501 matches
-
se uită înapoi, spre spital. I-am urmărit privirea de-a lungul peluzei. O ploaie noroioasă de impresii de-o frântură de secundă - meciuri de fotbal în zile ploioase, cizme galbene călcând cu hotărâre, instructori alunecând - un milion de fragmente infinitezimale erau aruncate în lături din iarba udă într-o dungă rapidă de presiune care se apropia de noi pe peluză dinspre spital. O arătare conceptuală mare chiar sub suprafața solului. Măruntaiele motocicletei huruiau și scrâșneau ascuțit și furios, iar noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nouă la sută ceva defect și oribil, iar în proporție de unu la sută eu. 20 Aranjamentul — Tu? M-am holbat la ea peste foc, înghețând. — O parte din mine, o mică parte care mi-a fost furată, o părticică infinitezimală. Câtva din mine - mare parte din mine - încă-mi aparține, dar... duse mâna la tâmplă. Doamne, uite, nu știu cum să explic asta. O parte din el e în capul meu. Nimic din ce spui nu-i logic. Iisuse, cum adică? Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
transformasem Într-un curios, Însă oare nu aceeași dorință de-a ști Împinge miniaturala cameră video prin ungherele trupului și azvârle naveta spațială În cosmos? Ce este, În fond, vă Întreb, microscopul decât un telescop inversat, dedicat nu infinitului, ci infinitezimalului? Oare nu primește și microbiologul, după ce ani de zile a urmărit cocârjat reality-show-ul oferit de un grup de răufăcători mititei, dreptul de a-și boteza subiecții, asemenea astronomului care, cu capul dat pe spate, descoperă galaxii sau stele? Nu e
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
numai nelămurirea În fața unui necunoscut ce avea să se deslușească În logica sa, ce nu putea fi decît previzibilă, ca orice gîndire silogistică. Nu era totuși așa, nu pentru că lucrurile nu pot fi explicate ci pentru că intervin - Își zicea - elemente infinitezimale ce scapă atenției și schimbă total, pînă la răsturnare, cursul normal, logic al evenimentelor, Înscriindu-se Într-o altă direcție logică, neprevăzută pînă atunci. Asta În ce privește viața exterioară, mișcarea, determinarea ei socială. Toți trăim În istorie, iar revoluția ei e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
străine și muzică și cărți - sînt mii de cărți pe care nu le vom citi niciodată , să vezi Everestul, un atol, luna, ei bine, În loc de toate astea și Încă infinit de multe altele pe care le-ai putea face În infinitezimala ta sclipire prin Univers, te duci la serviciu. În vreme ce Universul se dilată, cum am amintit. Iar dacă mai ești și scriitor, mersul În locul acela devine o calamitate, vrei să scapi și nu poți, ai familie, și te duci c-așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
vreun „tovarăș” În devenire, s-a gândit la profesorul din comisie pe care l a rugat să repete Întrebarea. De ce tocmai la el? Nu-și dădea seama. Un „ceva” inefabil l-a Împins spre această presupunere. Prea a avut o infinitezimală reacție aprobatoare când secretarul de partid i-a „criticat”... În timp ce se lupta cu aceste gânduri, cineva a bătut În ușa cămăruței lui. ― Poftește - a răspuns Gruia, curios. Ușa s-a deschis și În prag s-a oprit sora șefă. ― Bună ziua
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
să Înceteze să o sune zi și noapte ca s-o Întrebe despre potențialele candidate la post. Că se agita cu disperare să găsească pe cineva pe care Miranda să nu-l respingă. Iar dacă exista șansa - fie ea și infinitezimală - ca eu să fiu angajată și să o scap pe ea de chinul ăsta, ei bine, În acest caz meritam atenția ei. Sharon a zâmbit scurt și fără cine știe ce entuziasm și mi-a spus că voi avea o Întâlnire cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o culoare neagră-lucioasă și scoate un bâzâit intermitent, precum Achile mâniat repezindu-se asupra lui Hector; ea se repede Însă asupra unor imondiții minuscule ce populează invizibil suprafața Înclinată. Mă concentrez s-o urmăresc: firișoarele, firește, numite picioare, se alertează infinitezimal de orice asperitate, se agită cu repeziciune Într-un limbaj neînțeles. Cine va scrie despre acest „drum“ al muștei, obținând victorii la scara ei, va fi romancierul viitorului. Să te oprești din gândire și să privești o muscă! Câtă gratuitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
