3,661 matches
-
tematizat că stil în artele marțiale, cât, mai ales, ceea ce contează pentru cultură și civilizația chineză cu o tradiție ancestrala, ca stil de viață în termenii lui Richard Shusterman, un stil particular ca expresie a unui eu profund, a unor individualități puternice. Aceasta înseamnă a trăi într-un deplin acord armonic, împins până la rigorile unui estetism intransigent, codul etic pe care-l asumă elită societății. A trăi cu stil și a muri cu stil, fie acesta și kung-fu este ceea ce filmul
Kung Fu și estetism by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3230_a_4555]
-
gravurii, dar influența sa în dezvoltarea mediului a fost uriașă. Generații de artiști au învățat de la maestrul german să confere adâncime peisajelor, să redea textura unui material, să scalde un interior într-o lumină diafană, să construiască un întreg păstrând individualitatea elementelor componente. În plus, Albrecht Dürer a fost foarte conștient de valoarea comercială a operei sale gravate pe care a promovato mereu cu un adevărat fler negustoresc. Artistul și-a dat încă de timpuriu seama că efortul de a produce
Desenele lui Albrecht Dürer by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/3016_a_4341]
-
deloc, obligația d[umi]tale față de mine, întrucât îmi pare că, propriuzis, nu am putut face nimic pozitiv pentru d[umnea]ta... ceea ce a avut ca urmare ca tot binele de care ai putea să te bucuri să împovăreze doar individualitatea d[umi]tale numai. Termin răsturnând vechiul proverb: Laborare humanum est, perseverare divinum.5 Îți mulțumim pentru bunele gânduri și simțiri care te animează în privința noastră. Primește și d[umnea]ta, din partea noastră, toate urările de bine și o neîntreruptă
Un biograf de sorginte lansoniană – Ion Bârsan by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/4672_a_5997]
-
de principiul însuși al moralei (Kant numea autonomia voinței ,,principiul suprem al moralității"). Ceea ce este specific lui Petru Creția, determinat de momentul istoric și de opoziția autorului Eseurilor morale față de colectivismul regimurilor totalitare este accentul pus pe ,,prerogativele suverane ale individualității" față de care orice ,,tribalism", orice ,,consimțire la valorile gregare" înseamnă eteronomie. Împotriva oricărui ascetism și rigorism moral, Petru Creția afirmă în Eseuri valoarea plăcerii. Punctul de plecare îl află autorul în Etica nicomahică, în legătura organică pe care o descoperă
Petru Creția ca filosof by Petru Vaida () [Corola-journal/Imaginative/14876_a_16201]
-
abisuri de abjecție poate conține sufletul uman". Petru Creția schițează și o întemeiere metafizică sau, mai bine zis, cosmică a eticului, o coincidență sau o concordanță (ca la stoici) între determinările etice și principiile cosmice. Astfel, afirmarea prerogativelor suverane ale individualității, afirmația după care ,,renunțarea la principiul de individuare" înseamnă o abdicare de la etic își au temeiul în principiul cosmic al individuării sau individuației: ,,Direcția de mișcare a lumii se desfășoară către instituirea individualului (subl. lui P. C.), către realizarea unui
Petru Creția ca filosof by Petru Vaida () [Corola-journal/Imaginative/14876_a_16201]
-
normalitatea? Eu mă consider un tip normal, numai că sunt diferit de ceilalți. De aceea normalitatea mea s-a constituit și există polemic, în răspăr, împotriva normalității comune. Nu înțeleg și n-am să accept niciodată de ce mereu și mereu individualitatea trebuie sacrificată pentru ceea ce atât de vag se cheamă valorile comunitare, regulile sociale. Mi-am construit întreaga existență ca un triumf al adevărului personal în fața devărului stupid, ipocrit al celorlalți. În 1953, la începutul primăverii, m-am căsătorit cu Chiara
Stalin tocmai încetase din viață... by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/15029_a_16354]
-
