KorAP: Find »[drukola/base=intertextualitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...18 19 20 ...41 >

1,001 matches

Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873

pe care ea le asimilează în propriul spațiu sau la care trimite în spațiul textelor (practici semiotice) exterioare se va numi ideologem (Antologia "Tel Quel": 1980, 268). Cu Sèméiôtiké-Recherches, pour une sémanalyse (Paris, Seuil [1969]), Kristeva revine asupra conceptului de intertextualitate, trasând elementele de filiație bahtiniană. Psihanalista împărtă șește viziunea conform căreia o pagină ascunde un mozaic de texte, absorbție și transformare a altui text. Locul noțiunii de intersubiectivitate este luat de intertextualitate. Mihail Bahtin nu pomenește de intertextualitate, însă termenul

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
Paris, Seuil [1969]), Kristeva revine asupra conceptului de intertextualitate, trasând elementele de filiație bahtiniană. Psihanalista împărtă șește viziunea conform căreia o pagină ascunde un mozaic de texte, absorbție și transformare a altui text. Locul noțiunii de intersubiectivitate este luat de intertextualitate. Mihail Bahtin nu pomenește de intertextualitate, însă termenul își are germenii în dialogismul cercetătorului rus: Poetica lui Dostoievski (Moscova [1963]), mai târziu, Estetica și teoria romanului (Moscova [1975]). În accepțiunea lui, romanul dispune, structural, de predispoziția integrării, sub formă polifonică

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
conceptului de intertextualitate, trasând elementele de filiație bahtiniană. Psihanalista împărtă șește viziunea conform căreia o pagină ascunde un mozaic de texte, absorbție și transformare a altui text. Locul noțiunii de intersubiectivitate este luat de intertextualitate. Mihail Bahtin nu pomenește de intertextualitate, însă termenul își are germenii în dialogismul cercetătorului rus: Poetica lui Dostoievski (Moscova [1963]), mai târziu, Estetica și teoria romanului (Moscova [1975]). În accepțiunea lui, romanul dispune, structural, de predispoziția integrării, sub formă polifonică, a unei mari diversități de componente

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
romanului (Moscova [1975]). În accepțiunea lui, romanul dispune, structural, de predispoziția integrării, sub formă polifonică, a unei mari diversități de componente lingvistice, stilistice și culturale. Limbaje, conexiuni polifonice, dialogism, unități discursive ale culturii toate acestea sunt elemente bahtiniene care fundamentează intertextualitatea (Pierre-Marc de Biasi, ibidem, 373). De reținut este faptul că, la Julia Kristeva, ideologemul pare să se bucure de o definire, însoțită chiar de clasificare (ideologem al simbolului și ideologem al semnului), mai clară decât intertextualitatea. Ideologemul operaționalizează o prezență

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
elemente bahtiniene care fundamentează intertextualitatea (Pierre-Marc de Biasi, ibidem, 373). De reținut este faptul că, la Julia Kristeva, ideologemul pare să se bucure de o definire, însoțită chiar de clasificare (ideologem al simbolului și ideologem al semnului), mai clară decât intertextualitatea. Ideologemul operaționalizează o prezență abstractă: textele străine din text. Gérard Genette va propune un discurs mai aplicat asupra vecinătăților noționale ale intertextualității, care va marca punctul de plecare pentru aproape tot ce se va mai scrie despre conceptul kristevian. În

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
bucure de o definire, însoțită chiar de clasificare (ideologem al simbolului și ideologem al semnului), mai clară decât intertextualitatea. Ideologemul operaționalizează o prezență abstractă: textele străine din text. Gérard Genette va propune un discurs mai aplicat asupra vecinătăților noționale ale intertextualității, care va marca punctul de plecare pentru aproape tot ce se va mai scrie despre conceptul kristevian. În acest fel stând lucrurile, ideologemul a fost "umbrit" și nu s-a mai putut impune, s-a pierdut în istoria și socialul

