727 matches
-
special. Misiunea acestui detașament era să descopere cum de știau evreii întotdeauna ce avea de gând să facă SS-ul. Undeva era o scurgere de informații și noi trebuia s-o oprim. Amintindu-și toate acestea, a luat o figură jignită și înverșunată, deși el însuși furnizase informațiile! — Și detașamentul și-a îndeplinit cu succes misiunea? l-am întrebat eu. — Sunt fericit să spun, a zis Arpad, că la recomandarea noastră paisprezece SS-iști au fost împușcați. Adolf Eichmann însuși ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
bombardamentelor, care dormeau pe niște saltele de paie. Țineam ascunsă sticla, fiindcă nu voiam s-o împărțim și cu alții. — Heinz, i-am spus într-o noapte, mă întreb de fapt cât de bun prieten îmi ești. S-a simțit jignit. — De ce mă întrebi așa ceva? s-a mirat el. — Vreau să te rog să-mi faci un serviciu... un serviciu foarte mare... și nu știu dacă să te rog sau nu, i-am explicat eu. — Chiar îți cer să mă rogi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Ce faci, zisese ea lui Felix, cu un dispreț intenționat,prefăcîndu-se că uitase planurile acestuia, nu-ți cauți o slujbă? Ca orfan, găsești mai ușor. Să ai și dumneata un mic rost în viață. - Urmez Facultatea de medicină, vesti Felix jignit.Aglae afectă a nu-l lua în serios: - Aș, facultatea, asta e pentru băieți de bani gata. Îți găseșteel, Costache, vreun rost pe undeva. Felix se temu ca Aglae să nu înrîurească pe moș Costache și ca acesta să nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
doi musafiri. - Papa, întrebă Otilia, ești bolnav? Tu ai chemat pe domnul doctor? G. Călinescu - Nu, nu, nu, se apără Costache, înspăimîntat la ideea de a plăti vreo vizită. N-am chemat pe nimeni. - Ei, frate, preciză Stănică cu aer jignit, domnul doctor nuia nici un ban, l-am adus eu ca pe un prieten, să-l cunoașteți și dumneavoastră, dar ar fi bine să vă examineze puțin, nu strică, e mai cuminte să chemi doctorul când ești sănătos. Nu e așa
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Frații sunt ofițeri, nu poți susține că sora lor e o prostituată. Te pot da în judecată pentru calomnie. - Aș, ofițeri, zise disprețuitor Aglae, cine știe ce șnapani! S-au îmbrăcat în uniformă ca să-l sperie. - Sunt ofițeri, mamă, lămuri mereu, ușor jignit, Titi, îi cunosc eu bine. Au și un unchi colonel, care m-a cununat. - Precum vezi, urmă Stănică, chestia e dificilă. Cel maibun lucru e să încercăm întîi prin bună învoială. În cazul cel mai rău, ce-a vrut fata
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în casă. Chiar Aglae se grăbea să i le smulgă, indignată. - S-a prostit Simion ăsta de tot! Domnule Felix, nu te potrivi.Vezi, poate-ți dă ceva, inel, bijuterie, bani, te rog să-mi spui. - Se-nțelege! zicea, oarecum jignit, Felix.Spre mai multă siguranță, Aglae despuie odaia lui Simion de tot ce acesta ar fi putut dărui în curiosul lui acces de dărnicie. Totuși, Simion nu muri și continuă să-și cultive hipocondriile cu o neliniște destul de benignă. Aglae
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din Dumnezeu?Simion păru nedumerit de subtilitate. - Eu sunt purtătorul cuvântului dumnezeiesc, Isus etern,care înviază mereu. Ieri am înviat. "E nebun, gândi Felix, nebun de legat." - Acum înțeleg eu, zise el tare, ești Isus Cristos. Simion îl privi mirat, jignit, ca un om care e luat peste picior. Felix, deconcertat, crezu că s-a înșelat și a făcut o gafă. - Drept cine mă iei, amice, he-he, ești șiret. Am fost Isus,toți am fost Isus, după ce duhul s-a răspândit
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
legal, afară de voi. Acolo ai dreptul, indirect, firește. Olimpia păru interesată, dar văzu lucrurile în negru. - E la mijloc nebuna aia de Otilia, nu cred eu că moșu ares-o lase așa, pe drumuri. - Dar eu ce fac? zise cu aer jignit Stănică. Eu observ, trag ițele. - Mai bine ți-ai vedea de afacerile tale. M-am plictisit săatîrn de ușa altuia. Stănică și Olimpia ajunseră și intraseră în casa lor, și Olimpia își aruncase blana de vulpe pe marginea unui scaun
