1,012 matches
-
privindu-se în oglindă, să nu vadă altceva decât gunoi! (Atenție șefii de la „Monitorul” la acest aspect!) Pentru că și escrocii și lepădăturile care distrug astăzi Țara Românească, au fost altădată ...tineri! Marian Ciornei, publicist * Ziarul Ziua din 22-23.01.2000 Justițiarul din Cartierul Dacia Marian Ciornei este, probabil singurul român care are un „ziar personal - Ziarul este trimis tuturor publicațiilor, inclusiv postului de radio BBC„Scriu când am ceva de scris, cu toate că știu că glasul meu este glasul neputinței” - spune ineditul
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
Junimea“ Iași: Vara cu tei nebuni, nuvele, 1970; Cetatea, roman istoric, 1972; Insula cu amintiri de acasă, povestiri, 1976; Vremea lupilor, roman istoric, 1980; Lăpușneanu și Patrupăcate, roman istoric, 1982; Gura lumii, roman, 1984; Limpedele chip al dimineții, roman, 1986; Justițiar din alte lumi, roman, 1998. În colaborare cu Mircea Ionescu a scris scenarii radiofonice pentru copii: Leac pentru pistrui (Radio București, 1986; Radio Berlin, 1988) și Grădina din sărături (Radio București, 1988). În anul 2000, la împlinirea a 80 de
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
acest caz, premierul nu mai poate veni tot de la PD. Mai puțin rațional privind lucrurile, există firește o sumedenie de soluții. De pildă, Dorin Tudoran candidat la Cotroceni, dl Băsescu - la Palatul Victoria. Ce ne leagă? Inenarabilul domn Mugur Ciuvică, justițiarul care ne-a demascat într-un același comunicat. Vă dați seama ce literatură s-ar putea naște de aici? Serios vorbind, din nou, greu de văzut cum ar putea dl Băsescu să evite candidatura la Președinție. a.i. Ce părere aveți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
tăcută a timpului”, cum spunea un alt președinte, Abraham Lincoln, nu iartă. Cartea este un nume generic. Ea înglobează totul - muzică, război, arhitectură, medicină, pace, literatură, grafică, Biserică etc. Nicolae și Elena Ceaușescu nu au pierit de mâna plutonului de „justițiari” condus de dl Gelu Voican-Voiculescu. Au murit de carte. De cartea pe care nu au învățat-o, de cartea pe care au urât-o, de cartea pe care au prigonit-o, de mâna înlocuitorilor de carte sub călcâiul cărora au
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
pe lista neagră de monitor. Urmarea era cunoscută: inculpații erau pedepsiți cu lovituri de linie la palmă chiar de către profesor, care, radios, gusta din plin, se pare, aceste mini-execuții. Când mi-a venit rândul, profesorul Totoiu se opri din procesul justițiar și povesti clasei următoarea anecdotă istorică: „Pe timpul pontificatului lui Paul III, sculptorul Benvenuto Cellini comisese un omor. Adus în fața papei, acesta îi spuse: — Meriți moartea! Dar, pentru că ești Benvenuto Cellini, te iert!“ și, pentru că eu eram eu, domnul Totoiu mă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Deosebirea fundamentală, ni se atrage atenția, este "activismul literar al lui Macedonski, spirit prin excelență doctrinar, și structura interioară eminesciană, în genul primilor romantici, care preferă tonul meditativ, reflexiv, cu toate că activitatea de publicist a lui Eminescu ne relevă un spirit justițiar, mai puțin doctrinar, ce-i drept". O lectură "novatoare" probează, în totul, "impactul" major pe care l-a avut eminescianismul asupra liricii românești moderne. Iar Florin Oprescu face o asemenea analiză privind cataliza eminesciană. Un alt "neoromantic", un "modern autentic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
îi poate pretinde Elizabetei Rizea să-l ierte pe Cârnu ? Să nu fim „resentimentari”, să nu fim răzbunători. Mai întâi, „resentimentar” înseamnă altceva, e un viciu de structură în ordine morală, analizat de Max Scheler, care nu intră în bilanțurile justițiare ale victimelor și călăilor. Dar răzbunarea trebuie evitată. Zic evitată și nu exclusă, căci pentru ca răzbunarea să nu se reverse, să nu se declanșeze în lanț, este obligatoriu ca justiția să nu fie „evitată”. Dar ce se poate spera într-
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
scânteietoare, paradoxale, brizante ; ne ̀ ntâmpină și aici acea luciditate cinică, acea inteligență acidă, destrămătoare de iluzii sau, cum se zice, „demistificatoare”. Dar în celelalte piese „demistificarea” aceasta se manifestă virulent, având în subtext și chiar în text o mânie justițiară, demascatoare. Ipocrizia, impostura, ticăloșia, abjecția morală apar în piesele lui Mazilu (ca și în proza lui) în forme pure, aproape experimentale, in vitro am putea spune ; am putea spune și că apar în forme naive (în sens strict etimologic, adică
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
