2,101 matches
-
p. 72. • Ibidem, p. 73. • Ibidem, p. 76. • Fr. Furet, op. cit., p. 14. • Ibidem, p. 15-20. Dreptul la revoltă, fundamentat filosofic încă de iluminism, se regăsește în toate revoluțiile din secolele XIX și XX, care au supralicitat inegalitatea ca sursă insuportabilă a suferinței. Era, acesta, debutul erei istorice a mulțimilor. Noua eră a alimentat constant utopia egalității. Prin contrast cu cetatea ideală, a egalității, burghezul a atras toate criticile și tot disprețul. Acesta este eroul preferat de Balzac, înfățișat în forma
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
mai crede că este suficient să fii deștept pentru a nu avea probleme, depresii sau fobii; însă, din fericire, nu este așa. Fără afectivitate sau emoții, fără calibrare homeostatică în adevăratul sens al cuvântului, fără empatie, o inteligență poate deveni insuportabilă nu numai pentru sine, ci și pentru ceilalți. Experiențele cu meditația transcendentală nu trebuie să ne mire și nici să ne facă să ne îndoim de calibrul intelectualilor respectivi sau de lipsa lor de spirit critic. Ce putem crede atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
unor măsuri politico-militare și a informațiilor „secrete” ce le-ar „justifica”, dar și declarațiile vagi sau strategiile de tipul „dușmanul dușmanului meu este aliatul meu” au alimentat paradoxul suspiciunii latente care, fiind o stare foarte labilă, trece brusc de la incertitudinea insuportabilă la siguranța extremă de tipul: Suntem singurii posesori ai adevărului absolut! - și așa se alunecă de la mania persecuției a complexului de inferioritate la o formă de superioritate paranoică. Nu-ți sugerează acest mecanism modalitatea nașterii dictatorilor? Un alt paradox este
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
cinci surse în cazul lui C.: conștiința filosofului că aparține unei culturi mici, marginale, fără viitor; credința că România a dormit în istorie și că valorile ei (țăranii, Biserica ortodoxă, cultura populară și peisajul) o țin în continuare într-o insuportabilă inerție; oroarea de politicianismul românesc din anii ’30 și discreditarea în ochii tânărului moralist a formelor democrației; imposibilitatea de a vedea o schimbare a lumii românești printr-o evoluție normală, organică. Mai este, desigur, și natura specială a filosofului, starea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
pe înțelepții veacului său. Schimbarea la față a României trebuie citită, evident, și ca opera unui moralist, dacă nu chiar în primul rând în această calitate. Operă scrisă la marginea răbdării, cu un sentiment al urgenței și o conștiință a insuportabilului în istorie. Autorul ei se desparte de toți și vrea să creeze un nou stil în cultură și chiar un nou stil al existenței românești. De aceea iubește - cum și spune - poporul român cu o „ură grea”. Ura grea îl
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
El avea, între alte suferințe, pe aceea de a nu putea înghiți nici un lichid care nu era cald și chiar și pe acesta nu-l putea lua decât picătură cu picătură; și cum în afară de asta avea o durere de cap insuportabilă, o fierbințeală excesivă la măruntaie și multe alte rele, medicii îi prescriseseră ca tot la două zile să-și curețe complet stomacul; și asta în timp de trei luni. Pentru aceasta trebuia să ia multe medicamente și încă să le
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de adevăr, ci de plăcerile asigurate de vocația sa malițioasă. Ajuns în Scoția, regretă, ce-i drept, cu vreo douăzeci de ani mai devreme, locul în care putea flecări: „Scoția e o țară minunată. Însă stilul de viață anglo-saxon e insuportabil. Aici se trăiește fără mâncare și fără conversație. Tăcere și inaniție” (1953 Ă 564). Prin anii ’70, totul luase o altă întorsătură: „N-am nimic de spus celorlalți, iar ei, la rândul lor, n-au nimic să-mi spună. Eu
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
adevărul nu servește la nimic, sau doar ca să ne pună într-un echilibru instabil, prielnic tuturor formelor de vertij” (ibidem). Într-un alt loc, aceeași poziție, chiar dacă nu mai este vorba de adevăr, ci de orice adevăr: „Orice adevăr este insuportabil. Orice adevăr este, în ultimă instanță, distructiv. S-ar putea spune că misiunea lui este să facă rău” (III, 177). Cum am mai spus, sunt multe fragmentele în care Cioran detestă truda pentru o operă; „Trebuie să fii cineva, opera
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
