1,004 matches
-
pe care le purta în urechi; observă că avea pielea aspră și atât de arsă de soare, încât aproape că l-ar fi crezut dintr-un popor oriental. După o scurtă tăcere, timp în care se auzi, asurzitor, doar sfârâitul lăcustelor, bagaudul, după ce controlase fulgerător, dintr-o ochire, dispunerea tovarășilor săi, își lăți gura, sub barba deasă și neagră, în ceea ce s-ar fi dorit un zâmbet și îl salută într-o latină ce purta accentul tărăgănat al alobrogilor: — Salve, amice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
animalele pe care reușise să le pună la adăpost umpleau cărările ce însoțeau drumul printre copaci, urcând și coborând de-a lungul unduirilor leneșe ale terenului; trecând prin vaduri, ieșind în rariști nu prea întinse, năvălind ca un roi de lăcuste prin sate deja devastate și complet părăsite. Nu era o înfrângere: deși cedase terenul în fața Aurelianei, armata își păstrase intactă capacitatea de luptă și se îndrepta în marș forțat către Sena. Toate căpeteniile repetau că Atila avea deja limpede în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
culcușului se dovedi a fi puțin inspirată. De cum își lipi urechea de capacul lăzii Filip tresări la auzul unui vuiet stins venit ca din măruntaiele pământului, un râcâit disperat de gheare, un fâșâit de celofan al unui stol îndepărtat de lăcuste, ronțăindu-i și măcinându-i cu mandibule minuscule nervii și orele de nesomn. în plus, lada de lemn funcționa ca o imensă cutie de rezonanță, care prelua și amplifica acest sunet abstract, neidentificabil cu vreun sunet produs vreodată. Fu deșteptat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
acolo locuiesc oameni răi, fără suflet, iar un simplu cerc însemna " Nu au câine; se poate fura". De regulă însă, ocolea cât putea localitățile. Dormea în scorburi sau în mormane de frunze uscate și se hrănea cu iască și cu lăcuste. Când ajunse în târgul care îl urgisise, se retrase în munți cu sufletul bolnav. Prăda și ucidea fără milă, terorizând și umplând de groază locuitorii ținutului. Fuma flori de cânepă și bea vin dres cu afion. Se hrănea cu sânge
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
prin cimitire, implorând morții să iasă din morminte, ca ei să intre În locul lor... De graniță nu te puteai atinge. Era ca și cum ai fi băgat două degete În priză. Luai foc. Teama că cei de dincolo vor năvăli aici, precum lăcustele, cum Îi spunea babulea, pusese stăpânire pe mintea copilărească a Mașei. Fetița vedea Înaintând spre ea o armată de lăcuste de dimensiunea unor treierători. Odată cu grâul și ovăzul, treierătorile secerau și capetele oamenilor, și cele ale vitelor, lăsând În urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Era ca și cum ai fi băgat două degete În priză. Luai foc. Teama că cei de dincolo vor năvăli aici, precum lăcustele, cum Îi spunea babulea, pusese stăpânire pe mintea copilărească a Mașei. Fetița vedea Înaintând spre ea o armată de lăcuste de dimensiunea unor treierători. Odată cu grâul și ovăzul, treierătorile secerau și capetele oamenilor, și cele ale vitelor, lăsând În urmă doar prăpăd. De graniță nu te puteai atinge - și totuși, unii o treceau, folosind copite de cal, de vacă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
tânăr să poată lua o decize majoră, greul a căzut pe umerii Mareșalului Ion Antonescu, Șeful Guvernului, care forțat de Împrejurări urma să decidă...!! Drept urmare a actului istoric dela 23 August 1944, odată cu sosirea trupelor sovietice În București, precum invazia lăcustelor tot așa au apărut tot felul de golani, hoți de buzunare, homosexuali, țigani, bande de maidanezi, puturoși ce n-au muncit vreo dată În viața lor, bișnițari și tot felul de dubioase elemente dela periferia societății, ce În grabă au
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
în împrejurări grele“ Ovidiu, Metamorfoze, Cartea a VI-a Nu mi s-a prea întâmplat să-l simt pe Ioan Es. Pop atât de entuziasmat din pricina unei proze românești in progress. M-a sunat, spunându-mi: Bătrâne, ne-a dat Lăcustă în foileton un roman formidabil, un fel de Moskova-Petușki... Totul perfect până aici. Până în sâmbăta în care am început să citesc acest roman. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, chiar mi-e teamă s-o fac, pentru că l-am cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
