602 matches
-
hărțuiască neîncetat Wehrmachtul și să-i întârzie sau chiar să-i oprească acțiunile. Ca urmare, autoritatea statului sovietic a fost reinstaurată adânc în spatele liniilor germane. În teritoriile controlate de partizanii sovietici au putut fi organizate până și colhozuri pentru aprovizionarea insurgenților. Partizanii iugoslavi de orientare comunistă au condus de la începutul până la sfârșitul războiului lupta de eliberare a patriei lor.
Partizan (armată) () [Corola-website/Science/311578_a_312907]
-
de-al Doilea Război Mondial. Mișcarea s-a dezvoltat treptat, pentru a se transforma în ceea ce a devenit cunoscut drept Armata de eliberare națională a Iugoslaviei. În aprilie 1941, Regatul Iugoslaviei a fost invadat de Germania Nazistă. Pe 30 iulie, insurgenții iugoslavi și-au făcut pentru prima oară simțită prezența printr-o acțiune armată. Participanții la această primă lovitură s-au îndreptat spre Kopaonik de unde, împreună cu alți insurgenți din valea Ibar și din satele de munte, s-au organizat într-o
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
aprilie 1941, Regatul Iugoslaviei a fost invadat de Germania Nazistă. Pe 30 iulie, insurgenții iugoslavi și-au făcut pentru prima oară simțită prezența printr-o acțiune armată. Participanții la această primă lovitură s-au îndreptat spre Kopaonik de unde, împreună cu alți insurgenți din valea Ibar și din satele de munte, s-au organizat într-o formație importantă de luptă anti-Axă. Pe 10 august 1941 a fost formată în satul de munte Stanulović, „Cartierul general al partizanilor din Kopaonik”. Regiunea asupra căreia și-
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
importantă de luptă anti-Axă. Pe 10 august 1941 a fost formată în satul de munte Stanulović, „Cartierul general al partizanilor din Kopaonik”. Regiunea asupra căreia și-au exercitat autoritatea pentru doar 42 de zile a fost numită „Republica Minerilor”. Acești insurgenți s-au alăturat ceva mai târziu lupătorilor de sub comanda lui Josip Broz Tito - „Armata populară de eliberare și detașamentele de partizani ai Iugoslaviei”. au purtat numele oficial de „Armata populară de eliberare și detașamentele de partizani ai Iugoslaviei” (în limbile
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
adoptat o politică atât de dură față de populația locală, inclusiv prin represaliile îndreptate împotriva populație civile, ca răspuns la uciderea în luptă a sloldaților Axei, încât partizanii nu numai că s-au bucurat de un sprijin uriaș din partea populației, dar insurgenții au devenit în scurtă vreme unica șansă de supraviețuire pentru numeroși civili. Prima mișcare de rezistență a fost formată în Liubliana, Slovenia, pe 26 aprilie 1941, (deși, mai târziu, era sărbătorită oficial ziua de 27 aprilie). Numele acestei prime mișcări
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
cetnicilor conduse de generalul Dragoljub "Drazha" Mihailović. Până în cele din urmă, Aliații s-au convins că este mai profitabil pentru ei să sprijine partizanii iugolavi de orientare comunistă. Pentru a reuși să se edifice asupra situației de fapt din taberele insurgenților iugoslavi, Aliații au trimis mai multe misiuni în ambele tabere, atât ale comuniștilor cât și ale cetnicilor. Informațiile strânse de ofițerii de legătură aliați au fost cruciale pentru stabilirea priorităților misiunilor de aprovizionare și au modificat strategia aliată în Iugoslavia
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
de mijloc a Iugoslaviei între cele două tabere a Războiului Rece a făcut ca Belgradul să adopte politica de nealiniere, căreia Iugoslavia i-a rămas credincioasă până în momentul disoluției țării. Partizanii și populația locală, (care a acordat un sprijin masiv insurgenților), s-au implicat în perioada imediat următoare încheierii războiului în acțiuni de răzbunare împotriva persoanelor care au colaborat cu forțele de ocupație ale Axei, au luptat împotriva partizanilor, sau împotriva orientării comuniste a noii Iugoslavii. Există mai multe incidente majore
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
