1,200 matches
-
este actul de intimitate sufletească În cursul căruia pacientul cu probleme psihice se deschide psihoterapeutului prin intermediul cuvântului. Este tot o formă de confesiune, dar sufletească, nu morală, ca În cazul spovedaniei. În această situație, rolul psihoterapeutului este ca, pătrunzând În interioritatea pacientului său, să descifreze problemele acestuia, conflictele, complexele, psihotraumatismele și să le lichideze printr-un act de cooperare inteligibil-explicativă cu pacientul, de clarificare, restabilind astfel starea de echilibru sufletesc a acestuia. Remarcăm, din cele de mai sus, că toate exemplele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
dar și prin sentimentele afișate de terapeut față de subiectul său. Cuvântul Își depășește, ca semnificație, rolul pe care-l are de obicei În comunicarea interpersonală. Cuvântul, În actul reparator terapeutic, este consolare, reparație, suport moral, Încurajare, având ca scop recrearea interiorității persoanei, ajutând-o să-și redobândească curajul și Încrederea În forțele Sale, puterea de a suporta și de a depăși limitele suferinței. În cazul oricărei terapeutici, cuvântul este suportul care redă valorile morale pierdute. El este cel care Înlocuiește deznădejdea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
plan sufletesc și spiritual. Este un act de transcendență, o depășire a umanului limitativ și o unire cu divinitatea. Ea este o experiență ontologică și spirituală unică. Prin rugăciune Eu intru În relație cu divinitatea, pe care o primesc În interioritatea mea. Această Întâlnire dintre om și Dumnezeu este un act de unire mistică, care mă deschide, mă eliberează interior. Ea are un efect moral și spiritual purificator. Se poate vedea din cele de mai sus că orice act de intimitate
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
interpersonale stau sentimentele de atracție, simpatia, sau sentimentele de respingere, antipatia. Prin acest aspect, esențial În relațiile interumane, Psihologia Morală dovedește calitatea de a explica Într-un fel particular acest tip de relație, dincolo de aspectele sale exterioare, intrând În sfera interiorității umane. Preferința interpersonală, dincolo de aspectele legate de experiența personală, mai are și o altă dimensiune. Eu sunt atras de anumite modele ideale sau, mai exact, de anumite persoane care reprezintă pentru mine modele idealizate, către care tind și cu care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Această din urmă formă de asociere se desface după realizarea scopurilor care au determinat-o. Prietenia adevărată are un sens profund psihologic și moral. Ea este apropierea și deschiderea mea către celălalt prin reciprocitate. Pentru G. Madinier, ea este o „interioritate reciprocă”. Spre deosebire de prietenie, camaraderia are În principal o conotație exterioară. Ea este o Întovărășire de circumstanță. Este un „a-fi-Împreună” Într-o anumită Împrejurare, mai mult sau mai puțin stabilă, și pe o durată mai mare sau mai mică de timp
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
din cetate, identitatea se mai păstrează numai prin speranța reîntoarcerii. Este o experiență sufletească dublă: afectivă și temporală. Rămâi legat, atașat de locurile și timpul pe care le-ai părăsit. Gândindu-te la ele și dorindu-le păstrezi cetatea În interioritatea ta sufletească, ca pe o ultimă insulă a speranței, a Încrederii revenirii acasă. Exilul, ca și alte forme de plecare din cetate sunt, În mod paradoxal, situații Închise ale vieții. Dacă viața În cetate Îți impune anumite constrângeri pe care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
realitatea, cu experiențele lumii exterioare, cufundându-se În sine. Se poate vedea, din cazurile de mai sus, că suferințele psihomorale se raportează atât la Întindere-spațiu, cât și la durată-timp, În planul conștiinței persoanei umane. Persoana le simte și trăiește În interioritatea sa, dincolo de experiența propriu-zisă a nebuniei, considerată ca boală psihică. Suferința psihomorală transferă problemele alteralității În planul conștiinței. În acest caz, alteralitatea, ca schimbare a naturii persoanei umane este resimțită sub două aspecte, care vizează atât spațiul, cât și timpul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
aprioric naturii acesteia, anterior oricărei alteralități; În felul acesta pusă problema, tulburările psihomorale ne apar ca niște conflicte morale interioare care, violând valoarea persoanei, au pervertit-o. Putem accepta, ca explicație, cele de mai sus, doar dacă le raportăm la interioritatea noastră sufletească, considerată ca subiect pur, ca o experiență a simțului interior desfășurată În planul conștiinței morale. Prin aceasta, se face trecerea de la experiența suferinței trăite ca senzație, la reprezentarea transcendentă a suferinței ca analiză a conștiinței. Astfel, suferința se
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
prin evoluție și selecție (Ch. Darwin), omul este ființa conștientă care aspiră către universal prin integrarea pancosmică (P. Teilhard de Chardin). El este „măsura tuturor lucrurilor” (Protagoras) în raporturile cu lumea, dar și ființa cugetătoare, reflexivă (R. Dèscartes) în planul interiorității sale. Prin dubla capacitate de a reflecta și a avea identitate, omul este „persoană” (M. de Unamuno, N. Berdiaev, D. Stăniloae), un „Eu” cu o identitate unică de care el este conștient, atât în raport cu lumea fizică, cât și în relațiile
