595 matches
-
comparabil cu cel al popoarelor "mari", al grupurilor de popoare. Nu ne ironiza Cioran, presupunând un specific paraguayan al existenței? Și totuși nu avem un ce neaoș? Ceva care ne caracterizează numai și numai pe noi? Cred că o asemenea imanență rezidă mai mult în limbaj. Într-o pastă a conexiunilor limbajului, intraductibilă, intransmisibilă în alte idiomuri în întreg spectrul său de nuanțe, de subtile savori: Creangă, Caragiale, într-un fel Eminescu, mai cu seamă Arghezi. Cum să-l traduci pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
urmează a se petrece în sine însuși. Sinelui îi este proprie înainte de toate transcenderea de sine. Cum realitatea sa este libertatea, urmează că repetarea e posibilă acolo unde survine alegerea însăși. Iar mișcarea proprie repetării nu se închide în sfera imanenței, ci „este și rămâne mai departe o transcendență“.<ref id="187">Ibidem, p. 82.</ref> Ea transcende atât mișcarea proprie imanenței, cât și voința singulară a celui în cauză. În una din notele sale, Kier kegaard face o precizare importantă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
urmează că repetarea e posibilă acolo unde survine alegerea însăși. Iar mișcarea proprie repetării nu se închide în sfera imanenței, ci „este și rămâne mai departe o transcendență“.<ref id="187">Ibidem, p. 82.</ref> Ea transcende atât mișcarea proprie imanenței, cât și voința singulară a celui în cauză. În una din notele sale, Kier kegaard face o precizare importantă în acest sens. Spune că repetarea este prin definiție transcendență, „o mișcare religioasă în virtutea absurdului; atunci când este atinsă limita a ceva
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
În orientarea descoperirilor noastre intervine, într-o oarecare măsură, și absența Raiului pe care ne-a produs-o lipsa credinței, dublată de dorința de a-l reconstitui pe Pământ. Astfel, inovațiile sunt (și) rodul vechilor aspirații către transcendență, reproiectate în imanență. Poate că sensul tare al progresului îl constituie căutarea paradisului pierdut. Ceea ce o bună parte a intelectualilor nu-i iartă lui Heidegger, respectiv adeziunea acestuia la nazism, e mai degrabă teama fiecăruia de decizii similare către ceea ce este considerat a
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
esențe. Dilema este nu a lui Barbu, ci a poeziei mari din toate timpurile; unicitatea lui Barbu constând aici în felul cum a trăit pentru niște idei. Poetul s-a decis succesiv de la propria sa poezie, tocmai pentru că aceasta, ca imanență, ca făptuire, reprezenta în absolut o neadecvare la puritatea principiului. Consecvența oircărui scriitor față de absolut nu se ține pe toată durata vieții sale la aceeași tensiune, ea fiind modelată de incidențe subiective. Ion Barbu a înlăturat însă mai mult decât
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
decât un interludiu ce ne desparte de următoarea "întoarcere" a lui același. Ca și pentru Spinoza, pentru Nietzsche, nu există transcendență, totul este aici, imanent. Din acest motiv, nu trebuie să amânăm bucuria de a trăi într-un dincolo imaginar. Imanența este în același timp Devenire, Viață, Natură. Unica realitate este Devenirea și aceasta este Veșnicia. Viața este o continuă preschimbare creatoare, o ridicare mai sus de ea însăși. Această viață prezentă, este viața ta eternă". Haec vita, non aliam sempiterna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și îți iei zborul dincolo de tine. Tu ești profunzimea tuturor crestelor. De Spinoza îl apropie cuvântul primordial al acestuia: Deus sive Natura panteismul în sensul confundării lui Dumnezeu cu întreaga Fire și excluderea transcendentului; totul se află aici, totul este imanență; de asemenea, analoage sunt tonul ritualic și profetic al Ethicei spinoziste. Iată un fragment din poemul Lui Spinoza: Înclinat către " Totul în Unul", Amor dei, fericit prin rațiune Scoateți-vă sandalele ! Pământul este de trei ori sfânt ! Solitarule, Te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
bunăoară). Din teamă de reducționism sau, pur și simplu, dintr-o inapetență structurală pentru teoretizare, autorul Mențiunilor critice refuză să privească „de sus” literatura. Perspectiva sa favorită este, prin excelență, una la „firul ierbii”, atentă la „notele diferențiale” și la imanența operei. Admirația constantă și progresivă față de poezia lui Ilarie Voronca, susținerea ei consecventă (dincolo de unele rezerve de parcurs), profunzimea comentariului despre Urmuz, observațiile fine despre Exerciții pentru mîna dreaptă... de Jacques G. Costin și Paradisul statistic de Ion Călugăru, disponibilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să se poată vedea, ridicată și schimbată la față”. Poemele lui Ilarie Voronca sînt, pentru Lucian Boz, un fel de „traduceri vizuale ca în filmele suprarealiste. Căci la Voronca metamorfoza nu mai este haină, ci esență”. Remarcabilă este observația