1,395 matches
-
acel deces al romanului astăzi supralicitat. Chiar dacă Urmuz s-a ferit să-și publice lucrările, temându-se, probabil, de așa-zisa lor banalitate, nesigur pe genialitatea scrisului său, totuși interesat de accesul la public. În eseul Între mine și mine, Ilarie Voronca făcea următoarea considerație: "Urmuz n-a fost un scriitor, adică un slujitor al hulitei literaturi". Și parodia practicată de el tinde să-i confirme aserțiunea: Urmuz trebuie redescoperit în calitatea sa de autor care a respins "oficializarea", înscrierea într-
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
cu poezia simbolistă, nici cu ermetismul lui Barbu, nici cu structurile poeziei argheziene, nici cu acelea ce se întâlnesc în poemele lui Blaga. Poezia metalingvistică, bizuită formal pe „dispersarea nodurilor de tensiune”, nu ține seama nici de imagismul suprarealiștilor români (Ilarie Voronca) și, în genere, nu introduce în ecuația ei dicteul automat. Mai aproape de teoria nodurilor de tensiune este, dintre marii poeți moderni, Bacovia, cel care despodobise, într-adevăr, versul românesc și avusese curajul să introducă expresia brutal prozaică (de tipul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
ideea „înaltă” de literatură: jurnalul de tinerețe al naratorului, o scrisoare a părinților naratorului adresată acestuia, confesiunile soției naratorului. Însuși actul scrierii romanului este persiflat prin procedeul punerii în abis; în acest scop, cadrul asimilează personajele Irimie Ionescu, primar, și Ilarie Obrașca, doctor, ambii din Guguieni, cei care scriu la două mâini un roman similar celui care îi cuprinde. O amplă secțiune, intitulată Versurile celui ce povestește toate lucrurile în acest roman și având o evidentă tentă polemică, este plasată neinspirat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287521_a_288850]
-
cu negre plete, umbră fără de noroc (M. Eminescu); Soarele, lacrima Domnului; Suflete, prund de păcate (L. Blaga); Dar soarele, aprins inel, / Se oglindi adânc în el (I. Barbu); Leoaică tânără, iubirea (N. Stănescu); o! gazeta, ce dantelă pentru melancolia ta (Ilarie Voronca) construcție atributivă: Atunci luna iese, norilor regină. (M. Eminescu); Pe coarde dulci de liniște / pe harfe dentuneric; Roata stelelor en tine / și o lume de jivine. (L. Blaga); Sub arginții muntelui orbit. (I. Barbu); MARIA: Între inima ta și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
continuitate, avangarda optează pentru ruptura în sine, fără finalitate, pentru negare și opoziție ca mod de a fi. Anticanonul devine astfel un deziderat esențial, asumat până la ultimele consecințe: „când formula va deveni ceea ce facem, ne vom lepăda și de noi“ (Ilarie Voronca). La început de veac XX, avangardismul generează o pleiadă de grupări, între care cele mai importante sunt: dadaismul, constructivismul, suprarealismul, expresionismul, inte gra lismul, futurismul. Trăsături comune acestor mișcări sunt: retorica frondei și a ruperii punților, concretizată în delimitarea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Școala lui Ștefan cel Mare), unde se creionează profilul națiunii ca „individualitate colectivă”. Se publică scrisori inedite aparținând lui Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu. De asemenea, sunt inserate traduceri din Dante, Corneille, Lamartine. Alți colaboratori: I.A. Bassarabescu, Ion Agârbiceanu, Ilarie Chendi, Ion Dragoslav, I.U. Soricu. N.S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286969_a_288298]
-
vorbește despre „prinții social-democrați”, indivizi „de o lăcomie atât de uluitoare...”. Petre Vâlcu face o „cronică a sinuciderilor”, cu incisive comentarii asupra extraselor de presă privind fenomenul în rândul tinerilor. Alt text cu caracter social, vizând accidentele de muncă, semnează Ilarie Doniga, în timp ce Paul Păun își exprimă dezacordul față de atitudinea politică a lui Panait Istrati, acuzat vehement de aderarea la curentele de dreapta. Eugen Ichim asigură cronica cinematografică, fără a comenta vreo producție, ci doar sancționând imaginea falsă a fericirii indigenilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290047_a_291376]
-
Conciliul din Niceea până la începuturile Evului Mediu Tomul al IIlea Capitolul XIII AUGUSTIN Dacă, până acum, examinând literatura creștină din secolul al patrulea, am putut sesiza un numitor comun care a unit personalități atât de diferite cum sunt Marius Victorinus, Ilarie din Poitiers, Ambrozie și Ieronim, în cazul cărora este evident că toți provin din aceeași matrice culturală și că e foarte greu să înțelegem gândirea unuia dintre acești scriitori fără să ținem cont în același timp și de ceilalți (chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