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ce mă urmează și se închină mie. - Eu îți sunt fiu adevărat, fiindcă cred în învățăturiledumitale! zise Weissmann. Simion îl privi cu interes, dar își reluă iarăși preumblările prin casă, ca un câine prudent, după ce a mirosit un individ. Olimpia, jignită, lăsă să se vadă în ochii ei toată verzimea urii. Aglae clătină din cap, agasată: - Așteaptă birjarul, pentru numele lui Dumnezeu, o să măcoste o groază de parale! Weissmann o examină pe furiș și se putea ghici uimirea lui față de o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
piept în piept, cu Stănică. Moș Costache izbucni: - Ce tot pândești dumneata pe la uși, n-am nevoie de spioniîn casă la mine, fiecare să stea la casa lui, ce, poate crezi că am bani în casă? Stănică făcu un gest jignit, privind cu înțeles spre Pascalopol: - Vezi cum ești dumneata, iubite unchiule, fiindcă pot să-ți spun, îmi ești ca un adevărat unchi, am slăbiciunea asta. Adineauri picai, dar tocmai adineauri, să văd ce mai faci, doar oameni suntem, nu sălbatici
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe care-l ocupă față de ceilalți, ci pe care și-l acordă singur și care-i apare, lui, evident; așa de evident, încât, dacă cineva îi contestă acest drept la demnitate - foarte contestabil în ochii celorlalți -, individul se simte imediat jignit, adică pe nedrept lovit în imaginea interioară pe care o are despre sine. Jignirea pe care o simte el, omul josnic și fără scrupule, este autentică și ea țâșnește din el spontan, nu ca urmare a unei judecăți de valoare
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
ca atare: respectul pe care această imagine îl cere se reflectă în nevoia individului de a nu fi jignit; de a nu fi contestat în intimitatea imaginară prin care imaginea aceasta ultimă se reprezintă pe sine. El se simte sufletește jignit, nu social. Nebunul, în schimb, nu are demnitate. Chiar paranoicul, care este exclusiv concentrat pe propria sa persoană, face acest lucru în mod mecanic, fără pretenția la demnitate. El nu tinde la recunoaștere obiectivă, deși se plânge că este victima
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
propria sa persoană, face acest lucru în mod mecanic, fără pretenția la demnitate. El nu tinde la recunoaștere obiectivă, deși se plânge că este victima unui complot obiectiv. De aceea, nebunul în general, nu numai paranoicul, nu se poate simți jignit, lovit în orgoliu. În acest sens, nebunul există la un mod impersonal, fără ego, fără valoare proprie, fără pretenția de a fi cineva. Este, poate, vorba aici de un criteriu capabil să distingă normalitatea de anormalitate. Nebunul este liber, întrucât
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
Cum trebuie să înțelegem această formulă? Este clar că nu e vorba de o laudă; și atunci putem trece peste ea ca și cum n-ar fi. Dar ea este și stă ca o piatră aruncată în ograda noastră. Dacă ne simțim jigniți și-i întoarcem spatele zicând: cum își permite ăsta să zică așa ceva? - și cam asta pare să fie reacția românului fudul, al ciocoismului românesc care renaște și a devenit prosper - deci dacă ne simțim loviți înseamnă că este atinsă o
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
existenței sale o răspundere în plus, o punere în valoare față de semenii care se hrănesc reciproc din această „punere în valoare“ care se numește condiție socială. Nebunul nu simte nevoia unei recunoașteri obiective, de aceea nici nu se poate simți jignit, orgoliul lui nu poate fi nici rănit, nici lovit, întrucât eul său nu are funcție comparativă; de aceea și delirul său poate lua cele mai neașteptate înfățișări, dezarticulate și incoerente, el se poate compara cu orice pentru că nu se compară
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
era atât de stăruitoare să știe ce anume nu agreez la toaletele, la pălăriile ei ! La felul cum conversează ! Bărbații nu au gustul modei, pe ei doar anume lucruri îi interesează, obișnuiește să repete acum, cu un surâs echivoc și jignit. Prea banal să observ că atunci eram eu, iar acum sunt bărbații... Dar o asemenea vulgaritate ivită atât de firesc, numai prin trecerea ei într-o altă vârstă... Mai nemulțumit încă decât de toaleta ei sunt pentru că o văd că
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sunt în defect, într-adevăr, se înclină tânărul. Cu cât cineva îmi este mai apropiat, cu atât comportarea mea față de el este mai... din păcate, este mai... — Mai proastă, da, surâde și Sophie. Surâsul ei - ușor resemnat, ușor acid, ușor jignit - se întâlnește cu surâsul lui - jucăuș și triumfător. De fapt, nu se întâlnesc, pentru că trec, cu viteze diferite, printr-o aceeași substanță, aflată în stări de agregare diferite. Totuși nu înțeleg de ce să ții atâta să te simpatizeze toți ! Și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