privind imanența poeziei acestuia, al cărei principiu constitutiv refuză interpretarea (în sensul de descifrare): „Poemul — o criptografie, hieroglife al căror sens trebuiește căutat — dar nu încercați nici o interpretare, ci lăsați-vă, extatici, în prada valului cu legănări fără contenire”. Poetica avangardistă/suprarealistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Cartea Românească, București, 1978), Eugen Negrici analizează dintr-o perspectivă stilistică producțiile urmuziene, privite ca expresii ale „refuzului rostirii stereotipe”. Interesul criticului se îndreaptă către „valorile literare derivate sau implicate”, aflate în răspăr cu așa-numitele „contrafaceri ale literaturii profesioniste” (Imanența literaturii, Editura Cartea Românească, București, 1981, p. 17). După ce insistă asupra caracterului nonreferențial, de univers autonom al paginilor bizare, unde „Fiecare piesă e un univers imposibil în sine, dar un univers clădit pe legi interne, în care, dacă intri, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ad astra”, în Manuscriptum, nr. 3/1975 Negoițescu, Ion, Istoria literaturii române, vol. I (1800-1945), Editura Minerva, București, 1991 Negoițescu, Ion, Analize și sinteze, Editura Albatros, București, 1976 Negrici, Eugen, Figura spiritului creator, Editura Cartea Românească, București, 1978 Negrici, Eugen, Imanența literaturii, Editura Cartea Românească, București, 1981 Nistor, Simona, Milița Petrașcu, Editura Meridiane, București, 1973 Nițescu, Marin, „Urmuz als ob”, în vol. Atitudini critice, Editura Cartea Românească, București, 1983 Oișteanu, Andrei, Imaginea evreului în cultura română, Editura Humanitas, București, 2001, ediție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
face ce face ea este în posesia exclusivă a unei cunoașteri care se confundă cu această putere deoarece nu este nimic altceva decât încercarea de sine pe care aceasta o face în mod constant, decât subiectivitatea sa radicală. Numai în imanența subiectivității sale radicale, și prin aceasta, este posibilă puterea mâinilor și orice putere în general adică se află în posesia ei înseși și poate astfel în orice moment să se desfășoare. O astfel de cunoaștere care exclude din sine ek-staza
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o cunoaște decât pe aceasta, decât obiecte. Iată de ce ea este obiectivă prin principiul său, în virtutea fundamentelor sale ontologice ultime. Și acesta este motivul pentru care ea ignoră și va ignora mereu ceea ce, încercându-se pe sine și auto-afectându-se în imanența radicală a afectivității sale și numai în aceasta, se prezentizează și se esențializează în sine însuși ca viață. În fapt, lumea este un mediu de exterioritate pură. Tot ceea ce găsește în ea condiția ființei sale nu se înfățișează niciodată decât
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acolo, în fața noastră, pe acest zid, în acest cadru, nu este pentru că ea este străină sensibilității, ci, dimpotrivă, deoarece ea își află esența în aceasta, desfășurându-și ființa acolo unde sensibilitatea și-o desfășoară pe a sa, în viață, în imanența radicală a subiectivității absolute, în afara lumii așadar, departe de tot ceea ce se află acolo, într-un "altundeva" pe care ne face să-l simțim orice operă veritabilă și care este în mod identic acel altundeva unde se află aceasta și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
atomi, cu bombardări de particule, cu toată această agitație imemorială și frenetică, fără origine, fără cauză și fără scop, a bio-evoluției. Spunem "s-ar părea" deoarece nu există acțiune posibilă decât în subiectivitate și prin ea, ca praxis. Doar în imanența radicală a corporeității sale originare corpul pune stăpânire și dispune de fiecare dintre puterile sale cu scopul de "a se servi de ele" atunci când o dorește. Imediat ce contenește această instalare în sine care este trăsătura oricărei puteri și oricărei acțiuni
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea nu este niciodată luată în considerare. De fapt, lucrurile stau așa pentru că, negăsindu-se niciodată în prim-planul de lumină în care știința și conștiința în general își află obiectele, ea nu se înfățișează niciodată ca unul dintre acestea. Imanența radicală a vieții și a tot ceea ce-i aparține, a modalităților vii ale activității științifice mai cu seamă, care nu apar niciodată în orizontul nici unei transcendențe și nu compun niciodată nici o obiectivitate, este cea care le sustrage reflecției științifice atunci când
