551 matches
-
trebuie duse la bun sfârșit. Detest imperfecțiunea!“ Vârî mâna în buzunar și nu găsi decât un duro. Nu era cazul să se ducă atunci și s-o schimbe; ar fi pierdut și timpul, și prilejul. — Spune-mi, femeie dragă - o interpelă el pe portăreasă fără să-și scoată din buzunar arătătorul și policele -, mi-ai putea spune, confidențial și inter nos, numele domnișoarei care tocmai a intrat? — Păi nu-i secret și nu-i nimic rău, domnule. — Tocmai de-aia. Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Douăzeci de cupe! - cântă Domingo. — Ia zi! - exclamă brusc Antonio —. Ce-ar fi să mă-nsor? — Ar fi foarte bine, domnișorule - zise Domingo. — De la caz la caz - cuteză Liduvina, soția lui, să insinueze. — Păi tu nu te-ai măritat? - o interpelă Augusto. — De la caz la caz, domnișorule. — Cum adică de la caz la caz? Ia zi. — Să te căsătorești e foarte ușor; dar nu la fel de ușor e să fii căsătorit. Asta spune înțelepciunea populară, izvor al... — Și cum e cea care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
este, să ni se ierte redundanța, bine văzut, cine se plimbă înăuntru cu mâinile goale poate fi sigur că va deveni curând obiectul atenției speciale a gardienilor, se poate chiar imagina comica situație în care propriul lui ginere îl va interpela, Tată, ce faci aici, nu cumperi nimic, iar el va răspunde, Mă duc la sectorul de vase să văd dacă mai au expusă vreo piesă de la olăria Algor, să întreb cât costă vasul decorat cu bucățele de marmură încrustate, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
treia zi, un bărbat cu mustață căruntă veni să se așeze la masa vecină. Avea propria-i stivă de ziare, dar o abandonă numaidecât ca să mă măsoare din pricina; avea o Întrebare pe vârful buzelor. Neputând să se mai obțină, mă interpelă, cu glas răgușit, cu o mână strângând mânerul bastonului, cu cealaltă lovind nervos cu degetele marmura umedă. Voia să se Încredințeze că acest bărbat tânăr, aparent valid, avea motive Întemeiate să nu se găsească pe front, ca să-și apere patria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Ce i-ar fi garat monstrul de fier la picioare pentru că ea era Any Palade și nimic mai mult! Stoian și Teodor fluturau chiloți roșii de damă, făcând gesturi obscene în direcția inversă de mers a trenurilor. Pentru a fi interpelați de la mecanic până la ultimul acar din gheretele marfarelor. Doar-doar s-o opri un tren de sex opus și să-i ia cu ei. Numai că trenurile aveau uniforme de cavaleri ai infinitului, o sectă specială de război fidelă trecerii fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
făcut apariția consoarta domnului Guguștiuc. E.Jebeleanu a descris-o:” In părul tău de aur o copcă de argint.../ Azi copca e de aur și părul de argint”. Femeia impozantă i-a privit crunt pe musafirii nepoftiți și l-a interpelat pe sideratul consort: -Tu,nu mai ai casă? Nu mai ai familie?... Treci imediat acasă,domnule! Las’ că vorbim noi!... „Tăcerea este unul dintre lucrurile cel mai greu de contrazis”.(Billing). „Când te duci în lume,lasă-ți visurile acasă
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
pe scări. De bună seamă că doamna Zugravu nu mai suporta să-l vadă beat. Și nici fetele lui, săracele... La intrarea în scară, un braț de biciclete și un milițian numărându-le tacticos. „Bună dimineața, domnișoară, locuiți aici?“, o interpelă el politicos. „Da, tovarășe milițian.“ „Și știți cumva ale cui sunt bicicletele acestea?“ „Nu, tovarășe, eu nu știu să merg pe bicicletă.“ Știa că băieții le adunaseră peste noapte de pe marginea terenului de fotbal de la uzina de peste drum. Azi-noapte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
este o armă tăioasă, foarte disprețuitoare. De aceea, am și folosit-o eu atunci, răspunzându-i în treacăt cu un „da” lapidar numai. Dar uite că n-am apucat să-mi flexez genunchiul pentru următorul pas, căci dânsul m-a interpelat din nou (de această dată, însă, întrebândumă ceva ce, probabil, în mintea lui sărac mobilată, chiar îi crea puternic sentimentul de inteligență): „Zi-mi, mai exact, ce reiese din faptul că tu citești, altceva decât că știi să citești?” Ei
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