roman formidabil, un fel de Moskova-Petușki... Totul perfect până aici. Până în sâmbăta în care am început să citesc acest roman. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, chiar mi-e teamă s-o fac, pentru că l-am cunoscut pe omul Ioan Lăcustă (care m-a avertizat foarte clar că m-ar desconsidera dacă aș uza de anumite categorii ale superlativului)... E o sarcină dificilă, fiindcă nu poți rămâne rece după lectura unei asemenea cărți. Mi-a amintit cea mai puternică dintre revelațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cărți. Mi-a amintit cea mai puternică dintre revelațiile adolescenței mele, Sub vulcan, al lui Malcolm Lowry: din momentul în care am încheiat lectura acelei cărți nu am mai fost același om. Sau am devenit om. Îl cunoșteam pe Ioan Lăcustă din facultate, când îl considerasem una dintre cele mai stranii apariții din volumul Desant ’83: era mai în vârstă decât colegii săi, aplica postmodernismul ca la carte, cu obstinație, însă un anumit ingredient al textului său îl distingea de restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
grăunte familiar, părea că vorbește de undeva de foarte aproape. Și, totuși, era un narator plin de o rectitudine supraumană (încă nu mi-am dat seama cum reușea să transmită această senzație). E un paradox ce îl însoțește pe Ioan Lăcustă în tot ce scrie: atât de apropiat cititorului, dar foarte îndepărtat prin perpetua sa ascensiune pe versantul moral al existenței. Luminare e mai puțin roman decât mărturisire, e mai puțin mărturisire decât pur act mistic. Simt această carte ca fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
oameni, căci fiecare aparține propriei pagini, text este credința că viața poate avea un sens, că faptele se pot înlănțui într-o desfășurare logică pe care o putem determina... Există doar o logică externă, iarăși textuală... Începutul cărții lui Ioan Lăcustă mi-a amintit de incipitul Sărmanului Dionis („...și tot astfel, dacă închid un ochi, văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ratări pe drumul către Luminare. Există ceva în afara voinței, un drum care necesită la fel de multă abnegație precum o viață „normală“ o cere. Vă amintiți chinurile Consulului din Sub vulcan? Scrisorile sale, de dragoste, din cârciumă, niciodată trimise? Personajul lui Ioan Lăcustă își anticipează actele ratate sau, de ce nu?, și le provoacă (diferența nu este prea mare)... „Am fost pus, fără să-mi dau seama, ani mulți în starea de a alege. Am avut șansa de a putea alege, în experiențele multor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu o alegere venind din afara mea. Fără durere, fără zbucium, fără tulburări. Liniștită, împăcată, supusă. Alegerea frunzei care în cele din urmă cade.“ Chiar dacă alegerea a fost făcută, Biblioteca rămâne un spațiu la care se revine mereu în roman (Ioan Lăcustă practică aceste variațiuni pe temă cu o voluptate deosebită). Poate pentru că Biblioteca este spațiul revelației: scrisul nu multiplică Textul, ci smulge hălci din el. Trăirea vieții cu acea detașare „cinematografică“ despre care vorbeam este singurul mod de a hrăni organismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
însă acesta este adevărul ascuns și în textul de față: nu există ratare, doar răscruci. Orice cale ai alege, drumul va ascunde bucurii pe care trebuie să le descoperi. Chiar nedescoperite, ele rămân acolo, în pliurile Textului. Romanul lui Ioan Lăcustă aduce, pentru mine, ceva cu totul nou: problema tipului moral. Poate că vi se pare un subiect demodat, însă tocmai faptul că ne uimește problematizarea aceasta demonstrează cât de mult ne-am îndepărtat de subiect: naratorul Luminării nu judecă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am caracter. Dacă sunt un ins moral. Dacă pot urma, cât de cât, o minimă conduită morală“. Lăsând la o parte orice convenție naratologică, mă întreb câți dintre scriitorii contemporani își mai pun, intim, această problemă „depășită“... Romanul lui Ioan Lăcustă lasă un gust amar: asiști la derularea unui Text real, care te văduvește de iluzii. Extrem de bine scris, susținîndu-și „tezele“ prin anecdotic percutant, sfîșietor și nu rareori ironic, uman până-n măduva oaselor, pare, în peisajul actual, o vioară într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
galben-verzuliu, așezându-se Încet pe frunze, pe flori și ramuri. Chiar și apa râurilor fusese afectată de pistrui. Privind la cele ce se-ntâmplau, Oliver Își frământa În poale mâinile de teamă. Și peștii, și broaștele, albinele și buburuzele, furnicile și lăcustele cu cap de cal verzui ce săreau de pe un fir de trifoi pe altul se pricopsiseră, desigur, fără vina lor, fie pe solzi, fie pe aripi, pe mandibule sau labe sau alte părți ale pământescului lor trup, cu sămânța lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
