913 matches
-
Modelul era echipat cu un tun nou de tip D-10TS2 cu sistem de stabilizare în două planuri de tip STP-2 "Tsyklon". A intrat în producție în 1957. În ultimele patru luni de producție, noile tancuri au fost dotate cu proiectoare infraroșu de tip L-2 "Luna", sistem de ochire TPN-1-22-11 pentru ochitor și proiector OU-3 infraroșu pentru comandant. T-54 avea la dispoziție proiectile APFSDS care au îmbunătățit considerabil performanțele tunului. T-54B a stat la baza tancului punct de comandă T-54BK
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
două planuri de tip STP-2 "Tsyklon". A intrat în producție în 1957. În ultimele patru luni de producție, noile tancuri au fost dotate cu proiectoare infraroșu de tip L-2 "Luna", sistem de ochire TPN-1-22-11 pentru ochitor și proiector OU-3 infraroșu pentru comandant. T-54 avea la dispoziție proiectile APFSDS care au îmbunătățit considerabil performanțele tunului. T-54B a stat la baza tancului punct de comandă T-54BK, care avea exact același echipament suplimentar ca la tancul punct de comandă T-54AK. În urma testelor
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
opri un colaps gravitațional. În mod normal, un nor de materie rămâne la o distanță substanțială de stea înainte de pornirea reacțiilor de fuziune. Rămășițele norului formează discul protoplanetar al protostelei, locul unde se pot forma planetele. Recent, observațiile făcute în infraroșu au arătat că particulele de praf din aceste discuri protoplanetare cresc, trecând la următoarea fază, cea de planetă pitică. Odată formate, stelele din nebuloasă emit un curent de particule încărcate, curent cunoscut și sub numele de vânt stelar. Stelele masive
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
semnificativă de energie se transferă tecii sub formă de unde evanescente. Cel mai frecvent folosit tip de fibră monomodală are un diametru al miezului de 8-10 micrometri și este gândit pentru a fi utilizat la lungimi de undă vizibile apropiate de infraroșu. Structura modului depinde de lungimea de undă a luminii folosite, astfel că această fibră suportă de fapt un număr mic de moduri adiționale la lungimi de undă vizibile. Fibra multimodală, prin comparație, este produsă cu diametru al miezului de la 50
Fibră optică () [Corola-website/Science/297270_a_298599]
-
ale metalelor și aliajelor, precum și sticlei și ceramicii. Există defecte microstructurale distribuite printre și în cadrul acestor domenii, defecte ce furnizează majoritatea punctelor ideale pentru apariția împrăștierii luminii. Același fenomen se observă ca factor limitator al transparenței domurilor de rachete cu infraroșii. La puteri optice mari, împrăștierea poate fi cauzată și de procesele optice neliniare din fibră. Pe lângă împrăștierea luminii, atenuarea poate apărea și din cauza absorbției selective a anumitor lungimi de undă, într-o manieră similară cu cea răspunzătoare pentru apariția culorilor
Fibră optică () [Corola-website/Science/297270_a_298599]
-
transmite lungimi de undă mai mari (în spectrul infraroșu, radio și cel al microundelor). Designul oricărui dispozitiv transparent impune alegerea materialelor pe baza cunoașterii proprietăților și limitărilor lor. Caracteristicile de absorbție ale structurilor cristaline observate în regiunile de joasă frecvență (infraroșu mediu spre infraroșu îndepărtat) definesc limita de transparență la lungime mare de undă a materialului. Aceste caracteristici sunt rezultatul cuplărilor interactive dintre mișcarea vibrațiilor termice ale atomilor constituenți și moleculelor structurii solidului și radiației luminoase incidente. Astfel, toate materialele sunt
Fibră optică () [Corola-website/Science/297270_a_298599]
-
