970 matches
-
de constituire și manifestare a „semanticii” lor ca semne lingvistice distincte în sistemul limbii și prin distincțiile de natură deictică, în raportul dintre limba orală și trecerea ei în limbajul scris, termenii numiți interjecție se pot grupa în două categorii: • interjecții (afective și volitive) • onomatopee 3. Din punct de vedere sintactic, specificul interjecției de clasă de semne lingvistice distincte în sistemul limbii se constituie în continuitatea naturii deictice (apartenența la limbajul oral) și a trăsăturii prozodice (caracterul exclamativ) și întărește deosebirea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sistemul limbii și prin distincțiile de natură deictică, în raportul dintre limba orală și trecerea ei în limbajul scris, termenii numiți interjecție se pot grupa în două categorii: • interjecții (afective și volitive) • onomatopee 3. Din punct de vedere sintactic, specificul interjecției de clasă de semne lingvistice distincte în sistemul limbii se constituie în continuitatea naturii deictice (apartenența la limbajul oral) și a trăsăturii prozodice (caracterul exclamativ) și întărește deosebirea dintre cele două categorii (subclase). Caracterul exclamativ al interjecțiilor asigură realizarea predicației
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vedere sintactic, specificul interjecției de clasă de semne lingvistice distincte în sistemul limbii se constituie în continuitatea naturii deictice (apartenența la limbajul oral) și a trăsăturii prozodice (caracterul exclamativ) și întărește deosebirea dintre cele două categorii (subclase). Caracterul exclamativ al interjecțiilor asigură realizarea predicației prin intonație sau numai prin marcarea exclamativă a predicatelor. Realizează predicația prin intonație interjecțiile afective, care se impun ca termeni centrali (sau unici) ai unor enunțuri neanalizabile, componente ale unor enunțuri complexe, întemeiate pe relația de incidență
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
naturii deictice (apartenența la limbajul oral) și a trăsăturii prozodice (caracterul exclamativ) și întărește deosebirea dintre cele două categorii (subclase). Caracterul exclamativ al interjecțiilor asigură realizarea predicației prin intonație sau numai prin marcarea exclamativă a predicatelor. Realizează predicația prin intonație interjecțiile afective, care se impun ca termeni centrali (sau unici) ai unor enunțuri neanalizabile, componente ale unor enunțuri complexe, întemeiate pe relația de incidență: „Fac prinsoare pe ce vrei, că și tu ai venit să mă vezi pentru vreun măgar, pentru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
incidență: „Fac prinsoare pe ce vrei, că și tu ai venit să mă vezi pentru vreun măgar, pentru vreun leneș, pentru vreun ticălos... -Aș! zic eu... -Măi! adaugă el...” (I.L. Caragiale) „-Văleu! și unde-i bălaurul, moș Nechifor?” (I. Creangă) Interjecția ei realizează predicația, în enunțuri neanalizabile, fie prin intonație exclamativ-asertivă, fie prin intonație interogativă: „-Dumneata vrei să mergem la plimbare... -Ei! da... -Ei! eu merg bucuros, da’ numa călare merg... Ei? -Ei? -Ei? ia-mă dumneata în cârcă...” (I.L. Caragiale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aud pupăza cântând: -Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup!” (I. Creangă) Onomatopeele, cele descriptiv-narative, realizează funcția de predicat, în enunțuri marcate exclamativ: „Noi atunci am pârlit-o la fugă. Iar el, zvârr! cu o scurtătură în urma noastră.” (I. Creangă) Au aceeași poziție sintactică interjecțiile volitive, care realizează, ca și onomatopeea, funcția de predicat: „Hai în codrul cu verdeață / Und-izvoare plâng în vale.” (M. Eminescu) „Iată ce învăț eu de la dascălii mei, de la albine.” (M. Eminescu) Asimilabile prin funcția lor lingvistică (declanșează