Daniel Cristea-Enache Aproape fiecare generație literară începe ca un grup (bine sudat și revendicat de la o doctrină precizată), pentru a evolua, cu trecerea anilor, în sensul dispersiei artistice și al discriminării valorice. Câteva individualități se detașează și strălucesc tot mai mult, în timp ce plutonul rămas în urmă se consolează cu amintirea fostului desant, cu imaginea acelei ,egalități" din punctul inițial. Numai că, în câmpul artei, nu există egalitate, după cum nu s-a inventat o teorie
Fulgi de poezie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11092_a_12417]
-
lucrărilor/studiilor focalizate pe problematică feminismului (în genere). Dacă volumul de față cartografiază diversitatea și amploarea feminismului interbelic, meritul acestuia consista în a evidenția aderarea fără rezerve (și) a formulei românești la trend-ul occidental, accentuând un anumit tip de individualitate activă. Conștientă de datele și de regulile sistemului politic în care acționează, competența comunicațional, aceasta revendică (pe plan cultural - politic și mai puțin sexual - fiziologic), deopotrivă, o deplină egalitate și libertate, anticipând dreptul la specificitate. De fapt, se prefigurează un
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
un motiv de a fi privită, de către orice regim totalitar, drept primejdie. Încă din 1920, cănd regimul totalitar nu era cunoscut în toate consecințele sale, Evgheni Zemiatin construiește societatea distopică pe absența conștiinței: Dar își simt ființă, sunt conștienți de individualitatea lor numai ochiul în care a intrat ceva, unde deget care coace, o măsea cariata: ochiul, degetul, măseaua, dacă sunt sănătoase - ca și cum n-ar exista. Oare nu e limpede? Conștiința individuală nu este decât o boală. [...] pentru că anormalitatea și boală
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
a suferinței. Sunt semnele unui echilibru interior pierdut - răsfrânt devastator asupra întregii lumi, a cărei credință este greu pusă la încercare. Universalizarea suferinței se realizează printr-o enormă rezonanță. Un stigmat al răului ce trebuie extirpat apasă nu doar o individualitate, nu doar o parte geografică a lumii, ci însăși Ființa. Suferința e ridicată la rang cosmic: "Cu lacrimi plâng genele zării", printr-o difuziune uranică: În geamăt se-nalță durerea la cer,/ Câmpii de lumini să-nfioare,/ Luceafărul simte văpaia arzând
Octavian Goga - 125 - Mesianism național by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10663_a_11988]
-
ambele cazuri creează impresia unei identități de structură fonetică. Moromete mi se pare, în anumite privințe, o replică la Ioanide. Seamănă atitudinea celor doi față de lume (abstragere și detașare), destinul lor social și familial (ca autorități în declin și puternice individualități deschise competiției și supuse contestării acerbe și intrigilor). Olimpianismul lor teatral, atât de evident peste diferența de medii, este subminat de ironia sorții, manifestată chiar în intimitatea misiunii lor de pater familias. E adevărat că, tocmai în acest domeniu, există
Moromete și Ioanide by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10683_a_12008]
-
moderne, receptata fie că declin al Occidentului (Oswald Spengler), fie că început al unui nou ev mediu (Nikolai Berdiaev). Antiumanismul a cunoscut inclusiv o ipostază tehnicista, sub influența lui Filippo Tommaso Marinetti, care păstra din modernitate vocația mecanizării dar în detrimentul individualității singulare, anulată astfel prin reificare 15. Cu toate acestea, procesul s-a dovedit reversibil, în sensul că modernitatea s-a menținut prin reafirmarea umanismului, care s-a repercutat încă o dată în teoria și practica politică. Resurgența umanismului în conștiința colectivă
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
