655 matches
-
sclavul ridică din umeri în tăcere, apoi se culcă și adormi repede. Lui Iahuben îi fu la început ciudă că n-are cu cine să stea de vorbă, dar peste puține minute somnul îl amorți și pe el. Trupurile lor istovite aveau nevoie de odihnă. CAPITOLUL IV În zilele celelalte avură noroc să nu-i lovească simunul decât o dată. Nu era încă vremea când furia vântului se descleștează toată ca să răscolească deșertul fără întrerupere câte cincizeci de zile. Acum Auta tăcea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cât pământ au ca să se hrănească? - Dacă s-ar hrăni numai ei și nu le-ar lua jumătate stăpânul ținutului și un sfert slujbașii, tot nu le-ar ajunge. Muncesc din greu și abia se întorc acasă la căderea nopții, istoviți, că trebuie să și plece îndărăt pe câmp. Și asta când e bine! Dar gîndește-te că uneori apa din Hapi nu se ridică atât cât trebuie și ogorul nu mai are mâl, e uscat! Nu toți au putere să-și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-l părăsi. Nu putu să adoarmă nici unul dintre ei, dar noaptea trecu fără ca vreunul să deschidă gura. Numai când fereastra de la răsărit începu să se lumineze, bătrânul ațipi, iar Auta se duse în patul său dintr-o odaie de sus, istovit mai mult de gânduri decât de nesomn. CAPITOLUL XIII Atlantida era apărată din două margini de patru lanțuri de munți. Spre miazănoapte, de unde ar fi putut veni s-o cotropească în vremea iernii vântul țărilor reci, uriașa insulă era păzită
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
își roti ochii, dar nu se zărea nimic, nici umbră, nici lumină. Se mai auzi un foșnet. Auta se gândi că e vreun șarpe prin grâu. Știind că acolo nu erau șerpi veninoși, închise ochii și ațipi iar. Era prea istovit, ca să-l mai poată îmbia șerpii. Somnul începea să-l moaie, răspîndindu-se în tot trupul lui ca o căldură amețitoare. Mirosul lanului de grâu era îmbătător. Aerul stătea nemișcat. Era curat și plăcut. Dar alt foșnet se auzi mult mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu o bucată de cremene, cu nisip și cu apă, până când lespedea se netezea ca oglinda. Străinii se uitau cu milă la acești nefericiți. Vrând să-i vadă mai bine, opriră luntrea în aer, coborînd-o aproape de pământ. Robii erau prea istoviți ca să mai bage în seamă ivirea acelei păsări ciudate care tremura șuierând în mijlocul văzduhului. Atunci lui Auta îi veni în minte ceea ce de mult căuta să găsească și nu știa cum. Ceru pâlnia fermecată care întărea glasurile omenești și strigă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în spate pe rând și-i trecea peste albia vreunui pârâu sau pe buza unei prăpăstii. Drumul părea că nu se mai sfârșește. Totuși, se sfârși. Când soarele luminase munții, intrară cu toții pe ușa luntrei mari. Nefert era atât de istovită încît nici nu mai putu să se mire. Hor și cârmaciul căzură în jilțuri, storși de puteri. Pe toți îi înconjurară ceilalți trei străini, roși tustrei de îngrijorare. Femeia începu să-i învioreze cu mingea fermecată și cu alte mijloace
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Nimeni nu putea să-și închipuie de ce s-au întors pescarii din urmărire. Deodată, în tăcerea întunecată a nopții, se auzi un zgomot slab în lemnul navei. După câteva clipe, ajutat de ceilalți, Valukaga se urcă pe corabie, ud și istovit. Căzu fără glas pe punte. I-ar fi prins bine un strop de vin sau de rachiu de palmier, dar n-avea nimeni. Când își veni în fire, Valukaga povesti: - Nu știu ce mi s-a întîmplat. Am amețit și m-am
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și curăța solzii unui pește, care se zbătea încă în mâinile lui. Oprindu-și cu greu pluta într-o scobitură stâncoasă, omul ieși pe țărm. Avea o singură vâslă, care era și lopată și cârmă și undiță. Omul era scund, istovit și gol; pielea lui era stacojie sau aproape vânătă. Își aruncă vâsla pe stânci și se uită la păstori. Păstorii se uitară la el. Multă vreme tăcură și păstorii și plutașul... Apoi îl întrebară cine e. - Mahukutah! rosti omul care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
