1,366 matches
-
Până și plictiseala prânzului Neculai o suporta în altfel decât noi : mânca hâlpav și nu se sătura nicicând. Pesemne porțiile pe care i le hărăzea bunica nu erau pe măsura lui. Noi, în schimb, numai cu multe sclifoseli izbuteam să isprăvim corvoada asta. Marea patimă a lui Neculai era însă goana după câinii hoinari. îndată ce zărea vreunul, scăpa din mâini coarba fântânii iar ciutura pornea ca un glonț în gol. Fâșcâind și chiuind, Neculai țâșnea, zvârlind cu tot ce apuca în
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
dezleagă limba. - A spus la radiosu cela de sarsalit, anunță el. - Satelic, corectează Belioaie. Câte spun ei ți se face părul măciucă. Cică vrau s-ajungă la Dumnezeu, să vadă unde șade el cu raiul. Că pe pământ le- au isprăvit toate... - Ba, zice, cică se termină gaza și cărbunii în glob și atuncea ne mutăm pe stele, intervine, neîncrezătoare, fina. - N-om ajunge noi zilele cele ! Ce să ne mai mute Parcă pot ei așa ceva ! Vai de capul lor ! dă
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
nume, îi lăsau în urmă pe toți ceilalți : AlexĂPetră-Costă-Șté-Marí-Vasí-Rusă din deal, Alexă-Petră-CostĂȘté-Marí-Vasí-Rusă din Curătură și Alexă-Petră-Costă-ȘtéMarí-Vasí-Rusă din Văleni, căci, din șapte, numai trei trăiau. Ar mai fi fost încă multe de pus la cale despre sat, când cinătuiala porcului se isprăvi. Gazda așeză la toți în traistă și, veselă și mulțumită, claca se desfăcu. Belioaie, poreclit Gafton, cam amestecase vinul cu samahoanca și, cum călătorului îi șade bine cu drumul iar bețivului cu șanțul, o bucată din noapte cumătrul a făcut
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
dos de cel scontat. Copila se pune și mai tare pe urlat. — Da’ stai odată liniștită! se răstește Augustus. Ce, vrei să-ți tai o ureche? Două vestale profesoare se oferă să o țină. Printre gemete și sughițuri, pontiful își isprăvește treaba. Bătrâna e cu mintea aiurea. Surâde amintirilor. Templul Lu cinei! Câtă emoție îi trezește în suflet! A fost construit în anul când Roma n-a avut magistrați. Prostuța asta mică nu știe încă, dar o să-i povestească. Asinia se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îi plac numai preo tese fecioare și caste în slujba ei. — Vesta nici nu primește sămânța și nici nu o dă. Cine a vorbit? Ah! Claudia. Cine altcineva? Își înghite un suspin de exasperare și le întreabă pe celelalte: — Ați isprăvit? — Da... a..! răspund toate în cor. Sigur au mai rămas lucruri de făcut, dar se arată îngăduitoare. A fost o zi grea astăzi. O ia pe fetiță de mână. Atunci haideți să-i arătăm ceva special Domitiei... — Ce? se interesează
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
un fapt împlinit și uriașă se ridică înaintea noastră această falnică operă, ca o mărturie vădită a tăriei regatului"1886. În încheierea discursului său, regele Carol I afirma: "Mândru pot fi, dar, că sub domnia mea s-a conceput și isprăvit de inginerii noștri acest măreț pod care va atrage o însemnată parte a comerțului european pe căile noastre ferate, fiindcă astăzi stăpânim linia cea mai scurtă între mările nordice și țările din Orient"1887. Odată cu inaugurarea podurilor peste Dunăre, regele
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
satelor"3157. În privința orașului Constanța, Constantin N. Sarry aprecia că "administrația orașului Constanța are nevoie de o mai îndeaproape supraveghere. Să se înceteze cu jaful și cu risipa care au afectat veniturile comunei pe zeci de ani fără să fi isprăvit nicio lucrare"3158. Afirmația este inexactă întrucât chiar în cursul anului 1912 au fost finalizate lucrările la cazinoul din Constanța iar moscheea Carol I se afla în construcție, urmând a fi inaugurată la 31 mai 1913 în prezența primarului orașului
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
vedeau în tăcere de toporiștile lor, zăpada începu să se abată prin alte locuri, ca și cum ar fi încetat să-i bage în seamă. Negura serii se răspândea o dată cu zăpada. Totul împrejur devenea cenușiu. Într-un târziu, samuraiul și ai săi isprăviră lucrul și își săltară pe umeri câte o legătură de lemne. Se pregăteau pentru iarna care se apropia și de aceea tăiaseră lemne de foc. Zăpada le cădea pe creștete în timp ce mergeau de-a lungul râului, înapoi spre luncă, unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
