705 matches
-
de gen, dar rămânem în formularea autentic-eminesciană, ne situăm încă în câmpul intratextual. Dificultatea noțională ar putea interveni în situația în care vom recurge la un text tot eminescian, dar nu original (traducere, conspect). Traducerea este și ea o practică intertextuală, cu legi clare și unanim-acceptate, dintre care de o deosebită importanță ni se pare fidelitatea ideatică față de textul-sursă dublată de arta opțiunii pentru formularea cea mai expresivă în textul final. Transpusă în legile de funcționare ale mecanismului intertextual, traducerea trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o practică intertextuală, cu legi clare și unanim-acceptate, dintre care de o deosebită importanță ni se pare fidelitatea ideatică față de textul-sursă dublată de arta opțiunii pentru formularea cea mai expresivă în textul final. Transpusă în legile de funcționare ale mecanismului intertextual, traducerea trebuie să probeze un cuplu de atribute: repetare supusă și diferire creativă. Hipotextul din fragmentele traduse ori conspectate de Eminescu se situează la limita dintre intratext și intertext, în funcție de caracteristica luată în considerare. Astfel, dacă fidelitatea ideatică va fi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de atribute: repetare supusă și diferire creativă. Hipotextul din fragmentele traduse ori conspectate de Eminescu se situează la limita dintre intratext și intertext, în funcție de caracteristica luată în considerare. Astfel, dacă fidelitatea ideatică va fi utilă cercetării, va fi acționat elementul intertextual. În schimb, dacă va prevala semnificantul, va fi vorba despre intratextualitate. De ce plecăm de la textul publicat în timpul vieții și nu de la ante-text sau manuscris? Pentru că pe acesta l-am cunoscut mai întâi și de suficientă vreme încât să se fi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
făcut cafea turcească ici cafea, colo zahăr pulverizat, de lipsă pentru cafeaua cu caimac, caiete și cărți și alte multe și mărunte, toate în dezordinea cea mai frumoasă. (Cioabă: 2014, pp. 95-96). Un ultim exemplu de repetare intratextuală (cu sugestie intertextuală) evidențiază spectrul de nuanțe care învăluie ridicarea de la Pământ către spațiul selenar-edenic. (H7a) Sărutarea ei îl împlu de geniu și de-o nouă putere. Astfel îmbrățișați, aruncă neagra și strălucita lui mantie peste umerii ei albi, îi încunjură talia strângând
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de praguri și paliere ce trebuie trecute, un întreg sistem de filtraj care își pune amprenta asupra mesajului, formând tot atâtea grade de mediere (ibidem). Privind astfel drumul unui intertext în istoria literaturii, semiosis-ul ilustrează doar una dintre variantele reeditării intertextuale, și anume cea care urmărește un hipotext originar și gradele lui de mediere, câștigate cu fiecare reluare. Explicațiile Amitei Bhose despre arheu trimit în două direcții accepțiunea asupra acestei realități mitice și sugerează o decentrare în consecință și pentru conceptul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
reluare. Explicațiile Amitei Bhose despre arheu trimit în două direcții accepțiunea asupra acestei realități mitice și sugerează o decentrare în consecință și pentru conceptul din teoria textului; vom urmări în prezentul capitol (vezi infra) privilegierea unuia dintre sensurile acordate rescrierii intertextuale privite arheic 47. Revenind la comunicarea literară mediată, ne oprim la considerațiile Marinei Mureșan Ionescu despre diferență gândim că definește hipertextul în raport cu hipotextul: Comunicarea literară este în mod necesar mediată. [...] Sistemul literar funcționează ca un sistem al "diferenței", în dublu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