spună cine le era peștele și cine omul cu banii. Așa că, după patruzeci și opt de ore de colindat prin hârtii, simțea că prinsese pulsul Roșiilor din AUFT. Amăgiți. Trădători. Perverși. Urlători de clișee și sloganuri. Pseudo-idealiști obsedați de modă. Lăcuste ce abordau probleme sociale cu informații greșite și soluții eronate, singura lor cauză legitimă - cazul Sleepy Lagoon - fiind aproape compromisă din cauza vinovăției prin complicitate: solicitarea adresată unor membri ai partidului de a participa la demonstrații și la distribuirea de manifeste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
deși nu mărturisește! se repezi Nory. - Nu! De suferit, sufere în felul ei, dar - biata mea Lenora! oftă Lina astmatic subt voalul ei. în adevăr, Lenora . . . - Mai ales Lenora! . . . zise slab Mini. - Toate se grămădiseră azi: ultimatul dat prințului, exodul lăcustei și nevricalele Lenorei, observă Nory. Eu nu înțeleg pe Elena, dar am în ea atâta încredere încît socotesc că are dreptate. Nu mă orbește, altfel, nimeni . . . Dacă n-ar fi vorba de ea, m-aș revolta împotriva unui gust așa
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
bucată .. . Elena ca Elena! Tuși îndesat, strîngîndu-și pelerina de2 drum. - Are s(-i treacă, e tare, e tînără! Oare ce mă fac cu Lenora, acolo e greu! " Da! Gu Lenora!" repetă în gând Mini. - Ai auzit ce teatru a făcut lăcusta? râse Nory. Auzi Mini! Căuta să o scoale din ipnoza în care o simțea învăluită. - Când i s-a spus că va pleca la Sibiu într-un internat de corecție, unde, de altfel, avea să învețe arte decorative practice, a
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Admirabil... pentru o fată care n-a învățat niciodată nimic și... Fina matale are aptitudini spre rău, dar le are! biletul e superb. . . Model de epistolie a "drepturilor fecioarelor" ... A fost la călugărițe ... - Nory râse, era dușmana institutelor religioase . . . 26 "Lăcustă! gândi Mini, îi zic lăcustă. Ca toate insectele, face selecția spre finalitatea instinctelor ei!" - dar nu pronunță cuvintele, nu putea, în noaptea aceea de surdină, articula sonor. In mintea ei treceau mai mult gesturi, culori, imagini decât idei. Asupra percepției
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
n-a învățat niciodată nimic și... Fina matale are aptitudini spre rău, dar le are! biletul e superb. . . Model de epistolie a "drepturilor fecioarelor" ... A fost la călugărițe ... - Nory râse, era dușmana institutelor religioase . . . 26 "Lăcustă! gândi Mini, îi zic lăcustă. Ca toate insectele, face selecția spre finalitatea instinctelor ei!" - dar nu pronunță cuvintele, nu putea, în noaptea aceea de surdină, articula sonor. In mintea ei treceau mai mult gesturi, culori, imagini decât idei. Asupra percepției noaptea lucrează deosebit ca ziua
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
o văzuse ultima oară la un dejun. Cu capul ei de țânțar negru, cu ochii imobili, acele două ovale de lichid galben, cu corpul slăbănog de copil rahitic, îmbrăcată cu o rochie verde de eponge și reamintind, în adevăr, o lăcustă. Sta între ceilalți cu totul nebăgată în seamă, de aceea tocmai Mini crezuse nimerit să-i vorbească amabil. Avea o voce uniformă și care târa silabele, despărțindu-le, ca acei copii care bucheresc. Nu se ocupa de ea nimeni și
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
distinse: "Prince et Princesse Maxențiu!" Tot aici Maxențiu mi-a servit: "Știi, duduie Nory!... Mititica Hallipa. . . vine pe la mine ev. solicitări. îmi fac o plăcută datorie s-o servesc. . Vous savez, ma Fre?" - si au râs împreună. Eram furioasă pe lăcustă, din cauza Elene; . Dar ce vrei, scândurica și-a dat drumul pe apă și plutește cum poate! - Cum?. Mika-Le se duce la Maxențiu?. - Dar ce, Mini scumpo! Mai are doi îngeri păzitori, unul la capul, altul la picioarele patului de spital
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Eu, care cunoșteam parola, i-am făcut-o lui Bonifaciu, deși mi-e simpatic, cu ochii lui celești și peisagiile lui nobile. Dar când poți necăji un bărbat!. . . Elena auzise că Mika-Le a desenat-o și, Rum tot ce face lăcusta e opera diavolului, se speriase. M-am dus de-a dreptul la curs. Pictorul era urcat pe masă și demonstra pe un panou mare principiile artei decorative. Mika-Le ținea "fusainele" și junele echerul. Când m-a văzut Greg, s-a
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]