858 matches
-
locul de margine, în care viața m-a împins și mă va împinge tot mai mult de acum înainte. împrejur se cânta La arme cu lacrimi în ochi, aceeași îndrăzneală a unor voci ce se știau puternice, melodioase, aceeași șoaptă jenată a celor afoni și timizi ca în noaptea de Paște. Cântam și eu, bineînțeles, cu glas scăzut. Mulți veniseră cu flori și le dădeau acestor oameni obișnuiți, pe care închipuirea noastră livrescă îi sacraliza, coborând asupra capetelor negricioase și nebărbierite
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sîmburi și dulciuri de tot felul - o obscenitate de care nu ați mai avut parte de ani buni... Serios? De ani buni? Nu ați avut parte vreodată. Băcanul, cu șorț și bonetă, la Început zîmbind politicos, apoi cu o figură jenată, vă spune În limba lui plină de consoane melodioase cam ce puteți cumpăra cu suma de bani pe care i-o fluturați prin față - cîteva chestii mici, subțiri, așa, mai mult de gust. La fiecare colț există tonete de zmrzlina
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ea s-a mutat În poala ta, au desăvîrșit această cunoaștere Înfierbîntată. CÎnd autocarul a Început să vă planteze prin oraș, În funcție de zonele În care locuiați, ai coborît prin raza ucigătoare a privirii dirigintei și a cîtorva colege pudice, mișcîndu-te jenat și greoi. Tu așa credeai, că nu vă vede nimeni? ți-a zis Cătălin În timp ce ați făcut restul drumului pînă acasă pe jos. Dar problema lui era alta. Cum ai supraviețuit faimoasei răsuflări a Monei? Circulă legende despre igiena ei
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
iau cu mine ca suport. Am o jenă, nu știu cum ar trebui să mă port cu Nico, Îmi aduc aminte de serile din Praga, Îmi aduc apoi aminte de Înțelegerea noastră - s-o lăsăm mai moale. Mă simt ca dracu’, ridicol, jenat și stînjenit, un ghem de suferințe fără sens. Tragem două beri Înainte undeva lîngă piață și, cînd intrăm pe aleea care duce spre blocul ei, se aude prin fereastra deschisă Ultravox cu Dancing With Tears In My Eyes, iar cînd
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
a-l cultiva pe acest bărbat atât de neobișnuit? De drept, îi aparținea ei, fără îndoială! Ea ar fi trebuit să se mărite cu el.“ Nu l-a mai întâlnit pe Rozanov decât mult mai târziu, când o Linda ușor jenată a venit în vizită Ennistone împreună cu soțul ei. Dar pe atunci Alex era logodită cu fermecătorul și atât de popularul Alan McCaffrey și își revenise din episodul ei paranoic. Soții Rozanov au plecat mai târziu în America, unde Linda a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Hattie cu o simpatie neîncrezătoare. Astăzi, Gabriel avusese nefericita idee de a-și lega la spate, cu o panglică, părul pleoștit. Fața îi era încordată și lucioasă, iar nasul înroșit de vântul de aprilie. Când de abia veniseră, se simțea jenată și încurcată și refuzase cu stângăcie invitația lui Hattie de a intra în casă. Acum își regreta refuzul, dar nu vedea în ce fel și-ar putea remedia gafa care o silise pe Hattie să stea afară, în iarba umedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-i revine toată stângăcia. Adăugă: Mă rog, dacă nu-ți dorești un admirator, atunci ce-ți dorești? O pisică neagră cu lăbuțe albe! Și Hattie rosti aceste cuvinte pe un ton glumeț, pentru că și ea se simțea acum stângace și jenată. Se grăbi să precizeze: Se-nțelege că nu-i un lucru serios, n-aș putea să iau o pisică decât când m-aș stabili definitiv într-un loc... și nici măcar aici, pentru că sunt vulpi în grădină... știați? Oare o vulpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
alegere era Călin Chivu. Lucian își amintea de el încă din septembrie. În curtea pe care băieții o umpluseră în recreație se amesteca plin de neastâmpăr printre cei mari din clasele a treia și a patra. Zâmbea fără încetare prietenos, jenat și totuși de-ajuns de înfipt. Dar era atât de pipernicit și de firav încât nu-ți venea nici să-l atingi, de teamă să nu-i rupi ceva înăuntru. Mulți s-au întrebat: oare băiețașul ăsta chiar e de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
focalizare, vocile celor două colege (pe care, de altfel, nici nu putea spune că le cunoaște; le cunoștea mai mult din vedere). Deși șoapta care îi ajunsese la ureche fusese cât se poate de distinctă, totuși nu-i deslușise înțelesul. Jenat, se grăbi să iasă din zona nișei-antenă pentru a nu fi obligat să asculte o conversație strict privată. Ieși pe culoar, pe care îl coborî pe gânduri și deschise ușa spre coridor. Îi văzu pe studenți, adunați în grupulețe, sporovăind