frânghie dintr-un capăt și-și legă trupul de bârne, apoi adormi. Somnul scurt îl refăcu. Trezindu-se, își dădu seama că pluta asta o făcuse altcândva chiar el. Părăsită, venise singură să-și scape stăpânul. Valurile îl băteau, era istovit și flămând. Apă nu băuse. Dar se ținu de plută și nu muri. Și într-o zi marea se liniști și cerul se lumină. Descoperi între bârne o vâslă. Făcu din ea undiță, și după ce izbuti să prindă întîiul pește
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Ducîndu-se spre piață și văzând jilțurile purtate pe umeri de robi care intrau și ieșeau pe porțile bogatelor palate, Mai-Baka zise oftînd: - Aici nu știu cine ar mai îndrăzni să facă răscoală! Auta privi lung mulțimile nenumărate de străji, zidurile groase, robii istoviți, și nu răspunse. Șezură în pulberea pieței, cu picioarele adunate sub ei. Mai-Baka vindea vânat proaspăt și piei frumoase de fiare sălbatice. Nimeni nu se înghesuia la marfa lor, căci piața Sodomei strălucea de blănuri rare, de țesături gingașe sau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Adapă nu mai vorbi și aproape nici nu mâncă. Noaptea nu dormea decât pe apucate și stătea în fața bordeiului lor, privind cerul înstelat. Auta îl crezu bolnav și-și aduse aminte cu tristețe de mijloacele ușoare de înviorare a trupului istovit pe care le folosea gingașa fiică a lumilor depărtate pe care pământenii o numiseră Maat. Dar într-o dimineață Adapă își trezi tovarășul și-l rugă să se îmbrace și să se spele mai repede ca să vină cu el în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
doar o singură dată, dar nu putem țipa, ci doar gândi, doar spera că el ar putea să ne simtă În vreun fel dorința. Asta și face. Își Înfige iar limba În capul nostru, dar acum ne-am ridicat brațele istovite să-l Îmbrățișăm. Mâinile noastre Înlănțuite În spatele lui sărbătorindu-ne uniunea, comuniunea, frăția. O strânsoare pe care nimic n-o poate rupe... e Carole... Of Carole o Îmbrățișăm și o mușcăm violent de limbă iar ea țipă și Încearcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Elenă Marin Alexe (Simonei) Pe întortocheate poteci mai caut încă liniștea din mine, dând mâna cu zorii sub primul strigat al luminii și sărutând cu ardoare catapeteasma înfocata a fiecărei seri. Mă trezesc dimineața istovita, între valuri diafane și reci, cu sufletul trist și buzele arse. Învinsă, îmi port pașii spre izvor și mă cufund în limpezimea lui preț de o clipă, apoi rămân liniștită cu inima prinsă de orizont. Aștept cu înfrigurare focul sacru
Focul by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83335_a_84660]
-
ne permit să scrutăm prin deschiderea lor orizontul simbolic al poemului. De obicei, calul este resimțit ca un animal nărăvaș și nobil. Aici Însă a rămas numai relicva animalului de povară care și-a isprăvit viața de trudă. Din animalul istovit, uscat, piele și os, se odihnește acum la soare numai pielea. E posibil ca, pe o bancă, sprijinită de gardul pe care e Întinsă pielea calului, să stea la soare, și el ostenit, doar ciolane și piele, un truditor oarecare
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
fiul ei că, drept răzbunare, îl va ucide pe Hector, îi plânge din nou soarta, pentru el, pentru ea. Dar, respectându-i rugămintea, nu încearcă să-l împiedice, ba chiar spune că e frumos lucru să sară n ajutorul aheilor istoviți și pe pragul înfrângerii, și că pentru asta are nevoie de altă armură, de alt coif și de alt scut (de ale lui îl despuiase Hector pe Patrocles) și că a doua zi, în zori, va avea tot ce-i
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
să se spele, însă Ahile refuză, 100 amânând până la funeraliile lui Patrocles, în vederea cărora îi cere lui Agamemnon să trimită oameni să aducă lemne. După ospățul de seară, Ahile se duce, singur, și se întinde pe nisipul țărmului, unde adoarme, istovit, și îl visează pe Patrocles. A doua zi are loc înmormântarea. Ahile ordonă mirmidonilor să se echipeze ca de luptă și să urce în care și îl duc pe Patrocles, căruia Ahile, în mers, îi sprijină capul. Procesiunea, la care
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
un mormânt la marginea mării, pe un promontoriu înalt. Când a coborât în Infern, Odiseu s-a întâlnit și cu umbra înlăcrimată a lui Ahile, care îl întreabă cum de-a ajuns acolo, în tărâmul morților, năluci nesimțitoare ale muritorilor istoviți și stinși. Apoi îl întreabă dacă știe ceva despre Peleu și despre fiul lui, Neoptolem. Ulise nu știe să-i spună nimic despre foarte bătrânul lui părinte, doar că pe Neoptolem l-a adus el însuși din Sciros lângă Troia