389). Finalmente, vidul va fi învestit cu atributele divinității. Fără să i se roage, Cioran transformă amenințarea în posibilitatea unui salt. Sentimentul acesta al stranietății ființei se răsfrânge adesea și asupra celor din jur. Iată: „În metrou, ieri seară. Fior insuportabil în fața acestor schelete învelite în carne” (I, 273). Luciditatea cinică îl mută pe Cioran în fantasmatic și macabru, așa încât până și popoarele i se par „niște cadavre ambulante” (I, 79). Cât despre cei care cred, adică au religia faptei și
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
izbucnește: „Azi îmi oferă două pâini de secară foarte turtite (parcă ar fi fost laminate) și-mi spune că sunt mai ieftine (un franc bucata) pentru că sunt necrescute. Atunci dați-mi doar una», zic eu. Cucoana a făcut un rictus insuportabil, care m-a scos din fire. Am aruncat moneda de un franc și am plecat furios. În fața unei mutre ca asta, cum aș putea să mă stăpânesc? Și totuși ar trebui” (idem). Este momentul în care Cioran își stabilește, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
întâmpla. E cu adevărat umilitor să nu te poți controla. Dar această neputință nu-i accidentală: e înscrisă în natura mea” (idem). Pentru Cioran, oricum, este mult mai chinuitor să se abțină. Își amintește de Celan, „acest om fermecător și insuportabil, feroce cu accese de blândețe, la care țineam și de care fugeam, de teamă să nu-l rănesc, căci totul îl rănea. Ori de câte ori îl întâlneam, eram atât de atent și mă supravegheam atâta, că după jumătate de oră eram istovit
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
una din cele mai frumoase: să-ți legi numele de năruirea unei religii” (I, 147). Dar Cioran preferă, cum spune la un moment dat, „orgoliul eșecului”. Iată: „I-am scris lui Arșavir că fără orgoliul eșecului viața ar fi aproape insuportabilă. Iată cheia înțelepciunii, pentru cei care nu sunt înțelepți. Cu toată sinceritatea, cred că nu există înfrângere mai gravă decât succesul, acceptarea, consimțământul, aplauzele, de la oricine ar veni, chiar și de la singuratici. Nu știu mai mare umilire decât aceea de
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cioran, până și angoasa e „viscerală”, de unde sentimentul de umilință: „Fleacuri promovate la rang de realități cosmice. Totul se preschimbă în angoasă, totul este angoasă. Sunt manevrat de ea ca și cum aș fi o nimica toată, o insectă. Senzație de umilire insuportabilă” (II, 332). Să depinzi, în totul, de o gripă, de stomac, de intestine, de materie? Sentimentul că trupul te stăpânește e exasperant pentru Cioran. Tema aceasta, a dependenței de trup, ca și aceea a propriei identități proiectate în trup, face
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
finalmente, un alt sens. Târziu, fără să aibă șansa acestei împliniri, Cioran va cultiva tocmai ieșirea din timp. Deocamdată, se scaldă în regrete: „Există în mine un fond oriental pe care-l regăsesc de fiecare dată când întorc spatele acestei insuportabile lumi moderne. / Orientul, univers fără timp, provincie absolută Ă obiect al tuturor regretelor mele” (I, 88). Trăind în această provincie, Cioran simte că se sufocă de anonimat și caută miezul lumii. Dar când ajunge la el, trăiește nostalgia paradisului pierdut
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu neantul de-acum, pe care și-l asumă. Tocmai această opoziție e relevantă. Privind în trecut, Cioran vede, cu admirație, extazul de odinioară, adică „nervi incandescenți, întinși să plesnească în fiece clipă, pofta de a plânge dintr-o fericire insuportabilă...” (III, 130). La polul opus, azi, „acreală, zbucium, scepticism” (idem). Și, chiar dacă toate acestea seamănă cu o vindecare, căci Cioran își spune „dacă era să rămân în starea aceea de ebuliție, de mult mi-aș fi ieșit din minți” (idem
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care eșecul este endemic?! Nu-și admiră el foștii prieteni rămași, asemenea ciobanilor din țara sa, niște anonimi?! Doar că Cioran are orgoliul eșecului. Iată ce spune: „I-am scris lui Arșavir că fără orgoliul eșecului viața ar fi aproape insuportabilă. ș...ț Cu toată sinceritatea, cred că nu există înfrângere mai gravă decât succesul, acceptarea, consimțământul, aplauzele, de la oricine ar veni, chiar și de la singuratici. Nu știu mai mare umilire decât aceea de a fi recunoscut. Mai bine pe fundul
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
lucru arată că Chatterton acum decidea să se retragă total din lume fie ce-o fi, indiferent chiar de propria sa familie iubită; avusese speranțe mari, și trăise imense culmi de creativitate, iar acum coliziunea cu realitatea eșecului său devenea insuportabilă și fatalmente incongruentă cu ambițiile și mîndria sa. În terminologia patologiei medicale, Andreasen explică fenomenul alternării culmilor și depresiunilor ce se manifestă la oameni creativi, și nu numai, după cum urmează: În timpul unui episod maniacal oamenii devin excesiv de energici, ușor de
