1,875 matches
-
rebelă, care nu datorează nimic speciei. Interesant e că nici premisele, nici consecințele acestei opinii n-au fost vreodată măcar enunțate. Până la un punct, ideea e acceptabilă. E evident că, reprezentată esențialist, poezia se reduce la o suită de adevăruri inefabile. După cum e limpede că la aceste adevăruri nu se poate ajunge prin analiză. A explica poezia înseamnă, se spune, a ucide poezia. În atari condiții, calea de urmat ar fi aceea a empatiei. A impresionismului. Termenii pot părea omologi. Doar
Critica de poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5556_a_6881]
-
asediul voinței de înțelegere. Dispoziția pe care ți-o trezește o pînză nu ține de subtilitatea ei inteligibilă, ci de atmosfera ei de nespus. Satisfacția celui care povestește un tablou e de alt ordin decît simțirea estetică, de aceea, cînd inefabilul senzorial e convertit în concept analitic, savoarea picturii s-a stins. Un autoportret de Rembrandt nu poate fi preschimbat în pericopă logică decît cu prețul coborîrii lui în bernă, caz în care pictura devine pretext pentru etalarea unei erudiții sterpe
Tabloul scris by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5665_a_6990]
-
a lui homo ludens. Pentru că îi comentase pătrunzător creația, încă din 1934, J. J. Sweeney își îngăduia să aducă peste ani, în prefața la un atașant catalog, închinat americanului Calder, această mărturie sezisantă. Criticul devotat culegea acolo, pentru Calder, sculptorul inefabil, elixirul unei hître înțelepciuni, bătrînă și mereu proaspătă, izvorîtă de pe meleagurile noastre. „Cum o spunea adesea prietenul său Brâncuși: Pentru ca o artă să nu îmbătrânească, trebuie să imite animalele. Ce fac ele? Se joacă.” Însă jocul însuși, insinuat în obiectele
În simbolismul corpului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5666_a_6991]
-
acestei secvențe lirice și încerc s-o disec la modul demonstrativ șsubl. meaț, fiindcă ea este realmente reprezentativă pentru poezia lui Nichita Stănescu.” (p. 37) „Iar acum, după reușita de a nu explica inexplicabilul, stricând prin analiză critică inanalizabilul și inefabilul, să trecem în partea cealaltă, observând și reproiectând construcția elegiilor.” (p. 55) Comic involuntar? Probabil. Nu reușesc să pricep ce vrea să spună Cristea-Enache despre „versul dens și poezia limbajului care se tatonează și se proiectează” (p. 82) Cum se
Un nou chip de a face critică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5677_a_7002]
-
aici ajungem la vocea actorului. La rândul ei, ea are propria expresivitate, propriul timbru, o anumită impostație prin care un actor ne devine uneori familiar. Vocea unui actor este parte a filmului, este la rândul ei un fapt estetic, o inefabilă. Pentru a înțelege absurdul propunerii legislative a dlui Socaciu ne putem imagina ce s-ar întâmpla dacă cineva ar trebui să-l dubleze pe Placido Domingo sau pe Freddie Mercury în română. Pentru că dusă până la ultimele sale consecințe cam asta
O idee bizară by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5566_a_6891]
-
și vitală la scara civilizației noastre, poezia poate fi un intermediar mai mult decît prețios, chiar inconturnabil, căci a recunoaște „dreptul și puterea artei asupra realului”5, cum spunea Fondane, devine o evidență, alături de alte ocupații „inutile”, „i-materiale” și „inefabile”, precum căutarea religioasă sau dezvoltarea spirituală. De ce poezia? Pentru că, spune Fondane, poezia dă acces, fără mari preparative, la experiențe adevărate - adică intense și complete, pentru că atingînd simultan mai multe niveluri ale constituției noastre psiho-somato-inteligente: experiențe prin care omul poate intra
Manifest pentru Fondane by Magda Cârneci () [Corola-journal/Journalistic/5601_a_6926]
-