este evident că toți provin din aceeași matrice culturală și că e foarte greu să înțelegem gândirea unuia dintre acești scriitori fără să ținem cont în același timp și de ceilalți (chiar și când sunt departe unul de altul, ca Ilarie și Ieronim), lucrurile stau cu totul altfel când e vorba de Aurelius Augustinus, în cazul căruia o singură interpretare este, cu siguranță, insuficientă. Cel mai mare gânditor creștin (și nu numai creștin) din Occident poate justifica diferite tipuri de cercetare
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe cât posibil, de aspectele teologice, filosofice, ca și de alte aspecte ale gândirii sale, așa cum, în fond, am făcut și până acum, parcurgând din nou istoria literaturii creștine. De altfel, și personalitățile cele mai importante din secolul al patrulea, precum Ilarie, Ambrozie și Ieronim, sunt caracterizate de un puternic interes pentru literatură și nu există nici un motiv ca să-i aplicăm lui Augustin un tratament diferit în raport cu aceștia. Râvna cu care Augustin s-a dedicat vieții spirituale și organizării practice a Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
diferit în raport cu aceștia. Râvna cu care Augustin s-a dedicat vieții spirituale și organizării practice a Bisericii nu a fost diferită de aceea pe care o demonstrase deja, de exemplu, Ambrozie; interesul său pentru teologie fusese pregătit de speculația lui Ilarie și a scriitorilor orientali; în sfârșit, exegeza biblică a fost pentru Augustin la fel de importantă ca și pentru Ieronim, chiar dacă mai puțin erudită. De aceea, toate aceste caracterizări fac din Augustin o figură care se potrivește bine și pe bună dreptate
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sunt abordate și în unele epistole, cum e nr. 140, care poate fi considerată un tratat cu titlul Harul în Noul Testament, într-o carte, lui Honoratus (De gratia Testamenti Novi ad Honoratum liber unus); sau nr. 157, adresată prietenului său Ilarie din Siracuza care în 414-415 îi ceruse să-i clarifice unele probleme referitoare la posibilitatea de a nu păcătui, la soarta copiilor morți fără botez și la alte chestiuni de ordin moral. Din acei ani datează scrierea despre Credință și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
continuare că doctrina predestinării nu a fost întâmpinată favorabil în cercurile culturale din Galia, mai ales în mănăstirile din Marsilia și Lérins. În 428, Augustin a trebuit să răspundă prin scrierea Despre predestinarea sfinților (De praedestinatione sanctorum) lui Prosperus și Ilarie, doi laici din Galia meridională, care îi trimiseseră două scrisori (nn. 225 și 226 din epistolarul lui Augustin), în care criticau, împreună cu alții, operele trimise călugărilor din Adrumeto. Tot lui Prosperus și Ilarie, un an mai târziu, Augustin trimite o
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sfinților (De praedestinatione sanctorum) lui Prosperus și Ilarie, doi laici din Galia meridională, care îi trimiseseră două scrisori (nn. 225 și 226 din epistolarul lui Augustin), în care criticau, împreună cu alții, operele trimise călugărilor din Adrumeto. Tot lui Prosperus și Ilarie, un an mai târziu, Augustin trimite o a doua carte intitulată Despre darul perseverenței (De dono perseverantiae), în care explică faptul că și perseverența în credință, ca și nașterea în om a credinței, este un dar de la Dumnezeu. Bibliografie. Ediții
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
retorică, fruct al școlilor pe care le frecventase la Cartagina, e încă destul de prezentă. Bibliografie. Ediții: PL 51; SChr 101-102, 1964 (R. Braun); CChr.Lat 60, 1976 (R. Braun); CTP 82, 1989 (A.V. Nazzaro). 4. Tyron Prosperus Prosperus și Ilarie l-au informat pe Augustin în 428-429 prin două scrisori (nn. 225 și 226 din epistolarul lui Augustin) despre reținerea cu care era întâmpinată doctrina harului și a predestinării în Galia meridională; lor le-a dedicat Augustin Predestinarea sfinților și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
informat pe Augustin în 428-429 prin două scrisori (nn. 225 și 226 din epistolarul lui Augustin) despre reținerea cu care era întâmpinată doctrina harului și a predestinării în Galia meridională; lor le-a dedicat Augustin Predestinarea sfinților și Darul perseverenței. Ilarie nu mai e cunoscut ulterior decât ca prieten personal al lui Augustin și pe atunci se găsea la Marsilia; și Prosperus, originar din Aquitania (nu cunoaștem nici locul, nici data nașterii lui), locuia la Marsilia și a rămas aici până prin
