KorAP: Find »[drukola/base=iute & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...18 19 20 ...97 >

2,424 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620

că se bucură de intimitatea și vecinătatea semenilor. Din arcul sub care stă el, țîșnește un gargui căruia i-a căzut o ureche. Wakefield privește În jur. În urechea de piatră, ciobită și murdară, s-a strîns zăpadă. Cu gesturi iuți ia de jos urechea, o ține un pic În mînă, apoi Îi dă drumul În buzunar, lîngă lingura de lemn pentru sare. Urechea unui gargui din cel mai vechi zgîrie-nori din Wintry City! Wakefield Își spune Întinzîndu-i-o lui Satan. Diavolul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411

Hugo sau cum îi atinsese părul. — Uite cum curăță Doamna Tittlemouse urmele alea lipicioase, a murmurat Alice în creștetul de culoarea mierii al Rosei. Cu toate astea, gândurile lui Alice erau concentrate pe aftershave-ul lui Hugo, care avea un miros iute, de citrice. Parfumul acela delicios o obligase să facă o comparație cu felul în care mirosea Jake în ultima vreme. Chestiunea băilor, pe care mama ei o considerase a fi destul de serioase cu multe luni în urmă, devenise, recent, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
cuvintele maică-sii. —Tatăl tău a suferit foarte mult atunci când a aflat. A fost îngrozitor. Împăcarea a fost o treabă foarte delicată și dificilă. Iar încercarea de a face cuplul să funcționeze din nou a fost și mai grea. Creierul iute de avocat al lui Alice îi sărise deja în ajutor. Vezi, a exclamat ea triumfătoare. Te-ai împăcat cu tata. Deci ar trebui să știi exact prin ce trec eu cu Jake. Ar trebui să mă susții, nu să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543

Wendy și Wyatt plecaseră În căutarea misterioasei femei și ajunseseră În alt colț al pieței. Wyatt hotărî să facă niște poze. Un grup de băiețicu capetele proaspăt rase trecură pe lângă ei, Înfășurați Într-o bucată de pânză de culoarea ardeilor iuți roșii-portocalii, strânsă și Înnodată În jurul trupurilor lor subțiri și bronzate, Îmbrăcămintea tipică a călugărilor novici. Erau În picioarele goale și umblau de colo-colo ca niște proaspeți cerșetori. Unul dintre ei Întindea timid mâna cu căușul palmei În formă de bol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
după tatăl lui care se Îndrepta spre cortul cu acoperiș ascuțit ce adăpostea piața de alimente, locul de Întâlnire stabilit. Cortul era un imperiu al culorilor: auriul și cafeniul șofranului, gălbenelelor, curry-ului și chimenului; roșul fructelor de mango, al ardeilor iuți și al roșiilor; verdele frunzelor de țelină, al fasolei păstăi, coriandrului și castraveților. Copiii mai mici se uitau cu poftă la tăvile Întregi de jeleuri din alge colorate artificial În galben-aprins. Mamele lor erau atente la vânzătorii care le cântăreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
de fum. Se aprindeau focuri pentru masa de seară. Din fiecare gospodărie se ridica un fel de ceață care plutea deasupra pământului ca o pătură de binecuvântare. Prietenii mei se Întoarseră și văzură că pantele dealurilor aveau acum culoarea ardeilor iuți roșii, gusturi picante la gândul cărorale dădeau lacrimile. Culoarea se preschimbă În roșu sângeriu, pentru ca apoi soarele să se scufunde dincolo de limita câmpurilor, totul devenind negru, pământul la fel ca și cerul, mai puțin secera lunii, câteva stele risipite și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
ritualurile matinale și pregătindu-se pentru micul dejun. Aveau hainele șifonate, iar părul turtit, numai creste și vâlcele. Bucătarii distribuiră castroane de lemn cu orez, cu sos făcut din făină de orez, mazăre, praf de arahide, creveți uscați și ardei iute - toate aduse de Pată Neagră. Primii serviți au fost onorații oaspeți, iar locuitorii din Locul Fără Nume au stat la coadă În spatele lor. Câteva fete Începură să chicotească văzându-l pe Rupert, Întorcându-și privirea când se uită spre ele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627