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
palate erau cândva bogate în aur și în bronz este acum aproape golită de ele, vândute cum au fost în Frigia și în Meonia“. Hector nu face de altfel, vorbind așa, decât să enunțe un imperativ pragmatic, arătând că Troia, istovită și sleită de zece ani de război, trebuie să-i pună grabnic capăt, biruind. În schimb, Ahile, mai târziu, deplângându l pe Priam, îi spune „bătrâne rege, auzeam cândva cât erai de fericit, tu și mulții tăi copii, stăpân bogat
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
vorba de o imperioasă urgență militară, ci de nerăbdarea lui de a-l ucide pe Hector, de flacăra care îl mistuia. Mai târziu, când, înaintând impetuos în fruntea aheilor, ajunge printre cadavre chiar la porțile Troiei, prin care troienii înspăimântați, istoviți, morți de sete, plini de praf, se retrăgeau în cetate, pierde ocazia unui atac decisiv pentru că, îndârjit să-l omoare pe Agenor (chip sub care se ascundea Apolon însuși) și absorbit de urmărirea lui, se îndepărtează în câmpie, de-a
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
mult resemnată. Doar că răspunsul 132 ei conține ceva imperceptibil diferit de gândul lui Ahile, un fel de răscumpărare târzie a neîndurării lui Ahile față de ahei: „Da, copilașul meu, e bine să-i scapi de prăpastia morții pe tovarășii tăi istoviți.“ Ea însăși îi spusese, încă de mult, înainte de caii lui și înainte de Hector murind, care îi va fi soarta și cât de aproape îi este sfârșitul. Știe că, ducându-se să-l ucidă pe Hector, se apropie de propriul lui
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
fiul ei că, drept răzbunare, îl va ucide pe Hector, îi plânge din nou soarta, pentru el, pentru ea. Dar, respectându-i rugămintea, nu încearcă să-l împiedice, ba chiar spune că e frumos lucru să sară n ajutorul aheilor istoviți și pe pragul înfrângerii, și că pentru asta are nevoie de altă armură, de alt coif și de alt scut (de ale lui îl despuiase Hector pe Patrocles) și că a doua zi, în zori, va avea tot ce-i
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
convingă să se spele, însă Ahile refuză, amânând până la funeraliile lui Patrocles, în vederea cărora îi cere lui Agamemnon să trimită oameni să aducă lemne. După ospățul de seară, Ahile se duce, singur, și se întinde pe nisipul țărmului, unde adoarme, istovit, și îl visează pe Patrocles. A doua zi are loc înmormântarea. Ahile ordonă mirmidonilor să se echipeze ca de luptă și să urce în care și îl duc pe Patrocles, căruia Ahile, în mers, îi sprijină capul. Procesiunea, la care
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
un mormânt la marginea mării, pe un promontoriu înalt. Când a coborât în Infern, Odiseu s-a întâlnit și cu umbra înlăcrimată a lui Ahile, care îl întreabă cum de-a ajuns acolo, în tărâmul morților, năluci nesimțitoare ale muritorilor istoviți și stinși. Apoi îl întreabă dacă știe ceva despre Peleu și despre fiul lui, Neoptolem. Ulise nu știe să-i spună nimic despre foarte bătrânul lui părinte, doar că pe Neoptolem l-a adus el însuși din Sciros lângă Troia
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
palate erau cândva bogate în aur și în bronz este acum aproape golită de ele, vândute cum au fost în Frigia și în Meonia“. Hector nu face de altfel, vorbind așa, decât să enunțe un imperativ pragmatic, arătând că Troia, istovită și sleită de zece ani de război, trebuie să-i pună grabnic capăt, biruind. În schimb, Ahile, mai târziu, deplângându l pe Priam, îi spune „bătrâne rege, auzeam cândva cât erai de fericit, tu și mulții tăi copii, stăpân bogat
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
vorba de o imperioasă urgență militară, ci de nerăbdarea lui de a-l ucide pe Hector, de flacăra care îl mistuia. Mai târziu, când, înaintând impetuos în fruntea aheilor, ajunge printre cadavre chiar la porțile Troiei, prin care troienii înspăimântați, istoviți, morți de sete, plini de praf, se retrăgeau în cetate, pierde ocazia unui atac decisiv pentru că, îndârjit să-l omoare pe Agenor (chip sub care se ascundea Apolon însuși) și absorbit de urmărirea lui, se îndepărtează în câmpie, de-a
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]