536 matches
-
Pentru că, între timp, cu vocea lui de tinichea, terchea-berchea se apucase să recite o nouă porțiune a poemului său, cu care, cu puțin înainte, preschimbase trei sferturi din sala de cenaclu în cubul de chihlimbar. O dăduse adică iarăși pe invocație: "...Moartea îmi șoptește cuvintele și tot moartea îmi prescrie marile ei tratamente de sănătate..." Bălmăjea el, bâiguiala lui de acum părând însă departe de-a mai produce firișor din efectele scontate: "...De la etajul întîi al blocului unde mă rog Rugăciunea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe covor. Picioarele i se încolăciră, în cădere, în jurul piciorului circular al mesei. Palmele-i, retrăgîndu-se, sparseră cerul voltaic al invocatorilor. Și astfel îl obligă să dispară pe Musafirul de Ceață, lins parcă de limba unui animal necunoscut. Camera de invocație fu răsturnată (de trei ori), zăngănind precum o cutie din lemn ce poartă înăuntru un pumn de monede. Foștii invocatori se treziră reînșurubați în scaunele lor. Degetele le fură pleznite de nuielușele purtătorilor de letică, trimiși să curețe locul și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nici o putere. A fecunda în neant nu este visul lui Dumnezeu, însă cu siguranță reprezintă înțelesul unei mirări, care sancționează un anumit gen de gratuitate extremă, nocivă. De aceea, inutilitatea sublimă a sexualității homosexuale nu pare a sugera decât neajunsul invocației fatidice și indiferența fantasmei. Selenarul sentiment de iubire care unește doi homosexuali poartă cu sine înțelesul escatologic al unui tip de autosugestie ontologică pe care lumea nu și-o mai poate reprima. Invincibil, zigotul singurătății se sparge, spre a-și
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
ei. E rău când nu crezi în nimic. Dar și când crezi în orice. Și solidaritatea creștină se află în suferință. Omenirea l-a clonat pe Iuda, nu pe Iov. Pragmatismul s-a insinuat și în rugăciuni. Toate încep cu invocația : “Dă-mi Doamne”! Atenție azilanți! Nu poți învia din morți în pământ străin. Judecata de Apoi nu poate fi mai înspăimântătoare decât de cea a semenilor. Absența căinței blochează salvarea. S-au mai și spart, probabil, eprubete prin laboratorul lui
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ale sufletului său, în cele mai îndepărtate clipe ale existenței sale mizerabile, auzi un sunet: nu era decât un cuvânt, o silabă. Glasul lui îl rostise din instinct, ca o suflare. Era cuvântul cu care încep și se termină toate invocațiile către Brahma: cuvântul sacru Om!, perfecțiune a realizării plenare. Și exact în clipa în care această silabă strigă în urechile lui Siddhartha, judecata lui se limpezi dintr-odată...“ Închise cartea și rămase rezemat de copac, cu guta în mâna stângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
o scrisoare, spălînd mîinile unui copil cu un săpun parfumat. Am Încă În palme mirosul acela și apa rece ca gheața și eu clănțănind de frig ca de frică pentru că vreau cu orice preț să scot la lumină printr-o invocație barbară corpul acela călduț și alunecos Înmuindu-se În buzunarul lui Leopold Bloom ca un embrion abia zămislit În propriul meu uter. Să mergem deci acolo pe coastă În iatacurile verzi ale frunzișului sîni Îngîndurați să desprindem de pe ramuri triste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
însuși, eul creator percepe aici întrepătrunderea cerului cu pământul: Vuietul apelor mari se amestecă-n / vuietul stelelor, în timp ce păsări sendreaptă spre nord intuind / timpul de dragoste... Primul poem, Rugă, amintind prin multe aspecte de marea cultură a lumii, e o invocație către Parce, zeițele destinului, poetul însuși asemănând gestul acesta al său cu al lui Hölderlin (Acum către Parce, ca Hölderlin mă tângui...), din perspectiva aflării la mijlocul zodiei, pentru ca finalul să reformuleze eminesciana dorință sacrificială a lui Hyperion adresată demiurgului: Reia
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
în diferite game, poetul încercând să se apropie de exprimarea inefabilului acestui sentiment, a cărui intensitate o reliefează și prin apelul la intertextualitate, valorificând ecouri din marea literatură a lumii, din folclor, așa cum am văzut, iar în plan stilistic, prin invocații, hiperbole, enumerații, repetiții etc., toate insuficiente însă pentru a se identifică pe deplin cu trăirile: mi-e dor, mi-e dor de tine, dor orbitor, pârjolitor / ... / Mi-e dor de tine, dor, dor, dogoritor de viață / fără leac, / dor împătimitor
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
