519 matches
-
poiană... Acolo se deslușea un punct întunecos. Un urlet de lup se auzi în apropiere. Poate că era un lup de-al lui, ori, de-al tatălui său, pentru că în viața lor de pădurari, prinseseră din pădure și crescuseră multe jivine; căpriori, vulpi, bursuci, pui de mistreți, pui de lupi și chiar o bufniță... și, pe care după ce-i vindeca de răni, și după ce îi învăța gustul domestic, le dădea drumul în pădure... îi lăsa liberi. Îl mai vizitau, când și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
tovarăș visurilor mele. Tu, numai tu, neîmblânzită fiară, Ce-ți strigi pustiei patima flămândă, Și-n prigonirea câinilor la pândă, Îți plângi prin codri ura solitară Tu înțelegi un suflet fără țară...“ Poezie închinată de O. Goga, faimoasei și totemicei jivine - lupul. CAPITOLUL VIII Lupii Început de decembrie... început de iarnă. ...Clopotele de la Schitul din deal răsunară grav și liniștit în aerul umed, alunecând aidoma unei sănii pe omătul moale. Dangătul lor molcom vestea mai departe, sărbatoarea de a doua zi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
s-a împăcat... Într-o zi, pe la sfârșitul lui aprilie, pe la scăpătatul soarelui, Anton și bătrânul Toma, urmați de Suru, ajunseseră prin dreptul Schitului din deal. Înaintau în inima codrului, pe poteci neumblate de om, călcate doar de sălbăticiuni și jivine. Pământul mirosea a iarbă crudă, a mintă sălbatică și a jir, prin dreptul fagilor. - Trebuie să-l ducim cât mai departe, Antoane... să nu se mai întoarcă, murmura bătrânul, cu fereală, de teamă parcă, să nu-l audă lupul, dar
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pe Anton ca o contagiune subită... și, pierdut, a început să tremure pentru el. Anton, pădurarul, era un om tare... care trăia cu picioarele pe pământ, gândea simplu și vedea lucrurile limpede. Prin pădure, se strecura fără zgomot, ca o jivină... mereu în stare de veghe, cu miros și auz ascuțit. Adulmecând mirosul pământului, trunchiuri de copaci doborâți, acoperiți de ciuperci, privind cu ochii mari tot ce mișcă, și asculta cu urechile ciulite zgomotele din jur, ca o sălbăticiune. Prin viroagele
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
care nau crezut nicio clipă în Dumnezeu și care, totuși, și-au manifestat credința? Ei, ce dovadă mai bună a faptului că am dreptate mai vrei în plus? Așa încât, te întreb acum într-un cuvânt, ce ești tu: om sau jivină?! Ah, prea de multă vreme nu mai sunt iubită, prețuită, respectată, și asta-i numai din vina ta, adică din vina necuviinței, a prostiei și a neobrăzării crase, ce le arăți tu față de mine, mama ta! Canalie, îmi vine să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
întâlni cu personajele mele dragi de basm, iar părinții mă sfătuiau să nu rămân în urmă ca adormit. Încă puțin și ajungem în locul unde soții Bethlen stau la pândă ascunzându-se pe după stejarii bătrâni spre a nu fi observați de jivine. Dar ceea ce susținea închipuirea mea, n-avea cum să apară nici în dreapta, nici în stânga drumeagului. Gustam într-o clipită, o fericire nemaigrăită (de care Valy poate că ar fi râs cu cinci guri) la gândul că puteam să-mi închipui
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
tremurat din tot trupul, Alexandru, cu gura plină de sânge negru, vrând să mai spună ceva, își dădu duhul. Ce era de făcut? Bărbații cerură voie să îngroape trupul decedatului complet în zăpadă, pentru a nu fi adulmecat ușor de jivine și crezând că ziua următoare, îl voi găsi. La ora aceea trebuia să fim deja trecuți de râu. Asfințitul la fel de însângerat ca trupul lui Alexandru, era aproape. Parcă tot sângele cumnatului meu se scursese la orizont ca să înece soarele. Venea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
în vreun fel sau nu avea sâni ca ai ei. Deși Kano i-a dat asigurări că era vorba despre o femeie, aproape că refuza să o considere făptură omenească. Era ca un animal ciudat, îndepărtat și nemișcat; o mică jivină doar puțin mai evoluată decât o maimuță araguato, cu care se simțea incapabil să aibă vreo legătură. Să facă dragoste cu ea, numai să o atingă ar fi ca și cum ar avea relații cu una dintre acele maimuțe mari cărora le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și începu să înfulece banane. Puțin timp după aceea, râgâi cu zgomot. Încetă să mai citească și privi uimit imensa grămadă de coji. Clătină din cap, pesimist: — Păi, chiar că am făcut o afacere bună! comentă el cu