911 matches
-
o manifestare a prea-plinului trăirilor. Deși, în general, temele și mesajul au la M. cea mai mare importanță, în volumul Lilioară se poate constata atenția dată expresiei, versurile, imaginile fiind mai elaborate, mai puțin descriptive și enunțiative. Intervin sugestia, ambiguitatea, incantația (uneori în genul colindei sau al descântecului), ponderea căzând pe jocul cuvintelor, pe sonoritate. Se observă un alt tratament stilistic, căutarea unor imagini mai originale, a unor efecte, în special muzicale, fie prin euforia unor vocabule, fie prin semnificațiile lor
MURASANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288305_a_289634]
-
în lumină/ Ca într-un lac de dumnezeire!” (Abia mai târziu); „Există un unghi/ Sub care cade uneori soarele/ Peste noi // Spațiul dintre pământ și cer/ Se scorojește/ Ca foaia de porumb a toamnei” (Există un unghi). În Rotitoarele spații, Incantație, Glasul pământului, Înainte de lumină, Muntele alb pe dinăuntru, perspectiva asupra universului devine zbor, aspirație spre înalt. Poezia se construiește în jurul unor metafore ale perenității într-o înfiorare a preaplinului existențial, iar lumea se înalță și se purifică prin cuvânt (Litera
OANCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288499_a_289828]
-
istoria iubirii unui băiat de nouă ani pentru păpușa surorii sale mai mari. Zbaterea sufletească a copilului e relatată într-un ton grav, fiind exclusă ironia, chiar și aceea blândă, medeleniană. Accentul cade îndeobște pe decorația stilistică a relatării, pe incantația frazei, încețoșând înțelesul. Scriitorul nu are vocație epică, iar atmosfera misterioasă nu poate suplini deficiențele de construcție, motivarea insuficientă a conflictului sau lipsa de fundament a pretențiilor filosofice ale autorului. Durabile sunt rezultatele activității de traducător a lui P., care
PALTANEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288635_a_289964]
-
siluete și fantezii” Artiștii noștri (1918), în care prozatoarea, se poate spune, își face mâna. Un roman fantasmagoric este Demoniaca (publicat în foiletonul „Rampei”, 1922), etalând o orchestrație de efecte tari: scene de magie neagră, rituri de o înfiorătoare cruzime, incantații sinistre. Un senzualism neînfrânat, febril inundă cadrele unei narațiuni aventuroase, pendulând între iubirea pătimașă și ura maladivă. O ereditate blestemată, ca și energia funestă a unei ambiții diabolice antrenează spre glorie și spre pieire eroina, principesa Nocturna, care sub diferite
KARNABATT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287703_a_289032]
-
Valea Rece, Apa Bună, Climări etc., figurând o geografie edenică și un teritoriu al amintirilor. Angelic și rafinat, poetul construiește un imperiu heraldic de siluete, dominat de figurile emblematice ale Eroului, Strămoșului și Bărbatului. Transformat nu de puține ori în incantație și delir divinatoriu, într-o savant-obscură haină sacerdotală a verbului, versul inițiază în misterele unei Grecii atemporale, ca la Ion Barbu. Proza lui M. este memorialistică deghizată. Scriitorul a ținut de-a lungul timpului mai multe jurnale pe care le-
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
accente romantic-baladești, sunt invocate nume de rezonanță exotică, ca în Triptic („Acarnia - țară de veacuri prelungi/ Alarhos - trup fără trup, nume fără nume”). Lirica primește treptat accente melancolice, evocatoare, erotismul filtrându-se în forme calofile. Sonetul, cultivat cu pasiune, are incantații melodice delicate, etalând imagini brodate parcă în fir de mătase, cu o anume suavitate a versului ce riscă să eșueze în dulcegărie („Chiar tu erai liana înălțată/ pe gâtul cerului înlăcrimat/ cu geana ochilor încercănată/ sub care-n scurta vară
MOCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288198_a_289527]
-
esențialul primilor ani de creștere se ascunde într-o experiență de ordin poetic sau liturgic. Poezia absoarbe natura metaforică sau metonimică a raporturilor dintre cuvinte și lucruri. Dimensiunea liturgică ține de bucuria ritualului, de centralitatea olfacției, importanța tactilității și forța incantației magice într-o lume de semne pentru care poveștile - mai precis, regimul narativ al comunicării binelui, adevărului și frumosului - slujesc misterul vieții 1. Vârsta eticătc "Vârsta etică" Într-un fel sau altul, adolescența îngroapă această stare de receptivitate pură și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
care-l posedă. În altă ordine de idei, sublimarea este o renunțare parțială la narcisismul și la magia ce caracterizează reveria. Sartre (1940/1986) subliniază acest aspect foarte primitiv al reveriei. „Actul de imaginare... este un act magic. Este o incantație menită să determine apariția obiectului la care ne gândim, a lucrului pe care-l dorim, astfel încât să-l putem lua în stăpânire. În acest act există întotdeauna ceva imperios și copilăresc, un refuz de a ține seama de distanță, de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pretențioase și calofile, totuși impunătoare prin seriozitate, poemele din Cântarea cântărilor „nu sunt nici o traducere, nici o adaptare, nici o versiune, ci texte pe un pretext biblic”, pretext de la care s-a străduit să preia „îmbinarea de eglogă și de psalm, de incantație și melopee, o ambianță, o lungime de undă!” Prin producția poetică publicată după război, B. a oferit un edificator exemplu de autocenzură estetică benevolă, de deturnare a propriei vocații lirice din considerente social-politice, prin deliberată subordonare față de slujirea propagandistică a
BRESLASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285879_a_287208]
-
mărturisirea. Mi-a spus data morții și deodată n-a mai fost cu putință să te țin la o parte de acea dispariție. Lumea a rămas goală, sonoră, seacă. Prenumele tău a răsunat de mai multe ori, precum ecoul unei incantații zadarnice. Dintr-un reflex de grabă în fața morții, din respect pentru ceea ce se cuvine în fața ei, imaginea unui sicriu înconjurat de coroane și de chipuri plânse mi s-a impus privirii, pentru o clipă. Vocea lui Șah s-a auzit
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
personajele, oprindu-se la cele „verosimile” și portretizându-le analitic, în fine califică scurt și îndeobște neconcesiv eficiența mijloacelor de expresie. Cu tot atașamentul față de valorile tradiționale, B. acceptă și „poezia pură”, dar numai în măsura în care iradiază o „misterioasă putere de incantație”. Dintr-o slăbiciune de „viețist”, supralicitează versurile lui G. Topîrceanu, ale Otiliei Cazimir și ale Luciei Mantu, precum și proza lui I. I. Mironescu; doar răsfățatului Ionel Teodoreanu îi reproșează „imagismul prețios”. Nu gustă „rodomontadele” lui I. Minulescu și nici „poemele
BOTEZ-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285833_a_287162]
-
presă, în 1924, cu o cronică cinematografică în prima revistă românească de specialitate, „Filmul”. Ca poet, debutează în 1930, cu volumul Nod ars, caracterizat de G. Călinescu ca fiind „de influență barbiană”. Versul scurt, ritmul sacadat, melodicitatea ce duce spre incantație, jocul copilăresc sau descântecul, ca și numeroasele tente exotice îl recomandă într-adevăr ca pe un emul al lui Ion Barbu. Există însă la el și o aplecare spre miniatură (în genul Elegiilor pentru ființe mici ale lui Eugen Ionescu
BREZIANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285881_a_287210]
-
ritualuri: „diminețile” morților, făcutul pâinii sau, pur și simplu, mersul copilei țărănci spre câmp, purtând pe cap coșul cu demâncare („Treceam așa pe dealuri legănând / soarele copt în baniță”). Totul - ființe, obiecte, gesturi - este învăluit într-un aer magic, de incantație. Primigenia, o ipostază a poetei-copil, reactualizează spațiul-timpul auroral: „Jos era cerul verde strălucitor / și unde călcam se aprindeau / sori minusculi, unde dormeam / se deschideau izvoare”. Din același fond mitico-magic arhetipal se nutresc și cele câteva povestiri publicate între 1969 și
BANTAS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285606_a_286935]
-
, Mircea (4.VIII.1915, București - 25.III.1977, București), poet. Pe numele adevărat Mircea Bădulescu, licențiat în litere și filosofie, fost student al lui Tudor Vianu, B. țâșnește pe neașteptate între poeții vremii cu volumul de versuri Incantații, care primește în 1940 unul dintre premiile acordate scriitorilor tineri de Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, fiind editat sub aceste auspicii în același an. După război, pecetluit de un destin ce a fost, într-un fel, al
BADEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285534_a_286863]
-
-și fi rupt punțile ducând spre poezie. La o distanță de peste trei decenii, o nouă carte, De dragoste... (1971), depune însă mărturie pentru o continuă și tainică trudă; o apariție târzie, completând ori doar retușând imaginea din tinerețe a poetului. „Incantațiile” lui alcătuiesc în cele din urmă o singură poemă și exaltă „lumina de aur a bucuriei” în amiaza unei iubiri împărtășite. Aproape ritualizată, euforia erotică este transpusă în sonuri moi, de descântec, rezonând în cadențele unui vers neobișnuit de amplu
BADEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285534_a_286863]
-
medievală, poetul face ca aceste imnuri închinate iubirii să se deschidă către adâncurile sentimentului. B., care nu deține mari resurse imaginative, exploatează în schimb o intuiție fericită, ritmând debitul liric într-o mișcare muzicală nu o dată plină de rafinament. SCRIERI: Incantații, București, 1940; De dragoste..., postfață Mihai Gafița, București, 1971. Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, IX, 40-42; Octav Șuluțiu, Mircea Badea, „Incantații”, G, 1941, 5; Călinescu, Ist. lit. (1941), 859; Piru, Varia, II, 437-440; Nae Antonescu, „De dragoste...”, ST, 1972, 14; Gabriela
BADEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285534_a_286863]
-
imaginative, exploatează în schimb o intuiție fericită, ritmând debitul liric într-o mișcare muzicală nu o dată plină de rafinament. SCRIERI: Incantații, București, 1940; De dragoste..., postfață Mihai Gafița, București, 1971. Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, IX, 40-42; Octav Șuluțiu, Mircea Badea, „Incantații”, G, 1941, 5; Călinescu, Ist. lit. (1941), 859; Piru, Varia, II, 437-440; Nae Antonescu, „De dragoste...”, ST, 1972, 14; Gabriela Melinescu, Cavaler al inimii, LCF, 1972, 15; Scarlat, Ist. poeziei, IV, 80-81. G.D.
BADEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285534_a_286863]
-
Nu e cazul, murmură, ușor descumpănit. Nu și a revenit încă din mirare. — De ce nu? îl repede Livia. Augustus i-l arată din ochi pe cubicular, îndemnând-o să se stăpânească. — Dar e vorba de otravă! Repetă ca într-o incantație: — Otravă. Magie și otravă. Accentuează încă o dată: — Otravă. Îl fixează cu duritate: — Ai în fața ta toate elementele magiei, și tu îți pui în conti nuare palma peste ochi. Folosirea cadavrelor... Observă fața îngrozită a lui Parthenicus, dar nu-i acordă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
peste vreo formulă sacră sau să-i inversezi termenii. Ar duce la anularea întregului ritual. Se spune că ori de câte ori a fost greșită rugăciunea, măruntaiele s-au dublat, fără ca victima să fi fost mișcată din loc. Să aibă oare formulele și incantațiile cu adevărat vreo influență? se întreabă în clipa următoare. Este asaltat de dubii. Problema este foarte importantă, și au pus-o și alții înaintea lui și în continuare a rămas neclarificată. Dacă răspunzi afirmativ, ar însemna că zeii chiar ascultă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
spune o rugăciune, dar pentru că nici unul dintre japonezii de la bord nu e creștin, și eu, și Montaño i-am lăsat pe ei să îndeplinească ritualul. Unul dintre negustori avea, pesemne, cunoștințe despre budism. A recitat ceva dintr-o sutră, o incantație de neînțeles pentru mine, ceilalți l-au urmat într-un glas și cele două corpuri au fost aruncate în mare. Trupurile au dispărut înghițite de valuri, dar marea a rămas tăcută ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nu m-a lăsat să rămân cu ei, ca să fiu azi aici, să putem să scriem totul, acum că Fratele Alb Mai Mic a adus Înapoi Marile Scrieri. Imediat ce bunica lor a terminat de povestit, Loot, băiatul, a Început o incantație În limba lui: —Doamne Atotputernic și Frate Mai Mare Isus, izbăvește-ne azi de cel rău. Trimisu-ne-ai pe mesagerul Tău, Fratele Alb Mai Mic, Regele Naților. Ne trimiți un luptător pentru izbândă. Ne trimiți armata Ta, femei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
din ultimele provizii de mirodenii. Mâncarea era trecută de la unul la celălalt, fiecare luând câte puțin pentru a putea face ofrande. Loot a strigat: —Pentru Nații care cu atâta bunăvoință s-au ferit să ne creeze prea multe greutăți. Refrenul incantației a fost rostit În engleză. —Mare este Domnul! Domnului Pământului și Apei, care domnește peste natura Întreagă și ne dă voie să locuim În ea. Mare este Domnul! Bunicii Recoltelor, care nu a avut recolte asupra cărora să vegheze, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
l-a Înghiontit pe Dwight. — A spus cumva „Armata Domnului“? El a Încuviințat. —Noi, Armata Domnului, a repetat ea, apoi rulă cuvintele pe limbă. Noi, Armaladon. Cât de mult se Înșelaseră În privința atâtor lucruri. Oare ce altceva mai Înțeleseseră greșit? Incantația se auzea tot mai tare, iar tobele, goarnele, tigvele și fluierele s-au lansat Într-un ritm alert de bătaie de inimă: bum-bum, bum-bum. Din ce În ce mai repede, din ce În ce mai tare. Vacarmul te Împiedica să gândești sau să te miști. Bennie se temea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
bătaie de inimă: bum-bum, bum-bum. Din ce În ce mai repede, din ce În ce mai tare. Vacarmul te Împiedica să gândești sau să te miști. Bennie se temea că mintea lui se va agăța de acest ritm repetitiv și va suferi un atac de cord. Bătăile și incantațiile deveniseră o unică bătaie de inimă. Cu o ultimă lovitură În toba de bronz, toate sufletele din Locul Fără Nume au fost zdruncinate din trupuri, inclusiv sufletele prietenilor mei. Oare muriseră? Fuseseră Împușcați? Nu se simțeau răniți. Se simțeau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
bob de linte. Apoi Pimen culese din spatele chilioarei izmă sălbatică și o puse să fiarbă într-un urcior de pământ. Acoperi vasul și înteți focul. Când în apă apărură bășici ca ochii de pește, prinse a bolborosi ceva ca o incantație pe care Bătrânul o desluși cu greu. Era un vechi descântec și sihastrul îl recita pentru a marca timpul de fierbere a izmei. Băură fiertura din căușe de lemn, cu sorbituri lungi, reglându-și respirația. Bătrânul privi împrejur. Spre deosebire de biserică
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]