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fi cel mai tenace apărător al lui Augustin și al tezelor sale privitoare la har și la liberul arbitru pe toată durata secolului al cincilea. a) Opere în care e combătut semipelagianismul După moartea lui Augustin, Prosperus și prietenul său Ilarie s-au dus la Roma pentru a obține de la papa Celestinus I o condamnare a semipelagianismului. Papa a trimis o scrisoare episcopilor din Galia prin care aproba pe deplin poziția lui Prosperus și Ilarie, cinstea amintirea lui Augustin și îi
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Augustin, Prosperus și prietenul său Ilarie s-au dus la Roma pentru a obține de la papa Celestinus I o condamnare a semipelagianismului. Papa a trimis o scrisoare episcopilor din Galia prin care aproba pe deplin poziția lui Prosperus și Ilarie, cinstea amintirea lui Augustin și îi îndemna să tacă pe cei ce îl criticau. Prosperus nu și-a încetat activitatea de apărător și de continuator al lui Augustin, ci a scris Răspunsuri în favoarea lui Augustin la capitolele cuprinzând obiecțiile galilor
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mai frumoasă și mai primitoare, respectând totuși asceza pe care și-o impuseseră. Nu se poate stabili cu precizie când s-a stabilit aici Honorat, dar trebuie să fie vorba despre primul deceniu al secolului al cincilea. Biograful lui Honorat, Ilarie din Arles, care a scris despre acest lucru treizeci de ani mai târziu, subliniază cât de neprimitor era locul în care se stabilise Honorat, însă deja douăzeci de ani după această dată, înainte de 430, avem dovezi provenite dintr-o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Lérin și a devenit apoi un personaj important în administrația Bisericii. El a consacrat ascezei două opere legate între ele prin motivațiile lor esențiale, Lauda sihăstriei (De laude heremi) și Ieșirea din lume (De contemptu mundi). Prima e dedicată călugărului Ilarie care, după ce însoțise la Arles pe fondatorul așezării de la Lérin, Honorat, se întorsese acolo: suntem așadar în 427-428. Scrierea descrie figura ascetului care trebuie să-l inspire și pe Ilarie care de altfel era deja monah. Deci nu e vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Ieșirea din lume (De contemptu mundi). Prima e dedicată călugărului Ilarie care, după ce însoțise la Arles pe fondatorul așezării de la Lérin, Honorat, se întorsese acolo: suntem așadar în 427-428. Scrierea descrie figura ascetului care trebuie să-l inspire și pe Ilarie care de altfel era deja monah. Deci nu e vorba de apărarea vieții călugărești împotriva detractorilor săi, care erau totuși numeroși în acea vreme, ci de o glorificare a vieții monastice în sine. În schimb, în Ieșirea din lume, scriitorul
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
văzut mai sus. Bibliografie. Ediții: CSEL 31, 1894 (C. Wotke); De laude heremi, ed. S. Pricoco, Centro di Studi sull’Antico Cristianesimo, Catania, 1964; Ieșirea din lume, ed. alcătuită de S. Pricoco, BPat 16, 1990 (ibidem și bibliografia ulterioară). 4. Ilarie din Arles și Valerian din Cimiez Ilarie a ajuns la Lérin după 420 după ce abandonase cariera politică și fusese chemat acolo de starețul Honorat. Se născuse prin 401, poate în Galia Belgica, într-o familie nobilă și bogată. Ulterior, în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1894 (C. Wotke); De laude heremi, ed. S. Pricoco, Centro di Studi sull’Antico Cristianesimo, Catania, 1964; Ieșirea din lume, ed. alcătuită de S. Pricoco, BPat 16, 1990 (ibidem și bibliografia ulterioară). 4. Ilarie din Arles și Valerian din Cimiez Ilarie a ajuns la Lérin după 420 după ce abandonase cariera politică și fusese chemat acolo de starețul Honorat. Se născuse prin 401, poate în Galia Belgica, într-o familie nobilă și bogată. Ulterior, în 427-428, Ilarie a plecat din Lérin și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Arles și Valerian din Cimiez Ilarie a ajuns la Lérin după 420 după ce abandonase cariera politică și fusese chemat acolo de starețul Honorat. Se născuse prin 401, poate în Galia Belgica, într-o familie nobilă și bogată. Ulterior, în 427-428, Ilarie a plecat din Lérin și l-a însoțit pe Honorat la Arles unde acesta fusese ales epicop. Honorat a rămas la Arles până la moartea sa survenită la puțină vreme după aceea (429-430), și locul său pe scaunul episcopal a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Lérin și l-a însoțit pe Honorat la Arles unde acesta fusese ales epicop. Honorat a rămas la Arles până la moartea sa survenită la puțină vreme după aceea (429-430), și locul său pe scaunul episcopal a fost luat de Ilarie. Acesta a dobândit faimă mare și în 444 a intrat în conflict cu papa Leon pentru că voia să impună primatul său diocezei din Arles, însă acțiunea s-a soldat cu un eșec. A murit în 449. Ilarie a scris Viața
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]