580 matches
-
e sămânța. Mi-e de cuscri apropiați, cu care să mă pot întrajutora, la nevoie... Atunci, Profetul sări în picioare, smuncindu-se la fugă spre Chitul cu licăritor rânjet, căruia îi smulse capacul portbagajului, pentru a lua, cu grabă, un sipețel lăcuit: Venind, tot așa de repede, înapoi, îi porunci lui Vartolomei, fără să se poticnească, deloc, în cuvintele sale: Scoate o foaie de o sută, ca să-ți arat o minune! Cu o palmă asudată, luă suta aceea boțită din mâna beteagului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
înapoi, îi porunci lui Vartolomei, fără să se poticnească, deloc, în cuvintele sale: Scoate o foaie de o sută, ca să-ți arat o minune! Cu o palmă asudată, luă suta aceea boțită din mâna beteagului, băgând-o în sipetul cel lăcuit. A turnat în el niște zeme colorate și zdrăngănindu-i niște sertărașe, ce răsunau melodios și îndepărtat, a scos din sipet două bancnote nou-nouțe, pe care i le înmână lui Vartolomei, calde, ciudat mirositoare și încă neînchegate prea bine. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de marmură în urma lui și năvălind în sala imensă, plină de candelabre aprinse. Se răspândiră pe nenumăratele scaune tapițate cu piele de marochin și pe sofalele îmbrăcate în mătase de culoarea castanelor, ademenind, pe grupuri, lângă ei, câte o măsuță lăcuită, cu tacâmuri pentru servire din bucatele bufetului suedez. Amfitrionul, animat de un chef nebun și de o simpatie de nedescris la adresa lui Vladimir, necunoscutul din nordul Moldovei, prietenul lui cel mai drag, un tip de milioane, un om de aur, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Văzând cum Vladimir revarsă pe gât, într-o șuviță continuă, ditamai paharul de Bourbon , clătină admirativ din cap și, fără să-i pese de somnul chefliilor din sala mare, explodă în specificele lui hohote zgomotoase, răsturnând pe podeaua de parchet lăcuit o întreagă tabla cu pahare. În vremea asta, bătea năprasnic din picioare, nerăbdător să-și recapete suflul. Când își reveni, țocăi răsunător obrajii oaspetelui scump, necunoscut, până de curând, făcându-i cu degetul: Hoțule, te-am zăpsit, aseară, cum te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe terenul încă alunecos dintre ei doi. Melanie se eschivă de la subiect, prefăcându-se a nu fi auzit apropoul lui fără perdea. Murmurând o cantilenă și coborând a modestie ochii albaștri, ca și cum ar fi avut în intenție examinarea galbenului parchetului lăcuit, începu din nou să murmure melodios: Die gedanken sind frei Wer kann sie erraten, Sie fliehen vorbei, Wie nächtliche Schatten Kein Mensch kann sie wissen, Kein Jäger erschiessen Mit Pulver und Blei Die gedanken sind frei!11 Lui Vladimir, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
rămână decât ele. Atunci vor fi mâncat totul. Intrară în casă și simțiră imediat răcoarea care luase locul arșiței de afară. În aer plutea un miros de praf, mirosul acru de tavan de scânduri distrus, amestecat cu mirosul de cherestea lăcuită, care nu fusese pe gustul termitelor. Mma Potsane făcu un gest larg, arătându-i încăperea în care se aflau. — Vedeți. Nu-i nimic aici. E doar o casă goală. Haideți să plecăm. Mma Ramotswe îi ignoră propunerea. Se uita la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
dulap de bucătărie acoperit cu un material plastic ce imita pluta. Intră acolo. — Pun laptele în frigider. Spusese că avea telefon. L-am căutat fără să-l găsesc, pe măsuța joasă cu o scrumieră în formă de scoică, pe șifonierul lăcuit pe care se aflau o mulțime de bibelouri, pe divanul vechi înviorat de o pânză înflorită. Pe perete era agățat un poster înfățișând o maimuță cu bonețică de nou-născut pe cap și un biberon între labe, fotografiată în lumina falsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de apă. Ajută-mă să mă nasc, ajută-mă să renasc, iubita mea. Voi avea mai multă grijă de mine însumi, te voi iubi fără să te chinuiesc. Am deschis ochii, am privit puținul care se afla în jur, caseta lăcuită, covorașul spălăcit în dungi de lângă pat și dincolo de ferestre pilonul gri al viaductului. Apoi fotografia unui bărbat, sprijinită de oglindă. — Cine este? — Tata. — Trăiește? — Nu-l văd de foarte mulți ani. — De ce? — Nu era un bărbat făcut pentru familie. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