în cale, repetând mereu și mereu aceleași cuvinte. Numai că nimeni nu părea să știe, dar asta nu-l împiedică pe Mircea să afle și singur ceea ce își dorea, de la un coleg de-al bietului Elefterie, pe care scriitorul îl interpelă din întâmplare în fața unuia dintre cele mai în vogă licee ale momentului. Aflând că cel pe care îl caută învață chiar în acel loc, Mircea se simți brusc mai liniștit și rămase să-l aștepte pe nefericitul copil până când acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de unde îi suna extrem de cunoscut îl opri în loc. - Bă, Abdulah. Fostului Moș Crăciun nu-i venea să creadă. Cunoștea vocea asta, o cunoștea bine, dar nu știa de unde. De unde? De la rugăciuni? De la magazin? Până să se întoarcă, vocea îl mai interpelă o dată, ceva mai tare: - Abdulah! Se întoarse. Apăru un tip tânăr, arab ca și el, îmbrăcat numai în halat și costum de baie. Părea nervos. - Stai ușor, un’ te duci? - Cum adică unde mă duc? spuse Abdulah uimit, încercând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cenușiu roșcat - o rochie care făcea ape ca imaginea unui televizor. Părul castaniu cobora în bucle pline peste supapele sensibile ale gâtului și peste tonusul lui care vibra de viață. Fără să-i mai las timp lui Fielding să mă interpeleze, m-am unduit ca o lebădă până în dreptul ferestrei și am sărutat-o abia atins pe obraz. — Bună, Butch, am spus eu. Ce mai faci? — Bună. John Self. Ce onoare, răspunse Butch Beausoleil. — Ce mai faci, bătrâne? mă întrebă Fielding
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
timp pe melea guri mai bune - au pierdut prea mult în privința semioticii și poe ticii, dar în orice caz au pierdut un spectacol. Micuț, arătând incredibil de tânăr pentru vârsta lui (toți îl luau la-nceput drept student și-l interpelau pe hol: „Dă, bă, o țigare...“), cu un păr numai inele și o față de actor de roluri secundare la Hollywood, dar cu ochi frumoși, feminini, Sincu era un spirit socratic, un geniu oral. N-a scris aproape nimic, ba a
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
când s-a Întâmplat asta. Că să nu-mi spună el mie că i-a venit pe nepusă masă, din ceruri, ideea să scrie o astfel de poveste. — Vasile, tovarășul Rogoz ți-a pus o Întrebare. Răs punde, l-a interpelat, după un moment de tăcere, Puiu Nistea. — Păi, tovarășul Rogoz mi s-a părut că ar vrea să mă Întrebe, nu că m-a și Întrebat deja... — Uită-te la el, puțoiul! a strigat Încântat avocatul Baculovschi. — Vă rog să
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
nimic. Nu află nimic nici despre casa de pe colina Vaticanus și despre toate lucrurile pe care le lăsase în urmă. Vreme de aproape un an, nu deschide nici o discuție cu cineva. Le răspundea educat și puțin distrat celor care îl interpelau. Se simțea îngrozitor de neputincios. Se plimba prin grădină cu oarecare metodă, învârtindu-se în orizontul închis de ziduri. Din acea domus a Liviei nu se vedea aproape nimic din Roma. Nu ceru niciodată să iasă în afara împrejmuirii palatelor; nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mai rămaseră vreo zece studenți, care nu păreau încă hotărâți să plece. Vigilentul care le stricase petrecerea tuși cu un aer satisfăcut și dădu să se îndepărteze. Dar studenta cu gentuța plină de cărți se însufleți din nou și-l interpelă pe individ, mai înainte de a se face nevăzut printr-un cotlon sau printr-un birou: O clipă, vă rog... Vreau să vă întreb și eu ceva! Vigilentul se opri și se întoarse, vădit surprins că cineva îl provoca, când el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
apariția Nicolas. Contrariat, jandarmul i se adresă fără menajamente: - Ce treabă ai pe aici? - Vreau să vorbesc cu Pérec, zise băiatul, vizibil foarte Încordat. Vocea lui Nicolas Îl făcu pe medic să se ridice instantaneu În picioare În celulă. Îl interpelă cu furie pe tînăr: - Gunoi ce ești! Nu ți-e de ajuns că te culci cu nevastă-mea , mai trebuie să și vii pînă aici să mă sfidezi? - Mă iubește, pe mine m-a ales! Trebuie să Înțelegi! Cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dus după ajutoare... Poate că el a fost. - Care, el? - Christian Bréhat. Ryan Îi interogase pe toți jefuitorii de atunci, În afară de Christian. Poate că bătrînul avea dreptate. Și dacă micul Bréhat găsise copilașul nou-născut? De la postul de pilotaj, PM Își interpelă fratele. - Ei, ce se aude? A mărturisit? Unde a ascuns lingourile? Ryan-Erwan se Întoarse spre fratele lui. Bietul netot, ar fi de ajuns să-i dai ghes un pic și ar fi și el gata de orice pentru aur, gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
