672 matches
-
fără drept de apel. A fost un somn negru și gol, un somn de tunel. Somnul celor vinovați. Se lăsa seara cînd lespedea acelei letargii s-a risipit și am deschis ochii Într-o Încăpere Întunecată, străjuită de două lumînări istovite care pîlpîiau pe noptieră. Fermín, răpus În fotoliul din colț, sforăia cu furia unui om de trei ori mai mare. La picioarele lui, răsfirat În plînsul filelor, zăcea manuscrisul Nuriei Monfort. Durerea de cap se redusese la o palpitație lentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
altceva! Începuse și el să tremure din nou și iarăși i se înțepeniră brusc picioarele. O senzație cu totul nouă îi sfâșia inima cu o tristețe nemărginită. Între timp se luminase de ziuă; în sfârșit, se întinse pe pernă, parcă istovit și disperat cu totul, și își lipi fața de obrajii palizi și încremeniți ai lui Rogojin; din ochi îi curgeau lacrimi pe fața celui de-alături, dar, poate, el nu-și mai simțea lacrimile și nu mai știa nimic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
obligatorii. Spera doar că, după acest răs timp, statul sau generalul său va avea grijă de el. Numai că un astfel de sistem nu corespundea ideii pe care principele și Pollio o aveau despre armată. Îl aude pe Augustus șoptind istovit: — Trebuia să le dau soldaților o compensație la sfârșit, în schimbul pământului pe care fie îl pretindeau cu ferocitate, fie nu-l voiau pentru că era într-o zonă de frontieră, departe de casă. Libertul imperial știe că sarcina de a-i
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
capul i s-a golit de orice frântură de gând coerent. Se lasă tăcerea. După un timp, împăratul adaugă cu un oftat: — Eu nu vreau să le mai tulbur odihna. Abătut, își târșâie picioarele înapoi spre catedră și se lasă, istovit, să cadă. Trio face eforturi disperate să se adune. Scormonește cu min tea căutând de ce să se agațe. Aceasta era piesa lui de rezistență. A lăsat-o înadins la urmă. E din ce în ce mai convins că va fi condamnat pentru defăimare. Flaccus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
insuportabilă. La ce servesc stilul umflat și jargonul sentențios? Singura lor putere este să atragă atenția și să rămână întipărite în memorie, așa cum poezioarele sunt ușor de învățat pentru copii. — Doresc ca vremurile noastre să nu mai fie sterpe și istovite... Vipsania face o grimasă amuzată. Vezi să nu! Tocmai într-o lume ca a noastră, în care comentariile politice sunt periculoase și fără rost, oratorii nu mai au cum să se preocupe de viața reală sau de problemele discutate în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
inscripții și clădiri oferite de indivizi din toate clasele sociale. Nu reprezintă ele contribuția publicului la acest schimb? Un fel de asigurare a complicității, un angajament, o dovadă de loialitate. Se tulbură. Loialitate? Față de ce? Suspină. Nu știe. Își întoarce istovit privirea spre altar. Lângă Augustus se află acum o micuță camilla. Împăratul îi aranjează cu tandrețe coronița cu lauri pe căpșor. Alături de ei un bărbat se roagă cu brațele înălțate. O mișcare a mâinii îi dezvelește creștetul. Tiberius îl recunoște
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Helen și o trase mai aproape de ea. Era Îmbrăcată Într-o pijama bărbătească, În dungi: mirosea a somn, a paturi nestrînse, a păr nespălat - dar Într-un mod plăcut, savuros. Helen se Întinse lîngă ea și Închise ochii. Se simțea istovită, golită. Se gîndi la seara care trecuse și i se păru uimitor cum doar cîteva ore pot adăposti atîtea stări distincte de violență. Poate că Julia gîndea la fel. Ridică o mînă și-și frecă fața. — Ce seară stupidă! zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
doar o singură dată, dar nu putem țipa, ci doar gândi, doar spera că el ar putea să ne simtă În vreun fel dorința. Asta și face. Își Înfige iar limba În capul nostru, dar acum ne-am ridicat brațele istovite să-l Îmbrățișăm. Mâinile noastre Înlănțuite În spatele lui sărbătorindu-ne uniunea, comuniunea, frăția. O strânsoare pe care nimic n-o poate rupe... e Carole... Of Carole o Îmbrățișăm și o mușcăm violent de limbă iar ea țipă și Încearcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Altele se încovoiau spre zăvoa-iele Siretului. Cel dintâi amurg de primăvară a fost ca o înflorire de trandafiri. (M. Sadoveanu - Vine primăvara) Primăvara Bălțile și lacurile își primesc cele dintâi oaspeții lor. Sunt rațele sălbatice. Acum rațele sunt slabe și istovite, dar lacul e bogat în pește. Lacome, înghit la iuțeală peștișorii nepricepuți care înoată pe lângă ciocul lor. Trebuie să prindă puteri, pentru că primăvara asta vor scoate pui. Și când dintre uscăturile de stuf și de papură vor ieși noii lăstari
