1,160 matches
-
intimitatea noastră, pe care nu suntem neapărat dornici să i-o acordăm. De altfel, această atingere specială se numește „atingere subliminală”. Este vorba despre „iuțeala de mână” și nu doar ca joc de cuvinte. Când unul dintre interlocutori ne atinge imperceptibil, avem tendința să trecem cu vederea gestul și să nu ni-l amintim. În schimb, inconștientul nostru transformă acest gest imperceptibil într-o mișcare de simpatie. Astfel, atingerea întărește senzația de apropiere afectivă. Diferitele observații făcute în legătură cu acest subiect sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
Este vorba despre „iuțeala de mână” și nu doar ca joc de cuvinte. Când unul dintre interlocutori ne atinge imperceptibil, avem tendința să trecem cu vederea gestul și să nu ni-l amintim. În schimb, inconștientul nostru transformă acest gest imperceptibil într-o mișcare de simpatie. Astfel, atingerea întărește senzația de apropiere afectivă. Diferitele observații făcute în legătură cu acest subiect sunt convergente. Ele ne aduc la constatarea făcută de psihologul Saül Schanberg: un sugar neglijat, a cărui creștere s-a oprit, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
emoțională. Atunci când tinde să se prelungească, această poziție nu este întâmplătoare. De altfel, veți observa că, în această situație, celălalt vă privește mai mult cu ochiul stâng, cautând contactul cu ochiul dumneavoastră stâng. Seducția acționează prin astfel de detalii mărunte, imperceptibile. O ultimă situație legată de gesturile și pozițiile coatelor merită toată atenția noastră. Este vorba despre o situație de mare deschidere, datorată unei micromâncărimi care traduce o dorință reală de deschidere afectivă. În imaginea din stânga, Syner simte dorința de a
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
va lua periculoase viraje, adăstând în zona eseului etic și a meditației filozofice. În felul acesta, stilul reușește să-și gestioneze propria emfază. Densitatea extremă a romanului provine, desigur, din talentul ieșit din comun al autorului, dar și din câteva imperceptibile stratageme: din umplerea spațiului dintre capitole, episoade sau secvențe cu pasaje care, fără să aducă vreo noutate în mersul anchetei, creează senzație de plin, de robustețe, de impenetrabilitate a textului. Presărate din abundență, ele sunt mai mult decât niște punți
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
coarne. Nu se vede decât mantia, ca și cum el ar fi dispărut. Am impresia că îl văd de jos în sus, cu picioarele sale enorme. El caută să ocupe un maximum de spațiu depărtându-și mâinile și picioarele. Trăsăturile îi sunt imperceptibile. Parcă ar avea o coadă mare și plină de țepi”. Chabert (1990) notează, la această vârstă, frecvența răspunsurilor ce trimit la aspectul fizic, atât de valorizat de adolescenți: „Periferia, conturul, învelișul servesc de matrice sau măști reprezentărilor umane”. Ceea ce putem
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Ion Niculae prim secretar al raionului) sau de stat (Prunoiu, președinte al sfatului popular comunal), făcându-i să subaprecieze pericolul elementelor capitaliste de la sate sau chiar să stimuleze creșterea acestora (...). Măiestria artistică a lui Marin Preda, la prima vedere este «imperceptibilă». Aceasta pentru că forma lucrărilor sale este lipsită de artificialitate, exprimă organic conținutul, iar mijloacele sale artistice se disting printr-o simplitate și o limpezime de cristal (...). Acesta este poate și motivul pentru care critica noastră literară a fost zgârcită în
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
copilul adormit în mijlocul munților Caucaz, în noaptea cea mai adâncă a vieții mele. Cel căruia trebuia să-i asigur supraviețuirea și să-i traduc cuvintele știa că moartea sa ar fi simplificat tratativele. Mi-a spus-o cu un zâmbet imperceptibil, în timp ce-i făceam o nouă injecție: „Mă simt ca un bătrân ultra-bogat, a cărui rezistență îi aduce la disperare pe moștenitori...“ Era una dintre frazele pe care am omis să le traduc. De altfel, încă de la primele cuvinte, un fel
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
acești doi ani, era mulțumit că ajunsese la reflecția asta foarte simplă: firește, puteau să nu iasă la arat, la semănat, dar atunci câmpurile se acopereau de cadavre. Iapa adormită dădu iarăși cu botul în crupa Vulpoiului, care își încetinise imperceptibil pasul. Era ceva ca un gust liniștitor de fericire, în încrederea pe care o arăta animalul acela tânăr ațipit. Nikolai respiră adânc, recunoscând atât mirosul reavăn al zăpezilor ascunse în viroage, cât și mireasma uscată a câmpurilor care răspândeau căldura
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