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ceea ce este sensibil și viu? Însă ființa Naturii nu este așa, străină vieții, decât în această reducție și prin ea. Fiind sensibilă și, chiar mai mult, fiind corpropriată, natura originară însăși își are sălașul în auto-afectarea ek-stazei, și astfel în imanența radicală a vieții. Voința de a nu considera Natura decât ca pe o "ființă naturală" străină vieții face deja dovada dorinței acestei vieți de a se nega pe ea însăși. Intenția de a cunoaște ființa obiectivă a naturii așa cum este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acestea, care marchează trecerea la reprezentare, trăsătura ontologică decisivă a vieții, încercarea de sine în toate punctele ființei sale a acesteia, s-a pierdut deja, făcând loc distanțării unde se ridică o lume. Aderării masive a ființei la sine în imanența radicală a subiectivității sale absolute și la determinările ontologice care afectează din principiu această existență percepută în adecvarea perfectă la sine a patosului său "întâmplarea, spune Kafka, ca pământul pe care stai să nu poată fi mai mare decât cele
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mare ideologie care domină secolul XX, freudismul. Ceea ce îl caracterizează pe acesta de fapt este, pe de o parte, afirmația hotărâtoare potrivit căreia fondul psihismului eludează obiectivitatea și este ireductibil la aceasta, adică recunoașterea cel puțin pe planul faptic a imanenței radicale a subiectivității absolute în eterogenitatea sa ontologică față de lumea reprezentării și față de tot ceea ce se pro-pune în în afara unei exteriorități oarecare. Este, pe de altă parte, menținerea presupoziției scientiste care afirmă că nu există decât obiectiv și determinabil din
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
presupus, și pornind de la el, a face efort și a acționa. Astfel, mișcarea vieții este un efort fără efort, acel ceva în care orice efort precum și orice abandon este întotdeauna deja dat sieși pe Fondul ființei-date-sieși în pasivitatea absolută a imanenței radicale a vieții. Perseverența ființei în sine și sporirea sa de sine nu sunt prin urmare fapte pe care să ne fie posibil a le aprecia din exterior; numai surprinderea posibilității lor celei mai interioare le clarifică. Aceasta este în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
moment. Noi nu concepem exercitarea acestei forțe care ia naștere în încercarea de sine a subiectivității, care este condusă, la paroxismul acestei încercări, la declanșarea sa, decât sub forma unei negări a propriei sale condiții ontologice de posibilitate, adică a imanenței sale radicale. Spunem: această forță se exteriorizează, această tensiune se destinde, această încărcare în afect se descarcă de sine. Pretutindeni acțiunea este interpretată ca o exteriorizare și ca o obiectivare reală, în așa fel încât într-un astfel de proces
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
decât în auto-afectarea sa și prin ea. Cu certitudine, unele determinări pur patetice pot fi reproduse în lipsa oricărei ținte intenționale, a oricărei "cunoștințe" un act de pură iubire de exemplu. Recunoașterea în existența sa autonomă a unei dimensiuni ontologice de imanență radicală în sânul căreia se înfăptuiește această repetare originară este esențială, ea singură permițând înțelegerea transmiterii cunoștințelor primitive străine cunoașterii reprezentative și obiective, și precedând-o în mod necesar. Primele schimburi dintre mamă și copil, însușirea mișcărilor corporale, antrenarea sub
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
conținutului lor specific își găsește ilustrarea cea mai remarcabilă în cazul filozofiei. Filozofia are drept temă umanitatea transcendentală a omului, ea singură este capabilă să întemeieze un umanism veritabil. Acest humanitas al omului este subiectivitatea readusă la dimensiunea sa de imanență radicală, la auto-revelarea sa originară și proprie, diferită de cea a lumii. Filozofia nu este viața ci unul dintre efectele sale, acela în care, îmbătată de sine și încercându-se pe sine ca absolut, subiectivitatea vie pornește să se cunoască
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se presupune și se cunoaște el însuși, putem să constatăm corelarea lor aceasta nefăcând de altfel să intervină în sine decât reprezentarea subiectivității în psihismul uman și niciodată subiectivitatea însăși, care se retrage și se reține în Noaptea inextatică a imanenței sale pure. Nu este posibil a obține pornind de la biologic nici cea mai neînsemnată cunoștință privind subiectivul ca atare iată ce trebuie să recunoască orice gândire (fie ea scientistă și materialistă) pe care practica sa o obligă la înțelegerea corectă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
răspunde acesta calm. Mai exact, cinci sute douăzeci și opt de mii, dacă punem la socoteală și indemnizația dumitale.” Îl Întreabă de ce inventase joaca asta dementă și care era sensul ei. „Mă amuză să observ din afară mistica jocului confruntat cu propria imanență”, a spus sibilinic insul. Insistă: nu-i e teamă că se va ruina perseverând În provocarea diabolică a destinului? „Imposibil, a surâs excentricul, sunt prea bogat pentru asta.” A vrut să-i spună că și alții fuseseră cândva la fel de bogați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]