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
poftim! tresări aghiotantul, speriat parcă de glasul lui și adăugând, mai sigur, către soldații de pază: Ia dați la o parte picioarele celea! ― Domnule locotenent... poftiți divizia... a sosit divizia! strigă telefonistul, sculîndu-se și scoțând receptorul din cap. Apostol Bologa, istovit, se lăsă pe colțul patului. Sufletul îi era plin de recunoștință, în vreme ce buzele-i fripte bâlbâiau în neștire: ― Mulțumesc... foarte bine... După ce se odihni o clipă, se simți mulțumit și se uită împrejur, întrebîndu-se nedumerit: "Ce caut eu aici?" Văzu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
curând îi va spune el însuși mai multe. " Cine știe? îngînă cu bucurie. Numai Dumnezeu știe ce poate aduce ceasul..." Se uită încrezător pe fereastra cu cruce cafenie. Amurgul trăgea pe furiș obloanele întunericului. 8 După miezul nopții, Apostol Bologa, istovit, se întinse pe pat. O tăcere imensă îl împresură, parcă toată lumea ar fi încremenit într-un somn de mormânt. Liniștea galbenă din tavan îi picura în ochi și îl ustura. Ațipi. Deodată se trezi. Afară răsunau pași, pe trepte, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ei, erau tot felul de inși, de cele mai multe ori oameni insignifianți. Meșteșugari bătrâni stăteau lângă țărani cu obrajii rumeni, funcționari mărunți, preoți în sutane ponosite care veneau dintr-o parohie de țară după ce se treziseră înainte de răsărit, cărăuși și muncitori istoviți. Stăteau cu toții pe aceeași bancă, cea bună. Mulți dintre ei s-ar fi putut afla pe banca din față, între cei doi jandarmi mustăcioși, țepeni ca niște statui. Și sunt sigur că, în adâncul lor, știau asta în chip obscur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
luneca încet-încet pe nasul puțin deviat spre stânga și adoarme încet cu “Scânteia” pe piept, îmbrăcat în haine de muncă. Anica îl strigă: - Gheorghe!... Gheorghe!... Școală, Gheorghe, școala să fac patul!.. Gheorghe sforăie ritmic și, pe chipul lui blând și istovit de muncă, Anica citește cu dragoste osteneală care l-a răpus și îl învelește delicat cu oghealul. Nu se mai aude niciun sunet, doar cântatul melodios al greierilor sau orăcăitul broaștelor. Anica bolborosește grăbita cu ochii către icoana: "Pâinea noastră
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
dărâmate din Hadley, șuiera prin culoare și trântea ușile. Nisipul plesnea geamurile sparte ale ferestrelor, într-o răpăială neîntreruptă și angoasantă. În interior, toți așteptau începutul coșmarului. Iluminarea de rezervă funcționa încă în centrul de experimentare și în împrejurimi; supraviețuitorii istoviți și deznădăjduiți se regrupaseră pentru a studia posibilitățile care li se ofereau. Vasquez și Hudson tocmai efectuaseră o ultimă incursiune în epava transportorului de trupe și-și etalau prada: o cutie mare zgâriată și îndoită, asemănătoare cu cele strivite într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
poate niciunde, dar tare-i frumoasă... - ...au sărit pe cai și-au luat-o la sănătoasa, de le sfârâiau călcâiele. - Copitele, corectez eu, din mers și din vârful creionului. - Cum? A, da, copitele..., oftează mama și se lasă pe pernă, istovită, cu ochii Închiși. Continuăm altă dată, la altă vizită: - Dar nu s-au lăsat, neamurile, zic. S-au Întors, după o vreme, cu măști de stupar... - S-au Întors, cum altfel? Dar acum mama și cu tata Îi așteptau pregătiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
atingă de ceva, deși vânzătoarele, de cum observau că avea o cumpărătură făcută, se umpleau de zâmbet și de amabilitate. Își simțea mâinile nesigure, lipsite de vlagă, parcă era după o boală sau după o noapte cu febră mare. Ajunse acasă istovită, o dureau îngrozitor pulpele și asta pentru că după multă vreme încălțase pantofi cu toc. Dar nu putea sta locului o clipă, mergea prin apartament, căuta din ochi ceva și nu știa ce. Intră în baie, se privi în oglindă, lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