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
de folositor, dar lipsit de "instrucțiuni de utilizare". Manualul necesar se ascunde în coperțile ideologemului. Este posibil ca, dintre noțiunile trimise de către Julia Kristeva în lume să deslușească textul, ideologemul să se dovedească mai util pentru vizualizarea întâlnirii textelor decât intertextualitatea. 1.2.2. Anii 1970: primele apropieri 1972 punctează momentul intrării discrete a intertextualității în domeniul lexicografic, în Apendicele Dicționarului enciclopedic al științelor limbajului (O. Ducrot și T. Todorov). Un alt reper temporal: în 1976, revista Poétique consacră un număr

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
ideologemului. Este posibil ca, dintre noțiunile trimise de către Julia Kristeva în lume să deslușească textul, ideologemul să se dovedească mai util pentru vizualizarea întâlnirii textelor decât intertextualitatea. 1.2.2. Anii 1970: primele apropieri 1972 punctează momentul intrării discrete a intertextualității în domeniul lexicografic, în Apendicele Dicționarului enciclopedic al științelor limbajului (O. Ducrot și T. Todorov). Un alt reper temporal: în 1976, revista Poétique consacră un număr special (27) Inter textualitatés semn al depășirii etapei de "pribegie noțională" la care o

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
deschiderea textului către "lumea" livrescă, într-o socializare reciproc constructivă. Textul este privit ca un aparat translingvistic, ce redistribuie limba și prin aceasta se și construiește pe sine: enunțurile anterioare ori sincronice se întâlnesc în pagină și fortifică semantica textului. Intertextualitatea favorizează o înțelegere nouă asupra imitației, care modifică poziția accentului de pe reproducere, pe productivitate. Cel mai citat articol în literatura de specia litate vizează "strategia formei"14 și deschide acest număr al revistei. Laurent Jenny consideră că, în afara intertextualității, opera

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
textului. Intertextualitatea favorizează o înțelegere nouă asupra imitației, care modifică poziția accentului de pe reproducere, pe productivitate. Cel mai citat articol în literatura de specia litate vizează "strategia formei"14 și deschide acest număr al revistei. Laurent Jenny consideră că, în afara intertextualității, opera literară ar fi neinte ligibilă, asemenea cuvântului dintr-o limbă necu noscută. Studiul este foarte prezent în bibliografia ulterioară, ca și articolul lui Lucien Dällenbach, care delimitează intertextul de autotext 15, motiv pentru care am ales să ne oprim

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
fi utile pentru analiza intratextualității eminesciene. André Topia urmărește relația dintre hipo text și hipertext (prin prisma citatului) care determină structura și semnificația operei literare 16. El se oprește la romanul Ulise de James Joyce. Textul literar își asumă, prin intertextualitate, locul geometric în care texte străine îl străbat și îl informează. El încetează să se bucure de frontiere stabile și de instanțe clare ale enunțării. Lasă să se vadă o configurație deschisă, brăzdată de rețele de referințe, reminiscențe, conotații, ecouri

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
intratextua lității oferă posibilitatea de a aprecia măsura în care filiația supraviețuiește remodelajului. A doua perspectivă, orizontală, reflectă posibile răspunsuri la problema omogenității montajului: statutul configurației textuale noi. Autorul studiului se întreabă dacă va fi vorba despre unificare, ruptură sau intertextualitate. Vor fi bifate toate variantele, de vreme ce intertextualitatea unește și desparte, într-o dialectică fascinantă și creatoare. Cele două perspective merită reluate în momentul în care va fi analizat intratextul eminescian (vezi infra, subcapitolul referitor la intratextualitatea transgenerică și organicitatea operei