desfășurării acțiunii, eroul este învestit cu atribute miraculoase. Pentru a-l pedepsi pe Manea, haiducul își învinge durerea și, cu ajutorul calului năzdrăvan, pleacă în urmărirea dușmanului. Unele variante, culese din nordul Moldovei sau din Banat, se încheie odată cu înfăptuirea actului justițiar - omorârea lui Manea. Altele cuprind un tablou final care se armonizează cu tonalitatea baladei, momentul morții haiducului fiind transferat pe tărâm de legendă. Prieten credincios, calul îi va împlini ultima dorință, purtându-i trupul „Colo-n zarea celor culmi / La
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290212_a_291541]
-
Viața studențească” în 1969, și editorial, cu volumul Foiletoane, în 1979. Deținând rubrica de critică a criticii și mai apoi cronica literară în cadrul „Convorbirilor literare” de-a lungul multor ani, D. s-a impus încă de la început ca un spirit justițiar, de o franchețe și o intransigență a opiniilor care deseori au șocat. Strânse în trei volume (Foiletoane, 1979-1984), acestea au făcut încă o dată dovada unui critic iconoclast, gata să ia în răspăr aserțiunile predecesorilor sau să contrazică preconcepțiile confortabil instalate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286800_a_288129]
-
formă a posesiunii și a orgoliului. El are „ambâț”, adică o conștiință hipertrofiată a valorii individuale și o mistică a ierarhiei sociale. Comicul se naște și aici din disproporția dintre ambiție (ca expresie a personalității individului) și posibilitățile lui reale. Justițiarul Pamfil este în realitate un potlogar mărunt, suspicios, delator, caricatura, pe scurt, a unui mare arivist în zone sociale periferice. Tânărul George din aceeași piesă prefigurează un personaj ce revine și în alte scrieri: timidul inventiv, creatorul visător pândit de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
cu interes. Are o notă senzațională și, uneori, voit tenebroasă. Balanța dezvoltă, totuși, o temă sentimentală: iubirea dintre doi tineri intelectuali în timpul marilor inundații. Violențe, răpiri, anchete, intrigi, alianțe bizare (dintre o prințesă și un țigan), crime (uciderea unui economist justițiar), detenție (medicul Mitică Bostan traversează, nevinovat, și această experiență), treceri și petreceri, toate există în acest roman scris cu inteligență, cu umor de bună calitate și, de multe ori, cu o fantezie explozivă. Literatura lui B., colorată, ingenioasă și simpatică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
creatorii vii din arte și literatură, indică faptul că ne aflăm de fapt la antipodul acelei „mândrii de a fi Român”; sau disprețul multor tineri „inteligenți” care-și fac În pripă vreun doctorat prin Apus, arogându-și aere de mari justițiari ai literaturii ultimelor decenii - pe care adesea nu au citit-o sau n-au Înțeles-o. Nu, se pare că nu va apărea curând această „unitate” capabilă de a crea un alt val rezistent de entuziasm care să ne facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
colțurile străzii. Orgolios, princiar, vroind un „alt noroc”, cel pentru care era născut - spre fericirea, spre Împlinirea sa și spre adevăratul nostru noroc al neamului În a cărui limbă a scris și a cărui mantie istorică, nu totdeauna clară și justițiară, a Îmbrăcat-o cu o frenezie și devoțiune rară. Demnă de unul dintre acei „sfinți laici” din care o nație mică și vitregită de istorie nu are niciodată prea mulți!... 6 (Destinulă Nu, nu putem Încheia această voluminoasă, insistentă exegeză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ce pune pe masă". Printre studenți erau și câteva odrasle de ștabi, cunoscute de toți, față de care cadrele didactice aveau o atitudine de protecție, avantajându-le la examene și lăsându-le să-și facă de cap la cursuri și seminarii. Justițiarul "Cartuș" avea să se confrunte cu un atare "pui de nomenclaturist" cu ocazia plecării la o reuniune la București a conferențiarului, în a cărui normă didactică figurau și două grupe de seminar. Respectivul m-a solicitat să-l suplinesc la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pun în discuție legitimitatea unor extrapolări ale anecdoticului. Fără nicio explicație, naratorul înregistrează atenția exacerbată, în niciun fel disimulată prin politețe, de care beneficiază apariția sa. Atenția concentrată acordată străi- nului are ceva din efectul filmic din westernurile spaghetti unde justițiarul sau dimpotrivă un desperado reputat își face apariția pe strada principală în timp ce pistolarii se retrag prudent- amenințători pentru a-i face loc. Numai că naratorul nu pare să posede capitalul simbolic necesar pentru a crea fiorul publicului care-l privește
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Iată de ce în tragedie apar cu predilecție regi, eroi consacrați și nu anonimi, nu particulari pitorești.” De asemenea, prostia este exclusă din spațiul tragicului, ori personajele lui Caragiale, la orice nivel, o ilustrează din plin. În plus, absența pedepsei, indiferentismul justițiar al lui Caragiale exclude personajele sale de la realizarea unei dimensiuni tragice și le condamnă să rămână în „estetic indiferent”. Criticul sugerează și o respingere a caragialismului în cultura germană datorită cheii minore, estetic-localiste în paralel cu respingerea estetismului prin excelență