pictură, dăruite de Corneliu Baba și Ion țuculescu. Diversitatea de opinii etalate de contribuitori la realizarea antologiei determină pe cercetător să nu accepte un numitor comun, enunțiativ și să se situeze pro sau contra. Ci să analizeze fiecăruia în parte individualitatea stilistică, pornind de la calitatea limbii române folosite. Dar cum Mircea Eliade și-a încărcat (inerent) biografia cu numeroase călători în țări ale Europei și ale Asiei, în chip deosebit prin statele Americii, a simțit presiunea recontinuării unui Jurnal. Cum acesta
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
p.90). Dar Mircea Eliade, cu delimitările sale clar formulate, lasă o singură posibilitate pentru înțelegerea personajului nefiresc de uman în postura sa de anchetator: Aceea de a o considera pe Ana Vogel drept simplu semn pentru ceva lipsit de individualitate. Cum scrie însuși filozoful religiilor: un semn menit să ilustreze “scepticismul, cruzimea și încrederea oarbă în automatizare, statistică și tehnologie”(v. M. Eliade, Jurnal, 28 oct. 1967). Puterea comunistă descifrează poveștile lui Fărâmă în cifru politic, așa cum aveau să descifreze
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
nici o aluzie” la Ana Pauker, se pare că avea perfectă dreptate. Călăii din toate vremurile au fost mereu înadins dezindivi dualizați, fiind considerați unelte. Dar și cei care dețin controlul asupra unei lumi modelate astfel încât să reflecte disprețul lor față de individualitatea umană pe care nici n-o înțeleg și nici nu vor s-o înțeleagă, s-au automutilat. Ieșiți în afara tiparelor omenescului, ei au devenit niște creaturi auto castrate de dimensiunea spirituală. în excelenta sa carte despre Eliade, Petru Ursache desprinde
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
mass-media care nu ne fac să “descoperim nimic care să merite să fie descoperit” (v. P. Ursache, Camera Sambo, 2008, p. 113). Ana Vogel nu are, pentru că nici nu poate avea, vreun model în realitate. Ea este total lipsită de individualitate. Este o funcție întrun stat polițienesc, o anchetatoare, o unealtă a unei lumi deformate. într-o atare lume, contactul cu istoria aflată prin mas-media nu este doar permanent. E chiar obligatoriu. După cum bine se știe, omul își dobândește individualizarea sa
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
al româniștilor cehi (,Limbile cehă și română din perspectiva unei analize contrastive"), a prof. Gheorghe Doca de la Universitatea din București (,Construcția cu Ťpeť a obiectului direct în limba română"), a Gabrielei Stoica, lector la universitatea bucureșteană (,Forme greșite - indicatori de individualitate și modalitate de învățare a unei limbi") sau a dr. Eugenia Bojoga care, în consens nepremeditat cu intervenția de la secția de istorie a lui Vitalie Ciobanu, a discutat despre , Situația actuală a limbii române în Republica Moldova: între adevăr și ficțiune". În afară de
Întâlnire la Praga by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/11019_a_12344]
-
în versuri sau în proză să jubileze ascuns după o mască (un personaj de roman sau un discurs parodic) sau, la modul baroc, să se ascundă după mai multe măști și să renască într-un ins însutit sau într-o individualitate titanică, dispusă eretic să se substituie lui Dumnezeu. Cum e posibilă o asemenea metamorfoză? Cum sunt posibile aceste serii de metamorfoze? Simplu: pentru că Arghezi e multiplu, ireductibil la o unică și privilegiată ipostază. Iar această multiplicitate e atât a personalității
Proteu în labirint by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10846_a_12171]
-
de un mare scriitor, care te-a cucerit, nu te desparți sau nu te eliberezi cu adevărat niciodată. Arghezi este un caz unic în literatura română prin capacitatea interioară de multiplicare a personalității. Fenomenul psihologic are ca rezultat proiectarea în individualități stilistice distincte. Disocierile interioare sunt legitimate artistic. Continua gâlceavă cu sine devine principalul mobil creator. Prolificitatea acestor identități este susținută de o prolificitate la fel de uimitoare a unei textualizări legitimatoare. Nu putem ști dacă identitățile psihologice produc identități textuale sau dacă