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Și nici eu nu i-am spus. Dar știam oare? La ducere, garnitura fiind destul de plină, a trebuit să stăm în picioare. La plecarea trenului din stația Unirii, mama s-a dezechilibrat din nou și mi-a aruncat o privire jenată: nu cumva să mă rușinez cu ea... Apoi a continuat să aibă probleme cu menținerea echilibrului la fiecare plecare din stație. La întoarcere în schimb, am avut parte de locuri. Ne-am așezat alături și, îndreptându-mi din întâmplare privirea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de apă clipocitoare, ceva mai întins decât un bazin de înot, în care se răsfrângeau în pete instabile de verde coroanele umbroase ale copacilor. În vals mă roteam cu tata înaintând către capătul dinspre larg al debarcaderului, el un pic jenat, dar și amuzat totodată să danseze cu fiul său, ca între doi bărbați tandri, privind în jos, în golul dintre noi, atent la pașii de dans, dar poate și să nu se poticnească în scândurile debarcaderului, fixate de-a curmezișul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ultimilor ani de singurătate a mamei, o bucovineancă în vârstă, corpolentă și destul de sobră, dar care avea momente de cochetărie când făcea aluzii discrete la formula cu care prefera ca lumea să i se adreseze. Știți spunea c-un râset jenat -, eu n-am fost niciodată măritată. Așa s-a-ntâmplat. Așa că, orice s-ar zice, se cheamă că sunt domnișoară. Asta este, nu pot să schimb eu lucrurile... Mama se amuzase, în felul ei reținut, de pretenția comică a vecinei
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
la mine de obicei după-amiaza, pretextând soră-sii că are cursuri la facultate. Mă punea să astup ferestrele cu hârtie până se făcea beznă în odaie. Când era lumină, nu mă lăsa nici s-o sărut măcar. Avea stângăcii, era jenată, paralizată. Dar în întuneric devenea îndrăzneață, nebunatică, chiar nerușinată. Erau în ea două ființe care coexistau armonios: pe lumină arăta o fată inocentă, uneori puțin stângace din cauza timidității, dar cu rafinamente de cochetă consumată. În discuții câștiga repede întîietatea descoperind
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
dafin înflorit, la umbra căreia un bătrân își curăță plăgile de la picioare, în vreme ce, puțin mai încolo, avansează, stârnind praful roșcat, o procesiune... o femeie îmbrăcată în negru și tânără îmi explică a suta, a mia oară, același lucru... Îi spun, jenat, că nu e nevoie, mă descurc singur... nu mă onorează cu nici un răspuns în afară de o ridicare din umeri care ar putea să însemne "mă rog, cum doriți" și se așează pe o piatră, la umbră, lăsîndu-mă să mă depărtez... o
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
plajă fierbinte nu-i un loc potrivit pentru gânduri mari. Nici pentru sfinți. Vorbele lor n-ar avea nici un ecou în urechile unor oameni corupți de luxul orbitor al amiezii și toropiți într-o fiziologie egoistă. Ar stârni doar nedumeriri jenate. Ce caută aici cu problemele lor? Noi trăim, acum, la nivelul senzațiilor. O mănăstire pe țărmul unei mări n-am văzut nicăieri. Vara, călugării ar fugi de la slujbă ca să facă baie. Și dacă diavolul m-ar îndemna să spun că
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
vor. Doresc, morțiș, să ne ducă în altă parte. Mă conving, o dată mai mult, că zâzaniile, invidiile, discordiile sunt, în exil, la fel ca în țară. Poate și mai accentuate, deoarece aici se manifestă în comunități mai reduse. Blandiana e jenată. Ezită. Mă întreabă în șoaptă: "Ce facem?" Băcanu nu zice nimic. Până la urmă, îmi iau inima în dinți și le spun organizatorilor pe un ton politicos, dar răspicat: "Domnilor, dumneavoastră ne-ați invitat la o întîlnire care va începe joia
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de la ei. N-am învățat nimic! Stoicul își domină temerile. Și, în cele din urmă, se înalță deasupra lor. Nu mai e unealta lor oarbă, chiar dacă nu le înlătură. Pe când eu n-aș mai putea zice decât cu o neîncredere jenată: tot ce se întîmplă se întîmplă fiindcă așa trebuia să se întîmple. Ceea ce ar trebui să mă îngrijoreze, poate, mai mult nu este, totuși, lipsa de bravură, ci altceva. Fiindcă n-am putut să mă gândesc cât mai puțin la
