam în brațe... Neliniștea se risipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
plânge, lăsându-și fruntea în pieptul meu. Ah! dacă află, dacă află - atunci mă zdrobește și pe mine cu cizma, ca pe maica... Se uita la mine cu sprâncenele lăsate pe lumina ochilor. Dacă află, mă ucide, mă aruncă în Iezer, Niculiță... Ah! nu cunoști pe taica, dar eu știu, eu am văzut!... Lacrimile ei îmi ardeau mânile. Voi să mai zică ceva; deodată o simții tresărind, îndreptându-se. Mă strânse de după cap, mă sărută repede de două ori pe ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
albaștri posomorâți. Printre trestii, pe dungi de apă, tremură luciri roșcate. Un zbor iute de rațe taie cu un șuier văzduhul, deasupra noastră. —Astăzi n-o să întârziem, neică Marine? —De ce? n-o să întârziem! Și trecem încet-încet, tot mai în adâncul Iezerului. Un freamăt lung, mii de glasuri deșteptate ale locuitorilor bălții, înfioră stufăriile până departe, ca înaintea vremii rele. Și la asfințit, pe jumătate de cer cuprins de munți de nouri, s-a arătat deodată un tighel de aur frânt, neregulat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ar fi încremenit pe cer un fulger rupt, ca o amenințare. Are să vie vremea rea, neică Marine!... Vânătorul nu întoarce capul; vâslește încordat; și din lulea se înalță pânze ușoare de fum. În asfințit, nourii se sparg deodată, și asupra Iezerului, prin spărturi, țâșnesc izvoarele sângeroase ale amurgului de flăcări. Balta neclintită pare de sânge, până la umbra neagră, depărtată a sălciilor. Luntrea face un ocol mare prin apele înflăcărate. Apoi încet-încet lumina scade, pe când lopețile sună cu lepăit de unde. Nourii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
departe. Din când în când țipă prelung, cu glas de trâmbiță. Și luntrea se strecoară prin marginile luncilor, intră iar în trestii, care foșnesc cu șoapte vii, înclinându-se, atingându-se. Ceața ușoară, ca răsuflarea caldă a unei ființi, a Iezerului, ne învăluie încet-încet, și lumina scade; parcă aș privi printre gene împrejurimile. Neică Marine, unde ne oprim? Ar fi bine aici, la dreapta, sub sălcii... Vânătorul parcă a tresărit, dar nu s-a întors. Pipa nu-i mai fumegă. Opăcinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ființă care se stinge în mlaștini, departe, sau care poate s-a și stâns. „Niculiță! Niculiță!“ Tresar. Și într-o clipă, fără să vreau, întrebarea naște: —Unde-i Chiva? Ce-ai făcut cu ea?... Pușcașul rânjește; ochii rotunzi au sticlirea Iezerului. Și deodată un glas - un glas străin parcă, jos, ostenit, înfiorător - glasul lui Marin, totuși pornește: Unde-i? Ce-am făcut? Ce-am făcut eu? Dar tu ce-ai făcut?... Și iar rânji neclintit, lângă mine. —Boierule!... ciocoiule! Și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vor cuprinde gâtul și mă vor strivi! Și atunci nu știu cât a trecut, nu știu cât a trebuit groazei nebune care mă împietrise să-mi sloboadă răsuflarea, să-mi desțepenească mânile! Dar parcă a fost o veșnicie - în care privii și în largul Iezerului întunecos, plin de aburi, plin de taină și de un întuneric crescut, în care totuși se strecurau fâșii de sânge; în care mă gândii și la Chiva, care poate trăiește, care poate-i întinsă cu brațele înainte în fundul apei negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fost publicată inițial în Convorbiri literare, nr. 1-2 din ian.-feb. 1906, an în care revista împlinea 40 de ani de la apariție. Duiliu Zamfirescu își amintește că, la publicare, redacția i-a cerut lui Sadoveanu să schimbe titlul nuvelei în Iezerul. Prozatorul, care avea pe atunci 25 de ani, a refuzat. Din notele Profirei Sadoveanu aflăm că neica Marin ar fi existat cu adevărat. Păcat boieresc este și cea mai cunoscută și comentată nuvelă din acest volum. În prefața deja menționatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