birourile Comisariatului era reședința unei familii de îmbogățiți de război, confiscată la revoluție. Parte din mobilier, de un lux țipător, a rămas, amestecat cu mobilierul birocratic mizer; în biroul lui Valeriano sunt îngrămădite chinezării de budoar: vase cu dragoni, scrinuri lăcuite, un paravan de mătase. — Pe cine vrei să prinzi în capcană în pagoda asta? O regină orientală? Din spatele paravanului iese o femeie: părul scurt, rochie de mătase cenușie, ciorapi de culoarea laptelui. Visurile bărbaților nu se schimbă cu revoluția - spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
întrerupt cursul normal al evenimentelor. N-o găsești. (O vei regăsi într-o expoziție: ultima operă a sculptorului Imerio. Pagina al cărui colț îl îndoiseși pentru a avea un semn se întinde pe una din bazele unui paralelipiped compact, lipit, lăcuit, cu o rășină transparentă. O umbră ca de arsură, de flacără eliberată în interiorul cărții, ondulează suprafața paginii și deschide în ea o succesiune de straturi, ca în nodurile scoarței de copac.) — N-o găsesc, dar n-are importanță, îi spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
lui și fără să uite că singurii bărbați cu care vorbise până acum în Franța erau cu numai angajații hotelului Costes, Emmy zâmbi. — Mă cheamă Emmy, spuse ea. El surâse și-i întinse mâna. N-avea verighetă, unghii roase sau lăcuite — numai semne bune. — Paul Wyckoff. Am auzit din întâmplare ce ți-a spus măgarul ăla... Fir-ar să fie. Era clar ca bună-ziua: în ciuda jeanșilor clasici, a bunelor maniere și a dorinței ei arzătoare de a nu fi așa, Paul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Dincolo de ceea ce ei știau că trebuie să fie falezele, o licărire a cărei sursă n-o zăreau, apărea la răstimpuri regulat: farul strâmtorii continua, din primăvară, să lumineze pentru nave care se îndreptau spre alte porturi. În cerul măturat și lăcuit de vânt, străluceau stelele limpezi și licărirea îndepărtată a farului adăuga printre ele, din timp în timp, o pâlpâire cenușie trecătoare. Briza aducea miresme de mirodenii și de piatră. Tăcerea era absolută. \ E plăcut, spune Rieux așezându-se. E ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nuca-n perete. — Bine. Îi întind o tavă. Poți să m-ajuți să duc aperitivele. Pornim spre salon, cu tartele cu ciuperci și chiflele. Când intrăm în încăperea tapetată cu mătase albă, pălăvrăgeala amuțește brusc și paisprezece capete vopsite și lăcuite se întorc spre noi. Invitatele lui Trish sunt așezate în jurul mesei, bând șampanie, și fiecare dintre ele e îmbrăcată într-un taior în altă nuanță pastel. E ca și cum am fi intrat într-un tabel ce prezintă gama de culori Dulux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ochi cu dosul mâinii. Pe bune. Știu că situația pare foarte rea în acest moment. Guy își aruncă ochii pe o hârtie. Dar ai o carieră extraordinară în fața ta. Nu răspund. Stau cu umerii cocoșați, îmi curge nasul și șuvițele lăcuite care mi-au scăpat din coc îmi acoperă fața. — Fii rezonabilă. N-o să te întorci la curățat wc-uri. Nu te mai ține nimic aici. Face un pas în față și-mi pune pantofii lucioși cu toc cui pe masa de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
care‑am văzut‑o în viața mea! spune Suze, plimbându‑și degetele pe ea cu admirație. Deci... câte geamantane ai la ora asta? Se uită la șifonierul meu, de pe care stau să cadă o valiză maro de piele, o geantă lăcuită și trei port‑farduri mari. Păi..., zic, ridicând din umeri cu un aer ușor defensiv, câte are toată lumea. Cred că mi‑am cumpărat destul de multe geamantane și genți de voiaj în ultimul timp. Dar ideea este că de ani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mai faci, ce-ați cumpărat, de ce e atâta liniște la dumneavoastră? Ce porcării și ce tâmpiți... Deschide ușa Profesorului. În birou, nimeni. Pe masa din dreapta, o fotografie: o femeie cu ochii de aur, râzând jucăuș. Alături, o lupă mărea lemnul lăcuit. Multe hârtii. Se apropie de masa pe care n-o văzuse niciodată, zâmbește ciudat, scoate din geantă un pix și scrie pe un capăt de hârtie, sus, cu litere mici-mici: Vă iubesc!... Ia lupa și o așază peste scris. Acuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
existenței. Cel care nu știe să scrie și să citească n-ar putea să fie niciodată, spre exemplu, inginer silvic. în camera mare, cea mai mare încăpere din casă, mama exersa în fiecare zi câte o oră la pianul negru, lăcuit. Și ea voia ca eu să rețin numele bucăților: Aceasta era „La biserica din Frösö“. Aceasta - „Noapte de sfârșit de vară“. Iar aceasta era „Voiosul țăran“. Și acesta - studiul „Revoluție“. Adesea ședeam pe podea, cu cartea deschisă în fața mea. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
