834 matches
-
ale timpurilor simple, prin intrarea în relație sintagmatică directă cu dezinențe de persoană și număr. Flectivul acestor sintagme sintetice, constituit din sufixul (sufixele) temei și dezinența de persoană-număr este conjunct Rădăcinii: călător + i+m = călătorim (prezent) călător + ea+m = călătoream (imperfect) călător + i+i = călătorii (perf. simplu) călător + ise+m = călătorisem (m.m.c.p) R + Flectiv = R+Flectiv Temele libere dezvoltă în structuri analitice sintagmele finite ale timpurilor compuse prin intrarea în relații, în mod frecvent discontinue, cu morfeme libere - verbe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
identitatea de forme caracterizează uneori și persoana I singular, voi: „Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt.” (M. Eminescu) Auxiliarul A VREA Este morfem al potențial-optativului. S-a „instrumentalizat” într-o formă, cu totul particulară, de imperfect, rezultată din întâlnirea cu auxiliarul a avea și cu adverbul sic. Ca auxiliar, verbul a vrea nu mai prezintă nici o asemănare cu verbul liber: (eu) aș (cânta, vinde etc.) (tu) ai (cânta, vinde etc.) (el, ea) ar (cânta, vinde etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
temporale: ași (2) - dezinențe, pentru persoană și număr: flectivele -m, -i, -Ø, -m, -ți, -u. Dar, în timp ce formele, considerate în întregul paradigmei de perfect compus, sunt de prezent, dezinențele, considerate în ansamblul lor și în comparație cu flexiunea verbelor libere, sunt de imperfect. Ca auxiliar al potențial-optativului verbul prezintă o situație încă mai complexă. Considerând aceeași rădăcină, a-, element comun întregii paradigme temporale, neschimbat, se pot detașa dezinențe întâlnite exclusiv în structura acestui verb și numai ca auxiliar al potențial-optativului: -ș, -i, -r
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sufixelor și varietatea de asociere a acestora. Cu toate acestea, sufixul se poate constitui într-un criteriu pentru distingerea unor subclase de verbe. Pentru identificarea, în interiorul claselor verbale mai largi, a unor subclase, prezintă importanță deosebită, de exemplu, sufixele prezentului, imperfectului și participiului. Din această perspectivă, având în vedere temele polivalente și temele monovalente, luând în considerație numărul temelor distincte, în afara omonimiei „tematice”, se pot identifica, între verbele românești cu flexiune regulată, cinci grupe de verbe, cinci tipuri de flexiune (verbală
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
polivalentă. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul tematic, omonim și cauză a omonimiei tematice: -A-. Polivalența temei este extinsă la patru teme omonime: A1: tema infinitivului: cântA A2: tema II a prezentului (pl.): cânt|-(m), cântA-(ți) A3: tema imperfectului: cântA-(m), cântA-(i) etc. A4: tema perfectului: cântA-(i), cântA-(și) etc. (perf. simplu) cântA-(sem), cântA-(seși) etc. (m. m. c. p) cântA-(t) Observații: • La prezent, toate verbele limbii române prezintă două teme: una pentru plural (persoanele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aici verbele din conjugările a IV-a și a V-a. Se caracterizează prin patru teme distincte, dintre care o temă polivalentă (de această dată, trivalentă) și trei teme monovalente. Din tema polivalentă s-a desprins, sustrăgându-se omonimiei, tema imperfectului, care se prezintă, la aceste verbe, ca o temă distinctă, monovalentă. A. — Tema trivalentă. Este forma sub care se prezintă trei teme omonime. E constituită din rădăcina verbului și un sufix tematic. În funcție de sufixul tematic, se disting două mari clase
