546 matches
-
-ntinde mâna Evei. Pe creangă/ nici un măr”. Ruga interioară seamănă cu o somație: „oprește Doamne oprește mecanismul rostogolirii”. Imprecațiile nu lipsesc, de o feroce expresivitate uneori: „Ce duhoare Stăpâne ce duhoare grea/ și veche/ din prima zi a-mpărăției tale”. Izgonirea din pacea necunoașterii nu izbăvește, neapărat, de neantul convenției, doar se Încarcă de incertitudini care privesc Autoritatea Însăși, pusă mereu În dubiu, simultan cu creația ei, omul, pe care nu a izbutit să-l desăvârșească. „Dar ziua izgonirii din grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
-mpărăției tale”. Izgonirea din pacea necunoașterii nu izbăvește, neapărat, de neantul convenției, doar se Încarcă de incertitudini care privesc Autoritatea Însăși, pusă mereu În dubiu, simultan cu creația ei, omul, pe care nu a izbutit să-l desăvârșească. „Dar ziua izgonirii din grădină?”, Întreabă poeta, Înstrăinată de Dumnezeul „mic”, micșorat, Însingurat În Împărăția Sa fără om și omenesc, un zeu suprem, dar nu atotputernic, eșuat În farsa propriilor neîmpliniri, „clovn mărunțel al nimicului al căderii”. Resentimentul intensifică Însă paradoxal apartenența inițială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Resentimentul intensifică Însă paradoxal apartenența inițială și inițiatică, iubirea refulată potențează ardoarea trecută prin otrăvurile realului. Domnul apare, nu Întâmplător, uneori, ca un iubit, substituindu-se păgânului Domine: „Da. Ești unic. De-aceea mă supun? Nu știu bine. O, Ziua izgonirii din Grădină” (Cuplul). Prințesa dezmoștenită, aruncată fără zale, „desculță”, În drama existenței deține, orgolioasă, doar verbul, egală astfel Demiurgului care, și el, tot de la și prin Cuvânt a pornit: „am cuvântul/ deci sceptrul. Pot domni peste o-mpărăție de vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
părinți și de frați au făcut-o să-i viziteze, au primit-o nu ca pe copilul lor, ci cu alaiul cuvenit coroanei ce o purta. Constantin Vodă Duca își dorea țara întregită și curățită de năvălitori și pe când sărbătorea izgonirea armatelor regelui Sobieski, capugiul venit de la Istanbul intră în sala mare a palatului din Iași, îi puse pe umăr năframa neagră și-i citi firmanul care se încheia sec: „Mazîl!” Curtea era înconjurată de ieniceri și akingii, așa că tânărul domnitor
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
trenul care-l ducea În exil pe fostul Suveran? Cum e posibil ca aceste hoarde de borfași numiți comuniști, să guverneze după bunul lor plac...? Iar cetățenii țării Îi suportă fară a schița cel mai mic semn de revoltă...!?” „De la izgonirea regelui Încoace, cursul istoriei s’a schimbat. Pe vremea aceea, ne aflam În sfera de influență a țărilor democrate când puterea de exprimare liberă nu cunoștea limite iar omul era propiul lui stăpân...!! O lecție majoră care a provocat apatia
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
tradiția cu umbra îngropată în zid? - Nu știu... Numărul lui Cruce-de-Aur Dacă treci de Fălticeni, peste apa Moldovei, dai de satul Boroaia, zărit printre corobene de sălcii bătrâne. Aici a zidit părintele Ilarion o frumoasă catedrală. Cu banii primiți pentru izgonirea dracului, a ridicat o catapeteasmă din marmură de Rușchița. Ducă-se-pe-Pustii a fost țintuit în ziduri. Alături, părintele Alexandru a ctitorit o bisericuță de iarnă, ca să nu se afume catedrala. Cu barba albă, la cei 54 de ani, părintele Alexandru nu
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
tutelă), și acum își putea ridica singur veniturile capitalizate la o bancă și realizate de un avocat care ciupea cam mult ca onorariu, fiind cel puțin onest în linii generale și de o solicitudine încercată. Fusese trist, ca de-o izgonire, dar bătrânul se grăbise să-i arate convingerea că va sta mai departe G. Călinescu la el, "tot cu atît". Otilia nu se amestecase numai de rușine, și Felix își chinuise mintea, ca să se convingă că nu poate fi și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
succes cu afacerile guvernului. Ea-și aruncă ochii și asupra Moldovei, unde minoritul Nicolae, numit la 1384 episcop de Siretiu, lucra cu mult succes în interesul Poloniei. Urmașul episcopului Nicolae, dominicanul Ștefan Ruteni, lucră (de la 1388) în aceeași direcție, și izgonirea influenței ungurești prin cea polonă mergea cu atât mai ușor cu cât papa însuși spera mult mai mult de la Polonia decât de la Ungaria atragerea Moldovei la confesia catolică. Astfel Petru Voievod, ascultând instinctul său de conservațiune și privind la slăbiciunea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu două scrisori ale lui Cioran, trimise la distanță de două zile (10 mai și 12 mai), scrise în perfect contratimp și în aceeași stare de exaltare ce tocmai urma să-i fie reproșată. Plecarea din Köln este comparată cu "izgonirea din Paradis", iar cele două zile sânt resimțite ca echivalentul unei "încoronări". "Ce-mi mai rămâne să aștept în această lume a aparențelor?" Iar în a doua scrisoare, din 12 mai: "Nu înțeleg ce mai caut pe această lume în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
