1,485 matches
-
și dorm noaptea etc. Toate acestea îmi condiționează viața. Experiențele definite de aceste relații pe care le găsesc și le știu și în fața cărora reacționez nu pot fi distruse de modele sau abstractul științific. Cunoașterea noastră printr-o filosofie metafizică kantiană ar putea să ne conducă în orbirea realității imediate acolo unde trăim și activăm prin și în știință. Aici este locul meditației și nu într-o supralume irațională. De aceea ne regăsim când ideile și imaginile noastre se obiectivează, când
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
și dorm noaptea etc. Toate acestea îmi condiționează viața. Experiențele definite de aceste relații pe care le găsesc și le știu și în fața cărora reacționez nu pot fi distruse de modele sau abstractul științific. Cunoașterea noastră printr-o filosofie metafizică kantiană ar putea să ne conducă în orbirea realității imediate acolo unde trăim și activăm prin și în știință 863. Aici este locul meditației și nu într-o supralume irațională. De aceea ne regăsim când ideile și imaginile noastre se obiectivează
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
format din aceste categorii care, împreună cu percepțiile realizează o sinteză, o unitate, înțelegând ceea ce ne înconjoară. Această sinteză, această înțelegere, este tot un concept pur al minții noastre pe care noi îl numim realitate. Primele trei categorii din tabela categoriilor kantiene sunt: Unitate, Multiplicitate, Totalitate. Este evident că toate conceptele, toate ființele și toate obiectele pe care le percepem, sunt modelate, înțelese, cu ajutorul acestor categorii. Următoarele categorii sunt cele de Realitate, Negație, Limitație. Realitatea, la care iarăși am ajuns, o găsim
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
timp verbal al narării, care devine echivalentul transpunerii în „illo tempore”, și corelându-l cu adverbul de timp odată și cu indicele localizării acțiunii într-un sat, instanțele narative sunt plasate într-un vag existențial. I. Kant afirma că . În accepțiune kantiană, spațiul este o realitate empirică având o identitate transcedentală: „el nu este nimic de îndată ce se elimină condiția posibilității oricărei experiențe” (I. Kant, 1787, citat J. Benedek, 2000, p. 6). Tot I. Kant precizează că : Personajele sunt organizate, la nivelul tehnicii
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
schimbul și pe care noi, azi îl numim valoare, Kant îl numește a fi îndemânarea oamenilor. Oamenii schimbă între ei capacitate de a servi nevoi și interese în bătălia cu raritatea și cu natura. Pentru a fi mai aproape de conceptul kantian de bani este evident că nu putem înțelege prin "îndemânare" capacitatea umană de produce ceva, ci mai ales capacitatea omului de produce ceva util, necesar, dorit de ceilalți oameni. Așadar, lucrul care trebuie să ia numele de bani, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
parte sau alta a barierei. Spre deosebire de noi însă, orientul este amoral, nu cunoaște și nu distinge categoriile de bine și rău și poate tocmai de aceea nu crede absolut deloc în om, în individ. Chiar dacă are o dimensiune a purității kantiene, neatinsă de niciun interes material, sau are o dimensiune materială, a interesului, morala există în om. Numai plecând de aici putem înțelege ce ne poartă prin istorie, optimiști, de-a lungul a mii și mii de ani. "Cititorul epopeii (este
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
credinței. În forma mistică a cunoașterii, realismul scoate omul din lumea vizibilă, transgresând indistincțiile dintre exterior și interior și situând ființa în orizontul arhetipurilor. În plan uman, potrivit concepției lui Petre Țuțea, Realul nu se identifică cu obiectul cunoașterii - fenomenalismul kantian, ficționalismul -, iar sub raport mistic, Realul echivalează cu Adevărul Unic. Iată de ce gânditorul român formulează o concluzie pertinentă: nu se poate niciodată gândi real fără termenii fundamentali: creație ex nihilo, ordine, ierarhie, vocație, revelație și finalitate ultimă. De aceea, un
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
termeni în proces: ceva care transcende față de ceva care este depășit. În chestiunea universului, ființa umană este și transcendentă, întrucât ființa umană face parte din univers, și depășită, întrucât ea este subiect de cunoaștere. Conștiința modernă este antinomică, potrivit gândirii kantiene; chiar dacă opozițiile sunt nefericite, simțul filosofului pentru caracterul antinomic al rațiunii este de o precizie și de o tărie clasică. Rațiunea fragmenteză universul; ea desface și despică totul, vindecarea existenței fiind realizată de gândirea ascetică, cea purtătoare de Dumnezeu. Deci
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
