521 matches
-
jos. „Puțină mișcare nu strică niciodată”, filozofa el... Când ajungea În dreptul monumentelor, se Înclina cu mult respect În fața lor, oferindu-și câte un păhărel de coniac sau o țigară, nu Înainte Însă de-a depune pe propriul său soclu o jerbă mortuară... Își dichisise cavourile, Înghesuind În ele tot felul de lucruri mai mult sau mai puțin utile, Încât, atunci când se afla acolo, avea totul la Îndemână. O parte din garderoba lui se afla În dulapurile placate În marmură și lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o lume prăbușită În propria-i nimicnicie. Birjarul pocni din bici și brișca se smulse iar din loc, scrâșnind din roți printre cioburile de sticlă mărunțite și dopurile de bere aruncate printre mese. Cravata și trabucul Început se lăfăiau Între jerbele de crini... Noimann se așeză din nou la locul său. Amintirea unui anumit lăcaș de veci din cimitir Îl Învioră pe moment. Aranjase cândva și o petrecere, dacă nu chiar o orgie, acolo. Dar lucrurile nu ieșiseră chiar cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ispititoare la ureche. Masterandul Însă nu se mai lăsa ca altădată dus de nas de mofturile unei femei care Încerca să-l prindă În mrejele sale, ci, Înfigându-i degetele În beregată, o Îndepărtă de pe trupul lui, aruncând-o printre jerbele veștede de flori risipite pe mormintele din jur. Triumful și-l serbă printr-un chiuit, urmat de o bătută scurtă, articulată din călcâie, strivind sub rădăcinile sale zeci de cochilii de melci ce se târau prin iarba dintre cripte. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
rolul de femeie Îl jucase, de această dată, Însuși stomatologul Noimann? Mulțimea de clame aruncate pe jos, smocurile de vată și de păr, mulțimea de sutiene din dantelă, tampoane și bikini pe care medicul le văzuse la trezire aruncate printre jerbe și coroane mortuare serviseră, probabil, drept recuzită la un spectacol funest desfășurat Între pereții de marmură ai lăcașului de veci... În afară de aceasta, Noimann abia reuși, cu chiu, cu vai, să șteargă urmele unui tatuaj pe care cineva i-l aplicase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
bătucite “ În mod barbar“, nefiind cruțată nici Primăria, „la doi pași de Poliție“. „Acel act barbar“, vor scrie ziarele, „fusese pricinuit de niște spirite dedate la anarhism, dacă nu de niște precupeți de flori“. La mormântul Marietei vor fi depuse jerbe de flori albe și roșii, ramuri de cetină proaspăt retezate, lalele și crizanteme, tuberoze, hortensii azurii, decadenți stânjenei secesioniști, un dezmăț floral, zambile și inabordabile lalele negre, regine ale nopții, lugubri crini cerați, floarea neprihanei A Primei Comuniuni, liliac violaceu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Apoi țărâna fu prăvălită În mormânt cu lopețile, bătând toba surd În coșciug, ca atunci când puștoaicelor, după Îmbrățișări amoroase, li se Înfundă urechea de bătăile repezi ale inimii. La Început florile fură azvârlite una câte una, apoi În buchete, apoi jerbele trimise din mână‑n mână, ca la o clacă de flori, de la capelă până‑n zona cimitirului săracilor, unde brusc se răreau crucile și unde lespezile de granit și monumentele de bronz luau locul Însemnelor de piatră și al crucilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ÎNTREGI. STRĂLUCEA ÎN SOARE CA UN MONSTRUOS CAVALER ÎNTR-O ARMURĂ ORBITOARE. Chiar cînd privea ea, un distrugător trecu fulgerător pe lîngă uriaș, trăgînd asupra lui cu toate cele patruzeci de tunuri; iar flăcările țîșniră din gigant într-o adevărată jerbă incandescentă, de parcă ar fi fost un ecran de energie. Dar, cu ochii micșorați observă că, după atac, uriașul păși îndărătul unei clădiri înalte și se ghemui acolo cînd reveni la atac distrugătorul. În fața acestei situații încurcate, nava se abținu de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
urmă purtau măști. Gonish dădu înțelegător din cap. Împărăteasa Isher avea să fie pur și simplu una dintre aceste femei mascate. Făcu o pauză în fața unui joc mecanic, o mașină care scotea fulgere de foc și arunca în aer o jerbă de numere strălucitoare care se rostogoleau pe catifeaua neagră a unei mese mari de joc. Cu un aer meditativ, negatistul urmări pînă la capăt cîteva partide, încercînd de fiecare dată să suprapună structura generală a jocului pe zona ultra-instruită a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