despre destin, susține V. Băncilă, presupune o „voință adâncă”, care „intră În lucruri și le organizează”. Astfel, destinul depășește voința noastră empirică, situându-se deasupra ei. Din acest motiv, este imposibil ca el să poată fi schimbat. Fiind ceva adânc, imperceptibil, și imposibil de gândit, destinul transcende empiricul. În spiritul gândirii lui N. Ionescu, V. Băncilă susține că destinul este ceva „substanțial și ocult”, ceva „profund intim și mai mare decât noi”, el fiind de fapt „o direcție de ființare la
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
cât și al celui poetic. C. nu ocolește paradoxalul; dimpotrivă, el cultivă îmbinările violent contrastante, doar aparent opoziții dintre înalta gândire și trivialitate, dintre candoare și lubricitate. Cuvintele sunt, la el, cifrări (nu încifrări) prin care pot fi exprimate realități imperceptibile senzorial. Efectul este de limbaj criptoid, care comunică părând că nu o face. Trebuie menționate numeroasele și temeinicele traduceri din Lucian Blaga, Emil Cioran, Mircea Eliade, Nichita Stănescu, Ștefan Aug. Doinaș, Ion Caraion, Ana Blandiana, Paul Celan. SCRIERI: Menire în
CARDU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286106_a_287435]
-
cap, în burtă, în spate, în încercarea inutilă de a-l scula din somn pe cel care nu mai putea fi sculat. Această lipsă de respect ne-a înfuriat și mai tare. Am făcut un cerc în jurul matahalei, strângând rândurile imperceptibil, făcând ca tensiunea să crească din ce în ce, până când eram doar la un metru depărtare de diriginte. Cel care ne-a fost profesor și care trebuia să ne înțeleagă și să ne protejeze interesele era acum dușmanul nostru. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
starea pe care am simțit-o jos, în subsol, când m-am gândit la Vladimir, să coincidă cu ceea ce făcea el, să aștepte. Cred că subconștientul meu pricepea schimbările ce se petreceau în mine, le accepta și ghida ușor și imperceptibil partea conștientă după el, înspre o lume nouă și ciudată, guvernată de alt set de legi decât cel comun. Am încuviințat și am pornit spre parter, schimbând din când în când replici pe diferite subiecte. Când am ajuns la poarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dar grăbește-te, că aici miroase îngrozitor. Știu, băiete. Știu. Haideți! Am condus grupul vreo o sută de metri, urmând conducta metalică. Dinăuntrul ei se auzeau niște zgomote mecanice și ritmate. Era îngrozitor să fii acolo! Era întuneric, o umezeală imperceptibilă, dar pe care o simțeai până și în gât, o căldură sufocantă, dar în același timp răcoritoare într-un fel. Era uimitor, căci nu mai simțisem așa ceva până acum. Simțeam că nu mai pot respira din cauza căldurii, dar restul corpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
clipă, apoi îi face semn din bărbie să o conducă înspre iatacul principelui. De ce naiba o fi venit pe intrarea principală? se întreabă libertul. Putea doar să folosească pasajul privat dintre camera ei și cea a cezarului. În fața ușii, șovăie imperceptibil. — Deschide! ordonă scurt Livia. Înăuntru, clipește de câteva ori, buimacă la vederea grămezii de oameni adunați în jurul patului. — Ce vă buluciți așa? izbucnește mânioasă. Dați-vă la o parte! Lăsați omul să respire, că-l asfixiați stând claie peste grămadă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu servirea răcoritoarelor și a aperitivelor au început deja să circule cu tăvile încărcate printre invitați. Vipsania cercetează îngrijorată din priviri să vadă dacă totul e bine organizat. Fără să vrea, zăbovește cu ochii pe chipurile mândre ale servitorilor. Aprobă imperceptibil din cap. Quintius i-a ales bine. Sunt cu toții frumoși la vedere. Pieptănați și îmbrăcați la fel. Sunt, se pare, și în asentimentul lui Claudius. — Îmi place u... uniforma, murmură destul de tare. Cu fi... fir de aur. Se aud și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dezaprobarea. Agrippina a început de ceva timp să se îmbrace într-un mod aproape scandalos. Nici nu vrea să-și amintească ce avea pe ea și cum s-a purtat la ședința de recitări organizată de Vipsania... Germanicus însă încuviințează imperceptibil din cap. Evident, este și el frapat de îmbrăcămintea ei somptuoasă. Dar țesătura vopsită în nuanțe multiple nu i se pare câtuși de puțin deplasată. Încetinește pasul în același timp cu Iulius Agrippa. Amândoi, sensibili la frumusețe, doresc instinctiv să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sărea de pe bancheta din spate a mașinii de poliție. Harry arăta cu degetul spre ei rânjind ca un dement. Polițiștii, care cu câteva clipe În urmă râdeau, reveniră acum la atitudinea lor sobră și acră. Unul Întinse mâna și