privească fără expresie. — Ce secrete ? — Secretele mele. Știi și tu. Lissy mă privește de parcă tocmai i-aș fi spus că am proteză la un picior. — Ai secrete ? — Evident că am secrete ! spun. Toată lumea are secrete. — Eu n-am ! spune imediat, jignită. Eu n-am nici un secret. — Ba ai ! Cum ar fi ? — Cum ar fi... cum ar fi... OK. Încep să număr pe degete. Că nu i-ai spus tatălui tău că tu ai fost cea care a pierdut cheia de la garaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
apoi am înțeles cum aș dori să-mi fie soția. Măcar e frumoasă? Mihai a încremenit la jumătatea unui gest. Pentru prima dată își dă seama că, discutînd despre Ana, soția sa, (nimic comun cu Doamna Ana, dresoarea) se simte jignit. Acest "măcar" închide în el contestarea tacită a celorlalte calități. Liliana i-a intuit nemulțumirea sau numai și-a dat seama de impolitețea întrebării: Cred c-am făcut o gafă. Scuză-mă! Dar! îl amenință ea șăgalnic, întinzînd palma spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
pozele fetiței, așezate sub sticlă. M-am înroșit toată de furie și i-am arătat ușa. După cîteva luni, m-a vizitat din nou. Mi-a spus că s-a întors la soțul ei. De data asta m-am simțit jignită și-am tăcut pînă am auzit-o că murmură o scuză și iese. Cînd am văzut-o a patra oară îmi transmisese rugămintea s-o vizitez la spital; era internată la doctorul Manoliu -, am înțeles că ținea imens la tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
se Întîmplă lui ceva, o să aibă ea grijă de mine și mi-a dat zece dolari. Mi-a spus că a avut necazuri cu poliția. I-am zis că zece dolari nu-s mare lucru și ea s-a simțit jignită și a strigat la mine. Da’ de unde știi că a fost Cindy aici? — Nu contează. Chiria e aici nouă dolari pe săptămînă și eu... — O să-ți dau eu niște bani dacă... — Duke nu a fost niciodată atît de zgîrcit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
semn unuia dintre prietenii lui pentru a-i atrage atenția că Lastarria făcea eforturi titanice să se țină cît mai drept, abia le ajungea pînă la umăr, bietul de el. Cu puțin Înainte de a se aduce mîncarea (Nilda era extrem de jignită, fiindcă pentru aceste petreceri comandau totul la hotelul Bolivar), Începu să se țină scai de coada lui Susan, ducesa lui, În toate părțile. În realitate, sărmanul de el avea sufletul Împărțit Între Juan Lucas & Comp. și Susan. Acum erau doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lui Ashling. Tocmai își amintise de sfaturile pe care i le dăduse lui Jack despre relații, la beție, vineri seara. Oh, Dumnezeule, mormăi ea, acoperindu-și obrajii fierbinți cu mâinile. Chiar atât de rău miros? spuse Trix, cu o figură jignită. Se aștepta să fie batjocorită de majoritatea celorlalți, dar nu și de Ashling. Ashling clătină din cap. Nu mai simțea nici un miros acum, fuseseră toate acoperite de șocul puternic. Trebuia să își ceară scuze. — Biroul ăsta este execrabil, spuse Lisa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
spune că poate fi ereditară. Acest gând încântător o scoase pe Ashling din discuție. A început să caute telefonul mobil. —Pe cine suni? — Pe nimeni. El o privea pe Ashling cum apasă butoanele celularului. — Crezi că sunt orb? întrebă el, jignit. — Nu sun pe nimeni, îmi verific mesageria. Marcus nu o mai sunase de când plecase de la ea, joi seara. În cele două luni de când ieșeau - nu că ea le-ar fi ținut socoteala - își făcuseră un obicei din a se suna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
ăsta nu era un motiv ca să-mi petrec vacanța mare cu mîna pe lopata pentru mortar și pe firul cu plumb! Iar mama zîmbea! Așezat alături de ea pe un scăunel capitonat, străduindu-mă să nu-mi mișc picioarele, eram vexat, jignit, furios. În mod vizibil idiotul ăla nu bănuise nici o clipă bravele Întrebări pe care mi le punea tribunalul lăuntric al conștiinței, iar mama Îl aproba, Îi mulțumea! Eram umilit pînă În străfundul sufletului. Nu eram lipsit de un anume simț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]