reușit să împiedice acest lucru. Se spune că din cele două așezări: Bosniak și Baron, prin contopirea acestora s-a format Moldova Nouă( istoricul Pesty). Învățătorul Ștefan Gava afirmă că Bosniak și Baron au fuzionat în 1756. Conducătorii minelor, de la izgonirea turcilor și până la devastarea din 1738 au fost nemți. Amintim câțiva conducători de mine: Selling,Schmidt și Wenzel Berner. Din 1788-1803 minele s-au sistat din cauza devastărilor din ultimul război cu turcii. Astfel că în 1805 prințul Ladislau care a
Moldova Nouă şi împrejurimi : monografie by Apostu Albu Liliana () [Corola-publishinghouse/Administrative/91821_a_93184]
-
grațioasa Perilla - fiica exilatului în lucrarea dramaturgului român, eleva lui în Tristele, III 7. Dincolo de înrudirea onomastică, se poate observa că primele patru acte desfășurate la Roma conțin aluzii la lirica erotică a lui Ovidiu, incriminată drept cauză oficială a izgonirii sale. Critica lui Hilarius la adresa arghirofiliei contemporanilor amintește, de pildă, de pasajul din Arta iubirii, II, 277-278 : Întâi de toate banii, virtutea după bani./ Aceasta e deviza modernilor romani (II 10). Cât privește scena ospățului dat de Ovidiu în ultima
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
tău nume eterna înferare (V 4). Sosirea Iuliei și a prietenilor care aduc vestea anulării condamnării la exil nu mai poate împiedica sfârșitul poetului departe de casă. Ajunși tardiv, solii proclamă cel puțin că faima lui se răsfrânge asupra locului izgonirii sale : Roma te dorește, cu fală aclamat./ Exilul lui Ovidiu va fi celebru-n lume,/ Legând numele Romei cu a lui Tomis nume (V 7). În cele din urmă, Roma îi recunoaște valoarea : Roma te recheamă cu drag lâng-al ei
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
care nu mai ține seama că titanul l-a ajutat cândva să triumfe în lupta împotriva vechilor divinități și să dobândească astfel tronul ceresc. Ingratitudinea oamenilor față de cel care le-a adus focul apare și la Alexandru Philippide în poemul Izgonirea lui Prometeu din volumul Aur sterp (1922). Huiduit de muritorii pentru care s-a sacrificat altădată, titanul se revoltă împotriva foștilor săi protejați ca și împotriva zeului suprem sfidat de dragul acestora. El își rupe lanțurile, sugrumă vulturul și se aruncă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
-ntorc în nemurire,/ Să-mi caut altă omenire-n loc ;/ Să-i dau și ei mistuitorul Foc ;/ Și ferecat de-o nouă-nlănțuire/ S-aștept să se mai năruie un cer,/ Să mă mai latre încă-o omenire.../ Și-așa, din izgonire-n izgonire,/ Să-mi port prin Haos râsul meu stingher. Eroul lui Victor Eftimiu reacționează diferit când este alungat de cei pe care i-a susținut mereu. Confruntat cu josnicia oamenilor, Herakles îi reproșează titanului că a încălcat rânduiala divină
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
nemurire,/ Să-mi caut altă omenire-n loc ;/ Să-i dau și ei mistuitorul Foc ;/ Și ferecat de-o nouă-nlănțuire/ S-aștept să se mai năruie un cer,/ Să mă mai latre încă-o omenire.../ Și-așa, din izgonire-n izgonire,/ Să-mi port prin Haos râsul meu stingher. Eroul lui Victor Eftimiu reacționează diferit când este alungat de cei pe care i-a susținut mereu. Confruntat cu josnicia oamenilor, Herakles îi reproșează titanului că a încălcat rânduiala divină pentru astfel
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
actualitatea se contopesc în mod inedit, jocul interferențelor livrești cu texte antice și moderne complică întrețeserea planurilor temporale. Într-o piesă despre dictatură și democrație, Horia Lovinescu folosește drept suport capitolele din cronica lui Titus Livius în care sunt descrise izgonirea lui Tarquinius Superbus și instalarea republicii romane. Scriind despre același subiect, Ștefan Augustin Doinaș se inspiră mai ales din lucrarea biografică a lui Plutarh Viețile paralele. Desigur, mai frecvent, autorii de teatru români care optează pentru subiecte mitice intră în
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
în apropierea Locurilor Sfinte din Arabia Saudită. La puțină vreme după aceea, pirați suniți, apoi șiiți, utilizați în anii ’70 de către Statele Unite în Afghanistan și în alte locuri pentru a contracara influența sovietică, întorc armele împotriva Washingtonului. Atentatele se înmulțesc, vizând izgonirea „necredincioșilor” de pe Pământurile Sfinte, apoi din țările arabe. în primii ani ai celui de-al treilea mileniu al erei creștine, în Arabia, în Africa, la New York, apoi în Afghanistan, în Irak și în Liban, o parte a Islamului, profund ostilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