contopirii celor două părți, cu atât mai mult cu cât se află în puncte diametral opuse ori, mai mult chiar, jumătatea cealaltă, spre care se tinde, superioară, în orice caz, celei palpabile nu e decât Himeră-ncarnată de gând. De aceea, invocația îngerului sălbatic (Înger de sine al divinei cunoașteri / Între morminte fără de nașteri) poate fi decriptată ca manifestare a aspirației spre împlinirea propriei ființe și, în același timp, ca autoevaluare a eului, prin aprecierea atitudinii proprii față de viață, față de cunoaștere: N-
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
e lăsat neterminat, astfel că nu mă cunoaște îndestul iarba de leac, dar această disfuncție a ființei poate fi vindecată, însă numai de iubire, „neterminarea” unuia unindu-se cu „neterminarea” celuilalt. Și, dacă sentimentele se scufundă - Atlantidă! - în adâncul sufletului, invocația către divin e doar confesivă, deloc revendicativă, nici măcar nu așteaptă leacul, pentru că eul e resemnat cu fragmentul de vreme consacrat, asumându-și-l, cu toate ale lui. În felul acesta, poemele sunt, mai ales, documente constatative, rod al contemplației viețuirii
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
putea fi ultima lor masă; doar puțini, siguri de victorie, nu mâncau, ca să fie mai agili și mai rapizi în atac și în apărare. Mulțimea se aduna în jurul gladiatorilor care, după ce goleau mesele, începeau să graveze pe plăcuțe de metal invocații către zeii lor sau injurii la adresa adversarului pe care urmau să-l întâlnească. Înainte de luptă, plăcuțele erau ascunse sub pământ, într-un loc oarecare din Ludus, pentru ca zeii infernali să le citească și să țină cont de ele. Spectacolul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
natio barbara".9 Să examinăm și alți termeni. Cuvântul Dumnezeu este prezent în forma aceasta veche, latină vulgară, numai la români. Din examinarea lui rezultă că Domine/deus, în forma veche, populară, Domne deus este, în Dacia și Moesia, o invocație păgână, preluată apoi și de creștinism. Alți termeni creștini semnificativi sunt: Crăciunul, Rusaliile, duminica, sărbătoare (termen simbolic al împăcării între păgânism și creștinism), lege, în sens de credință religioasă, termen popular romanic. 10 Strâns legate de creștinismul românesc, în aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
castre și așezări citadine: Sucidava, Dinogetia, Tomis, Callatis, Capidava, Păcuiul lui Soare. Pentru secolele VII-X, dovezile se înmulțesc: fragmente ceramice din așezări ca Dinogetia și Capidava poartă semne, litere, ștampile, texte, monograme, în limba greacă sau alfabet chirilic, ce cuprind invocații religioase către I. H., M. D., sfinți, îngeri. Marea majoritate a inscripțiilor latine și grecești sunt redate în limba populară a localnicilor ("in lingua romana rustica"), folosită de autohtoni în vorbirea zilnică. Un vas aflat la Capidava, datat din secolul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și a Moldovei ca stat independent; făcând apel la istorie, el desfășoară o pledoarie în favoarea drepturilor și opțiunilor sale politice, în beneficiul aspirației Moldovei la neatârnare, vestejește încasările și abuzurile otomane, invocă capitulația lui Bogdan cel Orb nerespectată de turci - invocație care deschidea o nouă fază în îndelungata perioadă de apel al românilor la dreptul istoric în sprijinul emancipării naționale. Din instrucțiunile (7 mai 1711) lui Petru I către generalul Șeremetiev, rezultă că raporturile cu domnitorii români constituiau pentru țar și
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
politice, când dorința supremă era abolirea dominației otomane. Față de soliditatea și amplitudinea revendicărilor de independență și unire (un singur prinț pentru ambele principate), cererile de „stăpânire țaristă” apar ca un pandant, ca o reverență, ce se pierde în șirul de invocații ale drepturilor istorice la neatârnare sau numai ocrotire (protecție) „prea înaltă”. Este exclus ca delegații munteni să nu fi știut că rușii se prezentaseră la Focșani cu adeziunea la retrocedarea Principatelor către Poartă, iar austriecii și prusienii cu decizia de
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
o mângâie, iar cele două turnuri rotunde, având ferestre cu menouri, primesc, ca-n fiecare zi, încruntarea mânioasă de purpură a soarelui la apus. Cu siguranță Windcote, cu numele ei de mascaradă, trebuie să fi răsărit dintr-odată, întreagă, din invocațiile unui vrăjitor; și tot așa, într-o zi o să dispară, lăsând în urmă, pentru o clipă bizară, un mic nor de fum negru pe nisipul arid"7. Meridian, urmașul unei familii a cărei istorie se intersectează cu industria armamentului din
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