sau dimpotrivă necuviincioase. Estetica fragmentului suspendă calculele utilitare sau etice pe care le putea implica o estetică a reprezentării. De aceea, Jacques Rancière o apropie de conceptul gratuității și al dezinteresării artei pe care modernitatea l-a gândit prin ideea kantiană a finalității fără scop. Doar că filiera pe care au fost vehiculate aceste noi forme de apreciere estetică a fost legată prin figurile monumentalității de recuperarea trecutului și ulterior de exaltarea conștiinței naționale. Estetica fragmentelor ocupă un loc esențial în
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
odată cu Kant, adică idealismul, și își propune să ilustreze după cum sună titlul misivei autorului către Kant, publicată în apendicele scrierii "efectele favorabile și defavorabile ale filozofiei critice avute până acum". Adept al unui "realism relativ" (Verhältnis- Realismus), Jenisch intepretează idealismul kantian nu în sens absolut, ci în sens critic, așadar ca idealism transcendental: întrucât intelectul nostru nu este "arhetipic", ci "ectipic", cu alte cuvinte nici originar, nici capabil să producă el însuși ideile și conceptele pe care le cunoaște, ci limitat
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
a fost însă omul, nu noi am fost făptașii, după cum va afirma Nietzsche, ci Dumnezeu însuși este cel care și-a dat moartea, urmând impulsul care îi este cosubstanțial, cel al trecerii de la ființă la nimic. De fapt, acceptând interdicția kantiană conform căreia cunoașterea noastră nu poate trece dincolo de limitele experienței, Mainländer își propune să rămână fidel imanenței și neagă așadar faptul că putem cunoaște natura principiului divin și transcendent. Mai mult, profesează un "ateism științific" potrivit căruia esența principiului divin
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
îndatorire ne-ar putea supune ceva necunoscut?...99. Cu al patrulea capitol al istoriei platonism-nihilismului Nietzsche consfințește etapa de scepticism și incredulitate metafizică ce urmează kantianismului și idealismului, și care poate fi identificată cu pozitivismul incipient. Ca urmare a destrucției kantiene a certitudinilor metafizice, credința în lumea ideală și în caracterul său cognoscibil devine insuficientă. Acest lucru nu înseamnă însă că însuși platonism-nihilismul este depășit. Odată ce lumea suprasensibilă este declarată absout necognoscibilă, de aici urmează că nu putem ști nimic despre
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
și simplu construcții verbale. Obiecția că noi nu avem acces la aceste norme decât prin acte individuale de cunoaștere, acte pe care nu le putem evita sau depăși, este doar aparent impresionantă. Aceasta e obiecția ce s-a adus criticii kantiene a cunoașterii și poate fi combătută cu argumentele lui Kant. Este drept că noi putem interpreta greșit sau putem să nu înțelegem aceste norme, dar aceasta nu înseamnă că criticul își asumă rolul supraomenesc de a critica din afară puterea
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
să-l descoperim în istorie. Romantismul, de exemplu, nu este o calitate unitară care se răspândește ca o infecție sau ca o plagă, nici nu este, desigur, o simplă etichetă verbală. El este o categorie istorică sau, dacă preferăm .termenul kantian, o "idee normativă" (sau, mai degrabă, un întreg sistem de idei) cu ajutorul căreia interpretăm procesul istoric. Dar acest sistem de idei l-am găsit în procesul însuși. Această accepție a -termenului de "perioadă" se deosebește de o alta, frecvent folosită
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
a doua etapă, s-a cristalizat o altă schemă atitudinală. Ceea ce era taxat ca fiind populism de inspirație mai degrabă comunistă începe să devină o dimensiune strategică obligatorie. Accelerarea reformei nu poate fi realizată printr-o morală intransigentă de tip kantian, ci pe baza unei morale pragmatice care acordă o anumită atenție suportabilității sociale. O expresie explicită a acestei orientări o găsim în noua ideologie a instituțiilor internaționale, pentru a sprijini programul de reformă accelerată al guvernării instaurate în 1997. Contrar
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
că putem influența mersul lucrurilor prin invocații, când soluția se află în mobilizarea propriei noastre energii. Impietatea definește credința trivială și vulgară în legătura destinului oamenilor cu pretinsa vrere a zeilor. De fapt, zeii funcționează ca un ideal al rațiunii kantiene: niște modele pentru desfășurarea meditației și acțiunii epicuriene. Scutiți de dureri, preafericiți, impasibili, autosuficienți, autonomi, indiferenți față de tot ce există în afara lor, lipsiți de pasiuni, ei îi îndeamnă pe oameni să se ocupe de ei cu atât mai mult cu
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
altul”; astfel, activitatea comunicațională „definește de o nouă manieră subiectul etic”, care nu mai este nici unul, nici celălalt ci „Între-noi”-ul.4. Înscris În tradiția pragmatismului american, L. Kohlberg utilizează etica dezvoltată de John Rawls (Theory of Justiceă În spiritul kantian și al dreptului natural, asupra naturii judecății morale și a conștiinței morale, În afirmarea sa stadială. Kohlberg concepe trecerea de la un stadiu la altul al afirmării conștiinței morale ca un proces de Învățare al individului care acționează I. Provocări etice