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-Î-: A1: tema infinitivului: cobor-Î, ur-Î A2: tema II a prez.: cobor-Î-(m, -ți), ur-Î(-m, -ți) A3: tema perfectului: cobor-Î(-i, -și etc.), ur-Î-(-i, -și etc.) cobor-Î(sem etc.), ur-Î(-sem etc.) cobor-Î(-t), ur-Î-(t). B. — Tema imperfectului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic, -Asau -EA-. Din perspectiva sufixului tematic se disting și aici două clase flexionare, aceleași, de altfel, deja constituite prin sufixul temei trivalente. Așadar: Tipul II1: dorm-EA-(-m, -i etc.), sos-EA(-m, -i
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
bivalentă. Prin urmare, aceste verbe prezintă în timpul conjugării o temă bivalentă și patru teme monovalente. A. — Tema bivalentă. Este constituită din rădăcina verbului și un sufix tematic -EA-, care provoacă omonimia a două teme: A1: tema infinitivului: păr-EA A2: tema imperfectului: păr-EA-(m), păr-EA-(i) etc. B. — Tema II a prezentului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -E-: păr-E-(-m, -ți), să păr-E-(-m, -ți) etc. C. — Tema perfectului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul specific -U-: păr-U-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu sufixul -T. Prezintă, în cursul flexiunii, cinci teme flexionare. Spre deosebire de verbele din tipul III de flexiune, caracterizate de același număr de teme distincte, aceste verbe au, în sfera temei polivalente, alte teme omonime. Se desprind acum din omonimie, tema imperfectului și tema perfectului: A. — Tema bivalentă. Este formată din rădăcina verbului și un sufix tematic -E-. Sunt omonime: A1: tema infinitivului: cer-E A2: tema II a prezentului: cer-E-(-m, -ți), să cer-E-(m) etc. B. — Tema imperfectului. Este formată din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din omonimie, tema imperfectului și tema perfectului: A. — Tema bivalentă. Este formată din rădăcina verbului și un sufix tematic -E-. Sunt omonime: A1: tema infinitivului: cer-E A2: tema II a prezentului: cer-E-(-m, -ți), să cer-E-(m) etc. B. — Tema imperfectului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -EA-: cer-EA-(-m, -i etc.) C. — Tema perfectului. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul specific -U-: cer-U-(-i, -și etc.) cer-U-(-sem, -seși etc.) cer-U-(t) D. — Tema gerunziului. Cuprinde în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a participiului, care se detașează dintre temele secundare ale perfectului. A. — Tema bivalentă. E formată din rădăcina verbului și un sufix tematic -E-. Sunt omonime: A1: tema infinitivului: prind-E A2: tema II a prezentului: prind-E-(-m, -ți) etc. B. — Tema imperfectului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -EA-: prind-EA-(-m, -i etc.) C. — Tema gerunziului. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul caracteristic -ÎND-: prinz-ÎND. D. — Tema I a prezentului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -Ø
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și sufixul caracteristic -SE-: prinSE-(-i, -și etc.) prinSE-(-sem, -seși etc.) Observații: În structura acestei teme verbale, rădăcina prezintă, cu rare excepții, o situație particulară: nu coincide, ca realizare formal-fonetică, cu rădăcina din structura altor teme: prind-ea-(m), la imperfect, prind-(e), la prezent, dar prin-se-(i, -și, -seși etc.) la perfect. Fenomenul are explicații diacronice (mergând, uneori, până la formele latinești originare) și sincronice, de natură morfologică și fonetică. Din punct de vedere fonetic, se poate recunoaște, în structura acestor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Pe de altă parte, la tema II a prezentului și la tema infinitivului, sufixul verbal -ise suprapune peste vocala finală a rădăcinii, i: ști + -I> ștI-(m) etc., asemenea verbului a fi: a fi + I> fi-(m), fi-ind. La tema imperfectului, din cauze fonetice, sufixul caracteristic este -a-, pronunțat -ia-): știA-(-m, -i etc.). Dezinențatc "Dezinen]a" Spre deosebire de temele verbale libere, temele legate sunt urmate de morfemele-dezinență, pentru exprimarea categoriilor gramaticale de număr și persoană. În general - excepție fac doar perfectul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