sau asigură desfășurarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca și onomatopeea, funcția de predicat: „Hai în codrul cu verdeață / Und-izvoare plâng în vale.” (M. Eminescu) „Iată ce învăț eu de la dascălii mei, de la albine.” (M. Eminescu) Asimilabile prin funcția lor lingvistică (declanșează sau asigură desfășurarea actului de comunicare) interjecțiilor volitive, termeni de adresare precum mă, măi, bre etc. însoțesc, fără a realiza funcții sintactice, vocative: „Bună vreme, măi băiete!” (M. Eminescu) sau se întrebuințează singure, cu același rol de adresare: „-Ho, măi! ce vă este...” (I. Creangă) „-Ia tăceți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-Ho, măi! ce vă este...” (I. Creangă) „-Ia tăceți, bre, răspunse Zaharia.” (I. Creangă) sau constituie enunțuri neanalizabile: „-Mă! ia ascultați!” (I. Creangă) „-Dar cu chemarea împreună, cum te mai strigă? -Iaca așa: Vino! U! Mă! răspunse Pâcală.” (I. Creangă) Interjecțiile adresative (constituind singure un enunț, sau fiind componente ale unui enunț complex) corespund, sub aspect funcțional-semantic, imperativului: • afirmativ: „Foaia verde de sasău Țu, țu, țu, murguțu meu.” • negativ: „St! Nu te mișca!” (I.L. Caragiale) „Aho! car de lemn, aho! Când
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Foaia verde de sasău Țu, țu, țu, murguțu meu.” • negativ: „St! Nu te mișca!” (I.L. Caragiale) „Aho! car de lemn, aho! Când te-oi încărca cu saci de la moară, atunci să mugi așa.” (I. Creangă) În enunțuri cu structură analitică, interjecția poate realiza, ca termen subordonat, în relații de dependență, funcția de circumstanțial de mod: „Așa încet-încet, haidea-haidea, marțea următoare, pe la asfințit, a ajuns drumețul la straja Craiovei.” (I.L.Caragiale) în relația de interdependență, funcția de predicat: „Ș-apoi huștiuluc! și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a ajuns drumețul la straja Craiovei.” (I.L.Caragiale) în relația de interdependență, funcția de predicat: „Ș-apoi huștiuluc! și eu în știoalnă, de-a cufundul, să prind pe dracul de-un picior...” (I. Creangă) Când realizează funcția sintactică de predicat (interjecțiile volitive și onomatopeice) dezvoltă câmpuri semantico-sintactice asemenea verbului, în funcție de caracteristici antitetice: personal-impersonal, tranzitiv-intranzitiv. Prin natura lor, onomatopeele au un punct de plecare, o „cauză”, asemeni verbelor personale; ele au (sau pot avea) un subiect sintactic, de „persoana” a III-a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
volitive și onomatopeice) dezvoltă câmpuri semantico-sintactice asemenea verbului, în funcție de caracteristici antitetice: personal-impersonal, tranzitiv-intranzitiv. Prin natura lor, onomatopeele au un punct de plecare, o „cauză”, asemeni verbelor personale; ele au (sau pot avea) un subiect sintactic, de „persoana” a III-a: Interjecția rămâne invariabilă în funcție de persoană, dar poate intra, ca predicat, în relația sintactică cu un subiect de persoana I: „Și când răcnește o dată cât ce poate, eu zvârrr! chibriturile din mână, țuști! la spatele lui Zaharia, și-ncepem a horăi...” (I.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
invariabilă în funcție de persoană, dar poate intra, ca predicat, în relația sintactică cu un subiect de persoana I: „Și când răcnește o dată cât ce poate, eu zvârrr! chibriturile din mână, țuști! la spatele lui Zaharia, și-ncepem a horăi...” (I. Creangă) Interjecțiile volitive (între ele, cele prezentative, însoțitoare ale unor gesturi: iată, poftim, na, uite) își au ele înseși un punct de plecare în locutor; planul lor semantic, însă, nu se caracterizează prin „gramaticalizarea” acestei „origini”; în consecință, nu cer și nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din haos face mumă iară el devine Tatăl.” (M. Eminescu) sau cu amândouă complementele obiectuale, direct și indirect: „Harap Alb... na-ți aripa asta...” (I. Creangă) Pot primi complement indirect și unele interjecții afective sau apreciative; dacă funcționează ca predicate: „Noaptea îngerii goi Zgribulind se culcă în fân. Vai mie, vai ție, Păianjeni mulți au umplut apa vie.” (L. Blaga) „Halal de Piscupescu! zic în gândul meu.” (I.L. Caragiale) Interjecția volitivă hai, haide