realitate primă și una secundă, intermediari ce se cer clasificați și definiți (1996, 36). Preluăm cu mărturisit entuziasm această disociere pentru că ea poate furniza un plus de lumină pentru diferența transformatoare/-țională a hipotextului, care pune în mișcare dialectica repetării intertextuale. a) reînnoirea se face periodic, în virtutea unor necesități resimțite istoric (vezi supra); b) cercetătoarea intertextului nervalian din paginile eminesciene insistă asupra hiatusului dintre hipertext și hipotext (dacă vom particulariza medierea literară pentru mecanismul intertextual), în timp ce noi am încercat să reducem
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care pune în mișcare dialectica repetării intertextuale. a) reînnoirea se face periodic, în virtutea unor necesități resimțite istoric (vezi supra); b) cercetătoarea intertextului nervalian din paginile eminesciene insistă asupra hiatusului dintre hipertext și hipotext (dacă vom particulariza medierea literară pentru mecanismul intertextual), în timp ce noi am încercat să reducem această distanță, considerată mai ales sub aspect temporal, de fapt, să o anulăm, în virtutea principiilor de funționare ale MER. Diferența din medierea literară acționează prin spațiere; diferența intertextuală (diferirea) produce spațializare, prin lectura tabulară
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
vom particulariza medierea literară pentru mecanismul intertextual), în timp ce noi am încercat să reducem această distanță, considerată mai ales sub aspect temporal, de fapt, să o anulăm, în virtutea principiilor de funționare ale MER. Diferența din medierea literară acționează prin spațiere; diferența intertextuală (diferirea) produce spațializare, prin lectura tabulară. În imposibila regăsire a semnului cu originea citim ideea în virtutea căreia intertextualitatea ar transcrie literar un verb inexistent (încă): "a nesfârși" [infinir]. Paradoxul repetării rezidă din a combina un efort depus pentru desăvârșirea formală
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
omul adevărat al acestor întâmplări, Dan ori Dionis?" (Eminescu: 2011, II, pp. 34, 62). Întreg tripticul autoreferențial analizat de Lăcrămioara Petrescu în romanul camilpetrescian (2000,118 și urm.) se deschide și în proza eminesciană: începutul romanului Geniu pustiu prezintă trimiteri intertextuale explicite autoreferențialitate generică opțiune care circumscrie implicit genul epic și subîntinde explicit specia romanescă: "Dumas zice că romanul a esistat totdeuna. Se poate. El e metafora vieței" (Eminescu: 2011, II, 95). La aniversară începe cu același tip de discurs autoreferențial-generic
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
concepe același [Archaeus] ca încheiere pentru Sărmanul Dionis. Prezentul capitol propune o abordare neîncercată încă pentru citirea nuvelei : Archaeus alegorie a intertextualității. În această "sală de marmură albă" a cugetării au fost convocate ideile legate de semiosis-ul ilimitat lingvistic, respectiv intertextual, de medierea literară, inclusiv intertextuală, de faptul că intertextualitatea transcrie literar verbul infinir (vezi supra). "Archaeus este singura realitate pe lume, toate celelalte sunt fleacuri Archaeus este tot" (Eminescu: 2011, II, 206). Orice text este intertext (Roland Barthes); cărțile, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pentru Sărmanul Dionis. Prezentul capitol propune o abordare neîncercată încă pentru citirea nuvelei : Archaeus alegorie a intertextualității. În această "sală de marmură albă" a cugetării au fost convocate ideile legate de semiosis-ul ilimitat lingvistic, respectiv intertextual, de medierea literară, inclusiv intertextuală, de faptul că intertextualitatea transcrie literar verbul infinir (vezi supra). "Archaeus este singura realitate pe lume, toate celelalte sunt fleacuri Archaeus este tot" (Eminescu: 2011, II, 206). Orice text este intertext (Roland Barthes); cărțile, ca operă deschisă, sunt întrupări ale