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
de care dispune individul uman, si pe care îl poate folosi în diferite "scopuri". Se impu-ne precizarea că gesturile se deosebesc fundamental de mișcările fiziologice, al căror statut nu este acela de semn: daca o insectă ne provoacă o mâncărime insuportabila prin "atacul" ei, undeva în zona cefei, iar atare fapt presupune urmările binecunoscute, gestul de a ne scarpină ceafa nu echivalează cu (de exemplu) exprimarea incapacității de moment de a face față unei situații, caz în care unul din gesturile
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
în cadrul diferitelor culturi 100. În cazul stărilor emoționale sau de boală, timpul are o semnificație diferită comparativ cu perioadele de sănătate, respectiv de liniște interioară, în decursul vieții persoanei. Dacă atunci când avem o suferință timpul pare a avea o scurgere insuportabil de lentă, situația se prezintă invers în cazul stării di-naintea unui examen dificil, când, cel mai adesea, din pricina emoțiilor, trăim sentimentul că timpul se scurge prea repede, "aruncându-ne" nemilos în situația respectivă. În opinia lui E. Hall semnificația
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
niciodată, este unul dintre cei mai mari stiliști, nu numai din literatura noastră. Niciodată arta literară nu a mers mai departe. Oricare din nenumăratele lui cărți, istoria comerțului, a bisericii, a armatei etc. sunt pline la tot pasul de aproape insuportabile splendori. Dar să luăm acea capodoperă care e Istoria Românilor, plină de portrete extraordinare, de amețitoare și efemere glorii, de drame și cruzimi atroce, de viziunii imense asupra lumii și vieții: această mare carte în zece volume e o vastă
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Impresia generală care mi-au făcut-o școalele rurale din acest județ a fost rea. Pretutindenea frecvența mică și incuria administrativă mare, pretutindenea sărăcia muncitorului agricol, mortalitatea adesea înspăimântătoare, greutățile publice și angajamentele de muncă născute din aceste greutăți aproape insuportabile. Atât mediul social cât și administrația fac ca școala să fie aproape un lucru de prisos”. Meditând asupra acestei stări de lucruri, mai târziu, Eminescu exclamă: „Ce trebuie să-nvețe mojicul carte!”. Dacă „patrioții” (articolul „Clasa patrioților” a fost publicat
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
nu l-au gătit Nici un adaus cald la carnea de cazan Pe Sepp cel Împuțit l-a înfulecat câinele încă din gaura măsii, Din blana burții omenești în sacul de câine, Nevastă și câine, Câine și nevastă Și durerile astea insuportabile ale facerii Ca și cum toate l-ar fi prăsit numai pe Sepp al meu (mai cosește un pic) FEMEIA: Vremea mesei a lăsat ziua în urmă Mâncarea a fost gătită așa de mohorât că a dispărut. Mâncarea a terminat acum cu
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
și lege, prezente pretutindeni; Dumnezeul de nicăieri, deci de peste tot - panteist - produce același tip de efect dar în virtutea altor așteptări: sub regimul său ontologic, în lipsa unor principii și legi în stare să determine regulile jocului pentru a edifica suportabilul, bântuie insuportabilul... Spiritul Liber furnizează o aporie rezolvată de Spinoza - bun și rău dincolo de bine și de rău - dar reactualizată de hedonismul feudal al marchizului de Sade... XIV HEILWIGE DIN BRATISLAVA și „spiritul subtil” 1 Beghine libertine. Primele comunități de begarzi și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lume, dar pentru nimic în lume nu și-ar sacrifica darul vorbirii. îl înțelegem: orb, n-ar vedea pungășiile la care se dedau slujitorii săi, zbenguielile soției cu propriul lui frate; surd, n-ar mai auzi reproșurile sau, încă și insuportabile, tăcerile mamei, ba nici măcar dojenelile tatălui; dar mut! Mut, el n-ar fi putut scrie Eseurile! îi plac schimburile verbale, întrecerile oratorice care-i permit creierului să se întreacă cu alte creiere, ideilor să încolțească. Și cine, mă rog ar
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
său abstract nu apar în câmpul elucidat de limba străină, ci tocmai ceea ce face ca limba să fie o concepție concretă despre lume și absolut netraductibilă; mai precis, stilul limbii înțelese ca o totalitate." (Ibid., p. 97). 29 Milan Kundera, Insuportabila ușurătate a ființei, (trad. de Jean Grosu), Humanitas, București, 2007, p. 24. 30 Idem. 31 Milan Kundera, Insuportabila ușurătate a ființei, (trad. de Jean Grosu), Humanitas, București, 2007, p. 112. 32 M. Bahtin in T. Todorov, cartea cit., 1981, p.
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]