570 matches
-
nimic, adăugă Teofilo cu un freamăt În glas. Când... când ai de gând să pleci? Ea continua să tacă. — Aș putea să vin și eu cu dumneata? Spițerul se apropie și ridică mâinile până când Îi atinse umerii. Ea Îi urmărea impasibilă mișcările. Bărbatul Începu să dezlege șireturile care Îi Închideau rochia, dezvăluindu-i Încetul cu Încetul trupul arămiu. 13 20 iunie, În cursul dimineții — Negustori blestemați. Oameni de nimic, șuiera Dante străbătând Înainte și Înapoi atriumul sediului Calimalei, Arta negustorilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din cap, cu prea puțină convingere. — Oricum, mă aflu aici ca să stau de vorbă cu unul dintre colaboratorii domnieie tale, adăugă Dante. Flavio Petri, genovezul. — Meșterul colorist? Și despre ce... Nu Își termină Întrebarea. Pe chipul poetului coborâse o mască impasibilă care nu lăsa loc pentru discuții. Cu o frază seacă, rectorul Îi ordonă unuia dintre copiști să Îl Însoțească. Laboratorul era situat Într-o vastă subterană cu tavanul jos, ticsită cu mari recipiente din aramă și cu pietre de moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de vorbă cu domnia ta, priorule. Ai ordonat să ți se raporteze orice amănunt care ar putea avea vreo legătură cu crima. — E ceva nou? Șeful gărzilor Își Îndreptă privirea spre ceilalți priori, neștiind cum să se poarte. Apoi, pe chipul impasibil al interlocutorului, citi ordinul de a nu le destăinui nimic celor de față. Dante așteptă să se Îndepărteze toți colegii, iar apoi se grăbi să Îl Întrebe. Nu avea prea mult timp la dispoziție: nu Îi scăpase privirea bănuitoare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apucase să Îl gâdile obscen În părțile de jos, În timp ce Lăcomia se prefăcea să se Îndoapă fără măsură În fața ei. Dante privi În jur, parcurgând cu privirea fețele din acea mulțime urlătoare. Ce deosebire exista Între chipurile acelea și fața impasibilă din pânză și din paie? Dacă cele șapte Păcate ar fi coborât din car și ar fi străbătut străzile orașului, n-ar fi Întâlnit decât niște orbi la fel ca ea. Cu ce se deosebea Florența de iadul desenat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
asta cu orice preț. Se grăbi să Își tragă bereta pe cap și se Îndreptă În goană spre ușă, ordonându-le gărzilor să Îl urmeze. Când ieși, aruncă o ultimă privire către membrii celui de Al Treilea Cer, care rămăseseră impasibili. Avea să se Întoarcă. Mai ales pentru unul dintre ei. 19 În aceeași zi, după stingere Bargello chemase toate gărzile de cartier câte putuse, dar fără să lase fără garnizoană porțile și brigăzile de pompieri. În total, vreo patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a filmat și ne-a spus ce să facem. După aia ne-a adus înapoi în L.A.. Și asta-i tot, de la început, așa că acum puteți să-mi sunați părinții? M-am uitat la Russ, apoi la Harry. O priveau impasibili pe fată. Vrând să mai acopăr din golurile din propria mea investigație, am întrebat: — Când ați făcut filmul, Lorna? — Cred că era aproape de Ziua Recunoștinței. — Poți să ni-l descrii pe mexican? Lorna se uită fix în podea. — Era doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
tău... — Știe că sunt francez. Când sunt acasă, i-o trag la meserie. Poziția misionarului și douăș’cinci de centimetri. N-are de ce să se plângă. — Și dacă s-ar plânge, Joe? Ce-ai face? Dulange răspunse cu o mutră impasibilă: — La prima plângere o iau la pumni. La a doua, o tai în două. — Vrei să zici c-ai zburat cinci mii de kilometri ca să pui botul la savarină? am intervenit eu. — Sunt francez. — Eu zic că ești poponar. Limbiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
că ești poponar. Limbiștii sunt cu toții niște frustrați. E-o chestie dovedită. Ei, acum ce mai zici, căcatule? Avocatul militar se ridică și-i șopti ceva lui Russ. Russ mă împunse cu genunchiul sub masă. Dulange renunță la mutra lui impasibilă și afișă un rânjet larg. — Răspunsul meu este un port drapel de douăș’cinci de centimetri, caraliule! — Te rog să-l scuzi pe detectivul Bleichert, Joe. E iute la mânie. — Ba are o pulică bleagă. Toți nemțălăii sunt așa. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