resimțit ca un rezervor al supranaturalului”, în cadrul metabolismului psihic al omului contemporan. De unde și „caracterul sacru”11 al poeziei, cum îndrăznea să afirme Fondane, care trebuia să împingă, să oblige poeții să asume mai franc o condiție de „luptători ai inefabilului”, angajați într-un război de guerillă spirituală de lungă durată. „Caracter sacru” al poeziei, căci legat de evoluția posibilă a umanului, care nu e încă terminat, împlinit, desăvîrșit, care nu e încă suficient de uman. Și ce e mai „sacru
Manifest pentru Fondane by Magda Cârneci () [Corola-journal/Journalistic/5601_a_6926]
-
Un bătrân, pândind cu ochiul, taina dulce o surprinde.../ El desemnă-ncet tabloul pe hârtie de orez,/ Și se pare că hârtia sub peniță-i se aprinde!” Balta-Albă e un altfel de Orient, un loc între lumi, în care misterul inefabil al Orientului se transformă într-o stupoare foarte concretă, a călătorului care nu-și găsește ținta. Farmecul se transformă, luat la bani mărunți, în deranj. E atitudinea pe care o va moșteni, bunăoară, Eminescu, văzând într-un hibrid de moravuri
Orientalism by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5079_a_6404]
-
psihiatrul Paul Schilder, care provoacă noțiunile despre limitele reale ale corpului uman și lasă loc conferențiarului să afirme că abia cînd sîntem întrepătrunși ne simțim întregi, inviolabili. Și, mai mult: așa cum pentru Platon lumina e culoarea transparenței, simțirea e „parfumul inefabil dintre gîndire și existență”, a mai glosat scriitorul. În finalul intervenției sale, autorul s-a întors la argumentul fiziologic, amintind, în sprijinul pledoariei sale, descrierea durerii proiectate de către cei cu brațele amputate ca argument pentru mîngîierea achiropiită, cea făcută fără
Ion Mircea la Conferințele TNB: despre mîngîierea achiropiită by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5481_a_6806]
-
istorie. Evocasem cîndva la Roma, împreună cu Giorgio Bassani, descoperitorul lui Lampedusa și al curentului subiacent de poezie pe care avea să-l legitimeze Il Gattopardo, datoriile noastre față de eroismul tutelar întrupat de Gustave Flaubert, față de opțiunea lui tardivă, generînd capodopera, inefabilă și totuși programatic voluntară, Un coeur simple. Solidari în această admirație, am declarat-o ca un punct definitoriu dintr-un credo verosimil, de estetică, dar și de etică a creației, - o consemnează astfel un intervieu deloc convențional din Secolul 20
Miracolul păsărilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5502_a_6827]
-
secret. Între „afară” și „înăuntru” nu mai există o diferență de mărime, totul este grandios, până și spectrele holografice care parcurg tunelurile sunt redimensionate la scara și anvergura unei specii care a digerat timpul și spațiul până să ajungă la inefabilul unei creații pe care o atribuim îndeosebi unui Dumnezeu din afara înțelegerii și percepției noastre. Darwinismul subiacent al filmului nu exclude mitologicul scientologic și temele predilecte, printre care și aceea a nemuririi care apărea și în Blade Runner. „Inginerii” Dr. Elizabeth
Prometeu și jocul cu focul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4533_a_5858]
-
crin într-o mlaștină, superbă plantă carnivoră, imensa roată rostogolindu-se execută parcă o figură de balet într-o sală a gigan- ților, chipul impenetrabil al divinităț ii aduce cu hieratismul statuilor khmere și întreține atmosfera difuză de ritualitate și inefabil. Toate aceste stilistici adiacente te fac să uiți uneori puținul factologic și schematismul tramei, chiar și încâlcelile ei. Vizualul ia adesea locul poveștii, imaginea creează starea, ca și în fața unor peisaje de dincolo de lume, cuvântul nu mai are putere, tăcerea
Prometeu și jocul cu focul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4533_a_5858]
-