începe să gesticuleze.) Ce fel de piesă este asta? De ce nu se confruntă personajele pe scenă? De ce Maurizio și Pulcheria nu apar niciodată împreună? Unde e soția lui Maurizio? Ea de ce nu apare? Și de ce n-ar putea să-i interpeleze telefoanele și e-mail-urile? De ce copiii nu se joacă pe internet și nu spionează e-mail-urile tatălui lor? Unde este intriga? Unde este drama? În piesa asta nu se întâmplă nimic.... Nu vedem nici măcar cum se pipăie în metrou! (se aude o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
liniștit când colega și prietena mea de clasă, cu care de altfel am realizat și primele incursiuni erotico-tactile, mi-a mărturisit că și ea are un "el" al ei, sau poate o "ea", care nu-i dădea pace și o interpela adesea, disturbând-o de la activitățile ei lumești. Uite, vezi? Și acum este cu mine sau, mai exact, îl simt cum își face loc între noi! îmi spune ea, în timp ce mâinile mele alunecau timid peste sânii ei mâțești, ostracizați sub peretele rugos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
arogant, ironic și disprețuitor. Dacă mă voi trezi într-o dimineață deodată singur, fără gânduri, fără suferințe, fără turmentări inutile, să mă pot apuca să fac ceva și să duc acel lucru până la capăt, fără întreruperi, fără a fi mereu interpelat de aceleași întrebări, gânduri, obsesii, îndoieli. Oare și după moarte mă va însoți tot El? Sau poate chiar și următoarele reîncarnări îl vor păstra tot pe el, la fel de insistent, pisălog, enervant, patetic, doar topica conversației va fi alta. Sau poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
prezența oglinzilor. Ea nu trecea pe lângă nicio oglindă, un ochi de geam sau o suprafață metalică lucitoare fără a zăbovi o vreme și a-și reflecta mai bine de-o clipă chipul. Și tot atunci, se iniția dialogul; degeaba o interpelai sau încercai să-i câștigi atenția, ea era cu "el" al ei, pierdută în visare. Oare ce vorbea ea cu el? Poate că interoga oglinda prin el, precum maștera din "Albă ca Zăpada"? Adesea mă gândeam la El-ul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
-l puteam reprezenta. Era gol, steril, tactil; când vag, când pregnant, dar irecognoscibil, la fel cum nu-ți recunoști vocea când o asculți pe o înregistrare telefonică. Prin urmare, și confruntările noastre au devenit mai palpabile. Dincolo de gândul ce mă interpela și mă acapara, paralizându-mi toată făptura, aerul înghesuit deodată în jurul meu forma un fel de stază prin care părea să nu pătrundă nici sunetul, nici unda luminoasă. Carnea "lui", mai opacă și mai insensibilă ca orice materie cunoscută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
el s-a estompat în momentul în care s-a detașat de carte, care mi-a captat iarăși privirea reluându-și verticalitatea, de data asta pe un raft greu accesibil. Întorc doar o clipă privirea de la carte pentru a-l interpela pe însoțitorul meu, ce-și face în sfârșit apariția, și am senzația că acum cartea e și mai sus, că va continua să urce pe rafturile superioare dacă nu o vom "găbui" (cum spunea autorul ei!) la timp. După încercările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
facă. Dintr-o dată, Lupino își aminti străfulgerat: Dar, domnule, n-am înțeles nici atunci și, crede-mă, nici acum nu găsesc logica mișcării tale: ai mers atîta amar de drum să o cauți pe mama; ai răscolit ținuturi neumblate, ai interpelat animale necunoscute. Apoi, dintr-o dată, ai hotărît să te întorci exact de unde ai plecat. Ești bun să-mi explici de ce ai procedat așa? Nu mă mir că-ți pare bizar. Un gînd neverosimil mă călăuzește, și teamă mi-e că
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
am trezit alergând într-acolo. Aș fi alergat până cădeam lat dacă nu m-ar fi țintuit locului un râs pițigăiat, ce venea dinspre o verandă din apropiere. M-am îndreptat spre locul de unde auzisem râsul. Aceeași voce stridentă mă interpelă: — Ești al doilea copoi tinerel care o șterge din tevatura asta. Nu te condamn. Îi destul de greu să spui cui ar trebui să-i pui cătușele, nu-i așa? M-am oprit pe verandă și m-am uitat la bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]