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
indirect și unele interjecții afective sau apreciative; dacă funcționează ca predicate: „Noaptea îngerii goi Zgribulind se culcă în fân. Vai mie, vai ție, Păianjeni mulți au umplut apa vie.” (L. Blaga) „Halal de Piscupescu! zic în gândul meu.” (I.L. Caragiale) Interjecția volitivă hai, haide, asimilată, în limbajul popular, verbului (de la care preia și dezinențe de persoană și număr: haidem, haideți), poate fi determinată și de un complement sociativ: „Hai cu mine la fântână!” Mai ales onomatopeele dar și interjecțiile volitive, precum și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I.L. Caragiale) Interjecția volitivă hai, haide, asimilată, în limbajul popular, verbului (de la care preia și dezinențe de persoană și număr: haidem, haideți), poate fi determinată și de un complement sociativ: „Hai cu mine la fântână!” Mai ales onomatopeele dar și interjecțiile volitive, precum și unele interjecții afective își pot extinde câmpul semantico-sintactic prin construcții sintactice dezvoltând variante ale funcției de circumstanțial: „Dracu, neavând ce-i face, huștiuluc în iaz!” (I. Creangă) „Asemeni cel mijlociu, țuști! iute sub un chersin.” (I. Creangă) „Dacă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
hai, haide, asimilată, în limbajul popular, verbului (de la care preia și dezinențe de persoană și număr: haidem, haideți), poate fi determinată și de un complement sociativ: „Hai cu mine la fântână!” Mai ales onomatopeele dar și interjecțiile volitive, precum și unele interjecții afective își pot extinde câmpul semantico-sintactic prin construcții sintactice dezvoltând variante ale funcției de circumstanțial: „Dracu, neavând ce-i face, huștiuluc în iaz!” (I. Creangă) „Asemeni cel mijlociu, țuști! iute sub un chersin.” (I. Creangă) „Dacă vede ea și vede
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și plec, după ce salut frumos pe cei doi tineri camarazi.” (I.L. Caragiale) • unele adjective impun termenului dependent cazul dativ: „În aceste împrejurări, o desfășurare normală a vieții literare, un climat favorabil creației (...) devin de o importanță hotărâtoare.” (G. Bogza) • unele interjecții impun termenului dependent cazul dativ: „Bravo lor.”, altele, cazul acuzativ: „Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l.” (M. Eminescu) 3. determinate de convergența dintre sfera semantică a regentului și funcția sintactică a termenului dependent: • verbele cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
plan semantic într-un singur termen. În funcție de acest termen, ele sunt: • adverbiale, când enunțul se realizează printr-un adverb (locuțiune adverbială): da, firește, nicidecum etc.: „- Ai dat casa cu chirie ciocoiului? - Da.” (I.L. Caragiale) • interjecționale, când enunțul se realizează prin interjecții: vai, off! etc.: „- Bine, Costică, acum vii?... ai venit cam târziu! - Ei, aș!” (I.L. Caragiale) Observații: Enunțurile dezvoltate în baza unor interjecții voliționale, prezentative sau onomatopeice pot realiza funcția de predicat și pot primi determinanți, care dezvoltă mai ales funcțiile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