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Bhose vorbește despre necesitatea ca omul să se interiorizeze pe deplin ca să ajungă la Realitatea supremă, idee relaționată de cercetătoare cu imaginea binoclului întors "departe, departe, în fundul cugetării unui om"(ibidem). Gândirea indiană transpare din paginile lui [Archaeus], această realitate intertextuală (sau interspirituală) a ajuns de ordinul evidenței. Dar să citim aceleași rânduri amintindu-ne imaginea sinecdotică a intertextului din definiția lui Daniel Bilous: l'intertexte c'est le tout convoqué et représenté par sa partie (vezi supra). Un mit literar
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
rânduri amintindu-ne imaginea sinecdotică a intertextului din definiția lui Daniel Bilous: l'intertexte c'est le tout convoqué et représenté par sa partie (vezi supra). Un mit literar, Contele de Monte Cristo 60, de exemplu, trăiește prin fiecare preluare intertextuală, iar când va fi fost reprezentat pe scenă, se va fi dovedit mai viu ca oricând: (H2a) Și iată că te pomenești deodată pe scenă c-o icoană vie a vieții...publicul râde, actorii se strâmbă și toate acestea ca
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dinamică în spectrul artistic-sacru. Identitatea ătman-Brahmăn se traduce, în termenii alegoriei arheice, ca expresie a memoriei identității intertext-Intertextualitate, ca să actualizăm disocierea atât de inspirată și utilă a lui M. Riffaterre. Întregul este convocat și reprezentat prin parte cu fiece reeditare intertextuală. Se pot multiplica propunerile de citire a definițiilor intertextualității în cheie arheică și invers. Considerăm mai mult decât sugestiv faptul că Archaeus, așa etern cum este, are nevoie de suportul tipografic: "Ș-apoi nu uita că hârtia chiar era de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
decât sugestiv faptul că Archaeus, așa etern cum este, are nevoie de suportul tipografic: "Ș-apoi nu uita că hârtia chiar era de nevoie numai ca să fixeze pe Archaeus". Manuscriptul, nucleu intratextual predilect la Eminescu, ilustrează cel mai bine conotația intertextuală a "studiului de caz" cu directorul de teatru. 4.3. Intratextualitate transgenerică. Al treilea model cosmologic, einsteinian Am văzut într-un capitol anterior cum se produce, prin intertextualitate, un efect de spațializare care anulează conjugarea verbului la trecut, prezent și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
divinității aplicată la noi [ la oameni]" (Varia Eminescu: 2011, X, 109). Citim opera lui Mihai Eminescu și trăim sentimentul anticipării de către poet a adevărurilor științifice emise în secolul care i-a urmat. Critica literară de pe malurile Senei numește fenomenul coincidențelor intertextuale produse în situații în care hipotextul încă nu s-a scris, iar hipertextul deja îl redă "plagiat prin anticipare"66. Nu vom utiliza sintagma din cauza conotației termenului, la noi, dar și pentru că distanța dintre secvențele antrenate în relația intertextuală ar
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
coincidențelor intertextuale produse în situații în care hipotextul încă nu s-a scris, iar hipertextul deja îl redă "plagiat prin anticipare"66. Nu vom utiliza sintagma din cauza conotației termenului, la noi, dar și pentru că distanța dintre secvențele antrenate în relația intertextuală ar putea fi prea mare (numărul unităților lexicale comune). Eminescu a surprins prin intuiția extraordinară a certitudinilor științelor de mai târziu. Nu subscriem reținerilor ironice exprimate de G. Călinescu: Eminescu e cel mai mare filosof, cel mai de seamă filolog
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
un ton asertiv și răspicat. După ce îl vom vedea pe Dan punând în operă teoriile despre accelerație și legile mișcării traduse în ms. 2267, vom înțelege de ce. Înțelegem prin unificare (André Topia, vezi supra capitolul introductiv, istoricul conceptului intertext) situația intertextuală în care, deși îl despart de Kant mult timp și câmpuri discursive diferite, Eminescu se menține în imediata proximitate ideatică față de filosof atât în Fragmentarium, cât și în paginile de traduceri și de literatură. Demersul traducătorului se circumscrie practicilor intertextuale