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
măsura în care filiația supraviețuiește remodelajului. A doua perspectivă, orizontală, reflectă posibile răspunsuri la problema omogenității montajului: statutul configurației textuale noi. Autorul studiului se întreabă dacă va fi vorba despre unificare, ruptură sau intertextualitate. Vor fi bifate toate variantele, de vreme ce intertextualitatea unește și desparte, într-o dialectică fascinantă și creatoare. Cele două perspective merită reluate în momentul în care va fi analizat intratextul eminescian (vezi infra, subcapitolul referitor la intratextualitatea transgenerică și organicitatea operei eminesciene, pentru unificare, precum și subcapitolul referitor la

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
văzut nevoită să își reconsidere atitudinea față de literatură și față de propriul demers. Paginile articolului care încheie numărul 27/1976 al revistei Poétique își propun să înțeleagă dacă și în ce măsură dialogismul critic diferă de cel poetic. Altfel spus: ce anume deosebește intertextualitatea critică de cea poetică? În principiu, critica literară a fost mereu intertextuală, în sens larg, în măsura în care discursul critic se articulează pe desenul întâlnirii textului analizat cu cel care analizează. Totuși, atrage atenția cercetătoarea, intertextualitatea nu se reduce la utilizarea citatelor

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
poetic. Altfel spus: ce anume deosebește intertextualitatea critică de cea poetică? În principiu, critica literară a fost mereu intertextuală, în sens larg, în măsura în care discursul critic se articulează pe desenul întâlnirii textului analizat cu cel care analizează. Totuși, atrage atenția cercetătoarea, intertextualitatea nu se reduce la utilizarea citatelor sau la aparatul referențial furnizat de critica surselor: ar fi o formă rudimentară. Un punct de diferențiere evidentă se referă la faptul că intertextualitatea critică este declarată (s.a.), adică supusă unei legi, în timp ce intertextualitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
textului analizat cu cel care analizează. Totuși, atrage atenția cercetătoarea, intertextualitatea nu se reduce la utilizarea citatelor sau la aparatul referențial furnizat de critica surselor: ar fi o formă rudimentară. Un punct de diferențiere evidentă se referă la faptul că intertextualitatea critică este declarată (s.a.), adică supusă unei legi, în timp ce intertextualitatea poetică poate fi în cea mai mare parte a timpului și este tacită. Declararea implică supunere și raportarea la textul citat în termeni cvasi-juridici: criticul se vede în ipostaza cuiva

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
intertextualitatea nu se reduce la utilizarea citatelor sau la aparatul referențial furnizat de critica surselor: ar fi o formă rudimentară. Un punct de diferențiere evidentă se referă la faptul că intertextualitatea critică este declarată (s.a.), adică supusă unei legi, în timp ce intertextualitatea poetică poate fi în cea mai mare parte a timpului și este tacită. Declararea implică supunere și raportarea la textul citat în termeni cvasi-juridici: criticul se vede în ipostaza cuiva care intră pe proprietatea altuia, se bucură de uzulfruct pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
bucură de uzulfruct pentru un timp, ceea ce presupune respectarea anumitor reguli, dintre care, elementare sunt: recunoașterea limitelor proprietății, drepturile proprietarului și îndatoririle non-proprie tarului. În schimb, scriitorul se plimbă (fără ghilimele, în textul revistei ceea ce ar confirma spațializarea generată de intertextualitate) în toate zonele literaturii cu o dezinvoltură nepermisă criticului: el nu declară nimic, poate dialoga cu alți scriitori fără să-i numească, se folosește de bunurile altora de parcă ar fi ale sale. Raportul dintre autorul intertextualizat în pagina de literatură

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
se abate, echivalează cu un fel de subordonare. În consecință, nu poate fi vorba despre parteneriat în cazul criticii, implicit, dialogul nu este autentic. De fapt, dialogismul descris de Mihail Bahtin nici nu se aplică discursului critic, după opinia cercetătoarei intertextualității critice. Centrul de greutate al studiului realizat de Leyla Perrone-Moisés se fixează pe ipostaza criticului, urmărind posibilitatea ca și acesta să practice liber intertextualitatea, cu toate consecințele ei (de exemplu, arhitectura textuală complicată prin dublarea limbajului, istoriei și a subiectivității