camione transportoare de trupe germane s-au deplasat pe Champs Elysees și au făcut ca zvonurile despre posibilul atac al trupelor aliate să se înmulțească. După trecerea coloanelor germane, au izbucnit primele lupte dintre mebrii rezistenței franceze și soldații germani. Insurgenții au lipit afișe pe pereți chemând la „mobilizare generală” în condițiile în care „războiul continua”. Polițiștii, membrii Gărzii Republicane și Gărzii Mobile, jandarmii, gardienii pușcăriilor, patrioții francezi, practic „toți bărbații de la 18 la 50 de ani capabili să poarte o
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
a asigura asistența medicală răniților francezi și germani. În aceeași zi în, o barjă plină cu mine navale a explodat și a distrus mai multe clădiri. Pe 20 august au fost ridicate o serie de baricade pe străzile Parisului, iar insurgenții au început să se pregătească pentru ca să reziste unui asediu german. Au fost folosite camioane și copaci taiați, au fost săpate tranșee, iar piatra din pavaj a fost folosită pentru întărirea baricadelor. La construirea baricadelor au participat bărbați, femei, tineri și
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
fost folosite la transportul oamenilor, armelor și munițiiei de la o baricadă la alta. Micul lagăr de concentrare „Fort de Romainville", locul unde erau închise și executate în special femeile din rezistența franceză începând cu octombrie 1940, a fost eliberat de insurgenți. În curtea lagărului zăceau mai multe cadavre abandonate de călăi. Consulul suedez la Paris, Raoul Nordling, a mediat un armistițiu temporar între comandantul german al garnizoanei Parisului, Dietrich von Choltitz și o parte a luptătorilor FFI. Amândouă taberele aveau nevoie
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
rândurile Armatei Roșii, care eliberase o bună parte a teritoriilor de răsărit ale republici. În 1943 - 1944, mișcarea de partizani a fost atât de puternică în Belarus, încât au existat întinse regiuni din teritoriul național ocupat de germani în care insurgenții au restabilit autoritatea sovietică. Au existat chiar și colhozuri ale partizanilor, care produceau alimente necesare luptătorilor antifasciști. În timpul luptelor pentru eliberarea Belarusului, partizanii au constituit un front separat antigerman. După eliberarea RSS Belarusă, aproximativ 180.000 de partizani au fost
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
mari riscuri și prin dezvoltarea unor unități agricole în pădure, care să asigure aprovizionarea luptătorilor cu alimente. Totuși, unii istorici afirmă că aceste măsuri au avut un efect limitat. Efectul acțiunii partizanilor asupra localinicilor a alimentat controverse moral-politice neîncetat printre insurgenți, care au fost însă eliminate cu brutalitate de NKVD. Luptătorii din rezistență au trebuit să obțină sprijinul populației civile pentru a supraviețui. Partizanii aveau nevoie de hrană, îmbrăcăminte, informații, găzduire, etc. În zonele pe care le controlau, partizanii aveau posibilități
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
și viața civililor. Partizanii nu erau capabili să asigure protecția evreilor în fața măsurilor dure ale germenilor. Dacă bărbații evrei erau primiți fără reținere în rândurile detașamentelor de partizani, femeile, copii și bătrânii evrei nu erau primiți cu ușurință în rândurile insurgenților. Au exista mai multe grupuri eminamente evreiești, atât de partizani cât și grupuri formate din familii de refugiați, care au fost subordonate conducerii comuniste a partizanilor. În afară de lupta împotriva ocupantului nazist, partizanii sovietici au luptat și împotriva organizațiilor și persoanelor
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
în mod decisiv împotriva lui din cauza „caporalismului agrar”, pe care îl promova pentru dezvoltarea economiei insulei. A ordonat construirea "Palatului Sans-Souci", în nordul insulei, la "Milot", în actualul "Parc istoric național", care să rivalizeze cu palatul de la Versailles. Atacat de insurgenți, s-a sinucis, la 8 octombrie 1820, trăgându-și un glonte de argint în inimă, în timpul unei mise, într-o biserică pe care o ctitorise. Unul dintre fii săi, adolescent, a fost spânzurat de insurgenți, iar soția sa și fiicele
Henri Christophe () [Corola-website/Science/311837_a_313166]
-
palatul de la Versailles. Atacat de insurgenți, s-a sinucis, la 8 octombrie 1820, trăgându-și un glonte de argint în inimă, în timpul unei mise, într-o biserică pe care o ctitorise. Unul dintre fii săi, adolescent, a fost spânzurat de insurgenți, iar soția sa și fiicele sale s-au exilat în Italia.