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nr.172/8 septembrie 1968 se publica poezia <<De atunci, copiii...>> de V. Filip care, În general, prezenta un regret al autorului față de o moarte eroică. Sa făcut observația că este interpretabilă folosirea expresiei <<moarte nedreaptă>> pentru o cauză justă”. Justițiarul politic de birou Agrigoroaiei eliminase din text cuvântul „nedreaptă” dar și câteva versuri „...de la Începutul și sfîrșitul poeziei”. Iată-le: „De-atunci,/ De cînd le-am povestit cum am murit eu,/ Copiii nu se mai joacă de-a războiul” și
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
în jurul nostru și profită de naivitățile unora este demonstrată în cartea ” Trăim printre ticăloși” , apărută în anul 2009, la Editura ”Encolloby”. Dând definiția ticălosului, adică a omului lipsit de scrupule, arivist, derbedeu și neisprăvit, Alexandru Ionescu se erijează într un justițiar al societății românești actuale. Un capitol deosebit de interesant al ”cărții cu bătaie lungă” în ceea ce privește racilele societății actuale, este cel intitulat ”Rapel pentru lichelele comuniste”. Iată ce spune autorul cărții în acest capitol: ”Toți comuniștii erau niște lichele! Nu protestați, domnule
Mari personalități oltenițene by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1699_a_3145]
-
sustrage de fapt acesteia, constituindu-se într-o „lume” particulară, omogenă prin stabilitatea caracteristicilor fundamentale. Este „lumea” lui Brâncoveanu, cu prieteni și inamici, cu clipe de tihnă și momente de tensiune, cu „zidiri” și traversări răvășitoare, vegheată de o divinitate justițiară, aflată mereu în postura de aliată a voievodului, pe care îl scapă și de niște adversari sâcâitori și neobosiți. G. este un spirit pe care lecturile l-au rafinat cu prisosință. Demonstrația întreprinsă în predoslovia scrisă pe la 1699 (când ajunsese
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
Dar o asemenea optică nu-i decât o resurgență a Luminilor și a Tenebrelor, o logică infantilă ca cea a westernului cu gust de melodramă. Ideea că ambele părți ar putea fi la fel de rele l-ar aduce la disperare pe justițiarul occidental. Poate că maniheismul nostru nu-i decât o viclenie a ego-ului, o atitudine inspirată din vanitate. În loc să lase lucrurile să curgă, să se facă și să se desfacă, așa ca la asiatici, fanfaronul intervenționist simplifică lucrurile ca să-și poată
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
lui. În orice caz, dacă nu cumva este tentat de genul cucernic îndoielnic ori de cel naiv-ridicol (pozând, așa cum am văzut într-o revistă, în postură de Fecioară Maria, cu brațele larg deschise în fața Mării Moarte), e mai bine ca justițiarul să ocolească această mlaștină etică pe care numai cei direct interesați o pot vedea în alb și negru ("de nerezolvat", "poate doar peste cincizeci de ani"). Într-adevăr, trebuie să-ți placă griurile, o gamă mereu în schimbare și cu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a-l purta pe flăcău până în spațiul sacru cel mai înalt pare naturală în acest context: „Sări ici, sări colea,/ Sări-n poarta soarelui” (Jugur - Argeș). Basmele păstrează tiparul calului solar, feciorul având în el un mystagog și uneori un justițiar, ca în basmul Roșu-Impărat și Verde-Impărat cules de Constantin Mohanu. Revelarea naturii năzdrăvane vine odată cu numele care are o puternică încărcătură magică, deja cunoscută nouă din colinde: „ - Stăpâne - zâce - pune-mi frâu-n cap și-ncalică pă mine - și zâce - să
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
carn’ea d’i pi uosă. Ș-apoi o rămas iel moștenitor” (Rașca - Oaș). Nașterea întru mit prin baia în lapte este o formă a consacrării, insolența împăratului pasiv a fost pedepsită de calul năzdrăvan, funcția acestor animale fiind adeseori justițiară în basme, unde femeile rele sunt cel mai frecvent ucise prin schingiuirea de către un cal htonian, care nu a văzut lumina soarelui până în momentul execuției. Pe de altă parte, calul năzdrăvan revine la forma sa miraculoasă printr-o abluțiune în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
umană regală întoarce traseul transformării și lasă să se întrevadă originea nobilă, parentală, a bidiviului cu puteri psihopompe, atestate în formă artistică de secole: „În Europa medievală, sufletele defuncților se metamorfozează în cai”. Calul teriomorf primește în plus o funcție justițiară, de anihilare a răului social și restabilire a ordinii. Femeia rea este adeseori ucisă de un cal sau doi, „ce nu văzusă lumina zâlei” (Scheiu de Sus - Dâmbovița). Interdicția luminii nu mai are aici rolul ritual întâlnit în inițierea fetei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]