este una, dacă vreți, jansenistă. În fond, cum ar putea o poveste cu trei personaje prezente plus unul absent - care apare spre final -, doi bărbați și o femeie, să nu fie cinică, atunci cînd raporturile lor sînt deduse mereu din infinitezimalul unor priviri, al unor mimici, dar niciodată formulate? Cu atît mai mult cu cît cea mai mare parte a acțiunii romanului - două părți din trei se petrece În China zilelor noastre, mai precis la Shanghai și la Beijing, un spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dovedește a fi un non-loc: „Ne dăduserăm Întîlnire cu Li Qi În fața gării din Shanghai, mai bine spus În China.” Sub zodia clipirilor rele din ochi și a elogiului fugii stă dimensiunea realistă - mereu implicită - a cărților lui Toussaint, unul infinitezimal, repet, care reușește să pătrundă În interstițiile suprafeței plate a lumii globalizate. Romanele lui Toussaint sînt, ca și cele ale Noilor romancieri francezi din care descind - deși În alt fel, mult mai filmic - vizuale. De aceea, În puținele pagini ale
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
orientați către centrul pământului, percepem un sistem de verticale paralele, așa cum ne indică un alt desen al lui Paul Klee (figura 4). Un fir cu plumb stabilind verticala ne arată că în cazul în care operăm măsurarea orientării cu precizie infinitezimală, zidurile din stânga și din dreapta unei clădiri converg către centrul pământului; dar din motive practice ele sunt paralele. Rezultă că domeniul sistemului excentric este adesea exprimat prin rânduri sau grupuri de verticale. Paralelismul în cauză se regăsește în ansamblurile de coloane
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
mi s-a întâmplat ca, după trecerea vremii, să mă întrebe ce-a vrut să spună cutare acum 15 ani sau ce-am vrut să spun eu cu 15 ani mai înainte, fraze pe care le și uitasem. Un gest infinitezimal, năzăreală poate, devenea - după un gol de timp - ceva enorm și esențial. Lui, lumea îi apărea plină de semne ciudate, foarte semnificative, dar greu de descifrat. Era un tip obsesiv, de o gravitate adâncă, atent să nu treacă pe lângă el
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
omogenității interne și echivalenței cauză-efect să nu fie consistentă, a căutat răspunsul tot în direcția omogenității și echivalenței. În aceste condiții a recurs însă la statistică, ale cărei metode, în esență, nu fac ceva diferit de ceea ce a făcut calculul infinitezimal pentru fizica lui Newton și sumarizarea derivatelor pentru dezvoltarea echilibrului ca dat. Mezalianța dintre perspectiva fizicii și metoda statistică nu creează posibilitatea înțelegerii prin identificarea corespondenților în aceeași formulă a sistemelor economice. În fapt, ar fi vorba nu doar despre
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
de la premisa prevalenței imaginii asupra obiectului și a timpului real asupra spațiului fizic. „Mașina viziunii” reliefează tehnocultura vizualului în capacitatea sa de extindere virtuală, reiterând principiul „vitezei luminii” care modifică percepția realității înseși și instituie „eternitatea intensivă” sau instantaneitatea percepției infinitezimale. În locul realității fizice, observă filosoful, ni se propune problematica traiectului intervalului luminii, astfel încât se poate vorbi despre „mașina viziunii” ca despre „mașina vitezei absolute” prin extrapolarea tematicii preferate de filosof: În mod efectiv, dacă foto-cinematografia se înscrie încă în timpul extensiv
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
o dimensiune; nu mai are nici înălțime, nici lățime, ci numai lungime. A devenit un obiect unidimensional. Dar puteți să îi furați și această dimensiune unică: zdrobind-o pe direcția lungimii, linia se transformă într-un punct, într-un nimic infinitezimal fără lungime, fără lățime și fără înălțime. Un punct este un obiect zerodimensional. În anul 1425, Brunelleschi a pus un asemenea punct în centrul reproducerii grafice a unei renumite clădiri florentine, Baptisteriul. Această formă geometrică cu zero dimensiuni, punctul de
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
și fără înălțime. Un punct este un obiect zerodimensional. În anul 1425, Brunelleschi a pus un asemenea punct în centrul reproducerii grafice a unei renumite clădiri florentine, Baptisteriul. Această formă geometrică cu zero dimensiuni, punctul de fugă, este o mărime infinitezimală, ce reprezintă un obiect aflat pe pânză, la o distanță infinită față de privitor (Figura 18). Pe măsură ce se retrag înspre fundal, obiectele se apropie din ce în ce mai mult de punctul de fugă, devenind tot mai comprimate pe măsură ce se îndepărtează de privitor. Orice formă
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
logic. Cu toate acestea, metoda lui Cavalieri a condus întotdeauna la răspunsul corect. Matematicienii au ignorat dificultățile de ordin logic și filozofic provocate de adunarea unui număr infinit de zerouri - mai ales datorită faptului că liniile și planurile indivizibile sau infinitezimale, cum au fost numite, au soluționat în cele din urmă o veche enigmă: problema tangentei. Tangenta este o linie care doar atinge o curbă. Pentru orice punct al unei curbe continue care plutește prin spațiu, există o linie care o