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
un tânăr savant fizician. Același stil al subiectivizării organizează materia narativa a românului Cicoarea. Povestea de iubire, evocata și aici, retrospectiv, se proiectează pe fundalul unui oraș provincial. Principiul ordonator fiind fluxul capricios al memoriei afective, narațiunea este sincopata, planul interiorității îl înglobează pe acela exterior. Lumea provinciala apare configurata de o privire proaspătă, într-o gamă de înfățișări tratate în registrul observației realiste, în cel al reveriei juvenile sau în cel al șarjei caricaturale. Interesantă este, tipologic, „existența celor trei
TOPOLOG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290229_a_291558]
-
savantă. Afinități între lumea - și scriitura - „ciclului bănățean” și cele ale operei lui Ion Creangă au fost semnalate, pertinent, de mai mulți comentatori. S-ar mai putea adăuga și observația - sau ipoteza - că, în ultimă instanță, această exaltare a unei interiorități colective provine dintr-o dramă individuală, implicit a autorului, apăsat de presentimentul morții. Individul e nesigur, fragil și pieritor, în vreme ce colectivitatea e sau pare perenă. Extinderea introspecției la scara comunității poate fi interpretată și ca un procedeu de mântuire a
TITEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
literar al lui T. Se poate spune și că el a găsit o cale proprie ca să rezolve în chip viabil o problemă pusă, la un moment dat, de evoluția prozei moderne. Era nevoie de noi formule narative care, deschise către interioritate, să transgreseze limitele subiectivității individuale (ori pluriindividuale) și, în cele din urmă, depășind interiorizarea individualist-subiectivă (devenită la un moment dat un nou canon), să reia contactul cu realul, fiind în stare să exprime situații și întâmplări extrase din sfera concretului
TITEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
pereții ca și cerul de o singură credință”. Ciclul „axiomelor” cuprinde sentințe construite în jurul unor concepte, noțiuni abstracte și principii științifice, prin intermediul cărora omul poate să se autodefinească în raport cu propriul eu și cu lumea. „Ispitele” au ca punct de reper interioritatea, chintesența sufletească a poetului („tâlhar de visuri blonde-n azururi veșnic bete”), în timp ce „aforismele” îl definesc ca pe un personaj straniu, „sclavul fanteziei și demiurgul slovei”. Studiile Sfidarea paradoxului (1998) și Universul paradoxurilor (1999) sunt o introducere în paradoxism, în
VASILIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290458_a_291787]
-
în poem, în pagini;/[...] Mâine, ce-a spumegat se va-nchega în șisturi” (Previziune). De aceea, probabil, multe piese sunt discursuri lirice cu un pronunțat accent evocator, în care încearcă să reconstituie substanța și ritmurile unor stări ce depășesc marginile interiorității și devin momente de biografie consemnabilă. Între clipa de tensiune lăuntrică și aceea a punerii ei în cuvânt, patetismul se distilează în nostalgie. Detașându-se de experiențele interioare, autorul câștigă libertatea de a le evoca, autentificându-le, sau de a
VULPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
tulburările mintale considerate ca „simptome clinice”, „sindroame” sau „boli” cu un caracter specific obiectivat și net individualizate în spațiul clinico-medical, iar psihologia studiază organizarea personalității, procesele psihice și manifestările comportamentale ale acestora, tot „din exterior”, psihopatologia caută să pătrundă în „interioritatea” persoanei umane, prin descifrarea sensului fenomenului psihic morbid ca modalitate de „a fi” a bolnavului psihic în comparație cu omul normal. Metoda comprehensivă, propusă de K. Jaspers este, în primul rând, o „atitudine metodologică” care deschide o nouă direcție a cercetării în
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
studiu psihopatologic invită la o reflecție particulară asupra ființei umane, a sensului și destinului acesteia, poate mai mult decât ne oferă ca posibilități de înțelegere psihologia și psihanaliza. Psihopatologia este o „întâlnire” unică cu persoana bolnavului psihic în intersubiectivitatea și interioritatea acestuia, o revelație a celor mai intime experiențe sufletești, dincolo de care descoperim sensurile cele mai adânci și poate ultime ale umanului, dar și drama sa cea mai profundă. * * * Această lucrare, concepută după un plan didactic ca tratat de studiu universitar
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
să nu aibă un caracter direct și imediat, întrucât nu poate fi obiectivat, ci numai postulat, prin metoda reflecției filozofice. Demersul cunoașterii epistemologice a naturii morbide a vieții sufletești, se constituie din „discursul bolnavului”, singura formă de acces direct la interioritatea acestuia. Analizând „faptele psihopatologice” cuprinse în „discursul bolnavului” se ajunge la un important material posibil de a fi supus unei „interpretări hermeneutice” (H. Tellenbach). Această interpretare a sensurilor discursului este calea cea mai sigură ce ne conduce către descoperirea și