a îndupleca cerul să i se aștearnă pe mâini, și seara încerca s-o repete de mai multe ori. Degeaba însă, stelele rămăseseră în livada lor de lumină lăptoasă, iar el cu mâinile goale în văzduh. Și totuși, spunea mătușa, invocațiile nocturne, făcute fără să fii auzit de cineva, reușesc întotdeauna. Oare de ce stelele nu-i dăduseră ascultare? Dar ție, mătușă, ți-au dat vreodată ascultare? Mătușa îi arătă palma mîinii stângi. Văzu o cicatrice mare vindecată și nu prea. Asta
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
4: Ion Gheorghe ("Căile pământului"), Aurel Rău ("Unde apele vorbesc cu pământul"), Ion Brad ("Cântecele pământului natal"). Motivul astrelor 5 apare, între alții, la Horia Zilieru,"Alcor", Cezar Baltag, "Vis planetar", Aurel Rău, "Jocul de-a stelele", uneori metaforizat în invocații și meditații asupra unor evenimente esențiale nunta, nașterea, moartea 6. Blestemul, ca cele două astre al zilei și al nopții să nu se mai întâlnească, este preluat din folclor de Mihai Beniuc în poemul "Dropia roșie"; aici răsăritul soarelui va
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ca semne ce se rotunjesc și în emoții. Matei Gavril este poet: "Sufletul meu este plin de zăpadă/ Toată noaptea am visat că a nins./ Dar primul gând de unde s-a desprins/ a început inima mea să vadă." Mircea Dinescu "Invocație nimănui", Versuri, Cartea Românească, 1971; "Elegii de când eram mai tânăr", Cartea Românească, 1973. "Invocație nimănui" (1971) amintește de M. Iacobescu: "Sunt tânăr, Doamnă, tânăr de-aceea nu te cred,/ oricât mi-ai spune, timpul nu-și ascute gheara/ deși acații
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este plin de zăpadă/ Toată noaptea am visat că a nins./ Dar primul gând de unde s-a desprins/ a început inima mea să vadă." Mircea Dinescu "Invocație nimănui", Versuri, Cartea Românească, 1971; "Elegii de când eram mai tânăr", Cartea Românească, 1973. "Invocație nimănui" (1971) amintește de M. Iacobescu: "Sunt tânăr, Doamnă, tânăr de-aceea nu te cred,/ oricât mi-ai spune, timpul nu-și ascute gheara/ deși acații ceții spre mine își reped/ săgețile vestirii, sunt tânăr. Bună seara". Mircea Dinescu își
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de-o desăvârșită pace și liniște. Citind versurile, avem sentimentul că poetul parcă a cunoscut aievea această lume, și acum, pierdută, o înfrumusețează amintirea, de-aceea ni se transmite permanent un sentiment elegiac, generat de aspirația de a o recuceri. "Invocație" este un poem al reveriei, dar zilele săptămânii trag după ele un întreg univers existențial: Edenul este păgân; joia este zi de târg la Fierbinți, iar vânzătorii oferă marfă rară: papagali, țilindri magici, centauri, cai, vârcolaci, păsări venite parcă dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mor/ mai strânge marmoră sub tine/ nu fierbe sânge de arțar în eprubete bizantine./ și-a ta e țara și cuvântul/ tot neamul meu e-n cimitir/ pe toți i-a cumpărat pământul/ la târgul negru din Izmir". Mircea Dinescu "Invocație nimănui", Versuri, Editura Cartea Românească, 1971; "Elegii de când eram mai tânăr", Editura Cartea Românească, 1973. "Invocație nimănui" (1971) amintește de D. Iacobescu: "Sunt tânăr, Doamnă, tânăr de-aceea nu te cred,/ oricât mi-ai spune, timpul nu își ascute gheara
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ta e țara și cuvântul/ tot neamul meu e-n cimitir/ pe toți i-a cumpărat pământul/ la târgul negru din Izmir". Mircea Dinescu "Invocație nimănui", Versuri, Editura Cartea Românească, 1971; "Elegii de când eram mai tânăr", Editura Cartea Românească, 1973. "Invocație nimănui" (1971) amintește de D. Iacobescu: "Sunt tânăr, Doamnă, tânăr de-aceea nu te cred,/ oricât mi-ai spune, timpul nu își ascute gheara/ deși acații ceții spre mine își reped/ săgețile vestiri, sunt tânăr. Bună seara". Mircea Dinescu își
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
urcă în zonele reci, propice creației. Trimiteri se pot face la Eminescu, la poezia lui G. Călinescu și la Camil Petrescu: "Aș vrea să fugim în/ Hiperboreea/ și să te nasc viu,/ urlând, alergând, zdrobită de zimții/ cerului vinețiu". Prin invocație și contextul creat, poemul amintește și de "Riga Crypto și Lapona Enigel" ale lui I. Barbu. Poetul rămâne însă bolnav de cunoaștere, de salt în cunoaștere: "Sunt bolnav nu de cântece,/ ci de ferestre sparte,/ de numărul unu sunt bolnav
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
trimite la L. Blaga, fără însă să se transforme într-o jubilație schilleriană, ca în poemul "Focuri de primăvară". Poetul trăiește direct o stare de identificare cu divinul, dar în același timp mărturisește o mare singurătate. Finalul poemului este o invocație către un principiu sau către o ființă care să-l împlinească în anotimpul mieilor primi: "Afară gem berbecii, înăuntru plâng mieii,/ Targa de iarbă tulbure e jilavă, vino și ridică-mi mâinile de pe pământ/ Vino și binecuvântă mieii care se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]