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
sau este, mai mult ca oricând, amenințat de prezent. Tocmai conștiința acestei amenințări, anticiparea pericolelor, poate pune bazele unei „euristici a fricii” și poate Întemeia o etică pe principiul responsabilității. O asemenea etică nu se mai poate sprijini pe imperativul kantian, care ordonă fără condiționări, recurgând chiar la unele compromisuri acceptabile În scopul de a asigura permanentizarea vieții umane pe pământ. În acest sens, răspunsul lui Jonas la provocările civilizației tehnologice, Împotriva fragilei și perisabilei vieți umane, este tranșant: a exista
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
și, Într-o mică măsură, spre prezent, vizând răspunderea față de intervențiile umane ce pot agresa natura și viața cotidiană: ideea unei perturbări durabile și cu consecințe ireversibile asupra viitorului omenirii, ca specie, nici măcar nu este pusă ca problemă. În viziunea kantiană, etica tradițională avea ca punct de plecare datoria pentru a accede la putere: „Tu trebuie, deci tu poți.” Etica responsabilității, dimpotrivă, inversează datele problemei, plecând de la puterea umană spre a câștiga sensul datoriei: „Tu poți, deci tu trebuie.” La baza
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
libertatea de alege. Unii se nasc buni ca urmași nevinovați dar și fără merite ai lui Abel, alții se nasc cu povara unei firi năvalnice și pătimașe pe care au a o struni din greu. 2. ÎNGERUL LUPTĂTOR SAU OMUL KANTIAN - Când senzorialitatea se atrofiază, sentimentul datoriei e în expansiune. Andrew se naște într-o familie de predicatori, în America. Este un om al datoriei. Toată viața sa va rămâne un om careși reprimă instinctele, care-și simplifică viața, dorințele, nevoile
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
-i anuleze opera, adică să-i împrăștie convertiții, să-i distrugă capelele, să-i închidă școlile. Fiica lui însă reușește să realizeze o recuplare a lui la munca ce-l ținea în viață, reînsuflețindul.. - Andrew este un model de om kantian. El este fericit iar fericirea lui este datoria. Voința lui este aproape autonomă. Atunci când nu o poate urma, se îmbolnăvește. Nu montează o piesă de teatru ieftin, ci chiar se îmbolnăvește. S-a întâmplat atunci când, după moartea soției, fiica sa
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
Împinge la suicid etc. Ideile morale Înnobilează persoana, dându-i o notă de aleasă distincție Între semenii săi. Prin ele, individul se va impune ca model valoric, de referință. Conformarea față de normele morale și ordonarea vieții În conformitate cu acestea răspunde Îndemnului kantian: „Acționează ca și cum maxima acțiunii tale ar trebui să devină, prin voința ta, lege universală a naturii”. Scopul oricărei acțiuni care derivă din ideile morale are caracterul unui imperativ categoric care vizează În final respectarea demnității umane, fapt care-l face
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
desființa, așa cum anunța M. Foucault. Viața devine o problemă căreia omul nu-i mai poate Înțelege rostul și, În consecință, ea nu mai are nici un preț pentru el, după cum nici omul nu mai are nici o valoare. În acest sens, Îndemnul kantian de a vedea În om „un scop și niciodată un mijloc” este complet răsturnat, omul devenind pentru ceilalți un mijloc de realizare a intereselor. Problema omului, extrem de complexă, aduce În discuție două aspecte tematice principale. O temă generală, universală, prezentă
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
că rolul cel mai important revine supraeului moral, acel „primum movens imobile” al persoanei umane, cel care mă Îndeamnă „a face” sau cel care mă oprește „să nu fac”. Aceasta este lecția morală a daimonionului socratic și a datoriei morale kantiene. Din cele prezentate mai sus rezultă că actul uman (actus humanusă este tot ceea ce face omul din punct de vedere voluntar sau involuntar, conștient sau inconștient, intenționat sau neintenționat. Din punct de vedere moral, orice persoană este responsabilă de actele
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și raționamentul științific. Totuși, această argumentare nu este lansată spre descoperirea vreunei proprietăți ascunse, ca în discursul unui filosof sau al unui om de știință. Ea nu face decît să conveargă spre un atractor străin : principiul ideologic, a cărui natură kantiană uzurpată ar fi cea a unei judecăți sintetice a priori. Denunțarea unei erori de raționament sau punerea în evidență a unor fapte contra-dictorii nu fragilizează concluziile principiului, deoarece acestea sunt superioare logic raționamentelor la care se ajunge, ele nu fac
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]