glas tare. Jivina asta se hrănește cât opt... Nu voiau să-l creadă: — Ați înnebunit, domnule locotenent? Vă dați seama că-i acuzați pe americani de asasinat în masă, de genocid? — Da. Îmi dau seama... Este o acuzație prea gravă. Poate au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vârful sfârcurilor, linia trupului și a sexului. Părul îi aluneca pe spate, negru și lins, iar chipul, șiroind, căpătase o subită și de nedescris frumusețe, cu ochii strălucitori, dinții foarte albi și un râs spontan. Nu mai era maimuța goală, jivina de la grădina zoologică, care urina stând pe vine. Nu mai era copila fără forme care-și arăta inconștientă sexul fără păr. Era o femeie... Foarte tânără, de altă rasă, o „sălbatică“, dar femeie, la urma urmelor. Râdea în continuare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
tîrzie o poate provoca prin ochii lui Bogdan Bîrleanu sau Constantin Tofan... Mașina se leagănă vioi, urmărind fidel drumul improvizat. O barieră se ridică și continuăm prin umbra, deja întunecată, a codrului bîntuit de legende cu haiduci, cu braconieri, cu jivine ascunse în desișuri impenetrabile și cu politicieni fără merite, cu puști și turme de mistreți uciși. Luna noiembrie lîncezește într-o căldurică nici prea, prea, nici foarte, foarte și de asta profită frunzele care sfidează prin verdele lor crud, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
abia camuflînd un zîmbet. Curcudel s-a schimbat De două zile și de două nopți lumina arde continuu în cămăruța lui Ion Curcudel. Nici o mișcare nu s-a observat prin curte și zăpada căzută între timp era imaculată, necălcată de jivină sau de om. Curcudel avea o grădină imensă, plină de pomi fructiferi, de viță de vie, de stupi și de huceaguri impenetrabile de cătină pe haturile care îl despărțeau de vecini. Pe la 35 de ani s-a însurat și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
rochia ei frumoasă, deja e plină toată de noroi. Ține sub apă credinciosul animal domestic, obișnuit cu omul, ceea ce necesită destul de mult efort și forță. În apă: agitație, bolboroseală, spasme, bulbuci. Aproape că trebuie să se așeze cu totul deasupra jivinei; mă ud din cap până‑n picioare și fac pneumonie. Până să survină moartea animalului, Hans - care se purtase cam ciudat încă de mai înainte, la chestia cu veverița - o trage pe Sophie departe de pisică; animalul, ud leoarcă, iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
tiranic într-însa, împotriva ei, dezgustând-o, umi lind-o. Atâtea forme de aservire și tulburare a simțurilor care, apoi, culmea ! îi lipseau. Ca și cum se rupsese din ea ceva, totuși, de neînlocuit. Lăsând-o în frig și jale, ca pe o jivină oarecare. Fiul ipotetic ar căuta în desenele acelea pierdute prevestirea înghețului și însingurării, rigoarea și rătăcirea. Monstrul ?... Adică prezentul strâmb, avortat, coșmarul nostru cel de toate zilele. Monstrul adevărat, noi, aici, în fundătura fără ieșire, copiii amputați și complici ai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fiecărei zile și adunase zilele, una câte una. Seară, iar dimineață, o zi. Intensitatea clipei. Somnambulul privi iar luna alburie, violetă, auzi în spate un tropot mărunt, n-avea curaj să se întoarcă spre ciocănitul greoi, pietros. Botul brun al jivinei se bălăbănea de-acum, în stânga, lipit de umărul său. Bizar animal marin aruncat pământenilor ? Respirația caldă îi atinse brațul, măgărușul se lipise de rătăcitul care îi mângâia acum, cu palma jilavă, coastele ascuțite, grumazul păros, urechile. — Și eu care mă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
prevăzători au descoperit la timp că taurii respectivi, aveau certe apucături comuniste și grave reminiscențe ceaușiste. In rest, lupta din Spania cu cea din România seamănă ca două picături de apă, ba chiar compensează lipsa cornutelor cu haite întregi de jivine mult mai agresive, numite popular „maidanezi", specie de care România contemporană nu duce deloc lipsă. Zilele trecute The Carpathian Garden, a cunoscut drumeția unui om de vază, care cică simțea nevoia să mai spele din stresul care-l cuprindea zilnic
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
licheaua. Cum n-o știți? Sunt absolut sigur că toată lumea o cunoaște, mai ales din viața publică, de pe sticla televizorului, dar nu știa cum să-i zică. întrebați, de exemplu, la întâmplare, pe oricine despre „lichea", ce este de fapt jivina aia, și vă veți alege mai degrabă cu exemple nominale, decât cu o explicație sănătoasă. Licheaua, s- o știți de la mine, este o persoană fără caracter, fără demnitate, dispusă la orice pentru a parveni. Este taman ceea ce unii denumesc, secătură