scri-U, da-U, ști-U etc. Celelalte dezinențe sunt indiferente la tipul de flexiune al verbului: cânt, dorm, văd, sosesc; cânț-I, vez-I, soseșt-I; cântă-M, dormi-M, vede-M, sosi-M; cânta-ȚI, dormi-ȚI, vede-ȚI, sosi-ȚI etc. 2. imperfectul, timp indiferent, sub aspectul dezinențelor, la tipul de flexiune al verbelor: • dezinența -M, la persoana I, singular: cânta-M, lucra-M, dormea-M, cobora-M, ura-M, părea-M, vindea-M, prindea-M etc. • dezinența -Ø, la persoana a III
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prindea-M etc. • dezinența -Ø, la persoana a III-a singular: cânta, lucra, dormea, sosea, cobora, ura, prindea etc. • dezinența -®, la persoana a III-a plural: cânta-U, lucra-U, dormea-U, sosea-U, cobora-U, ura-U, părea-U, prindea-U etc. Celelalte dezinențe nu sunt specifice imperfectului și sunt indiferente la tipul de flexiune al verbului. La imperfect apare o nouă omonimie, datorată dezinenței, între persoana I, singular și persoana I, plural: (eu, noi) cântaM, lucraM, dormeaM, soseaM, coboraM, uraM, păreaM, vindeaM, prindeaM etc. 3. mai mult
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cânta, lucra, dormea, sosea, cobora, ura, prindea etc. • dezinența -®, la persoana a III-a plural: cânta-U, lucra-U, dormea-U, sosea-U, cobora-U, ura-U, părea-U, prindea-U etc. Celelalte dezinențe nu sunt specifice imperfectului și sunt indiferente la tipul de flexiune al verbului. La imperfect apare o nouă omonimie, datorată dezinenței, între persoana I, singular și persoana I, plural: (eu, noi) cântaM, lucraM, dormeaM, soseaM, coboraM, uraM, păreaM, vindeaM, prindeaM etc. 3. mai mult ca perfectul, timp indiferent la tipul de flexiune al verbelor: • dezinența
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Comun cu mai mult ca perfectul este și morfemul -R|-, caracteristic formelor de plural, prin care se înlătură mai multe omonimii: persoana a III-a plural - persoana a III-a singular, perfect simplu: cântă/cântară, la toate verbele, perfectul simplu - imperfectul, la persoanele I și a II-a, numai la verbele din tipul I de flexiune: cântam - cântarăm - cântarăți etc. • La formele de singular accentul formei de perfect simplu cade pe flectiv la toate verbele. La persoana a III-a a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
simplu), viitorul I. Planul semantic al timpurilor relative își are originea în raportarea la un alt timp verbal din structura sintactică a enunțului: „Când a venit Andrei, Tudor deja plecase.”; sunt timpuri relative mai mult ca perfectul și viitorul anterior. Imperfectul își dezvoltă planul semantic în mod curent ca timp absolut: „Se trezea în fiecare dimineață neliniștit.”, dar este întrebuințat frecvent și ca timp relativ: „Dacă tăceai, filozof rămâneai.” B. În limba română, categoria gramaticală a timpului înglobează în desfășurarea opozițiilor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se realizează în mod diferit în funcție de timp, mod și diateză, precum și în strânsă legătură cu conținutul semantic al verbelor. Opoziția cea mai bine reprezentată caracterizează timpul trecut indicativ: - perfectul compus aspectul perfectiv - perfectul simplu - mai mult ca perfectul aspectul imperfectiv - imperfectul În planul expresiei, opoziția aspectuală se manifestă concomitent cu opoziția temporală: cele două valori aspectuale prezintă structuri verbale cu teme primare diferite ca atare și prin sufixul tematic concret: - coborât, văzut (pf.compus) aspectul