baia albastră să despice Limbi verzi, șuierătoare, prin dinții veninoși. ORBITE Colo, dimineața mea, Viu altar îți miruia: Ca Islande caste, norii În, dorită, harta orii, Ageri, șerpii ce purtai, Șerpii roșii, scurși din rai, Și, cules, albastrul benții De pe jerbele Juvenții. * Lăncile de iarbă mici Le păzea cățeaua Bitsh, Inimi mari dormeau pe țară. Munți, cu sângele afară... Cunoscut acelor zori În fântâni, în șerpi, în nori. STATURĂ Să nu prelingă, să nu pice Viu spiritul, robit în ea, La
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Pe mine, personal, nu mă interesa nici ce spunea, nici ce scria Ioachim. Treaba lui... Mai cunoșteam câțiva ca el, unii chiar străluciți, le mergea mintea. Niște roboți anchilozați volun tar în mecanismul lor profesional. Analizau cavoul poheziei, coroanele și jerbele de flori, dar se fereau să vadă fecioara putrezită înăuntru sau o vedeau săltând vioaie ca o gimnastă moartă. În plus, pe Ioachim căutam să-l evit și pentru că, de câte ori îi întâlneam, îmi declanșa o ciudată senzație fizică : mi se
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
când va începe să recepționeze condoleanțele. Va marca finalul. O vor sprijini cei doi doctoranzi de casă ai lui Pârvulescu, special postați la un metru în spate pentru acest moment. Un buchet mare de cale, cu pistilele pline de polen. Jerbe cu trandafiri albi și galbeni. „Pentru distincția sa sufletească”, „Pentru cel mai bun soț din lume”, „Lumea academică a suferit o mare pierdere”, se poate citi pe panglici. Un tablou înfățișându-l pe cel dispărut dintre noi, la masa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
-l vedea pe Zeul Adormit mergând spre el cu intenții ostile, trebuie să fi fost o experiență distructivă. Cuprins de o groază frenetică, Discipolul încercă să scape prin singura metodă de care dispunea. Din silueta întunecată țâșni energie. Într-o jerbă de flăcări albe, trupul Zeului se mistui. În acest moment, Secoh fu omul care și-a distrus Zeul. Nici un sistem nervos condiționat ca al său nu putea să accepte o vină atât de teribilă. Așadar, îl uită. Uită că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
Dar asta era puterea și nevinovăția lor și tocmai în acest punct, pe deasupra oricărei dureri, simțea Rieux că se unea cu ei. În mijlocul strigătelor care își prelungeau puterea și-și întețeau durata, care se răsfrângeau lung până în josul terasei, pe măsură ce jerbele multicolore se ridicau și mai numeroase pe cer, doctorul Rieux s-a hotărât atunci să redacteze această povestire care se sfârșește aci, ca să nu facă parte dintre cei care tac, pentru a depune mărturie de partea acestor ciumați, ca să lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
durează, nimic. Receptorul lăsat alături, pe masă. Cu dreapta formează numărul, codul surdomut. În stânga, ține mărul. A treizeci și noua rotire a discului. Sună, sună soneria purgatoriului, sună subțire, perforând pereții de sticlă verzuie, suprapuși, bariere sticloase, pe care cresc jerbe imense de putregai și fosfor. Nimeni, nimeni nu vrea să-și întrerupă somnul, hibernarea. Nimeni nu vrea să-și recunoască numele, vocea, nimeni nu vrea să scuture mlaștina groasă a apatiei care înghite sunetul și mișcarea și sufletul, slavă Domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în minus, Fiindcă li-i redusă turta. Nu căuta străină cale Cu o minte de cocoș C-o s-ajungi la nevricale, Căutând resturi în coș. În noi, mustul nu mai fierbe. Toate au încremenit, Pe ce-a fost - ciulini în jerbe, Pe ce e - spin troienit. * Ca atei și buni de gură Terfeleau pretinși vrăjmași; Azi, pe Biblie se jură, Și se jură pătimaș. * Se clatină cât ai spune doar pește O națiune făr’ elan Când egoismul lung dospește La lideri
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
sinceritatea confesiunii Poeziile din volumul "Reflecții" se înscriu în linia deja consacrată a liricii Vasilicăi Ilie (vezi volumul " Fereastra de la Răsăritul Cuvântului", Editura PIM, Iași, 2010), autoarea optând pentru o sinceritate absolută a confesiunii, pigmentându-și, din când în când, jerbele metaforice cu subtile inserții care țin de o abordare mai deschisă a problematicii de viață și, de ce nu, de o filosofie oarecum genuină a faptului existențial. Întâlnim în paginile acestei fermecătoare cărți aceeași propensiune spre dimensiunea erotică, aceeași cultivare a
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
nuanțe de roșu arămiu și de aurverzui, tonurile de albastru turcoaz ce se topesc Într-un albastru ca safirul, toate acele culori ce ard și se descompun Îm marile incendiu final, norii cu forme ciudate și monstruoase prin care pătrund jerbe de lumină și care seamănă cu prăbușirea gigantică a unui aerian turn Babel nu ne oferă tot atâta poezie ca Aurora... cu degetele ei roze, pe care nu vrem totuși s-o disprețuim?” (Istoria romantismului - Theophile Gautier). Cine ar putea