Henri Christophe () [Corola-website/Science/311837_a_313166]
-
au fost executați în această perioadă de unități indisciplinate ale ELAS. Până în cele din urmă, armata britanică a ocupat orașele Atena și Piure după retragerea germanilor și a fost nevoită să ducă lupte de stradă pentru a-i alunga pe insurgenții ELES și pentru a impune un guvern provizoriu condus de premierul interimar Damaskinos. Ultima acțiune a SOE a fost evacuarea mai multor sute de luptători dezarmați EDES în insula Corfu, pentru a nu deveni victimele răzbunării ELAS. Albania s-a
Special Operations Executive () [Corola-website/Science/311966_a_313295]
-
de către comuniști. AK, sub conducerea lui Tadeusz Bór-Komorowski, a declanșat insurecția. Armata Roșie se afla la mai puțin de 20 km depărtare de capitala poloneză, dar, din considerente politice, Cartierul general sovietic a interzis trupelor sale să acorde vreun sprijin insurgenților. Stalin a descris insurecția drept o „aventură criminală”. Polonezii au așteptat și ajutorul Aliaților occidentali. Aviația britanică și poloneză din exil, cu bazele în Italia, au parașutat o anumită cantitate de arme, dar se pare că, în 1944, occidentalilor le
Rezistența poloneză în al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/311369_a_312698]
-
cantitate de arme, dar se pare că, în 1944, occidentalilor le era aproape imposibil să ajute în mod eficient insurecția poloneză fără sprijinul sovietic. Luptele din Varșovia au fost de-o violență extremă, cu lupte de stradă sângeroase. De partea insurgenților luptau cam 12.000 - 20.000 de voluntari, folosind în general arme ușoare de infanterie, împotriva celor 20.000 de soldați germani din SS și Wehrmacht. Speranțele lui Bór-Komorowski de a elibera Varșovia și a menține controlul asupra orașului până la
Rezistența poloneză în al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/311369_a_312698]
-
comandat câteva brigăzi de evacuare a răniților, fiind distins pentru activitatea sa cu gradul de cavaler al Legiunii de Onoare. După terminarea asediului a avut loc insurecția Comunei din Paris. Execuțiile sumare, violurile, rechizițiile forțate, furturile și distrugerile provocate de insurgenți au generat aversiunea lui Le Bon împotriva mulțimilor și a violenței pe care a manifestat-o toată viața. În momentul în care situația a reintrat în normalitate, el a publicat un tratat de igienă practică a soldatului și a răniților
Gustave Le Bon () [Corola-website/Science/312365_a_313694]
-
care conduseseră la violențe în India, cu obiectivul nedeclarat al extinderii și în perioada postbelică a puterilor speciale asumate de guvernul Indiei în perioada războiului. Comitertul Rowlatt și-a prezetat raportul în iulie 1918. Raportul identifica trei regiuni în care insurgenții antibritanici erau cel mai puternic reprezentați: Bengal, președinția Bombay și Punjab. În vederea combaterii actelor subversive din aceste trei regiuni, comitetul recomnada ca guvernul să folosească puterile excepționale asumate pe timp de război și după încheiera conflagrației mondiale. Astfel era propusă
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