undă mai mari (în spectrul infraroșu, radio și cel al microundelor). Designul oricărui dispozitiv transparent impune alegerea materialelor pe baza cunoașterii proprietăților și limitărilor lor. Caracteristicile de absorbție ale structurilor cristaline observate în regiunile de joasă frecvență (infraroșu mediu spre infraroșu îndepărtat) definesc limita de transparență la lungime mare de undă a materialului. Aceste caracteristici sunt rezultatul cuplărilor interactive dintre mișcarea vibrațiilor termice ale atomilor constituenți și moleculelor structurii solidului și radiației luminoase incidente. Astfel, toate materialele sunt limitate de regiuni
Fibră optică () [Corola-website/Science/297270_a_298599]
-
undă a materialului. Aceste caracteristici sunt rezultatul cuplărilor interactive dintre mișcarea vibrațiilor termice ale atomilor constituenți și moleculelor structurii solidului și radiației luminoase incidente. Astfel, toate materialele sunt limitate de regiuni de absorbție cauzate de vibrațiile moleculare și atomice din infraroșul îndepărtat (>10 µm). Astfel, absorbția multifoton are loc când doi sau mai mulți fotoni interacționează simultan pentru a produce momente de dipol electric cu care radiația incidentă se poate cupla. Acești dipoli pot absorbi energie din radiația incidentă, ajungând la
Fibră optică () [Corola-website/Science/297270_a_298599]
-
care radiația incidentă se poate cupla. Acești dipoli pot absorbi energie din radiația incidentă, ajungând la o cuplare maximă cu radiația atunci când frecvența este egală cu modul fundamental de oscilație al dipolului molecular (ca în cazul legăturii Si-O) din infraroșul îndepărtat, sau cu una dintre armonicele sale. Absorbția selectivă de lumină infraroșie de către un anume material are loc deoarece frecvența aleasă pentru razele de lumină este aceeași frecvență (sau un multiplu întreg al frecvenței) la care vibrează particulele acelui material
Fibră optică () [Corola-website/Science/297270_a_298599]
-
îmbunătățirile tehnologice au ajutat la avansarea studiilor nebuloaselor planetare. Telescoapele spațiale au permis astronomilor să studieze lumina emisă din afara spectrului vizibil care nu este detectabilă din observatoarele terestre (deoarece numai undele radio și lumina vizibilă penetrează atmosfera pământului). Studiile în infraroșu și ultraviolet efectuate asupra nebuloaselor planetare au permis determinări mult mai precise ale temperaturilor, densităților și abundenței nebuloaselor. Tehnologia CCD a permis măsurarea cu precizie a unor linii spectrale mult mai neclare, acest lucru nefiind posibil anterior. De asemenea, Telescopul
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
în fragmentaritatea ei dramatică. Grafician de acută personanță imaginativă, Florin Preda-Dochinoiu dezvoltă în acoladele registrelor sale o fantastă viziune asupra lumii și vieții, dimpreună cu o senzație de disconfort existențial. E, de fapt, privilegiul marilor artiști, de a percepe «în infraroșu» interdeterminările și discontinuitatea lumii materiale, impetuozitatea și fragmentarismul ei, reificările și disoluția magnetismului existențial. E, în aceste desene, o lume plină de transfigurări metaforice și de substanță jertfelnică, cerându-și clipa de grație și mântuire, în imagini fie ale răstignirii
Florin Preda-Dochinoiu () [Corola-website/Science/331700_a_333029]
-
ignorau frecvent normele de siguranță pentru a respecta programul lansărilor. Din cauza temperaturii scăzute, s-a depus o cantitate semnificativă de gheață pe structura fixă de servicii care stătea lângă naveta. Echipa de dezgheț de la Kennedy a îndreptat o cameră în infraroșu către articulația de la spatele propulsorului din dreapta și a constatat că temperatura este de doar −13. S-a crezut că acesta era din pricina aerului foarte rece care era suflat spre articulație de la ventilația rezervorului de oxigen lichid. Temperatura era mult mai
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