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
respect, "primul domn din neamul nostru". Își lăsase capul pe spate, în stilul lui provocator, teatral, și aștepta. Undeva, în depărtare se zăreau turlele celor două biserici din Lisa. Una alb-argintie, mai înaltă, cealaltă, ca de aramă coclită, mai scundă. Jenat, încurcat, căutam o explicație care să nu-l rănească, să nu scurme prin leziuni vechi, când m-am trezit. Am aprins lumina și, amețit de somn, m-am uitat la ceas. Era abia trei. Cu ajutorul unui somnifer, am readormit și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cred c-aș fi procedat la fel. Și, se mai întâmplă ceva: cine știe ce se poate crede și spune după un eventual refuz. Așa... treaba-i bună. Cine, ce are de pierdut? Am sau n-am dreptate?” În locul unui răspuns, celălalt, jenat, lăsă ochii în jos. “Ei, ce-i mutra asta de domnișoară pudică? Se poate? Suntem bărbați, sau...? La urma-urmei, vinovați de cele întâmplate suntem noi, adică nevastă-mea și cu mine. Ea, pentru că ți-a căzut în brațe, iar eu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
a fost atât de uluită de figura mea răvășită de valuri, de zâmbetul meu ușor forțat și a rămas foarte contrariată. Avea o privire jicnită și ușor pierdută. -Eram convinsă că vei veni să mă cauți! Își întoarse imediat ochii jenată de privirea mea revelatoare. -Tu ce crezi că ar fi trebuit să fac? -Să pleci, așa cum mi-ai spus. -Nu în seara asta. S-ar putea să avem o întâlnire interesantă. -Îți găsesc eu slujbă la Paris,i-am zis
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
domolească panica legată de bani. Într-o după-amiază, din senin, îi spuse: —Ai putea să lucrezi la Adăpost. Și să fac ce? întrebă ea, sperând pe jumătate că ăsta ar putea fi un răspuns. El se uită în altă parte, jenat. —Muncă de birou. Avem nevoie de două mâini pricepute, competente. Poate să strângi și niște fonduri. Ea încercă să zâmbească, recunoscătoare. Normal, strângere de fonduri. Esența oricărei fișe de post a națiunii, de la copiii de școală până la președinte. Avem nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
am „uitat“. Pur și simplu i-am rătăcit numele pe moment. Întreabă-mă orice despre ea. Brookline, Massachusetts. Holy Cross, Stanford, disertație despre aventura colonială a francezilor în zona subsahariană... — Se numește „blocaj“, tată. Se întâmplă când ești anxios sau jenat. Încă nu te-ai obișnuit de-adevăratelea cu chestia asta, nu-i așa? Cu ce să mă obișnuiesc? Un mod stupid de a trage de timp. Jessica se opri din țăcănit. Îi făcea plăcere. —Știi tu. Niciodată nu te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
un pitic de grădină spălăcit. Ajunse la ușa din față fără vreun motiv plauzibil, personal sau profesional, dar Mark îi deschise de parcă l-ar fi așteptat. Weber o văzu peste umărul lui Mark, așezată la masa din bucătărie. Îi zâmbea jenată, familiar. Tot nu-și dădea seama de cine îi amintea. Îl fulgeră un prim indiciu care-l putea ajuta să-și dea seama, dar îl ignoră. Ea îi ură bun venit, o veche confidentă. El tresări și dădu înapoi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Weber văzură la știrile de noapte un reportaj cu cocorii, în timp ce stăteau împreună în pat, în casa lor acoperită de zăpadă din Setauket, Chickadee Way. În timp ce camera de filmat plana deasupra malurilor nisipoase ale râului Platte, soțul și soția priveau, jenați. —Ăsta-i locul tău? întrebă ea. Nu prea avea cum să nu spună nimic. Weber mormăi. Creierul lui se lupta cu o amintire blocată, cu o problemă de identificare care-l chinuia de opt luni. Dar pe măsură ce se apropia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
gălbejită, bolnăvicioasă pe obrajii fleșcăiți, ușor buhăiți, avea uscăciunea tipic irlandeză - a irlandezului de la oraș -, buzele subțiri, supte, ușor lăsate În jos, arborînd o expresie de degajară ascunsă, de umor corupt și tainic. Chipul acela era În același timp mohorît, jenat, irascibil și servil, chipul omului mărunt - paznic de teatru, portar la un depozit dărăpănat, la o clădire cu birouri sau la un bloc cu apartamente ieftine, socru de polițist, văr de-a șaptea spiță cu sergentul de circă, unchi al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]