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
într-o cutie de conserve tăiată, se vedeau trei lumânări arse pe jumătate. Atât. În rest, nici o floare nu se vedea pe mormânt, doar o zonă cu iarba pălită, acolo unde groparii puseseră pământul scos din groapă. Nici o coroană ori jerbă de flori nu era depusă pe mormânt. Cine să le pună? Calistrat nu mai avea pe nimeni și lumea din Baia de Sus îl considera un ciudat. Stând în picioare lângă mormânt, Cristian își promise să îndrepte lucrurile. Imediat ce avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
este pericolul unui detașament demotivat, cu moralul scăzut. Din această cauză nu voia să le lase timp de gândire, timp în care să rumege puținele informații de care dispuneau. Îi mâna de la spate, storcând din ei orice fărâmă de efort. Jerbele de scântei de la aparatele de sudură străluciseră toată ziua. Unii tăiau, alții îmbinau, era o activitate ca într-un furnicar. Cu o oră înainte de lăsarea întunericului, șasiul era gata. Boris se asigură că toate aparatele sunt oprite și scoase de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
stăpâne într-un cimitir. Nu știu dacă am apucat să-ți povesteasc despre plimbarea pe lacul Cișmigiu cu Antonia, în seara dinaintea plecării în Germania. Pe la șapte, când soarele se ducea spre asfințit, din vegetația sălbatică s-au ridicat niște jerbe de ciori, probabil sute, și au umplut cerul, roze de puncte ca de ciumă. Toată seara aceea, n-am mai reușit să scot o vorbă de la Tonia, numai a doua zi, în dimineața plecării, mi-a zis, fără să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
-l vedea pe Zeul Adormit mergând spre el cu intenții ostile, trebuie să fi fost o experiență distructivă. Cuprins de o groază frenetică, Discipolul încercă să scape prin singura metodă de care dispunea. Din silueta întunecată țâșni energie. Într-o jerbă de flăcări albe, trupul Zeului se mistui. În acest moment, Secoh fu omul care și-a distrus Zeul. Nici un sistem nervos condiționat ca al său nu putea să accepte o vină atât de teribilă. Așadar, îl uită. Uită că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
apa se vărsă zgomotos pe podea. — Să plecăm de-aici! E timpul să pornim! Sunteți gata? le strigă el vasalilor. Ridică vaza deasupra capului, ochi o treaptă lată de piatră și o azvârli cu toată puterea. Vaza explodă într-o jerbă de apă, cu un sunet îmbucurător, iar stropii împroșcară fața și pieptul lui Mitsuhide. Acesta își ridică spre cerul gol chipul ud, râzând zgomotos. Râdea complet singur. Era noaptea târziu și, pe măsură ce se lăsa ceața, aerul devenea încins și umed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de vorbit. Știa de la Mitsuhide ceea ce trebuia să spună și, probabil, nu se potrivea cu propriile lui gânduri. — Să trecem râul! Cerul era încă întunecat. Curentul râului Katsura descumpăni, un moment, caii de război, în timp ce încercau să treacă prin vad. Jerbe de spumă albă țâșniră în sus, răsturnându-se înapoi peste ele însele. Întreaga armată tremura, pe când oamenii plescăiau prin apă cu sandalele de paie ude. Deși erau leoarcă, nici unul dintre trăgători nu-și lăsa fitilele să se umezească. Valurile limpezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
stufărișul de pe malul din miazănoapte și trăgea în rândurile forțelor lui Hideyoshi care stăteau pe malul de la miazăzi, câteva grupe de oameni în armuri - soldații batalionului de lăncieri, aleși pe sprânceană, din armata clanului Akechi - năvăliră spre țărmul celălalt, stârnind jerbe de apă. — Trimiteți compania de lăncieri! strigă un ofițer al unității lui Takayama, sărind pe mal. Întrucât râul era atât de îngust, pușcașii nu serveau mai la nimic. Pe când rândurile din spate se apropiau, pentru a le da timp celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
În seama fiului său, Pierre-Marie, și a nurorii, Armelle, o persoană foarte atentă la obligațiile legate de numele pe care-l purta și la poziția pe care acesta i-o conferea, astfel că de obicei se mulțumea să trimită o jerbă. Însă Gildas era fiul lui Jeanne Kermeur, menajera lor de mai bine de patruzeci de ani, iar din acest motiv, Arthus de Kersaint se deplasase personal. Limuzina se oprise În fața primăriei. Christian se apropiase pentru a-l scuti pe bătrînul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]