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
De fapt, dialogismul descris de Mihail Bahtin nici nu se aplică discursului critic, după opinia cercetătoarei intertextualității critice. Centrul de greutate al studiului realizat de Leyla Perrone-Moisés se fixează pe ipostaza criticului, urmărind posibilitatea ca și acesta să practice liber intertextualitatea, cu toate consecințele ei (de exemplu, arhitectura textuală complicată prin dublarea limbajului, istoriei și a subiectivității). Calea către libertatea de mișcare intertextuală a scriitorului este condiționată de abolirea frontierelor genurilor (literatură/critică), tendință ilustrată de trei autori: Blanchot, Barthes și

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
al lui Blanchot, conform opiniei exprimate de Leyla Perrone-Moisés, este visul originii: toate înțelesurile sunt aspirate de un centru situat într-o nedefinită primordialitate, opera este deschisă în sensul întoarcerii, către moarte sau liniște. Aceste trei orientări pot conduce la intertextualitate, însă va fi vorba despre trei tipuri de intertextualitate bine definite. Dialogismul lui Butor este constructiv, al lui Barthes este diseminant, iar cel manifestat în pagina lui Blanchot este etern reiterativ. Într-o reprezentare sonoră a intertextualității critice, cu ajutorul unei

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
este visul originii: toate înțelesurile sunt aspirate de un centru situat într-o nedefinită primordialitate, opera este deschisă în sensul întoarcerii, către moarte sau liniște. Aceste trei orientări pot conduce la intertextualitate, însă va fi vorba despre trei tipuri de intertextualitate bine definite. Dialogismul lui Butor este constructiv, al lui Barthes este diseminant, iar cel manifestat în pagina lui Blanchot este etern reiterativ. Într-o reprezentare sonoră a intertextualității critice, cu ajutorul unei benzi magnetice, Butor ar intercala mai multe voci, realizând

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
pot conduce la intertextualitate, însă va fi vorba despre trei tipuri de intertextualitate bine definite. Dialogismul lui Butor este constructiv, al lui Barthes este diseminant, iar cel manifestat în pagina lui Blanchot este etern reiterativ. Într-o reprezentare sonoră a intertextualității critice, cu ajutorul unei benzi magnetice, Butor ar intercala mai multe voci, realizând un colaj sonor; Barthes ar face un bruiaj de voci suprapuse [...]; Blanchot ar imprima o voce neutră ce rostește că orice înregistrare ar trebui ștearsă 18 (Poétique: 1976

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
realizând un colaj sonor; Barthes ar face un bruiaj de voci suprapuse [...]; Blanchot ar imprima o voce neutră ce rostește că orice înregistrare ar trebui ștearsă 18 (Poétique: 1976, pp. 378-379). Important, în ciuda diferențelor dintre cei trei, este faptul că intertextualitatea poetică și cea critică se bucură de același regim. Barthes, Butor și Blanchot ne arată, de o manieră diferită, modul în care critica literară poate să depășească citatul și să acceadă la intertext diseminare, colaj sau bruiaj scriitură. Dificultatea intervine

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
sfera: "ansamblul textelor în raport intertextual". Michael Riffaterre acceptă ca intertext doar textul la care se face trimitere, în timp ce Pierre Malandain critică această dimensiune "obiectuală": "putem vedea în intertext mai degrabă spațiul fictiv în care au loc schimburile operate prin intertextualitate"19. Lipsa de fermitate în definirea intertextului a intensificat dezbaterea la finalul anilor șaptezeci. 1.2.3. Anii 1980: productivitatea și stabilizarea conceptului Intervalul 1978 1982, bogat în publicații teoretice, este sinonim intrării conceptului de intertextualitate în faza sa de

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]