primăverii, ploile n-au mai contenit și chiar și după venirea verii, serile și diminețile erau atât de reci, încât nu puteai sta afară dezbrăcat. Răsadurile de pe câmpuri n-au crescut deloc și multe s-au ofilit. Bucatele s-au isprăvit. Sătenii din vale mâncau până și rădăcini de kuzu pe care le adunau de pe munte, precum și nutreț pentru cai: tărâțe de orez, paie și coji de fasole. Când și acestea s-au terminat, și-au omorât caii, deși le erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
drept scop schimbarea rapidă a direcției în funcție de direcția vântului. În vreme ce răspunsurile constructorului le erau tălmăcite rând pe rând, înalții oficiali - mai cu seamă seniorul Shiraishi care era așezat drept în mijloc - ascultau ca roși de curiozitate, dar de îndată ce explicațiile se isprăveau, chipurile lor deveneau de nepătruns, ca niște mlaștini. Pentru construcția vasului, stăpânul adunase deja la Ogatsu două sute de dulgheri și o sută cincizeci de fierari de pe domeniile sale, dar pentru a grăbi încheierea lucrului era nevoie de aproape de două ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mâțișori verzi, dar aici zăpada încă mai acoperea crestele îndepărtate ale munților și pădurile nu se treziseră la viață. Primăvara nu venise încă. Într-unul din centrele de lucru, misionarul aștepta în picioare răbdător ca unul dintre credincioși să-și isprăvească munca. Într-un târziu, se apropie de el un bărbat cu un ștergar înfășurat în jurul capului și cu hainele zdrențuite și pline de așchii. Padre, îl strigă omul. „Așa e, aici nu mai sunt tălmaciul japonezilor, ci păstorul acestei turme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Astfel de pofte de care se lepădase pentru toată viața prin jurământ nu-l mai chinuiau atât de nemilos ca în tinerețe, dar misionarul își păstra și acum obiceiul ca seara, înainte de a cădea în pat ca un buștean o dată isprăvită rugăciunea, să-și lege încheieturile cu o funie la fel cum priponești un cal care nu știi când o să lovească. În seara aceea tumultul valurilor era mai aprig ca de obicei. Misionarul tocmai se întorsese în coliba sa ascultând vuietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dar curioși. Veniseră să arunce o privire la slujbă sătui de plictiseala zilnică de la bordul corăbiei? Ori fuseseră mișcați de crâmpeiele din Biblie pe care de șase zile le tălmăceam în japoneză pentru ei preț de câteva minute după ce ne isprăveam lecția de spaniolă? Sau luaseră în serios cuvintele mele prin care îi preveneam că în Nueva España nu vor putea dobândi încredere ca negustori dacă nu sunt creștini? Oricum ar fi fost, eu eram bucuros de asemenea roade. După ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lecția de spaniolă? Sau luaseră în serios cuvintele mele prin care îi preveneam că în Nueva España nu vor putea dobândi încredere ca negustori dacă nu sunt creștini? Oricum ar fi fost, eu eram bucuros de asemenea roade. După ce am isprăvit slujba, am pus Potirul și veșmintele sfinte pe poliță și m-am dus în grabă să le vorbesc japonezilor care încă mai zăboveau pe culoar. Ce părere aveți? N-ați vrea să aflați însemnătatea adâncă a slujbei? Printre cei câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de cea pe care am dus-o atunci când am venit în Orient acum treisprezece ani, dar inima mea e neliniștită poate pentru că sunt nerăbdător să-mi îndeplinesc planul cât mai repede cu putință. În seara aceasta, după de mi-am isprăvit rugăciunea pe puntea liniștită, m-am gândit profund, ca de obicei, dar de la depărtare, de parcă aș fi privit în mod ciudat sufletul altcuiva. De ce vreau să mă întorc înapoi în Japonia? De ce mă atrage atât de mult țara asta? Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
măsură din cap până în picioare fără pic de rușine. Tălmăcit de Velasco, salutul lui era plin peste măsură de cuvinte de mulțumire, dar din privirea lui stânjenită samuraiul înțelese limpede că nu erau deloc întâmpinați cu brațele deschise. După ce au isprăvit saluturile, au fost invitați la cină. În sala de mese îi așteptau deja soția comandantului și câțiva căpitani. Toți îi măsurau cu privirea pe japonezii însoțiți de Velasco și de căpitanul vasului ca pe niște jivine ciudate și apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Însă, în sufletul lui de japonez crescut în valea sa mică nu se trezise nici un interes și nici o pasiune pentru omul acela numit Iisus. Credința asta îi era străină și avea să-i rămână astfel pentru restul zilelor sale. Omul isprăvi de povestit și își trecu degetele peste hainele lui Nishi. Apoi strigă, mângâindu-le întruna: Oh, miros a Japonia! Atunci nu vrei să te întorci? Samuraiului îi era milă de acest om pe care nu-l mai puteai socoti nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Amida pe care unchiul său îl cânta uneori așezat lângă vatră și frecându-și piciorul rănit: „De când Buddha Amida a dobândit iluminarea Au trecut zece ere. Nimbul de lumină izvorând din ființa lui iluminată Luminează întunericul lumii acesteia.” Întotdeauna după ce isprăvea de cântat imnul, unchiul repeta încet de nenumărate ori: „Laudă lui Buddha Amida, laudă lui Buddha Amida”. Apoi împăcarea i se așternea pe chip. Samuraiul parcă auzea în urechi glasul unchiului său. Da, în vale toți erau ca unul. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pentru ei, așa că m-au înconjurat cu toții nerăbdători să asculte peripețiile mele. În camera de oaspeți, ca și la masă, îmi sorbeau cuvintele de parcă ar fi ascultat istorisirile înaintașilor noștri conchistadori despre supunerea unor ținuturi și insule neștiute. După ce am isprăvit cu cina și cu discuțiile despre lucruri mărunte, unchiul Molina mi-a făcut semn din ochi. Apoi, ne-a însoțit pe mine și pe fiul său, Luis, în cabinetul lui. Pesemne că și data aceasta ceilalți fuseseră preveniți întrucât și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vreme glasul lui slab se răspândea în încăperea liniștită, ceilalți episcopi, fără să se clintească, se uitau țintă, cu ochi ca de mort la Velasco și la părintele Valente. — Dacă e să lămurim chestiunea, le explică episcopul confraților săi după ce isprăvi de citit, cu cincisprezece ani în urmă, Papa Clement al VIII-lea a dat edictul apostolic Onerosa Pastoralis prin care dreptul de propovăduire în Japonia, ce fusese încredințat până atunci doar Ordinului Sfântul Petru, a fost îngăduit și altor ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
un câștig cât de mic și va primi în schimb libertatea de propovăduire. Sunt încredințat că dacă n-o să-i jignim, dacă n-o să-i întărâtăm și dacă o să le dăm câștiguri în schimbul îngăduinței de a propovădui, atunci or să isprăvească și ei cu prigoana. Ropotul ploii se auzi iarăși în încăpere. Păstrând tăcerea, episcopii ascultau propunerile lui Velasco. De dragul câștigului, japonezii ne vor îngădui orice, repetă Velasco. O dată și o dată ne vor încredința până și sufletele lor. Se auzea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
întreceau să adune de pe stradă batistele de hârtie pe care le aruncau japonezii după ce-și suflau nasul. La început japonezii râdeau de asemenea lucruri, dar încet-încet începură să fie stânjeniți de privirile și întrebările lor obraznice. S-o fi isprăvit înfruntarea lui Velasco? murmură Tanaka parcă pentru sine, în timp ce-și scotea încălțările din piele, ude de ploaie. Samuraiul, Nishi și însoțitorii lor își cumpăraseră din Sevilia ghete de piele la fel ca cele ale lui Tanaka. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
camera sa. Era unul dintre însoțitorii lui Nishi Kyūsuke. Din capătul coridorului se auzi o voce mânioasă. Yozō îi mustra pe Ichisuke și Daisuke. Cu toții vrem să ne întoarcem acasă! Știți doar că stăpânul abia așteaptă și el să-și isprăvească însărcinarea cât mai repede... Căpoși mai sunteți! După aceea se auziră pălmuieli și glasuri care-și cereau scuze plângând. În întuneric, samuraiul asculta cearta lor clipind din ochi. Nu încăpea nici o îndoială: Yozō îi auzise pe Ichisuke și Daisuke plângându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Știu bine ce viață amărâtă duc țăranii din vale. Moartea ta n-a schimbat nimic.” Samuraiul își aduse aminte de iernile aspre din vale când vântul vuia năprasnic printre colibe. Își aduse aminte de povestirile despre vremurile de foamete când isprăvind de mâncat tot ce se putea mânca, țăranii își părăseau satul în căutare de hrană. Velasco le spusese că omul acesta demn de milă avea să mântuiască omenirea, dar samuraiul nu înțelegea ce înseamnă mântuirea. Vreme de câteva zile, Velasco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și o desfăcu pe masă. O vreme, citi în tăcere. Părintele Valente se așeză la locul său și rămase ca mai înainte cu capul plecat și cu ochii închiși. Episcopul din mijloc trecu scrisoarea vecinului său. Așteptă ca acesta să isprăvească de citit și apoi începu să se sfătuiască în șoaptă cu el ce să facă. — Cer îngăduința de a citi cu voce tare această scrisoare în fața tuturor episcopilor adunați aici, zise episcopul din mijloc uitându-se în dreapta și în stânga sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]