greșit... e ultimul lucru din lume pe care am vrut... invocam, desigur... te-am comparat cu cei mai mari... cei mai valoroși scriitori... giganții... Balzac... ei, poate nu chiar... dar cu George Sand... George Eliot... surorile Brontë... Fenimore Îi ascultă impasibilă protestele, apoi Îi râse În față. — Henry, ești extraordinar, Îi spuse. Buna dispoziție Îi revenise, dar Henry găsi că această remarcă de neînțeles era cea mai deconcertantă din Întreaga conversație. A doua zi acceptă o invitație mai veche de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
citească bine, dacă sugera prin zâmbete ironice sau suspine, Încă de la primele lecturi, că nu aveau nici o șansă și, mai presus de orice altceva, dacă Îl ținea pe dramaturg la distanță. Henry asistă la Întreaga reprezentație cu o expresie Împietrită, impasibilă, deși În sinea lui mocnea de furie. Repetă În minte ce avea să Îi spună lui Daly la sfârșit, pentru a nu-și pierde stăpânirea de sine. Sfârșitul veni, din fericire, destul de repede, pentru că lectura se făcu Într-o viteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de acuzat, căci masca abil simptomele sub obișnuita extravaganță a gesturilor profesionale, Înconjurând cu Înflorituri masa din sufragerie, scoțând la iveală, parcă de nicăieri, farfurii și carafe, ca un iluzionist, sau stând drepți lângă servantă, cu privirile Încețoșate și chipul impasibil, În timp ce stăpânul și invitații lui consumau mâncarea. Un scriitor pe nume Ford Madox Hueffer, un tânăr Înalt și suplu, cu păr blond și cărare pe mijloc, care se afla În vizită la rude În Winchelsea și ceruse o Întrevedere pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
-i așa? Alison a zâmbit nesigură. Nu știa în ce direcție se îndrepta discuția. —Îmmm, nu neapărat cu mine. Mai curând, cu mine și cu Luca. Așa cum se procedează acum, situația e destul de dificilă. Sofia s-a uitat la Alison impasibilă, după care a ridicat în sus, încet, degetul mijlociu. Stați-ar în gât! Ambele femei au rămas nemișcate câteva clipe, holbându-se una la cealaltă - Sofia cu o privire sfidătoare, ea perplexă. Alison a așteptat să vadă dacă mai urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
păcălea pe nimeni. Nu, nu, nu e vorba de așa ceva. Mi-am dat seama că James încă ține foarte mult la tine, așa că viața lui ar fi mai ușoară dacă noi două am fi prietene. —Prietene? Pentru o secundă expresia impasibilă a lui Deborah a dispărut, iar la auzul respectivei sugestii ochii i-au ieșit din orbite. Vrei să fim prietene? Glumești, nu? Julia arăta și se simțea stânjenită. Nu, nu glumesc. Nu văd nici un motiv pentru care n-am putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
că putem să ne strângem mâna și să redevenim prieteni? a întrebat ea zâmbind. Facem pace? Jake nu i-a răspuns la zâmbet. În loc de asta, a fixat masa mai multe secunde. Când a ridicat ochii, pe față avea o expresie impasibilă. Nu te supăra, Fiona, dar, pur și simplu, nu ne văd devenind prieteni. Doar n-o să ne apucăm acum să mergem în plimbări lungi cu bicicleta, nu? Pe moment, Fiona a fost șocată de răspunsul lui. — Ăăă, nu, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
te rog. Julia s-a așezat pe scaun mișcându-și fundul provocator, în beneficiul găștii de bărbați cu bale la gură care-o priveau din spate. Barmanul a așezat un pahar în fața ei și-a turnat șampanie cu o expresie impasibilă. Dar Julia știa că omul le sorbea de pe buze fiecare cuvânt, iar asta o excita. — Stai mai mult în oraș? l-a întrebat ea pe James fixându-l cu o privire sexy peste buza paharului. Doar câteva zile. —Cu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
iubito, bine. Îți aduce mami imediat. Fetița a plecat, iar Fiona s-a întors din nou către Jake și David. În curând o să se înnegrească toată ca o coacăză. Jake a zâmbit, însă chipul lui David a păstrat aceeași expresie impasibilă. Ochii bărbatului îi spuneau Fionei că nu, totul nu avea să fie în regulă și că el era în continuare hotărât să plece. Apoi David s-a întors către băiat. —Haide, ia-ți lucrurile. Te duc înapoi la mama. Jake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
perioada fertilă, dar nu de asta am venit încoace. M-am gândit c-ar fi drăguț să petrecem puțin timp împreună. Să ne relaxăm nițel, înțelegi? Da, înțeleg perfect ce vrei să spui, i-a răspuns el cu o expresie impasibilă. Și eu am sperat să ne relaxăm, dar, în loc de asta, tu te porți ca o cățea în călduri. La auzul remarcii aceleia necioplite, Alison a tresărit. —M-ai făcut cățea? — N-am vrut să sune așa, i-a replicat Luca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