perfectiv -tema de perfect coborâ-: - coborâ-Øi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspectuale prezintă structuri verbale cu teme primare diferite ca atare și prin sufixul tematic concret: - coborât, văzut (pf.compus) aspectul perfectiv -tema de perfect coborâ-: - coborâ-Øi, văzu-Øi (pf.simplu) - coborâ-se-m, văzu-se-m (m.m.c.p.) aspectul imperfectiv -tema de imperfect cobora-:- cobor-a-m, ved-ea-m La prezent, opoziția perfectiv-imperfectiv se neutralizează, în plan gramatical. Rămâne o componentă implicată în planul semantic al verbelor, în funcție de înscrierea conținutului lor lexical în opoziții precum: punctual (momentan) - durativ: cade vs alunecă. La viitor, opoziția
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
opoziția de persoană (persoana I, de exemplu, este persoana I singular sau persoana I plural), în planul expresiei, marcarea opozițiilor categoriale de persoană și număr se face, de regulă, concomitent, prin aceleași dezinențe: dezinența -i, de exemplu, marchează în structura imperfectului, persoana a II-a singular: visa-i, iubea-i etc., în opoziție cu dezinența -ți: visa-ți, iubea-ți - marcă a persoanei a II-a plural. Numai în structura perfectului simplu și a mai mult ca perfectului intervine un morfem
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i-ți, ved-e-ți, vind-e-ți, prind-e-ți etc.; (tu) ai văzut/(voi) a-ți văzut; (tu) să soseșt-i/ (voi) să sosi-ți; (tu) a-i fi venit/ (voi) a-ți fi venit etc. La persoana I, opoziția de număr se neutralizează la imperfect și la perfectul compus: (eu, noi) cânta-m, lucra-m, cobora-m, venea-m, sosea-m, vedea-m, vindea-m, prindea-m etc.; (eu, noi) a-m cântat, lucrat, coborât, venit, sosit, văzut, prins etc. La persoana a III-a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în sistemul gramatical al limbii se actualizează, în primul rând, din perspectiva deschisă de opoziția de diateză, care marchează toate celelalte opoziții: Activ/Pasiv Prezent indicativ interpretează (sonata)/este interpretată conjunctiv să interpretezi/ să fii interpretat imperativ interpretează/ fii interpretat! Imperfect indicativ interpreta (sonata)/era interpretată etc. (Activ) Tranzitiv/ Reflexiv Prezent indicativ pictez/mă pictez conjunctiv să pictezi/să te pictezi imperativ pictează!/pictează-te! Imperfect indicativ picta/se picta etc. (Activ) Tranzitiv/Reciproc Prezent indicativ (ei) îngrijesc/se îngrijesc (unul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mă mir imperativ îngrijește!/ângrijește-te!, miră-te! Imperfect indicativ îngrijeam/mă îngrijeam, mă miram etc. (Activ) Personal/Impersonal Prezent indicativ trăiesc, scriu/se trăiește, se scrie conjunctiv să trăiesc, să scriu/să se trăiască, să se scrie imperativ trăiește!, scrie!/Imperfect indicativ trăiau, scriau/se trăia, se scria etc. MODUL Gramatica Academiei definește caracterul specific subiectiv al modului: „forma pe care o ia verbul pentru a arăta felul cum vorbitorul consideră acțiunea.” (I, p. 215), dar înscrie între termenii corelativi ai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
marcată în mod concret. Ea „există” numai în funcție de semantica verbului; aparține, prin urmare, nivelului lexical, sau semanticii textului, realizându-se numai într-o perspectivă sintactico-stilistică. La trecut, opoziția, de natură aspectuală, determină gruparea valorilor temporale de aici din această perspectivă: imperfectul (timp imperfectiv)/perfectul simplu, perfectul compus, mai mult ca perfectul (timpuri perfective). Prezentul În funcție de situația sintactică a verbului-predicat, prezentul poate fi un timp absolut sau un timp relativ. Ca predicat al unei propoziții nondependente, verbul la prezent are valoare de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]