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
săgeată care nimeri chiar în grumazul sălbătăciunii. Cerbul o luă la goană, împăratul după el. Au alergat așa, amândoi, până ajunseră la marginea pădurii. Acolo era coliba unui pădurar. Cerbul sări gardul și se ascunse în dosul colibei. La vederea jivinei cu ochi rugători, pădurarul se apropie cu blândețe de cerb din gâtul căruia picurau broboane mari de sânge. Îi scoase cu binișorul săgeata din grumaz, îi spălă rana și i-o legă. Iar sălbaticiunea, cu un semn de mulțumire, îngenunche
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
poate, dar eu l-am scăpat de la moarte și nu ți-l dau. Nerușinatule, mișelule, ticălosule! urlă împăratul. Nu știi cu cine vorbești. Eu sunt împăratul tuturor acestor ținuturi... ale mele sunt pământurile, văile, pădurile și munții aceștea, cu toate jivinele și oamenii ce trăiesc pe ele. Eu sunt stăpânul tău, bătrâne făr’de minte! Supune-te, că de nu... Vei fi mata stăpânul acestor ținuturi, dar în ograda și-n coliba mea, eu sunt stăpânul! răspunse moșneagul cu semeție. Și
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
bea din izvorul învățăturii Sfintei Evanghelii apa Divină nu va muri în veci. Autorul CLOPOTAR VREMELNIC Sunt clopotar vremelnic, corabie în ceață, Să nu-mi rostesc cuvântul mișei m-au surghiunit Din trupu-mi rupeau carnea, din oase și din viață Jivine hrăpărețe, setoase de argint. Am clopotat deuna, prin crânguri și ogoare Ca șoimii să m-audă plătit-am cu amar Cu grele munci și cazne, cu veacuri fără șoave Țărâna înroșit-am cu a sângelui pojar. Ca un luntraș pe
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
dormit prin strâmtori și scorburi, am îndurat frig în dimineți cu promoroacă care îmi învăluia trupul, îmi înroșea fața și străluceam ca o văpaie de foc la lumina soarelui. Am trăit nopți înfiorătoare! M-au răscolit în miez de noapte jivine care trezesc și azi în mine emoții tulburătoare. Am trăit îndrăzniri și am răzbit primejdii. Am simțit tremurul inimii din creștet până în tălpi. Acum se stinge pe nesimțite flacăra care ne-a purtat pe cărările morții. Dar sângele nostru, mireasmă
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
și a avut loc la gara mică, tot pe unde curge Durăcoasa, un desiș întunecos cu primejdii la tot pasul. De aceea conducerea vânătorii i-a fost încredințată lui Sava, că el cunoștea cel mai bine potecile pe unde veneau jivinele la apă. Sava a început așezatul vânătorilor cu regele, spunându-i Tu, Doamne, stai aicea!. Nedumerit, regele, care se aștepta să i se spună Măria ta sau Excelență, l-a și întrebat pe P.P. Carp de ce și-a permis Sava
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
ceva în glasul lui părea să nu sune din toată inima. Prin celălalt capăt al magaziei, sergentul Cicoare cu ai lui au așteptat ca sentinela să pornească spre capătul unde o aștepta Urecheatu. Au pornit în urma ei cu mers de jivină... Urecheatu, cu mâna pe trăgaci, mergea liniștit alături de prizonier... O zvâcnitură scurtă a brațului prizonierului și un vâjâit prin aer l-au făcut pe Urecheatu să se lase fulgerător la pământ. Văzând că nu l-a atins, rusul a strigat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Cum de nu s-au rătăcit? exclama Laura. Cum de-au izbutit, atâtea zile, să nu se întîlnească față în față cu oamenii din sat? Căci începuse culesul porumbului. - Am avut desigur noroc, continuă Darie. Dar Zamfira avea instinct de jivină sălbatecă, parcă simțea de departe apropierea omului și ne ascundeam pe loc. Am stat ascunși o zi întreagă, într-o claie cu fân, și auzeam cum lucrează femeile la câteva sute de metri în preajma noastră... Dar ce mă tortura mai
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
n-ai văzut lupul.” „Ba da! Si sunt mai mulți, nu numai unul!” „Unde, măi Stane?” am sărit eu, ca mușcat de șarpe. „Uite acolo, în urmă. Merg amișunând urmele noastre.” M-am întors și ce să vezi? Vreo șapte jivine tropăiau în urma noastră, ridicând din când în când capul, să vadă ce facem. Si ce era de făcut? Când și-au dat seama și ceilalți că în urma noastră aleargă niște jivine au rămas ca stanele de piatră...Să mai mergem
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]