reveni la normal. Vultur-în-Zbor simți nevoia să se rezeme de o policioară ca să-și revină. Irina Cerkasova stătea lângă un șopron de la capătul grădinii. Șopronul nu avea ferestre, iar ușile îi erau închise cu lacăte. Ochii gri ai femeii rămaseră impasibili atunci când Vultur-în-Zbor, încă șocat, se îndreptă spre ea. — Domnule Vultur-în-Zbor, spuse femeia. Credeam că ai uitat. — Am fost reținut, i-a răspuns el. Scuzele mele, contesă. — Irina, a zis ea încet. — Irina, s-a corectat el. — Voiam să-ți explic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
tot acest răstimp. — Unde altundeva? a rostit ea pe un ton egal. — Bine, a zis scurt Vultur-în-Zbor și a pornit către ușă. — Vultur-în-Zbor, a zis silueta. — Ce-i? Bărbatul s-a oprit în ușă și s-a întors; femeia stătea impasibilă. — Nimic, a spus ea. Doar mă obișnuiam cu numele tău. Dar dacă tot ai de gând să-l vezi pe Virgil, spune-i c-am trecut pe-aici. Cine să-i spun c-a trecut? a întrebat Vultur-în-Zbor, devenind curios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Nu, spusese el, hai să nu ne mai obosim s-o vedem. Hai să terminăm odată.) Șaisprezece pași în față, începând de la marginea luminișului. Se întoarse spre dreapta. Șaisprezece pași la dreapta. Se opri. Căsuța cea neagră era în spatele lui, impasibilă. Aici, spuse Virgil Jones. Aici ar trebui să fie. Vultur-în-Zbor închise ochii și-și controlă zvâcnirea sălbatică dinăuntrul lui. Era timpul. Merse către Virgil, călăuza lui oarbă, a cărui limbă se agita agonizant din pricina tensiunii. Fiind paralizat de Trandafir, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
enunțarea unor teorii pe cât de savante, pe atât de contradictorii, după lungi zile de supraveghere si de studiere intensă a cazului meu, medicii cei mai avizați - sosiți de departe, Începură pe rând să bată În retragere, să ridice din umeri impasibili, neputincioși. Semnele vitale, deși foarte vagi, existau Însă (sânge nu mi se recoltase fiindcă acul nu trecea pur și simplu de piele, rupându-se cu fiecare nouă Împunsătură), iar faptul acesta Îi determină Într un final să dezvolte o așa-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de tărâm fantastic pentru noi, ceva dintr-o altă lume, la care nu visa nimeni să ajungă vreodată. Într-o zi, Ana Maria se balansa Într-un leagăn scârțâitor, singură ca niciodată, fluturându-și rochița de clorofilă vaporoasă și mușcând impasibilă dintr-o felie de pâine unsă cu dulceață. Emilian o privea În secret de după un gard de nuiele, furișat printre urzicile Înalte din preajmă. Era atât de pierdut, de absorbit, că nu a simțit gașca de băieți apropiindu-se tiptil
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
trântindu-i ușa În nas (na, așa... baborniță Împuțită!). După ce am lăsat-o bine să aștepte, am revenit la ușă cu un șervețel cu sare fină (de asta aveam), sperând să n-o mai găsesc pe hârcă acolo. Mă aștepta impasibilă. Îmi Întinse o mână descărnată, pe care am evitat din răsputeri (și fără șansă) s-o ating. N-am mai intrat de foarte multă vreme la mine În baie. Am considerat că e mai bine așa, până Într-o zi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
două din cele trei compartimente etajate. Și-a aranjat tot ce adusese În geamantane timp Îndelungat, Într-o tăcere deplină (cu spatele la mine, ignorându-mă complet). Era concentrată, ordonând cu mare grijă hainele pe rafturi și pe umerașe. Apoi a ieșit impasibilă, fără a-mi arunca măcar o privire de mulțumire ori vreun salut. Ca și cum am fi locuit Împreună de foarte multă vreme, iar acum ne-am certat și ea a plecat rece În oraș. A lăsat În urmă un parfum amețitor
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de a vorbi. De a vorbi cuiva. De a vorbi pur și simplu. Conta să nu fiu singur. Să mă asculte cineva sau numai să se prefacă doar că mă ascultă. Iar acum, Lola devenise persoana cea mai potrivită. Stătea impasibilă la aceeași masă izolată, trăgând leneș dintr-o țigară lungă. M-a privit cercetător, cu ochii ei de sticlă transparentă. Nici de data aceasta nu a scos vreun cuvânt. Și-a aranjat o șuviță rebelă, apoi, proptindu-și bărbia În
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]