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
Evangelista Torricelli, René Descartes, francezul Pierre de Fermat (renumit pentru ultima lui teoremă) și englezul Isaac Barrow - au pus la punct diferite metode pentru calcularea tangentei unei curbe, în orice punct dat. Dar, ca și Cavalieri, toți au votat împotriva infinitezimalelor. Pentru a desena o linie tangentă în orice punct dat, este mai bine să o luați pe ghicite. Alegeți alt punct din apropiere și uniți-l cu primul. Linia obținută nu este tocmai o tangentă, însă în cazul în care
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
se schimbă, sau fluctuează, odată cu trecerea timpului. Ratele lor de schimbare - fluxiunile lor - se notează cu y, respectiv x. Metoda lui Newton de diferențiere se baza pe un șiretlic în notație: lăsa fluxiunile să se schimbe, însă numai în mod infinitezimal. De fapt, nu le lăsa timp să fluctueze. În notația lui, y urma să devină instantaneu (y + oy.), în timp ce x se transforma în (x + ox). (Litera o reprezenta timpul scurs; el era aproape egal cu zero, dar nu chiar, după cum
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
în esență, egal cu zero și poate fi ignorat. Astfel, obținem: oy = 2x(ox) + 1(ox), ceea ce înseamnă că oy/ox = 2x + 1, ecuația care definește coeficientul unghiular al tangentei la orice punct x al unei curbe (Figura 26). Incrementul infinitezimal de timp o pică din ecuație, oy/ox transformându-se y/x, iar la o nemaitrebuind să se gândescă vreodată cineva. Metoda oferea răspunsul corect, însă scamatoria prin care Newton făcea dispăruți niște termeni era extrem de derutantă. Dacă, după cum insistase
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
stabilirea modului în care s-au influențat reciproc. Cert e doar faptul că, deși cele două teorii au condus la obținerea acelorași rezultate, notațiile folosite - și filozofiile pe care s-au bazat - erau foarte diferite. Lui Newton nu-i plăceau infinitezimalele, micile o-uri din ecuațiile fluxiunilor sale, care uneori se purtau ca zerourile, iar alteori, ca numerele diferite de zero. Aceste infinitezimale erau infinit de mici, mai mici decât orice număr pozitiv cunoscut, și, în același timp, mai mari decât
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
rezultate, notațiile folosite - și filozofiile pe care s-au bazat - erau foarte diferite. Lui Newton nu-i plăceau infinitezimalele, micile o-uri din ecuațiile fluxiunilor sale, care uneori se purtau ca zerourile, iar alteori, ca numerele diferite de zero. Aceste infinitezimale erau infinit de mici, mai mici decât orice număr pozitiv cunoscut, și, în același timp, mai mari decât zero. Pentru matematicienii din acea vreme, conceptul era ridicol. Newton s-a simțit încurcat de infinitezimalele din ecuațiile sale, așa că le-a
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
ca numerele diferite de zero. Aceste infinitezimale erau infinit de mici, mai mici decât orice număr pozitiv cunoscut, și, în același timp, mai mari decât zero. Pentru matematicienii din acea vreme, conceptul era ridicol. Newton s-a simțit încurcat de infinitezimalele din ecuațiile sale, așa că le-a măturat ușor sub preș. Acele o-uri din calculele lui erau numai niște simboluri auxiliare, niște proptele care au dispărut în mod miraculos pe la sfârșitul calculelor. Pe de altă parte, Leibniz s a delectat
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
ecuațiile sale, așa că le-a măturat ușor sub preș. Acele o-uri din calculele lui erau numai niște simboluri auxiliare, niște proptele care au dispărut în mod miraculos pe la sfârșitul calculelor. Pe de altă parte, Leibniz s a delectat cu infinitezimalele. Acolo unde Newton a scris ox., Leibniz a scris dx - o părticică infinitezimal de mică din x. Aceste infinitezimale au supraviețuit neschimbate în toate calculele lui Leibniz; într-adevăr, derivata lui y în raport cu x nu era egală cu raportul fără
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
calculele lui erau numai niște simboluri auxiliare, niște proptele care au dispărut în mod miraculos pe la sfârșitul calculelor. Pe de altă parte, Leibniz s a delectat cu infinitezimalele. Acolo unde Newton a scris ox., Leibniz a scris dx - o părticică infinitezimal de mică din x. Aceste infinitezimale au supraviețuit neschimbate în toate calculele lui Leibniz; într-adevăr, derivata lui y în raport cu x nu era egală cu raportul fără infinitezimale ale fluxiunilor y./x., ci cu raportul infinitezimalelor dy/dx. Cu metoda
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]