staționați în Sankt Petersburg. Nicolae I a petrecut aproape toată ziua pentru a strânge o forță militară suficient de mare cu care să înăbușe revolta. După ce a considerat că este suficient de puternic, a ordonat deschiderea focului cu tunurile asupra insurgenților. În scurtă vreme, revolta Societății Nordice a fost înăbușită. Revolta a eșut deoarece conducătorii ei nu au explicat în mod corespunzător soldaților implicați în revoltă care sunt idealurile mișcării lor. Conform unei legende apărute după înăbușirea revoltei, soldații de sub ordinele
Revolta decembriștilor () [Corola-website/Science/309751_a_311080]
-
să se alăture cauzei rebeliunii, iar Muraviov-Apostol a ocupat orașul. Revolta a fost însă rapid înăbușită de forțe mai numeroase și mai bine înarmate, pe 3 ianuarie. Liderii rebelilor au fost trimiși la Sankt Petersburg, unde au fost judecați alături de insurgenții din capitală. Decembriștii au fost judecați și condamnați: cinci dintre ei au fost condamnați la spânzurătoare: Kahovski, Pestel, Kondrati Rîleev, Serghei Muraviov-Apostol și Mihail Bestujev-Riumin. Alți decembriști au fost exilați în Siberia și în Orientul Îndepărtat. Când cei cinci decembriști
Revolta decembriștilor () [Corola-website/Science/309751_a_311080]
-
fi acoperit acțiunea de ochii germanilor, dar a fost și el refuzat. Luptătorii rezistenței olandeze au fost pur și simplu ignorați de forțele britanice de la Arnhem, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul diviziilor aeropurtate americane, care au colaborat cu insurgenții olandezi. Britanicii aveau un motiv întemeiat să ignore sprijinul olandezilor: rețeau britanică de spioni din Olanda fusese compromisă de germani prin operațiunea "Englandspiel", a cărei implicații fuseseră descoperite de Londra deabia în aprilie 1944. Planificatorii britanici au presupus că și
Operațiunea Market Garden () [Corola-website/Science/309683_a_311012]
-
avangardei precum: Gellu Naum; Șasa Până; Geo Bogza; Stephan Roll; Ilarie Voronca; Gherasim Luca etc. A colaborat (cu gravuri) la revista dobrogeana "Litoral", revista consacrată poeziei între anii (1939-1943); Revista de avangardă Unu; Revista „Cuvântul liber”, „Șantier” etc. este un insurgent în spațiul limbajului, un spirit avangardist, o conștiință care pândește armoniile inalterabile de dincolo de lume fenomenala. În memoriile sale, se arată modul în care a experimentat inocentă istoriei în cercurile avangardiste, în apropierea acelor spirite protestatare care încercau vehement remodelarea
Vasile Dobrian () [Corola-website/Science/310647_a_311976]
-
de toate gradele, împotriva profesorilor, poștașilor sau a altor funcționari publici, care încercau restabilirea autorității sovietice pe teritoriile eliberate de Armata Roșie. UPA s-a implicat și în lupta împotriva activiștilor sovietici din agricultură, promotori ai colectivizării. În martie 1944, insurgenții UPA l-au rănit mortal pe generalul Nicolai Vatutin, erou al Bătăliei de la Kursk, care se distinsese și în luptele pentru eliberara Kievului. Câteva săptămâni mai târziu, luptătorii UPA au anihilat un batalion NKVD într-o luptă de lângă Rivne. În
Armata Insurecțională Ucraineană () [Corola-website/Science/310767_a_312096]