mișcă imperceptibil din degete semn ca Walter să-și depună acolo buletinul. Walter Îi mai dădu și alte documente, inclusiv cel pe care apărea clar numele lui Harry. Polițistul le inspectă pe toate scorțos. Îi aruncă teancul de documente Înapoi și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ieși singur în noapte, cu siguranță ultima lui noapte. Vroia doar să surprindă pentru a câta oară? trezirea lui Filip, care se producea fără vreun sunet sau gest, fără deschiderea sau mișcarea pleoapelor, ci doar printr-o fascinantă și aproape imperceptibilă schimbare a calității privirii lui. După ce se îmbrăcară, deschiseră ușa și ieșiră în stradă, într-un oraș peste care ninsese prima zăpadă, împodobindu-l ca pe o mireasă. Dumnezeule! Ce minunăție! rosti Filip, exact în clipa în care îl auzi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
surprinde ceva, cât de sumar, din existența Feliciei, această ființă ajunsă legendară, născută, crescută și ținută în colivie pentru a satisface în exclusivitate tainicele și umbroasele plăceri ale armatorului. Tot ce își puteau imagina că au văzut era doar o imperceptibilă unduire a perdelelor, ca o bătaie de aripi fragile și străvezii ale unui fluture străpuns cu acul în insectar. Pentru mulțime, spectacolul se încheia când pajii închideau în urma lui Dimitrios ușile grele de stejar ferecat. Nimeni nu l-a văzut
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
spălată de ploi; acolo unde valurile mării reduceau totul la mici grăunțe de nisip; acolo unde moartea ființei și a neființei nu venea din afară, din cine știe ce conjuncturi sociale sau stelare, ci din însăși substanța lor, acționând subteran și ocult, imperceptibil de lent, dar constant și definitiv cum numai Marea Insectă a Timpului știe să devore frunza fragilă a Lucrurilor... Liber! în fine, liber! se trezi Carol vorbind de unul singur, odată ajuns în stradă. Liber ca pasărea cerului, cum zicea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Privea în tăcere acest inechitabil transfer de sânge, în timp ce un servitor bătrân smulgea cu grijă de pe carnea grafului câte o lipitoare sătulă, pentru a o cufunda apoi într-un mic vas de aramă, plin cu apă și alge. Un rictus imperceptibil făcea să vibreze un mușchi de sub pleoapa grafului, trădându-i voluptuoasa durere și vinovata plăcere. Un frison molipsitor de agitație lacomă străbătu plantele din jur, ale căror glande tainice secretară lichide catifelate și aburi străvezii cu miasme grele, de beci
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în care, cu predilecție, îi plăcea Bătrânului să cotrobăie erau podurile caselor vechi, cu aerul lor stătut și lumina cernută prin hublouri murdare, cu liniștea lor de temple părăsite în grabă, prin care timpul abia se mai târâie cu foșgăit imperceptibil de cari și molii. îl fascina aglomerarea aparent dezordonată de sipete, boarfe și vechituri, de care nimeni nu mai are nici o nevoie, dar nici nu îndrăznește să le arunce. Cu un sfeșnic în mână, intra totdeauna cu înfrigurare, cu sentimentul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
poziția, Bătrânul se strecură sfios în cadrul oglinzii, lângă Despina, intimidat de o posibilă atingere peste timp. Imaginea lor în oglindă i se păru falsă și convențională ca o fotografie retușată de nuntă. În ultimul timp, cu Despina se produceau schimbări imperceptibile, pe care la început Bătrânul nu le sesiză, iar apoi încercă să le ignore. Duioșia lua locul nostalgiei și o bucurie îi mângâia obrajii palizi și îi însuflețea buzele. Ceva în ea renăștea și prindea viață, ca și cum cineva ar fi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
chema-o. Totuși... m-aș duce la dânsa, aș lăcrima, aș spune vorbe tainice cu planul vag de a o redeștepta și a o întoarce. Știu eu de tot ce aș fi în stare? În armonia perfectă, o mică surpriză, imperceptibilă, care se întinde încet și fără să bagi de seamă, a cuprins și stricat totul. În firea Irinei, într-o zi, am descoperit o mică undă neliniștitoare. Nu e bine de rămas nemăritată toată viața!" Vorbea în general. Altădată a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de neînțeles al celor puternici? în vreme ce se lăsa astfel cuprins de disperare, văzu strălucind în iarbă, foarte aproape de piciorul său stâng, lama unui pumnal. După câteva clipe de teribilă nehotărâre, aruncă în jur o privire iute și, cu o mișcare imperceptibilă, acoperi lama cu bocancul; după care se aplecă, prefăcându-se că își aranjează legăturile încălțărilor, și, fulgerător, puse mâna pe el, strecurându-l între călcâi și bocanc. Gestul acela - absolut inutil, de vreme ce era înconjurat de cei care intenționau să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]