Proteu în labirint by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10846_a_12171]
-
operei, spre centrul labirintului. Dar nu e sigur, nu ai nici o confirmare. Acest fenomen m-a atras la Arghezi, în primul rând: incertitudinea unei autodefiniri. Nu avem nici un alt scriitor român capabil de atâtea metamorfoze. Arghezi e un florilegiu de individualități și un florilegiu de stiluri. Încercarea exegeților de a-l reduce la unitate sau de a stabili un numitor comun e, în principiu, anti-argheziană, deci neproductivă și nerecomandabilă. Arghezi, proteicul, reflectă în sine labirintul lumii, cu toate incertitudinile și disperările
Proteu în labirint by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10846_a_12171]
-
spirit proteic, prin excelență. Dacă răspunsul pare simplu, fenomenul estetic e extrem de complicat. Știu că nu e o descoperire senzațională (despre proteicul Arghezi s-a mai vorbit, e chiar una dintre banalitățile la îndemână), dar focalizarea lecturii critice pe ideea individualității multiple poate aduce nuanțe noi și o perspectivă de ansamblu mai apropiată de realitatea biografică și, mai ales, de una din temele profunde ale scriitorului, deloc glosată în sfera poeziei, în forma pe care o propun. Arghezi nu se diferenția
Proteu în labirint by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10846_a_12171]
-
în Cosí este abundența ansamblurilor care, de la duet până la întreaga distribuție, domină numeric (19 numere din 31), dar și ca sens muzical cu o inventivitate și o frumusețe incomparabile, în care vocile trebuie să se armonizeze perfect, păstrându-și însă individualitatea. Este ceea ce tânăra echipă de soliști ai operei au reușit în bună măsură. Nu știu din ce motiv s-a preferat distribuirea unei soprane în rolul Dorabella, de obicei (aș zice chiar totdeauna) atribuit unei mezzo-soprane pentru contrast de culoare
Gustul dulce-amar al infidelității by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/10889_a_12214]
-
cu cât ea este însoțită de creația timpului și spațiului în care viețuiește. E, în definitiv, o mișcare a spiritului care trebuie să-l ducă pe interpret de la inadaptare la adaptare, de la starea de generalitate și neutralitate la cea de individualitate și personificare. Un noian de prime audiții au fost astfel săvârșite cu rigoare și probitate, întreținând un larg orizont stilistic, o mereu surprinzătoare și provocatoare pendulare între curente și viziuni, tendințe și atitudini dintre cele mai diverse. Să luăm numai
Dirijatul ca proba de viata by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10142_a_11467]
-
împliniri spirituale). Păcat răscumpărat, în mare măsură, de credința poetului în valoare. într-un frumos cuvânt-înainte, de altfel, acesta lămurește ordinea din volum a intervențiilor, una subiectivă, în răspăr cu cea cronologică. Rezultă o galerie de portrete în mișcare, de individualități bine conturate, ideatic, ba chiar și umoral, ale căror puncte de vedere nu se pot confunda. Asistăm la un spectacol unde actanții își spun replicile apoi pleacă, lăsând o mulțime de porți deschise. Iată câteva secvențe: după serenitatea aproape de sapiențial
Portrete în mișcare by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/10195_a_11520]
-
și pe noi meditarea consecventă la o asemenea realitate! In al doilea rînd, după trecerea unui interval de timp rezonabil - și asta nu înseamnă secole, ci doar zece ori cincisprezece ani - literatura nu se mai grupează pe generații, ci pe individualități ieșite din comun. în perspectivă istorică, generațiile dispar, rămîn doar personalitățile valoroase. Iar în istoria literară, acolo unde operăm de obicei cu secolele, termenul de "generație", conotat benefic, s-a păstrat în mod cu totul accidental. Continuăm să vorbim de
Generație și degenerare by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/10190_a_11515]