răspândire a bolii este călătoria cu avionul, aeroporturile din lume au fost dotate cu puncte/cabinete medicale de detectare a gripei, bazate pe declarația voluntară a pasagerului asupra unei presupuse simptomatologii. Criterii mai obiective, bazate pe tehnologia de detecție în infraroșu, au fost introduse în aeroporturile israeliene. Este vorba de o cameră video sensibilă la razele de căldură (infraroșii), concepută de OPGAL Optronic Ind. din Karmiel, Israel (), care alertează la trecerea pasagerilor cu temperatura feței de peste 34C - temperatura normală a feței
Gripa tip A(H1N1) () [Corola-website/Science/315710_a_317039]
-
de canioane și falii uriașe, rezultatul expansiunii interiorului său în decursul evoluției. Ca și ceilalți mari sateliți ai lui Uranus, Titania s-a format probabil dintr-un disc de acreție care a înconjurat planeta după formarea ei. Analizele spectroscopice în infraroșu efectuate între 2001 și 2005 au relevat prezența gheții și dioxidului de carbon la suprafața Titaniei, ceea ce a sugerat că satelitul deține o atmosferă bogată în dioxid de carbon cu o presiune la suprafață de aproximativ 10 miimi de miliardimi
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
arată că ea constă din proporții aproximativ egale de gheață și de alte componente dense; cele din urmă ar putea fi rocă sau materiale ce conțin carbon, inclusiv compuși organici grei. Prezența apei înghețate este susținută de observațiile spectroscopice în infraroșu efectuate în anii 2001-2005, care au relevat gheață cristalină la suprafața satelitului. Liniile de absorbție ale gheții sunt puțin mai pronunțate la atmosfera frontală a Titaniei decât pe cea posterioară. Este situația opusă celei întâlnite la Oberon, unde emisfera posterioară
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
Particulele încărcate cu energie tind să împrăștie gheața, să descompună metanul din ea și să întunece alți compuși organici, lăsând în urmă un reziduu negru, bogat în carbon. Cu excepția apei, singurul alt compus identificat la suprafața Titaniei prin spectroscopie în infraroșu este dioxidul de carbon, concentrat mai ales în emisfera posterioară. Origiea dioxidului de carbon nu a fost clarificată. El ar putea fi produs local din carbonate sau din materialele organice sub influența radiațiilor solare ultraviolete sau a particulelor încărcate electric
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
această înălțime, dar au noroc căci balonul a coborât și ambii au scăpat cu viață. Înălțimea cea mai mare într-o nacelă deschisă, 11.300 m, a fost stabilită de Alexander Dahl, care cu această ocazie, reușește să fotografieze în infraroșu curbura lunii. Acest zbor a fost făcut împreună cu meteorologii Dr. Galbas și Popp, la 31 august 1933, într-un balon special botezat „Bartsch v. Sigsfeld“. Acest record al zborului cu o nacelă deschisă n-a fost doborât până în zilele noastre
Balon () [Corola-website/Science/305877_a_307206]
-
de iluminare se utilizează două tipuri de senzori. Acești senzori pentru controlul inteligent al luminilor din locuința sunt: Senzorul de mișcare radar (de înaltă frecvență) măsoară reflexia obiectelor aflate în mișcare, după ce trimite impulsuri cu microunde. Senzorul de mișcare cu infraroșu pasiv (PIR-passive infra red) detectează căldură corpului. Principiu: senzorul infraroșu reacționează la căldură corpului emisă de oamenii aflați în mișcare. De exemplu lumină se va aprinde când senzorul sesizează mișcare și se va stinge după o anumită perioadă care poate
Senzor de mișcare () [Corola-website/Science/326944_a_328273]
-
Corpul uman emite radiații de căldură aflate în spectrul infraroșu. Așa numitul senzor infraroșu detectează fluctuațiile minime de radiații de căldură emise de corpul uman. Lentilele segmentate ale detectorul infraroșu împart rază de detecție în zone. Sursele care emit radiații infraroșu și se deplasează între aceste zone se înregistrează că fluctuații în spectrul infraroșu și se utilizează pentru controlul luminilor sau pentru orice altă funcție electrică. Acești senzori au un timp pre-setat pentru a tine lumină aprinsă, chiar dacă nu mai este