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și psihopatologia. Viziunea exclusiv biologică a bolii, așa cum ne este ea furnizată de științele naturii, nu este suficientă și ea nu poate cuprinde totalitatea aspectelor acesteia. Concepția antropologică asupra bolii aduce în discuție câteva teme principale: a) subiectivitatea bolnavului ca interioritate trăită a suferinței; b) suferința înțeleasă ca experiență de viață cu un caracter particular, dramatic, reprezentând dimensiunea ontologică a bolii; c) Caracterul specific al „psihobiografiei” bolnavului în raport cu boala considerată ca un accident ontologic. Aceste aspecte subliniază caracterul specific al antropologiei
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și pe cea umană, în raport direct și permanent cu sistemele de valori. Medicina biologică, așa cum se poate înțelege de mai sus, reduce omul la o imagine lipsită în cea mai mare măsură de orizontul subiectiv și prin urmare de interioritate, punând accentul pe obiectivitatea lui externă și procesele fiziologice în relație directă cu sfera somatică. Medicina antropologică dimpotrivă, consideră omul ca subiect care se înțelege pe sine într-o unitate existențială cu lumea externă. Prin aceasta se afirmă în prim
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
interior persoanei”, ca opus „lumii externe”. Sufletul este mai mult chiar decât realitatea vie a existenței trupești și temporale a persoanei umane. Dacă vom încerca să stabilim granițele psihicului, ale Eului, va fi destul de greu să le fixăm atât în raport cu „interioritatea”, cât și cu „limitele externe” ale trupului fizic al persoanei. Psihicul nu este doar ceva care se află „în interiorul meu”, ci el se află în egală măsură și „în afara mea”. Prin aceste atribute psihicul are caracterul unei realități aparte. Existența
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Euri” realizează un contact inteligibil, o punte de comunicare sufletească. Limbajul este expresia Eului personal, prin intermediul căreia acesta „comunică” altuia propriul său conținut intrapsihic și, concomitent, prin intermediul căreia ia „cunoștință” de conținutul sufletesc ideo-afectiv al interlocutorului său. Limbajul serveșterelația dintre interioritatea sufletească a persoanei și exteriorul lumii real-obiective a acesteia. În felul acesta, limbajul are un caracter implicit, prin realizarea unei punți de legătură între Eul personal intrapsihic și lumea exterioară persoanei. El este funcția psihică, instrumentală, care unifică dubla „existență
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
El stabilește o punte de legătură, unind două persoane, dar fără a le unifica. Luarea la cunoștință prin limbaj, a unei persoane de către cealaltă, nu le dizolvă ci le apropie, obiectivând fiecăreia subiectivitatea celuilalt. Prin obiectivizare, limbajul revelează natura și interioritatea persoanei. Dificultățile de limbaj sau pierderea limbajului izolează persoana și generează o stare de angoasă. Acest tip de angoasă creează impresia unei bruște dispariții a propriului Eu, prin absența comunicării sau prin izolarea lingvistică. G. Amado vorbește în acest caz
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
directă cu rațiunea, Eul ia cunoștință de sine însuși, dar concomitent, tot prin limbaj, „intră” în realitatea lumii, a celorlalți, realizând comunicarea cu un alt Eu sau cu alte Euri. În felul acesta limbajul deschide calea către „intuiția imediată a interiorității”, unificând interioritatea sufletească subiectivă cu exterioritatea lumii obiective. Din această unificare a „dublului” naturii persoanei umane, rezultă cunoașterea. Fundamentarea unei antropologii psihopatologice Să încercăm în continuare ca, pe baza celor de mai sus prezentate, să schițăm cadrul unei antropologii psihopatologice
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
rațiunea, Eul ia cunoștință de sine însuși, dar concomitent, tot prin limbaj, „intră” în realitatea lumii, a celorlalți, realizând comunicarea cu un alt Eu sau cu alte Euri. În felul acesta limbajul deschide calea către „intuiția imediată a interiorității”, unificând interioritatea sufletească subiectivă cu exterioritatea lumii obiective. Din această unificare a „dublului” naturii persoanei umane, rezultă cunoașterea. Fundamentarea unei antropologii psihopatologice Să încercăm în continuare ca, pe baza celor de mai sus prezentate, să schițăm cadrul unei antropologii psihopatologice. Dacă psihiatria
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nu poate pune un diagnostic, în absența unor manifestări clinico-simptomatice clare, dar el poate „simți” persoana bolnavului și natura suferinței acestuia prin surprinderea ambianței atmosferice pe care o degajă pacientul său. Această descoperire a atmosfericului este calea de acces către interioritatea bolnavului, pe care psihiatrul o „simte” ca pe o modificare psihopatologică a persoanei acestuia. Ea reprezintă „intuiția” sau „sentimentul anormalului” pe care-l degajă persoana bolnavă psihic și pe care psihiatrul experimentat îl surprinde cu ajutorul „simțului clinic” care este rezonanța
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]