așternutul și a stins lampa. A deschis ferestrele. Aerul era Înviorător, datorită rafalelor sărate ale brizei marine. După ce fumul și mirosul s-au risipit, mătușa Banu a privit chipul palid al surorii ei mai mici care părea cu mult mai istovit decât ar fi trebuit să fie la vârsta ei. În lumina gălbuie, neclară ce se strecura de afară chipul Lui Zeliha devenise incandescent, ca și când alcoolul și supărarea i-ar fi conferit o strălucire destul de rar Întâlnită În natură. Mătușa Banu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Mare ciudățenie, don Isidro, primele două dăți m-am Încrezut În mine; da dă data aia mă fleșcăisem d-a dreptu. Am coborât jos, am dat dă trei ori cu manda În juru druzilor și m-am Întors cu Izedin. Ieram istovit câtu-i hău: pă scară, mi s-a făcut negru naintea ochilor, chestii trestii dân rărunchi; totu mi-a părut alfel, chiar și toaișu meu. Ba și Abenhaldun, care d-acu avea Încredere grubă În măndel și În loc să să roage, dase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
muierea și l-ai lăsat să se chinuie În Banderaló. La trei ani după ce-l părăsise muierea, omul n-a mai suportat și-a hotărât să vină În Capitală. Nimeni nu știe cum a călătorit; fapt e că a sosit istovit chiar În vremea carnavalului. Își pusese În joc sănătatea și banii pentru pelerinajul său plin de lipsuri și, colac peste pupăză, a mai stat și zece zile la pârnaie Înainte de a o vedea pe muierea pentru care răzbise de la atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mintale care face din personajul lui un alienat cu o prezență copleșitoare. Un urs uman care trage de sfoară un urs împăiat și cântă live cu pene de păun pe cap. Rizea și ursul lui trăiesc în pădurea așteptărilor amânate, istovite și de moartea mamei care, fără să apară, e mereu prezentă. Boala familiei M vine din blurarea și transferul dorințelor, din singurătățile făcute leapșa. Fata cea mare a lui Luigi, Marta (Claudia Ieremia alternează perfect autoritatea cu impusa mulțumire de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
nici portarul, nici Dominic, nici un îngrijitor spătos, cu perciuni lungi și ochi goi, n-au cedat. Dar cercetările au fost infructuoase. Oricât au răscolit cei patru țărmul, n-au reușit să dea peste bufniță. În cea de a treia noapte, istoviți și cu ochii cârpiți de nesomn, au fost nevoiți să renunțe. Probabil, pasărea se ascunsese în bălăriile din spatele azilului, iar acolo, în încîlceala aceea de ierburi mai înalte decât omul, era, practic, de negăsit. Surpriza a venit peste câteva zile
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cumva, viciul ei. Se purta ca o posedată atunci, cu toate simțurile, instigate de furtună, în delir. Întreg sufletul îi vibra, iar trupul i se transforma într-un cântec. Pâlpâia ca o flacără surescitată și după fiecare furtună rămânea parcă istovită, cu nervii arși. Și dacă la Marta am prețuit calmul, întîlnirea cu Laura mi-a dat o altă optică asupra furtunilor. Fiecare dragoste cu pedagogia ei. Dar și aici și-a spus cuvântul păcatul meu originar. Într-o zi am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ofițer japonez În uniformă completă, cu teaca În mîna Înmănușată, se plimba printre răniți și printre oamenii vlăguiți, uitîndu-se la fiecare În parte. Se uitase fix la Jim cum stătea, În haina și șapca lui de școală, alături de tatăl lui istovit, vizibil uimit de Însemnele complicate ale Școlii Catedralei și preupunînd că Jim era un aspirant neobișnuit de tînăr din Marina Regală. O oră mai tîrziu, căpitanul Polkinhorn era luat cu o barcă cu motor și dus la locul unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
uitați că sînteți englezoaică. 29 Marșul spre Nantao Întocmai ca parada unui carnaval sărăcăcios de țară, marșul dinspre lagărul de la Lunghua spre docurile din Nantao Începu două ore mai tîrziu. De la locul lui din fruntea coloanei, Jim urmări adunarea deținuților, istoviți deja de lunga așteptare. Sub privirea plictisită a jandarmilor japonezi, deținuții ieșiră cu precauție pe porți, bărbații Încărcați cu geamantane și pături făcute sul, femeile cu boccele de haine zdrențuite adunate În coșuri de paie. Tații cărau În spate copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
trase lîngă digul de ciment și purta de colo-colo cadavrele marinarilor japonezi care zăceau printre trestii, la cincizeci de metri de locul unde se ghemuise Jim. Plini de hotărîre, mai mulți prizonieri britanici coborîră malul și băură apă. O femeie istovită Își ținea copilul ca o mamă chineză, apucîndu-l din dosul genunchilor, În timp ce se ușura pe noroiul pătat de ulei, apoi se așeză pe vine și Îi urmă exemplul. Altele i se alăturară, iar cînd Jim se duse să bea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]