976 matches
-
Ștefan" sunt eu! Chiar eu sunt! Mulțumesc, Sanctitate! Mulțumesc, Mateiașe! Mi-ați făcut cinstea și onoarea! M-ați pomenit!... Se putea și mai rău, adaugă el mai încet, ca pentru sine. Boierii, revoltați, izbucnesc, nu-și mai află loc pe jilțuri, se agită, strigă: Minciună sfruntată! Noi ne vărsăm sângele! Și Mateiaș se acopere de "Glorie nepieritoare"! La urma urmelor, cine a dobândit "Strălucita izbândă?" Papa aista a cam încurcat borcanele! Uite Papa, nu e Papa! Crezi că nu știe?! Face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
adâncă: Sluga... Boierii au plecat. În odaia domnului s-a făcut liniște. Ștefan își aruncă ochii către crucifixul de deasupra căminului, cu Iisus răstignit. Câte zile ne-o da Domnul, mormăie el. Au Mahomed mai degrabă... Ștefan se așează în jilț, la masă. Îngândurat, răstoarnă clepsidra și-i urmărește prefirarea, fir cu fir, bob cu bob. Domnul bate din palme și Chiribuță, copil de casă, ce moțăie pe pernuța lui lângă ușă, sare în picioare strigând: Slujba Domnului! Chiribuță, tu ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dar Ștefan și-o retrage. Ce-s eu, față bisericească?! Don Batista, cu legăturica, se retrage de-a-ndărătelea cu plecăciuni bolborosind: Illustrissimi.... Illustrissimi... Cască ochii în spate! strigă Ștefan. În Moldova, din spate ți se poate trage pieirea... Se așează pe jilț, la masă. Ștefan ia de pe farfurie o ciosvârtă de berbec. O figură, 'talianu' ista... Vrei? îl îmbie cu ciosvârta pe Tăutu, dar acesta clatină din cap. Altă pricină? continuă Ștefan cu gura plină. Da' scurt! Pe scurt! Răstoarnă clepsidra ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
înfierbântați cu o volbură de fulgi de zăpadă... "Dacă știam"... Viscolul îi spulberă cuvintele: "Dacă știam"... Închide fereastra și spune hotărât: Să mergem la Maria!... A?! Don Giovanni! se miră observându-l pe Don Batista în întuneric, cufundat într-un jilț, în fundul întunecat al paraclisului. S-a sfârșit Don Giovanni... îi pune el mâna pe umăr, iar Don Giovani, cu ochii roșii, își suflă nasul într-o cârpă. Nu s-a putut, îi spune Ștefan consolator. Du-te acasă, bătrâne... S-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
neagră, mâna stângă atârnă într-o năframă, e bărbos, murdar, în țoale țărănești, în opinci; numai sabia amintește de mândrul căpitan de viteji al Măriei sale. A... a căzut... Mangopul, bolborosește el. Mangopul? bâiguie Ștefan și se lasă moale într-un jilț. Și Alexandru?! întreabă Țamblac speriat. Bârsan, pe ocolite, povestește: Galioanele turcești au venit... Și Alexandru?! repetă Ștefan întrebarea. A... a căzut... și principele, gângăvește el cu glas stins. L-au tăiat... L-au tăiat?! îngână Țamblac sprijinindu-se de spătarul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și Alexandru?! întreabă Țamblac speriat. Bârsan, pe ocolite, povestește: Galioanele turcești au venit... Și Alexandru?! repetă Ștefan întrebarea. A... a căzut... și principele, gângăvește el cu glas stins. L-au tăiat... L-au tăiat?! îngână Țamblac sprijinindu-se de spătarul jilțului. Și... și moldovenii mei?! strigă Ștefan. Tăiați! Toți trei sute?!... Toți! Ștefan tace. Țamblac tace. Bârsan tușește, își drege glasul și povestește: De hramul Sfântului Nicolae... În zori... Galioanele turcești ne băteau cu pușcile... Principele, moldovenii, ne-am bătut... De n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mare, cu Ștefan în frunte -, tare se mai grăbesc să le golească. Nu mă gândesc decât la cei douăsprezece mii de oșteni juruiți în tractat oștenii lui Hristos, glăsuiește Ștefan cu o voce mică, obosită, pe gânduri. Se așează în jilț, simțind nevoia să se sprijine. Răstoarnă clepsidra ce-și oprise curgerea timpului. Bea din ulcică și boierii se grăbesc să-i urmeze exemplul. Logofete, ia cetește firmanul de pace adus de solul polon, Martin Chora... Chorazics. Cetește! Să auzim ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