adorarea zeilor, departe de colectivitate și de plăcerile lumești, erau onorați și socotiți sfinți etc. După aproape două mii de ani, „portretul” solomonarilor - așa cum reiese acesta din credințele și legendele populare - nu este foarte diferit. Ei trăiesc în afara colectivităților, „în apropierea iezerelor” (8, p. 146), „în pustie” (109, p. 173), „în munți prin peșteri, în păduri, în colibe sau prin țarine” (8, p. 143). Când totuși solomonarii coboară în sat, ei „nu dorm nicicând în casă, de-ar și crepa lemnul de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
sa (topor, bâtă, bici), precum și unele gesturi aparent minore ni-l prezintă pe solomonar ca fiind un erou care uzează nu numai de mijloace magice, dar și de cele războinice. „Când vreau să porniască în văzduh, [solomonarii] stau la marginea iezerului cu o carte în mână, din carea citesc, apoi cu un cârlig [= bâtă încovoiată] și cu un frâu. Dacă a gătat de cetit, dă cu cârligul în apă și iasă bălaurul. Atunci îi aruncă frâul în cap și se înalță
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de cetit, dă cu cârligul în apă și iasă bălaurul. Atunci îi aruncă frâul în cap și se înalță cu el în aier” (8, pp. 137 și 146) ; sau „în vremea cât se roagă [= citește din carte] îngheață apa din iezer și atunci șolomonarul merge până la mijlocul iezerului cu toporul ce îl are în traistă, taie la mijloc gheața și atunci se ivește un balaur” (8, p. 147). Așa cum apar ele în credințe populare de tipul celor citate mai sus, gesturile
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
și iasă bălaurul. Atunci îi aruncă frâul în cap și se înalță cu el în aier” (8, pp. 137 și 146) ; sau „în vremea cât se roagă [= citește din carte] îngheață apa din iezer și atunci șolomonarul merge până la mijlocul iezerului cu toporul ce îl are în traistă, taie la mijloc gheața și atunci se ivește un balaur” (8, p. 147). Așa cum apar ele în credințe populare de tipul celor citate mai sus, gesturile solomonarului fac parte dintr-o sferă de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
citate mai sus, gesturile solomonarului fac parte dintr-o sferă de semnificații mito-rituale arhaice și universale. În astfel de cazuri, apa și „duhul” care o locuiește se identifică. A lovi apa în orice punct, dar mai ales în „centru” („la mijlocul iezerului”) înseamnă, mitic și ritual, a lovi balaurul care guvernează această stihie. Să ne aducem aminte de ritul de construcție indian, în cadrul căruia zidarul, ca prim gest consacrator, bate un țăruș în pământ (într-un punct anume, indicat de magul-astrolog), cu
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
balaurului, fecioara își păstrează însă/ încă prerogativele magice. Iată rezumată această legendă, cu pasaje extrase din Viețile sfinților pe luna aprilie, tipărită la Mănăstirea Neamț în 1834. În Palestina, lângă o cetate, un balaur fioros își face lăcaș într-un iezer (sau într-o grotă), terorizând populația și devorând oamenii și animalele care se apropiau. Pentru a potoli furia distructivă a monstrului, i se oferă periodic un copil din cetate. Vine și rândul fetei împăratului, care este expusă pe malul apei
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
ci au supraviețuit, fiind anexate la cele războinico- - masculine ale eroului. în varianta românească a legendei (cea de la începutul seco- lului al XVII-lea), relația erotică dintre balaur și fecioară este în mod expres formulată. În vederea expunerii prințesei pe malul iezerului în care sălășluiește zmeul, împăratul își „podobește” fata „cu aur și cu argint, ca și la nuntă” și-i spune : „O, dragă fiica mea, [...] zmăul hi-va mie junere [= ginere]” (115). Așa cum am constatat și cu alte prilejuri, motivul mitic
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de mii cinci sute. 28. Fiii lui Iosif, după familiile lor: Manase și Efraim. 29. Fiii lui Manase: din Machir se coboară familia Machiriților. Machir a născut pe Galaad. Din Galaad se coboară familia Galaadiților. 30. Iată fiii lui Galaad: Iezer, din care se coboară familia Iezeriților; Helec, familia Helechiților; 31. Asriel, familia Asrieliților; Sihem, familia Sihemiților; 32. Șemida, familia Șemidaitilor; Hefer, familia Heferiților. 33. Țelofhad, fiul lui Hefer, n-a avut fii, dar a avut fete. Iată numele fetelor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85128_a_85915]