clasă vopsită în verde, împreună cu micul meu defect, care încă nu avea nume. Și atunci ne-am pornit să silabisim. învățătoarea a desenat cu creta pe tabla neagră o literă. Eu mi-am fixat privirea pe un nod din lemnul lăcuit al pupitrului din fața mea. Ceilalți copii urmăreau cu o curiozitate obraznică gesticulația ei. Pentru mine era dezgustătoare. Cu ciobul de cretă scârțâind și scrijelind pe suprafața zgrunțuroasă, ea reprezenta, din punct de vedere teoretic, o atitudine cu care eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
nesigură și probabil fals. Pe pervazul ferestrei stă aparatul de radio rămas de la infirmieră. Maldărul de blocuri de desen și toate creioanele, cretele, pensulele și sticlele de tuș pe care mi le dăruise bunicul le-am plasat pe biroul mic, lăcuit igienic în cenușiu. M-am îmbrăcat în cămașă albă de bumbac și pantaloni de culoare închisă, în dungi și cu bretele, așa cum ar fi vrut mama să fiu. Din păcate, vesta care se afla în valiză îmi rămăsese mică. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
putea spune, ci doar arăta. Din câte îmi amintesc, n-am purtat nici o discuție câtă vreme am fost purtați în interiorul ținutului. N-am spus nimic despre automobil, despre motorul - din câte se vedea - slab sau despre bordul simplu, din metal lăcuit, și despre hopurile drumului ori despre buștenii care coborau în jos, pe îlven. Dar am putut să aflu cum se numeau satele din drumul nostru: Tvärålund, Vindeln, Yttersjön, Ekträsk, Åsträsk, Kalvträsk, Granträsk, Risliden. Numele sunt aproape incredibil de frumoase, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
din același punct, încă vreo zece pagini, alt semn - a treia zi iarăși n-am mai găsit în raft volumul cu semnul, dar am constatat că deja fata de la casă, o filoloagă fină cu mâini de copil și unghiile numai lăcuite, îmi zâmbea cuviincios ca unei cunoștințe. Ar fi fost o lectură ideală pentru nopțile lungi de iarnă de-aș fi avut în biblioteca asta vreunul din romanele Aglajei, să zicem pe cel antum, D.C.F.C.I.M.? Las’ că și cărțile despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
un mic telefon mobil sau de țigările din care a apucat să fumeze una întreagă așteptând autobuzul în stație la Apaca. Afară poartă mănuși negre, dar în metrou am apucat să-i studiez și mâinile, cu unghii nevopsite, doar eventual lăcuite. Nu pot să nu-mi amintesc de Femeia în roșu, romanul celor trei optzeciști - dacă nu mă înșel, era tot romanul unei urmăriri, prin alte timpuri și spații, genul care mă fascinează inconștient din copilărie. În momentul când fata în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
nopții și mă trezesc dintr-o picoteală probabil scurtă, amorțit ca lemnul. Zina se lăfăia pe vreo trei locuri, cu capul pe umărul meu și picioarele pe pervazul geamului. În lumina de pe peron i se disting labele picioarelor cu unghiile lăcuite, gambele sângerate de pișcăturile de țânțari, dezvelite din fusta de blugi - mai sus e în umbră, dar am avut tot timpul s-o observ în orele trecute ca să-i fac portretul din memorie. E înaltă sub un metru șaptezeci, față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
când am primul tren spre Capitală, deci o mulțime de invariabile m-ar putea ține în loc și dacă aș fi sprintat mult mai vioi. Sirenele ambulanțelor urlă sinusoidal, ca pe Manhattan după o catastrofă. O mână feminină cu unghiile numai lăcuite s-a prins insistent de partea brațului meu neacoperită de mâneca tricoului, exact când eram gata să fac traversarea fatală. Ea spune ceva, dă semne că m-ar cunoaște, până la urmă se supără, fiindcă eu rămăsesem paralizat cu mâna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de agricultorii din lungul drumului, chiar și acum, în timpul sărbătorilor de Anul Nou. Începând cu palanchinele pentru Katsuyori și soția lui și numeroasele doamne din suită care-i serveau, și continuând cu acelea ale mătușii lui și fiicei acesteia, lecțiile lăcuite ale feluriților nobili și doamne numărau, probabil, sute și sute. În mijlocul acestei nesfârșite procesiuni de priveliști - samuraii și vasalii, slujitorii personali, funcționarii superiori cu șeile lor aurii și argintii, intarsiile de sidef, scânteierile lacului auriu, umbrelele deschise, arcașii cu arcurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]