râs. Așa oaspeți de samă trebuie cinstiți cum se cuvine: moldovenește! Și, dacă se stârnește și vreo binecuvântată de boleșniță, dă Doamne bine! Ești nemaipomenit, spune Stanciu. Povestea cu mâța chiar e adevărată! Gherasim, sfârșit, se lasă ușurel într-un jilț: Mă iartă, Doamne... Stai!... Stai!... și Ștefan îi întinde o ploscă. Îți mulțumesc, căpitane! Gherasim bea cu nesaț, își șterge gura cu dosul mâinii și vorbește cu voluptate: Ar mai fi o veste, se codește el. Desigur, proastă, spune Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Doar știi... O s-o scot! O s-o scot!... Noapte bună, Ioane. Noapte bună Ștefane... Dormi puțin, că mâine.... O să dorm... O să dorm... Somn ușor... Țamblac pleacă. Ștefan a rămas singur. Se apropie de masă. Răstoarnă clepsidra și se lasă în jilț. Își proptește capul în mâini, ațintind firișoarele ce se prefirează în clepsidră... Doborât de somn, capul greu îi cade pe masă. A adormit. Clopotele... Broaștele Sucevei... 17 La mănăstire, Maria !? Pe culoarul luminat de două torțe, e vânzoleală mare. Un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a orașului, avusese loc pe Schlossberg o Întâlnire hotărâ toare pentru evenimentele care au urmat. Ultimele raze ale soarelui dădeau Încăperii o lumină ireală. Era o Încăpere nu prea mare, dar neobișnuit de bogat mobilată pentru acea vreme. Într-un jilț larg de piele de Cordoba, ducele Bertold, puternicul stăpân al ținutului Rinului de Sus, asculta gânditor ceea ce-i povestea un tânăr Îmbrăcat cu o ciudată eleganță. Privirea veșnic În mișcare a nobilului Zähringer cerceta cu luare aminte veșmântul de brocart
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Ce s-ar Întâmpla cu țara noastră? Cu oamenii pe care Dumnezeu v-a orân duit să-i stăpâniți? Mărite Stăpâne, ești dator să fii prudent și neîncrezător, măcar pentru liniștea noastră. Bertold râse și, sculându-se cu vioiciune din jilțul său, se Îndreptă spre bătrânul ministerial și-l bătu cu prietenie pe umăr: — Hildebrand, tu n-ai urmă de răutate În tine. Ești ca vinul vechi pe care-l fac oamenii mei din strugurii de pe coastele Însorite din Kaiserstuhl, limpede
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Adelheid nu văzuse niciodată, sporea nota de eleganță a Încăperii. Bertha cerceta cu Încântare interiorul lui, constatând că niște meca nis me simple, dar bine ascunse, puteau deschide câteva ser tare secrete. Se mai aflau o masă sculptată și două jilțuri uriașe din piele de Cordoba, ale căror spătare aveau aceleași Înflo rituri de fildeș ca și scrinul. Dacă mai adăugăm tapise riile ce atârnau pe pereți, aco pe rind În Întregime zidul, vor fi lesne de Înțeles exclamațiile de bucurie
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
duce, dar el e atât de departe... Aerul i se păru Înăbușitor și deschise fereastra. Departe În zare se vedeau Înălțimile munților de dincolo de Rin și ceva mai aproape alte coline mai dulci, cu contururi mai precise, Închipuind un uriaș jilț, pentru cine știe ce făptură de basm. Iar jos, sub zidul Înalt al castelului, Adelheid văzu grădina cu liliac Înflorit, straturile cu flori multicolore și havuzul de marmură În care susura o apă albăstrie. Fără să stea prea mult pe gânduri, Adelheid
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dintr-un sfeșnic masiv de argint, Simeon putu desluși curând un pat pe care zăcea o făptură omenească, Înfășurată În mai multe cuverturi. La capătul patului stătea În pi cioare părintele stareț, cu Înfățișarea lui severă, iar alături, Într un jilț, un alt călugăr, necunoscut. Avea barba albă, părul așijderea, și pe piept Îi atârna o cruce simplă de lemn. Cioplitorul Îl cercetă atent, cu precizia ochiului de artist. Înfățișarea lui simplă, hainele de postav ieftin contrastau violent cu demni tatea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
buzele și clipi cu mare greutate: — Da, el e! Atunci starețul se Întoarse spre cioplitor: — Omule, să nu te temi. știm acum că n-ai mințit. Spu ne-ne tot ce s-a-ntâmplat. Simeon tăcu. Călugărul care ședea pe jilț spuse și el: — Ești Între prieteni. Nu știm ce te-a-ndemnat să-l ajuți pe domnul Bodo, dar ți-ai câștigat dreptul la răsplata și recunoștința noastră. Vorbește. Simeon se simți mai liniștit: — N-am avut nici o pricină deosebită. Nu-l
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să se unească cu trădătorul Otto, rușinea sfintei noastre Biserici! Da, dacă n-au reușit de prima dată, cei doi ticăloși au Încercat din nou s-o prindă pe Adelheid și chiar s-o ucidă... Părintele Bernhard se ridică din jilț, plimbându se neliniștit prin Încăpere. După un timp, șopti: — Bodo nu trebuie să afle nimic. și așa, cine știe dacă mai scapă... Părinte stareț, trimite imediat pe careva la schim nicul din Lenzkirch. Nu vreau să pun la Îndoială meș
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