firește, nicidecum etc.: „- Ai dat casa cu chirie ciocoiului? - Da.” (I.L. Caragiale) • interjecționale, când enunțul se realizează prin interjecții: vai, off! etc.: „- Bine, Costică, acum vii?... ai venit cam târziu! - Ei, aș!” (I.L. Caragiale) Observații: Enunțurile dezvoltate în baza unor interjecții voliționale, prezentative sau onomatopeice pot realiza funcția de predicat și pot primi determinanți, care dezvoltă mai ales funcțiile de complement: „Vai de biet român săracul, / Îndărăt tot dă ca racul.” (M. Eminescu) și circumstanțial: „Hai în codrul cu verdeață, / Und-izvoare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de predicat și pot primi determinanți, care dezvoltă mai ales funcțiile de complement: „Vai de biet român săracul, / Îndărăt tot dă ca racul.” (M. Eminescu) și circumstanțial: „Hai în codrul cu verdeață, / Und-izvoare plâng în vale.” (M. Eminescu) Enunțurile cu interjecția hai se apropie de enunțurile verbale; interjecția primește, atunci, la plural, dezinențe pentru persoanele I și a II-a: „Aidem la gazda dumitale să-mi spui tot! murmură Grigore cu glas bolnav.” (L. Rebreanu) Enunțurile analitice Se caracterizează prin desfășurarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezvoltă mai ales funcțiile de complement: „Vai de biet român săracul, / Îndărăt tot dă ca racul.” (M. Eminescu) și circumstanțial: „Hai în codrul cu verdeață, / Und-izvoare plâng în vale.” (M. Eminescu) Enunțurile cu interjecția hai se apropie de enunțurile verbale; interjecția primește, atunci, la plural, dezinențe pentru persoanele I și a II-a: „Aidem la gazda dumitale să-mi spui tot! murmură Grigore cu glas bolnav.” (L. Rebreanu) Enunțurile analitice Se caracterizează prin desfășurarea relațiilor sintactice în linearitatea planului expresiei. Realizarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Încă ce rană-i pe dânșii, sărmanii băieți! Cum i-a mâncat râia prin străini, mititeii!” (I. Creangă), „Și ce să vezi? Unde nu se ie hapsâna de nevastă a lui Vasile Aniței cu cociorva aprinsă după noi...” (I. Creangă) • interjecții: „Măi! al dracului venetic și ceapcân de popă, zicem noi, după ce ne adunăm toți la un loc înghețați de frig și spărieți!” (I. Creangă) • flexiune; verbul-predicat se situează la conjunctiv: „Să mai pui altădată temei pe vorbele oamenilor!” (I. Creangă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Ci-mi împletiți un pat / Din tinere ramuri.” (M. Eminescu) • subiective (exclamative): „...Da ce vrei, mări, Cătălin? Ia dut’ de-ți vezi de treabă!” (M. Eminescu) Sub aspect structural, enunțurile imperative aparțin categoriei enunțurilor autonome (sintetice, realizate mai ales prin interjecții și vocative, și analitice): „- Hai și tu cu noi, dacă vrei - zise Harap Alb - că doar n-avem a te duce de mână ca pe un orb.” (I. Creangă), „- Hai iute, și cât te văd; ranița-n spate, stânga-mprejur
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
asertiv: „Ei! ei! de acum drege-ți „vocea” și descurcă-te, măi Trăsne, dacă poți.” (I. Creangă) Intonația imperativă este orientată de accentul sintactic și depinde de dezvoltarea enunțului; este ascendentă când enunțul se realizează doar printr-un vocativ, o interjecție sau un verb la imperativ: „Mai luăm câte unul?... Băiete!...” (I.L. Caragiale), „- Stăi! strig eu.” (I.L.Caragiale); este mai întâi ascendentă, apoi descendentă, când enunțul are o dezvoltare mai amplă: „Cântați-mi durerile voastre / Ca să am la ce să visez
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mine, copila mea au străpuns-o turcii!” (I. Creangă); • urări adresate de subiectul vorbitor interlocutorului: „- La mulți ani, Costică! cu noroc, sănătate și veselie!...” (I.L. Caragiale) Sub aspect structural, enunțurile exclamative sunt cel mai adesea enunțuri autonome, sintetice, realizate prin interjecții afective, sau analitice: „- Eei! Asta-i prea tare.” (M. Eminescu), „- De!... mârâi.” (E. Barbu), „- Vai, aprinde-v-ar focul să vă aprindă, zise ea burzuluită grozav; dar cum se cheamă asta? În obrazul cui v-a învățat!” (I. Creangă); sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]