trăsură, apucându-l de umeri pe Alexandru, care privea totul cu o uimire care Încă nu devenise spaimă. Mai văzuse astfel de lupte În ultimii doi ani petrecuți În Moldova. Al doilea asalt se spărsese, ca și primul, În săbiile iuți ale celor trei apărători. - Oamenii ăștia mă calcă pe nervi! țipă Hans, făcând semn de descălecare. Cretinilor! Cât mai puteți rezista la o mie de leghe de țara voastră, În fața unor cavaleri pe care nu-i interesează decât punga promisă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
orice mișcare, semnalul știut. Doi arcași În stânga și dreapta, În codru, nevăzuți și neauziți. Restul, În jurul carâtei. Ne oprim În partea cealaltă a munților, unde nu mai e pădure, ci numai piatră albă, prăvălită. Un călăreț, pe calul cel mai iute, cu răvaș la Veneția, la signor Matteo Frassetti, palatul Frassetti, lângă podul Rialto. Te Întorci numai după ce te-ai Încredințat că mesajul a ajuns și a fost citit. Nu aștepți răspuns. Pietro scosese hârtie de epistolă din șaua calului, scrisese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
prăvălindu-se asupra celui de-al doilea rând de trunchiuri În armuri. Lipiți de șeile cailor, călăreții luaseră arborii de jos, tăindu-i aproape din rădăcini, dar avuseseră timp să se ridice și să-i despice pe Înălțime. Fuseseră mișcări iuți, aproape nedeslușite, de pe coama dealului. Dar, după trecerea lor, nimic nu mai rămăsese În picioare. Scuturi, armuri, coifuri, trunchiuri noduroase de stejar, totul fusese risipit, sfârtecat, călcat În copite. - De neînchipuit... murmurase voievodul. Ștefănel Îl privi cu mirare. Era aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
trebui Însă ca toți să care pământ și să geluiască scânduri... Din câte știu, țăranii noștri sunt și minunați arcași... - Linie de apărare de-a lungul Sorocăi... murmură spăratul Albu. - Și scăpare pentru căpitanul Oană... adăugă Petru, mândru de gândirea iute a voievodului. - Am și eu o idee... interveni vornicul Isaia, asudând de bucurie că a scăpat de sceptrul domnesc pe spinare, pun la bătaie Încă o sută de țărani care să Înceapă aratul de toamnă mai repede... că ară cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
cu brațul slab. Odihnim caii și Îi lăsăm la păscut. Îmbucăm ceva și ne Întindem În iarba Înaltă. Rămân zece străji În jurul nostru, la o aruncătură de săgeată. Pornim În două ceasuri, cu gândul mai limpede și cu caii mai iuți. Îi lovim pe Înserat. Ne Întoarcem pe noapte, să nu ne vadă urmele dacă tătarii dinspre Bug ai noyonului Ogodai află că i-am spulberat ceamburul și pornesc după noi. Dacă dă Dumnezeu, În zori suntem la vadul Sorocăi. Fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
fără a fi ajuns să Încrucișeze sabia. Lupta era strânsă, loc de arcași nu mai putea fi, iar trupele lui Kubilai avuseseră tocmai acest avantaj, al unor arcași de elită. Mai avuseseră avantajul unor călăreți pricepuți, pe cai mici și iuți, de stepă. Dar orice atac al călărimilor era, acum, imposibil. Moldovenii erau În mijlocul taberei și nu mai puteau fi respinși. - Modruz! strigă Oană. - Poruncă! răspunse arcașul, făcându-și loc cu calul lângă căpitan. - Iei zece oameni! Evitați lupta, scotociți fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Întunericul câmpiei, dar o săgeată Îl prăvăli de pe cal. - Ștefăneeel! strigă din nou căpitanul, cu o strângere de inimă. De nicăieri nici un răspuns. Căpitanul se Întoarse În centrul taberei, unde lupta continua la fel de Înverșunată, ucigând totul În cale, cu sclipiri iuți ale sabiei În lumina palidă a lunii. * Copilul se zbătea, legat pe crupa calului biciuit de Nogodar. Bătrânul Îl dezlegase de roata căruței imediat ce văzuse capul lui Kubilai rostogolindu-se În fața cortului. Îl ridicase pe crupa calului, Îi legase mâinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
și zile, de frig și fierbințeală, de rotiri și căderi. * Atacul tătarilor nu reușise să spargă formația Apărătorilor și nici să le Încetinească Înaintarea. Fusese a doua șansă a căpitanului Oană. Urmăritorii săi erau mai odihniți și aveau cai mai iuți, dar nu erau luptători hârșiți În lupte, ca aceia care se aflau În tabăra lui Ogodai. Erau locuitori ai ail-urilor dinspre Nistru, vânători lăsați de marele han să-și hrănească familiile și chemați doar ca oaste de strânsură În ordia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Executa cu precizie tot ce i se cerea, fără să Întrebe nimic, atent, dar, cu toate acestea, parcă mereu cu gândul pierdut. Se apropia sărbătoarea Crăciunului. Messer Burri, un om mărunt, cu o ușoară chelie În vârful capului, cu mișcări iuți și mereu aplecat spre calcule financiare, era mulțumit de ucenicul său. Singura nemulțumire venea din cu totul altă parte, anume din Întârzierea corabiei de mărfuri care trebuia să sosească din Portugalia cu stofe și pietre prețioase și să Încarce săbii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