tatăl ei. Ducele Bertold era plecat În Alsacia. „Mai bine să nu știe ce s-a Întâmplat... Dacă află adevărul...“ Nici pentru ea, nici pentru Bodo nu putea nădăjdui nimic, nici un pic milă. Se așeză speriată și deznădăjduită pe marginea jilțului. Nu Înțelegea ura Împotriva ei. „Întâi au vrut să mă omoare. Acum mă răpesc... Adalbrecht e vasalul ducelui. L-am văzut poate o dată la Curte, de departe, n-am schimbat nici o vorbă cu el. De ce m-a atras În cursă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și asta o neliniștea cel mai mult. Un dușman necunoscut e de o mie de ori mai primejdios decât unul care Își dezvăluie chipul... Așa spunea Hildebrand. Nu Îndrăzni să se așeze pe pat, așa că Își petrecu noaptea pe marginea jilțului, tremurând În răcoarea ce venea dinspre munte și rugându-se Sfintei Fecioare și Sfântului Trudpert. Spre ziuă ațipi. Când se trezi, lumina mohorâtă a zilei pătrundea prin fereastra murdară acoperind Întreaga Încăpere ca un văl cenușiu. Era frig. Constată cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se păru mai greu de suportat decât amenințarea oricărei primejdii și-și spuse că va trebui să reziste. Întinse mâna și rupse o bucățică de pâine. După ce bău și o Înghițitură de apă se simți mai bine. Se ridică din jilț și făcu ocolul Încăperii, cercetând-o la lumina zilei. În Întuneric totul i se păru și mai amenințător. Privi cu nesaț prin fereastra deschisă de cu seară și-și dădu seama că avusese dreptate. Se găsea Într-un turn Înalt
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fetei n-ar fi servit planurilor lui. Neștiind ce să spună, se Întoarse pe călcâie și pă răsi odaia, trântind ușa cu furie În urma lui. Jos, În sala cea mare, așteptau doi bărbați. Unul era starețul Otto, tolănit Într-un jilț căptușit cu piei de urs și bându-și alene cupa de vin. Celălalt, un cavaler cu fața lată, pe care o cicatrice adâncă o făcea și mai hidoasă, Întrebă cu glas zeflemitor: — Ei, pe când nunta? Ministerialul se trânti pe o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bine decât noi... Urs nu-și revenea din uimire. Cum, fiul lui era amestecat În conspirații politice? Fără să zică un cuvânt se lăsă condus de părintele Urban În biblioteca mânăstirii, unde erau primiți oaspeții aleși. Duhovnicul ședea Într-un jilț, numărându-și cu nerăbdare mătăniile de chihlimbar, după moda grecească, aduse de un preot ce Întovărășise cruciații În expediția lor nefericită. În dreptul ferestrei, În picioare, un bărbat slab și Înalt, cu Îmbrăcăminte modestă de burghez, Își mângâia gânditor bărbia și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aceea știu ce e de făcut. Fu condus În chilia În care zăcea Bodo, Îl privi o clipă dând din cap și apoi Îl urmă pe stareț În bibliotecă. Ceilalți așteptau acolo și, după ce se Înclină scurt, se așezară În jilțurile pregătite. — Deoarece toți cei care avem de-a face cu Întâmplarea aceasta suntem de față, spuse părintele Bernhard, și cu toate că dorim ca această taină teribilă să rămână Între noi, după o Îndelungată chibzuială am Împărtășit-o ducelui Conrad. — De ce? Întrebă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bizui la câțiva dintre vasalii săi cei mai de Încredere: Nikolaus din Hartkirch, Wolfram din March și Hartmut din Zarten, cerându-le să se Înfățișeze a doua zi cât de curând, Înarmați ca pentru bătălie. Apoi se așeză Într-un jilț, meditând și Întocmind planul pentru Întâlnirea de la Molsheim, unde o parte din nobilii Învrăjbiți urmau să-și reînnoiască jurământul de credință, acceptând pentru totdeauna suzeranitatea lui Bertold. Îi vom lua prin surprindere, Își spuse el. La cel mai mic semn
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
spus? șopti slujitorul. Încă un trântor! Solomon se bucură să-și revadă prietenul, pe care Îl cu noștea de mult și cu care rămăsese În bune relații. Îl Întâmpină cu afecțiune și-i oferi un loc În cel mai frumos jilț pe care-l avea. Josua Îi mulțumi, fără să se așeze: — Dragă prietene, mai Întâi aș vrea să-l cunoști pe În soțitorul meu, aici de față. Nu e defel ceea ce pare a fi, un simplu slujitor. Din motive pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
gutui, de-acele cu puf galben și... Nu-i frumos să te obrăznicești! Aici nu-i casa ta! Îmi spunea oarecum rușinată mama. Nănașa ne umplea un coș cu de toate, scotea brișca cea roșie cu flori, mă așeza în jilț, înhăma caii și împreună cu mama veneam acasă, încet pe ulița principală să ne vadă sătenii ce mândre suntem noi, cu nănașa. Am plâns pentr-un boboc În cartierul "Gavaraș" (porecla noastră) aveam cele mai frumoase gâște. Pene albe și curate
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]