ori, pe de altă parte, ieșirea, fuga, exilul. Istoria este lungă și admite particularizări, nuanțări. Și nu ne oferă destule mărturii, pentru a afla câți dintre cei plecați au trăit exilul ca predestinare. Nimic mai ușor decât să spui că izgonirea din rai, „exodul” este un fel de exil primordial. Așa că asumarea unei culpe ancestrale, a păcatului originar, ar putea face o ființă tragică din orice ins supus agresiunilor istoriei. Suferința capătă dimensiune metafizică. „Înnobilat” astfel, izgonitul aproape că ar trebui
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
de studenți filologi și începe să-și exerseze spiritul critic în parodie și epigramă. Toate aceste ocupații îl fac să mai uite de condițiile de subzistență destul de precare, de inerentele dezamăgiri sentimentale. Rămâne marcat în continuare de experiența dureroasă a izgonirii din școală (la vârsta de 15 ani!) pe motiv de „origine socială”. Remarcă mizeria zilnică în care trăia o bună parte a populației Iașilor, imposibil de acoperit cu propaganda oficială, pe care o detestă în cuvinte dure și... imprudente. Declară
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
ori, pe de altă parte, ieșirea, fuga, exilul. Istoria este lungă și admite particularizări, nuanțări. Și nu ne oferă destule mărturii, pentru a afla câți dintre cei plecați au trăit exilul ca predestinare. Nimic mai ușor decât să spui că izgonirea din rai, „exodul” este un fel de exil primordial. Așa că asumarea unei culpe ancestrale, a păcatului originar, ar putea face o ființă tragică din orice ins supus agresiunilor istoriei. Suferința capătă dimensiune metafizică. „Înnobilat” astfel, izgonitul aproape că ar trebui
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
de studenți filologi și începe să-și exerseze spiritul critic în parodie și epigramă. Toate aceste ocupații îl fac să mai uite de condițiile de subzistență destul de precare, de inerentele dezamăgiri sentimentale. Rămâne marcat în continuare de experiența dureroasă a izgonirii din școală (la vârsta de 15 ani!) pe motiv de „origine socială”. Remarcă mizeria zilnică în care trăia o bună parte a populației Iașilor, imposibil de acoperit cu propaganda oficială, pe care o detestă în cuvinte dure și... imprudente. Declară
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
reușise să-l înveselească rîzînd caraghios, arătîndu-și dinții acoperiți cu tartru, de la vinul negru de Vladia i se trăgea. Nu știa sigur dacă Radul Popianu se referea la ultima lor întîlnire, cînd jucaseră o ciudată Loterie a cărei miză era izgonirea sa din Vladia, ori la cine știe ce altă întîmplare din care ieșise cu fața curată în ultimul moment. Din acestea fuseseră cîteva, dacă se gîndea numai la atentatul de la Senat ori la afacerea sindicaliștilor din tipografii ori la călătoria sa la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
stranie decât crima însăși. Fantoma care se întoarce ca să-l alunge din scaunul său este fantoma lui Banquo, și nu cea a unui rege; și totuși despre o detronare e vorba, în ultimă instanță - Macbeth o știe prea bine. De izgonirea lui de pe un tron câștigat prin vărsarea sângelui lui Duncan. În spatele fantomei lui Banquo se profilează umbra amenințătoare a regelui asasinat. Tragedia shakesperiană înscrie astfel istoria în bezna unei nopți în care morții pot apărea în orice clipă, la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
două momente simetrice sunt, la rândul lor, simetrice. „Babelul - remarcă George Steiner - a reprezentat o a doua cădere a omului, în unele privințe la fel de tristă ca prima” (37). „împrăștierea [babe lienilor] a fost o pedeapsă, așa cum a fost pentru Adam izgonirea din rai”, spune, la rândul său, Paul Zumthor. Și tot el conchide : asupra omenirii apasă nu unul, ci două „păcate originare”. Ca și în cazul izgonirii lui Adam din Paradis, de frica puterii omului, Dumnezeu i-a retras acestuia ultimul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
prima” (37). „împrăștierea [babe lienilor] a fost o pedeapsă, așa cum a fost pentru Adam izgonirea din rai”, spune, la rândul său, Paul Zumthor. Și tot el conchide : asupra omenirii apasă nu unul, ci două „păcate originare”. Ca și în cazul izgonirii lui Adam din Paradis, de frica puterii omului, Dumnezeu i-a retras acestuia ultimul atribut divin, stabilind pentru totdeauna limitele condiției umane. „Axa nu marchează doar linia unei înălțări - consideră Zumthor -, ci și pe aceea a unei căderi.” (2, pp.
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]