multitudinea de aspecte mai mult sau mai puțin accesorii ale unui text literar. Precizia aserțiunilor, echilibrul frazării și densitatea expunerii sunt, în aceste cărți, elemente constitutive. Ștefan Borbely surprinde, de altfel, timbrul acestei voci critice atrase mai ales de raportul inefabil dintre viață și text, de relația paradoxală dintre reverberațiile artei și reprezentările fenomenalității: „Decadent discret, Constantin M. Popa urmărește, în bune pagini de observații aleatorii, grupate într-o carte totuși eterogenă, câteva complexe identitare proprii, drapate indirect în haina fastuoasă
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
în ea toate, dar absolut toate, păcatele distilate în «retortele de fier» ale provinciei“). Definitorii sunt, de asemenea, simțul nuanței, capacitatea autorului de a extrage, din relieful operei, un detaliu relevant, o relație adecvată, un resort aproape neauzit în mecanismul inefabil al creației literare. De altfel, nu sunt puține enunțurile cu caracter confesiv-explicativ, prin care criticul își pândește, în oglinda propriului text, atitudini și melancolii, într-un fel de frenezie a livrescului, ce desenează ferm un anume statut identitar, o postură
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
sunt opera unor intermediari ai unor puteri superioare, ce puteau duce până la priorul Savonarola. Oricum, nu pot fi realizate decât de un maestru platonician renegat. Întrucât cele 7 planete corespund unor spirite intermediare, dăruite de însuși Dumnezeu, din esența Sa inefabilă, universului, „programul unor ucideri în care s-ar folosi înseși instrumentele creațiunii Domnului ar fi o lucrare satanic de perversă”, deținând o „pondere magică, preum o liturghie neagră, potențată și repetată, un descântec rostit invers, un sacrificiu ritual ori un
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
lui d’Altavilla, pe marginea pariului pierdut de Amerigo Vespucci. Prezența lui Amerigo Vespucci indică, de altfel, o transmisie către SUA (în viitorul îndepărtat) a spiritului florentin, după cum se afirmă în postfață: „Fără îndoială, puțini oameni din zilele noastre intuiesc inefabila dar profunda legătură între America și Florența; printr-o lege misterioasă a istoriei, frumusețea evanescentă a Simonettei Vespucci este evocată de fiecare dată când se intonează imnul american” (p. 377). O altă expresie a râsului, sardonică de această dată, privește
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
Astfel a ieșit din urna cerebrală acest cuvânt...” Dorința secretă a malului de râu, strigătul inconștient și nedeslușit al ființelor și deopotrivă al lucrurilor, iată o aspirație avangardistă, nutrită de reminiscențe romantice și simboliste. Greguería este așadar destinată unui conținut inefabil, având, precizează altundeva RAMÓN, „îndrăzneala de a defini ceea ce nu poate fi definit, de a captura ceea ce este trecător, de a nimeri sau a nu nimeri ceva care poate să nu se găsească la nimeni sau poate fi în toți
„Un avangardist surâzător“ – Ramón Gómez de la Serna by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3329_a_4654]
-
a sluji’. O servitute care implică nu doar somma luce preamărită de Dante și explicată astfel de o glosă hermetică: „lumina aceea sunt eu, mintea, dumnezeul tău” (lumen illud ego sum mens, deus tuus)3, dar și pe nenumita și inefabila umbră, emoția, misterul de la care începe metafizica și care a fertilizat mereu tărâmul ideilor. În numele acestui mister ontologic, filosofia ocultă a propus, dincolo de pretențiile ei operative, o doxografie a imaginarului, o ilustrare prin metafore și simboluri a tot ceea ce rămâne
Originile oculte ale fanteziei by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3428_a_4753]
-
dinamică a întregului. Autorul ne determină să percepem adevărul parabolelor biblice ca pe o modalitate de a ne sustrage atracției nocive a habitudinilor cotidiene, orientându- ne spre irizările unei gândiri dispuse să facă saltul spre metanoia, spre geometria esențializată și inefabilă a transcendenței, spre un decor sacru ce mizează pe verticalitate, centralitate, amplitudine spațială și deschidere. Ilustrative, în acest sens, sunt enunțurile privitoare la dinamica rugăciunii, ca formă de armonie cu Înaltul, ca modalitate de asumare a unei comuniuni, necesare, cu