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intertextuală în care, deși îl despart de Kant mult timp și câmpuri discursive diferite, Eminescu se menține în imediata proximitate ideatică față de filosof atât în Fragmentarium, cât și în paginile de traduceri și de literatură. Demersul traducătorului se circumscrie practicilor intertextuale de o manieră care luminează genotextul, în dinamica altul/același care îi însuflețește mecanismul. Pe de o parte, ideea din textul-sursă trebuie păstrată, ceea ce trimite la repetare, ca una din cele două componente ale intertextualității. Pe de altă parte, formularea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
scenă. Fig. VII. Dispunerea/intensitatea tipurilor intratextuale în cadrul operei unui autor În imaginea de mai sus propunem actualizarea iconică a taxinomiei intratextului, pentru a urmări diminuarea intensității intratextuale dinspre centru spre marginea operei. Dincolo de circumferința acestui cerc se găsește nesfârșirea intertextuală sau interdiscursivă. Revenind la intratextul transauctorial, acesta prezintă o situație de dublă încadrare (cine știe dacă nu o ipostaziere a paratopiei lui D. Maingueneau): aparține și nu aparține autorului pe care prezentul studiu îl urmărește. Ideea confirmă o preocupare, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
asupra sursei erorii, în sensul că, textul rămânând nedefinitivat de autor, consoana poate să se fi pierdut din cauza unei inadvertențe, cu atât mai mult cu cât ediția Perpessicius a operelor lui Eminescu îndreaptă această greșeală. Oricum s-ar explica aproximarea intertextuală din titlul eminescian, Gramatica sanscrită are valoare nu numai ca atare, ci prezintă importanță și în exegeza operei eminesciene 90. Pasiunea lui Eminescu pentru sanscrită a pornit de la interesul său în filozofia indiană. Ni se pare că Eminescu a intuit
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
că nu pricep curent limba sanscrită. Trebuie s-o fi uitat" (Dumitrescu Bușulenga: 2000, 284). Matematică sau filosofică, traducerea eminesciană nu se abate de la textul și mai ales de la spiritul cărții tălmăcite. Eminescu traduce din pasiune, iar când acest demers intertextual vizează poezia (Fr. Schiller), repetarea inter textuală este învinsă de diferire și poetul naște o creație nouă. Bibliografie primară Corpus restrâns: proza lui Mihai Eminescu Corpus de lucru: Opere Mihai Eminescu Ediția integrală Opere Mihai Eminescu București: Editura Național, 2011
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
temă și motiv. DURAND Gilbert [1960] (1992) Les structures anthropologique de l'imaginaire. Introduction à l'archétypologie générale Paris: 11ème édition DUNOD [Paris: PUF pour 1ère éd.]. * mitul, prezență semantică. EIGELDINGER Marc (1987) Mythologie et intertextualité, Genève: Éditions Slatkine. * câmpuri intertextuale; * funcțiile intertextualității. ELIADE Mircea [1963] (1978) Aspecte ale mitului, traducere din franceză de Paul G. DINOPOL, București: Editura Univers, Colecția "Eseuri" (Myth and Reality, New York: Harper & Row, Publishers, World Perspectives Series). * ieșirea din timp obținută prin: lectură; * mit. ELIADE Mircea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Prefață și traducere de Marina MUREȘANU-IONESCU, București: Editura Univers (Rhétorique de la poésie. Lecture linéaire, lecture tabulaire, Paris: Éditions du Seuil). * lectura lineară; * lectura tabulară; * proto-ritm/cvasi-ritm. HĂULICĂ Cristina (1981) Textul ca intertextualitate (Pornind de la Borges), București: Editura Mihai Eminescu. * secvența intertextuală; * lexia, * critica surselor vs intertext, HÉBERT Louis (2007) Dispositifs pour l'Analyse des Textes et des Images. Introduction à la sémiotique appliquée, Presses Universitaires de Limoges, Collection "Nouveaux Actes Sémiotiques". * autotextualitatea; * intertextualitatea; * arhitextualitatea; * autogenericitatea sau autotipicitatea * intergenericitatea sau intertipicitatea. HELBO
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]