Senzor de mișcare () [Corola-website/Science/326944_a_328273]
-
Senzorii de mișcare își găsesc utilizare în instalațiile de iluminat. Iluminatul cu senzor de mișcare este o tehnologie relativ nouă. Pentru iluminatul cu senzori de utilizează senzor de mișcare infraroșu pasiv sau senzor de mișcare radar. Senzorii de mișcare cu infraroșu se utilizează pentru iluminatul exterior fiind mai puțin sensibili la mișcare cum ar fi mișcarea animelelor mici. Senzorii de mișcare de înaltă frecvență își găsesc întrebuințare în iluminatul interior, lumina aprinzându-se la orice mișcare care se află în raza
Senzor de mișcare () [Corola-website/Science/326944_a_328273]
-
și palane pentru scoaterea tancurilor avariate. La mijlocul anilor 1980 a fost propusă o modernizare a tancurilor T-34/85 cu următoarele componente: telemetru laser, stabilizator în două planuri pentru tun, mitraliera antiaeriană de cal. 12,7 mm DȘK, proiector în infraroșu Luna, manșon termic pentru țeava tunului, șorțuri laterale anticumulative din covor de cauciuc, grenade fumigene, lamă de buldozer opțională, motorul tancului T-55, șenile modernizate (cu articulație metal-cauciuc), galeții tancului T-55 și amortizoare moderne. Îmbunătățirile nu au fost implementate
T-34 () [Corola-website/Science/310804_a_312133]
-
se răcească, astfel încât praful s-a condensat în jurul gazului. Praful va absorbi mare parte a luminii, steaua devine invizibilă ochiului. În acest timp granulele de timp sunt încălzire de lumina pe care o absorb și vor emite deci radiație în infraroșu. Granulele respective de asemenea dispersează o anumită fracțiune din lumina vizibilă, făcând steaua să fie văzută în expansiune. Azi Eta Carinae poate reveni iar la condiția sa dinainte de 1830, iar în câteva decade praful să ajungă destul de departe pentru a
Eta Carinae () [Corola-website/Science/315185_a_316514]
-
aproximativ 580 de ani lumină, magnitudinea să aparentă, imprevizibil, variază de la aproximativ 9,3 la 14. Sistemul Ț Tăuri este compus din cel puțin trei stele, dintre care una singură emite în spectrul vizibil; celelalte două emit mai ales în infraroșu, precum și în domeniul radio, cel puțin una dintre ele. Observații efectuate cu ajutorul radiotelescopului Very Large Array au arătat ca astrul cel mai tânăr (steaua Ț Tăuri propriu-zisă) și-a schimbat brusc orbită după ce a trecut foarte aproape de una din companioanele
T Tauri () [Corola-website/Science/319000_a_320329]
-
antrenând materialul în spirală spre organul central. Împrăștierea de energie antrenează diverse forme de emisiuni de radiație electromagnetică. Gama de frecvențe a acesteia din urmă depinde de obiectul central. Discurile de acreție ale stelelor tinere și ale protostelelor radiază în infraroșu, iar acelea ale stelelor neutronice și ale găurilor negre radiază în raze X. Este posibil, de asemenea, să se observe formarea unui disc de acreție în unele sisteme de stele duble, îndeosebi într-un sistem în care unul dintre companion
Disc de acreție () [Corola-website/Science/334802_a_336131]
-
că, chiar dacă concentrațiile gaselor cu efect de seră s-ar menține la cele ale anului 2000, clima tot s-ar mai încălzi cu 0,5. Efectul de seră este un fenomen natural prin care o parte a radiației terestre în infraroșu este reținută de atmosfera terestră. Efectul se datorează gazelor cu efect de seră care reflectă înapoi această radiație. În figura alăturată sunt prezentate fluxurile termice în atmosferă, în regim stabilizat. Din radiația solară incidentă, de 342 W/m cota de
Încălzirea globală () [Corola-website/Science/306404_a_307733]