Adevărul ca parabolă by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3448_a_4773]
-
cu un asemenea decor, cu o imagerie anume gândită pentru a conspira și deconspira în același timp o comoară ascunsă”. Ce altceva este, oare, Adevărul ca poveste decât modularea extazului transcendenței în carnea catifelată a unei epici exemplare, ce transpune, inefabil, nevăzutul în văzut, indeterminatul în determinat, necuprinsul în spațiul minimal al enunțului aforistic. Theodor Baconschi observa, de altfel, că „Hristos fiind Cuvântul, descifrarea parabolelor este necesarmente logocentrică - dar deloc platonizantă - într-o totalizatoare armonie a contrariilor. Căci Domnul însuși Se
Adevărul ca parabolă by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3448_a_4773]
-
a notelor de lectură și de atelier le apropie de paginile diaristice ale lui Mihail Sadoveanu, editate în 2005 de Constantin Ciopraga. Căci acest scriitor al Bărăganului brăilean și bon viveur incorigibil e dublat de un cititor generos, îndrăgostit de inefabilul lingvistic: „Sunt atît de frumoase cărțile pe care aș fi vrut să le scriu eu și le-au scris alții încît le-aș tot citi și reciti, la nesfîrșit”. Abstracție făcînd de subiectivismul inerent, unele observații ar merita atenția criticilor
Finis coronat opus by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3688_a_5013]
-
sporește aura semnifică rii (Paul Ricoeur) și, implicit, mitul autorului. Acesta se întâlnește cu mereu mai multe subiectivități care îi pun la încercare forța de noutate. De la „scriitorul popular”, așa cum l-au considerat pe Creangă primii săi comentatori, până la „incomodul inefabil” (G. Călinescu), „homericul”, trăind în atmosfera proprie pentru „o seminție omenească începătoare” (G. Ibrăileanu, Vladimir Streinu), omul anapoda, renascentist, ca și personajele sale (Zoe Dumitrescu Bușulenga) sau „ezotericul”, relevând sacerdoții tantrice și ritualuri străvechi (Vasile Lovinescu) distanța de imagine este
Ion Creangă, de la imagine la mit by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3713_a_5038]
-
și mă îndrumă către o colegă. „Câte ai spus să-i dau?” E impolitețe devenită natură, fără rea intenție. În lumea asta trăiesc, așa s-au învățat. Dacă le-aș explica, n-ar înțelege ce vreau să spun. Avem talentul inefabil, eu mai ales, de a atrage, ca laptele muște, oameni cărora le place să se audă vorbind. Și vorbesc, vorbesc cu orele, nu tac nici un pic. Ieri, altfel de vorbe. Patru ore cu cineva care știe că nu mai are
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3734_a_5059]
-
Pămînturi negre de spaimă). Așa-zicînd normalul nu e abolit, ci suspectat fiind de-o vlăguire ce l-ar putea împinge în inautenticitate, e pus sub protecția unei cupole a imaginarului. Acest imaginar exaltat, însă nu mai puțin metodic, de-o inefabilă pedanterie, reprezintă o generozitate a poetului care acordă obiectelor o mereu surprinzătoare proiecție în condiția estetică reciclată. Clădirile sînt somnoroase, dinții sînt păziți cu pînză neagră, orice picătură de sînge e o aventură, osul mîinii drepte înțelege groapa mîinii stîngi
Un poet de excepție by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3502_a_4827]
-
atât de lipsit de substanță. Impresionist până la insuportabil. Imposibil de pus în dezbatere pentru că, în definitiv, prea particular. Am încetat, de altfel, să mai urmăresc cronici (sau recenzii sau simple notițe) despre poezie. Sunt, în majoritate, atât de „poetice”, de „inefabile” încât mă fac să le suspectez de neadevăr. N-ar strica poate să ne întoarcem un pic cu toții asupra unor chestiuni totuși ferme. Lucruri de bază: analiză de text, close reading, spuneți-le cum vreți. Spuneam că etimologia (sau, mai
Țal !... by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3599_a_4924]