În gol, căci tânărul eschivase elegant atacul, parase o lovitură de sabie de sus, se răsucise și tăiase, parcă firesc, gâtul celui care Îl atacase. Deodată, din trăsură se auzise un țipăt disperat: - Nooo! Contele făcea față cu greu loviturilor iuți ale matelotului, retrăgându-se spre ușa trăsurii. Era limpede că, În puține clipe, avea să fie străpuns. Dar acest lucru nu se Întâmplase. Tânărul făcuse un salt, parase o lovitură la gât destinată contelui, simulase o combinație de lovituri laterale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
mai rămăseseră Iancului. Providențialii Apărători fuseseră conduși de un cavaler cu părul și barba albe, care reușise să-i izoleze pe timarioți Într-o vâlcea și să-i ucidă până la ultimul, combinând presiunea atacului cu lanțuri și buzdugane cu retrageri iuți, sub acoperirea arcașilor, și cu reveniri În șarjă cu cei mai buni luptători la sabie plasați În deschidere. În 1450, idila dintre tânărul spadasin Cosmin Oană și contesa Frassetti se transformase În căsătorie. Contele Matteo nu acceptase la Început, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
stâncoase. De fapt, amândoi știau că era mai mult decât o vânătoare. Era o recunoaștere a locurilor prin care aveau să treacă imediat ce zăpezile Începeau să se topească. Nu găsiseră Însă nici un drum. Nu erau, În partea aceea, decât pante iuți, pe care caii n-ar fi putut coborî, iar jos, o vale prin care căruța abia dacă avea loc, prin albia unui pârâu Înghețat. Se Însera, dar cei doi luaseră cu ei făclii de rășină, cu care să poată găsi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
spuse lui Uzun Hassan: - Zgomot de cai, la două ceasuri depărtare, spre miazăzi. - Câți? - Mulți. Cinci mii. Poate zece mii. - Prea mulți ca să fie o herghelie de cai sălbatici sau o caravană de negustori. Trimiteți cinci iscoade, pe caii cei mai iuți. Se apropie și revin pe rând, pe măsură ce primejdia se apropie. Dacă e primejdie. Poate că ne Înșelăm. Afară se auziră apoi alte voci. Moussa intră din nou. - Căpitanul Petru dorește să-i vorbească voievodului Ștefan. - Să intre, spuse Ștefan. Căpitanul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
oștenii aproape! Tehnica hărțuielii era una dintre armele tradiționale ale oastei moldovene. Dar ea fusese aplicată până atunci În codri și prin văi, unde călăreții puteau dispărea imediat ce dușmanul Își organiza apărarea. În câmpie Însă, tătarii aveau caii cei mai iuți și experiența de luptă cea mai bogată. Două sute de moldoveni rămaseră În urmă, reușind să oprească cu săgeți goana primului rând al tătarilor. Dar tătarii soseau pe douăzeci de rânduri, lărgind aripile atacului. Aproape cincizeci de moldoveni căzură, În câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
de cai mari, rusești, de două ori mai Înalți decât caii mongoli, lupta la sabie, În care cazacii rămăseseră printre cei mai buni din lume, cât de puternică va fi fost ciocnirea cavaleriei lor, În platoșe de oțel, cu detașamentul iute, dar ușor Înarmat, al tătarilor. Cazacii aveau de răzbunat multe jafuri și omoruri ale noyonului Ogodai pe drumul Kievului și spre Volga. Iar acum loviseră cu toată furia. Uzun Hassan era salvat, drumul Kievului și al Liovului erau deschise. În fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
i-l Întinse Utoula. Își aruncă sabia de la cingătoare și Își puse pumnalul. Apoi primi tolba cu cele trei săgeți. Același lucru Îl făcu Amir. Cei doi se rotiră În cerc, la Început lent, apoi, din ce În ce mai repede. Cu o mișcare iute, Toktao duse mâna la spate, scoase arcul și potrivi o săgeată. Dar săgeata lui fu despicată de săgeata lui Amir, care făcuse fulgerător aceeași mișcare. Un murmur de admirație se auzi din rândurile războinicilor. Săgeata lui Amir nu demonstra doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
din timpul carnavalului, acum aproape patru ani. - Ah, signor Oană! exclamă italianul, Înțelegând abia atunci ce se Întâmplă. Il padre di giovane Alessandro! - Tu ai fost, Roberto? Întrebă Oană. - Da, răspunse italianul. Nu eram singur, dar am fost cel mai iute. - Ai recunoștința mea. Cine știe, poate vreodată Îți voi fi de folos. Veghează. Roberto Lombardi se Înclină scurt. Va veghea. Asta Îi era misiunea. Căpitanul Oană se Întoarse la intrarea principală În palatul Frassetti și bătu de trei ori. Ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
fi avut cine să vâslească spre Piața San Marco. - Retragerea! strigă Amir, dar, În aceeași clipă, din casă ieși contele Matteo, Înarmat cu sabia găsită În bibliotecă. Ultimul Bordjighin din echipa de atac sări asupra lui. Contele apără două lovituri iuți de iatagan, dar fu lovit de a treia, care Îi străpunse brațul sub umăr. Cu o ultimă sforțare, reuși, totuși, să facă o fandare lungă, străpungându-l pe mongolul care nu se mai aștepta la o ripostă. Amir porni spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]